CAPITOLUL I – REFERENDUMUL – REGLEMENTARE.   

 Conform etimologiei sale, “referendum” reprezintă forma verbală a gerunziu a verbului latin refero, care semnifică “a readuce”. Astfel, încă din etimologia acestui termen, reiese funcția sa de bază – de a readuce o idee poporului, sau de a-l readuce pe acesta în procesul decizional într-un stat democratic. 

Articol redactat de Herciu Flavia, Grupa 410, Seria a II-a, studentă în anul 4 a Facultății de Drept a Universității București 

 Conform articolului 2 din Legea 3/2003,  “(1) Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la:

1. revizuirea Constituţiei;
2. demiterea Preşedintelui României;
3. probleme de interes naţional.”^[1]

 Astfel, referendumul reprezintă o modalitate prin care poporul își poate exercita în mod direct suveranitatea într-un stat democratic. 

 Conform doctrinei, referendumul este “un procedeu democratic prin care poporul instituționalizat exercită în mod direct suveranitatea națională. Referendumul poate fi: constituțional sau legal; decizional sau consultativ; normativ sau abrogativ; facultativ sau obligatoriu”^[2][3]

 Referendumul constituțional este acel referendum obligatoriu care are loc în momentul în care se pune problema unei legi de modificare a Constituției – în acest moment, poporul decide dacă e de acord cu modificarea Constituției conform legii sau nu. 

 Referendumul decizional este acel referendum care produce efecte directe și care nu are nevoie de alte intervenții ale altor organe pentru a produce efecte juridice. Referendumul consultativ este acel tip de referendum care produce rezultate indirecte și care are nevoie de intervenția unui alt organ, în general cel legislativ, pentru a produce efecte juridice. 

 Referendumul normativ este acela care duce la adoptarea unei legi care să producă efecte juridice, pe când referendumul abrogativ este acela care duce la abrogarea unei legi și la încetarea efectelor juridice ale acesteia. 

 Referendumul facultativ este acel tip de referendum a cărei prezență nu este absolut necesară pentru o anumită procedură în cadrul căreia ar putea fi acesta exercitat. Referendumul obligatoriu este acel referendum care este prevăzut ca o condiție necesară pentru un anumit tip de procedură și fără de care aceasta nu poate avea loc. 

 Referendumul mai poate fi național sau local. Cel național este acela care are loc la nivelul întregii națiuni, care implică o problemă de interes național, pe când cel local are loc la nivelul unei regiuni sau a unei unități administrativ-teritoriale și prevede o problemă de interes local. 

 Referendumul este prevăzut expres de către Constituție, în diverse situații. Astfel reiese importanța sa ca instrument de exprimare a suveranității populare în cadrul sistemului democrat implementat la nivel constituțional. Mențiunile cu privire la referendum sunt: 

• Articolul 2, alineatul 1 – referitor la suveranitatea națională ca principiu  o “(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”4
• Articolul 90 – prevăzut ca una dintre atribuțiile Președintelui României – acesta are dreptul, dar și îndatorirea de a consulta poporul prin intermediul referendumului (acest tip de referendum este consultativ, conform doctrinei) o “Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.”5

• Articolul 95, alineatul 3 – referendumul care are loc în cadrul procedurii de demitere a Președintelui României 

o “Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.”6

 Articolul 151, alineatul 3 – referendumul care este prevăzut în cadrul procedurii de revizuire a Constituției 

o “Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.7

CAPITOLUL II – PROCEDURA CURȚII CONSTITUȚIONALE ÎN CADRUL REFERENDUMULUI, CONFORM  LEGII NR. 47/1992

 Constituția prevede expres între atribuțiile Curții Constituționale, unicul for care veghează la respectarea și interpretarea Constituției, și pe aceea de a supraveghea asupra respectării procedurilor de organizare și desfășurare a referendumului, conform articolului 147, alineatul 1, litera i.  De asemenea, tot Curtea Constituțională este aceea care are rolul extrem de important de a confirma rezultatele referendumului. 

 Legea nr. 47/1992 reprezintă cadrul legislativ de organizare și de funcționare a Curții Constituționale a României. Aceasta reprezintă statutul Curții, iar după această lege și după dispozițiile constituționale își desfășoară activitatea Curtea Constituțională, reprezentând un real garant al Constituției, al respectării acesteia și al democrației în ansamblu. 

 Legea nr. 47/1992 prevede în mod explicit care este procedura pe care Curtea Constituțională a României trebuie să o urmeze pentru a-și îndeplini rolul constituțional de supraveghere a respectării procedurii și desfășurării referendumului și de a confirma rezultatele acestuia. Lucrarea va reproduce în continuare articolele din lege care prevăd această procedură și va continua apoi printr-o explicație amănunțită a acestora.

 “12.  Exercitarea atribuțiilor privitoare la organizarea și desfășurarea referendumului și la confirmarea rezultatelor acestuia

            Articolul 46

1. Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.
2. Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1), Curtea Constituțională poate cere informații de la autoritățile publice.
3. Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curții Constituționale, informări asupra fazelor și operațiunilor de desfășurare a referendumului.

            Articolul 47

1. Plenul Curții Constituționale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilității referendumului.
2. Hotărârea Curții Constituționale stabilește dacă a fost respectată procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.
3. Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună.”^[8]

 Astfel, în primul rând, instanța constituțională nu așteaptă să fie sesizată de vreun organ statal pentru a-și îndeplini rolul de verificare a procedurii referendumului, ci se sesizează din oficiu, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției. 

