Un avocat român din Barcelona a intermediat aducerea noului antrenor al echipei naționale de handbal

Avocatul Alexandru Lazăr, partener IntLaw, desemnat de Xavier Pascual să-l reprezinte în contractul de selecționer al naționalei de handbal

Alexandru George Lazăr, partener IntLaw Abogados y Consultores și coordonator al ABC Juridic Spania, este avocatul în care Xavier Pascual Fuertes și-a pus încrederea pentru a îi negocia contractul de venire pe postul de antrenor al echipei naționale de handbal masculin.

Antrenorul echipei de handbal al FC Barcelona încă din 2009, alături de care a câștigat 31 de titluri, Pascual este de săptămâna aceasta noul selecționer al lotului național de seniori al României. El a semnat cu Federația Română de Handbal un contract valabil patru ani, al cărui obiectiv îl reprezintă pregătirea strategiei de dezvoltare a handbalului național masculin și calificarea la următorul ciclu olimpic, Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo.

Competiția din handbalul masculin la nivel internaţional pentru un selecționer de top este cunoscută ca fiind mai acerbă decât în handbalul feminin. În toată perioada în care FRH a tratat cu Xavier Pascual pentru a-l numi selecţionerul naţionalei masculine, interesele tehnicianului au fost reprezentate de către avocatul Alexandru Lazăr și echipa de juriști condusă de acesta.

Alexandru Lazăr este partener în cadrul casei spaniole de avocatură IntLaw Abogados y Consultores, unde coordonează dezvoltarea departamentelor de Corporate Compliance şi pe cel al Relaţiei cu Europa Centrală şi de Est. Implicarea sa constantă în consolidarea relațiilor bilaterale româno-spaniole, premiile internaționale, respectiv parcursul lui profesional și academic din Spania l-au ajutat să se remarce, determinându-l pe Pascual să îi încredințeze protejarea intereselor sale în această operațiune de sports law.

„Îi mulțumesc lui Xavier pentru încrederea acordată. Când vine vorba de contracte sportive, definitivarea lor nu este ușoară, dar în cazul acesta s-a dat dovadă de un profesionalism desăvârșit din partea FRH, ceea ce a dus la materializarea acordului”, a afirmat avocatul român.

„Naționala de handbal masculin intră pe mâini bune! Trebuie să mărturisesc că în cariera de avocat, momentele precum acesta, în care pot să contribui la o mai strânsă legătură între cele două țări, reprezintă inspirația muncii pe care o depun continuu în ultimii ani”, a mai adăugat el.

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!