 Pentru a se asigura că procedura referendumului s-a desfășurat conform reglementărilor legale (conform Legii nr. 3/2000) și constituționale, și pentru a-și putea desfășura efectiv și eficient această îndatorire prevăzută de Constituție, Curtea poate cere informații de la autoritățile publice și de la Biroul Electoral Central. Acestea sunt obligate să prezinte informări Curții referitor la decursul referendumului și a procedurii urmate de acesta. 

 La finalizarea votului, după închiderea urnelor și centralizarea voturilor, după numărarea acestora, inclusiv a celor exprimate în afara statului, aceste rezultate strânse de birourile electorale se  trimit, cu pază militară, către Curtea Constituțională, în maximum 24 de ore de la închiderea centralizării. 

 În urma primirii rezultatelor, Curtea deliberează. În urma acestor deliberări, Curtea stabilește dacă a fost respectată sau nu procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului. Curtea stabilește acest fapt printr-o hotărâre luată cu majoritatea calificată de două treimi din numărul total al judecătorilor Curții. Prin această hotărâre confirmă rezultatele referendumului.  

 Această hotărâre de confirmare a respectării, a legalității procedurii de desfășurare a referendumului și a rezultatelor sale, se prezintă Camerei Deputaților și Senatului. Apoi se publică în Monitorul Oficial.  

 Legea de revizuire a Constituției sau măsura de demitere a Președintelui României, în cazul în care referendumul obligatoriu s-a desfășurat pentru una dintre aceste situații, intră în vigoare la data publicării hotărârii Curții Constituționale în Monitorul Oficial. 

CAPITOLUL III – PRIVIRE JURISPRUDENȚIALĂ A CURȚII CONSTITUȚIONALE ASUPRA REFERENDUMULUI

 Având în vedere importanța referendumului în exercitarea suveranității naționale, s-au pus diverse probleme de constituționalitate ale legislației referitoare la referendum și ale situațiilor născute în legătură cu referendumul. Astfel, jurisprudența Curții Constituționale a României este una variată pe temă, exprimându-și punctul de vedere și asigurând constituționalitatea procedurii de organizare și de desfășurare a referendumului. 

 Decizia nr. 567/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului 

 Această decizie este extrem de relevantă atât din perspectiva atribuțiilor Președintelui României în legătură cu referendumul, dar și din perspectiva relațiilor dintre Parlament și Președinte. Enumerarea situațiilor de interes național pentru care Președintele ar putea consulta poporul reprezintă o îngrădire a atribuțiilor constituționale ale Președintelui și e o ingerință nepermisă a Parlamentului, nesocotindu-se principiul separației și a echilibrului puterilor în stat. 

 Decizia nr. 682/2012 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 Și această decizie a CCR prezintă importanță în materia referendumului, întrucât se face distincția între două tipuri de referendum la nivel principial. Astfel, Curtea a apreciat că referendumul consultativ se deosebește de cel decizional prin efectul referendumului – indirect.

Astfel, referendumul consultativ necesită intervenția altor organe, în general intervenția organelor legislative, pentru a pune în aplicare voința populară.

       Decizia nr. 80/2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei  

 Această decizie a Curții Constituționale prezintă importanță în materia referendumului, întrucât vine cu o interpretare asupra rolului autorităților în cazul referendumului consultativ. Astfel, Curtea menționează expres faptul că autoritățile statale care au competențe în materiile la care s-a referit referendumul consultativ sunt obligate să ia în considerare rezultatele referendumului și să caute o soluție prin care să se pună în practică, întrucât altfel acesta nu ar avea nicio finalitate reală. 

 Decizia nr. 416/2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

 În această decizie, Curtea face referire la atribuțiile proprii în legătură cu desfășurarea referendumului. Astfel, Curtea menționează expres faptul că rolul său constituțional și legal și în legătură cu procedura în sine se exercită din oficiu, și nu trebuie sesizată de nimeni pentru a-și exercita aceste atribuții. 

 Decizia nr. 1218/2008 referitoare la constituţionalitatea Legii pentru completarea art. 5 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului  

 Curtea trimite la jurisprudența proprie, și anume la Decizia nr. 140/2007, în care statuase anterior faptul că textul criticat încalcă art. 90 din Constituție. Nu există în Constituție nicio interdicție de a organiza și desfășura referendumul în același timp cu alte tipuri de alegeri. Dispozițiile criticate disting acolo unde legea nu distinge, iar în acest fel încalcă dispozițiile constituționale, ba chiar putând genera diverse blocaje constituționale. 

 Decizia nr. 146/2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a  unor prevederi prevederilor din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală  

 Curtea face referire, în această decizie, la interdicția de a se organiza concomitent alegerile Parlamentului European cu alte tipuri de alegeri. Aceasta este una justificată, întrucât data organizării acestora nu e influențată de evenimente exterioare, cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul referendumurilor pentru demiterea Președintelui României sau pentru revizuirea Constituției. Evitarea confuziei electoratului este de dorit. 

 Decizia nr. 334/2013 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

 Această hotărâre a Curții Constituționale pune accent pe securitatea sistemului juridic și electoral și în cadrul referendumului. Astfel, Curtea admite faptul că modificările aduse la Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt constituționale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate la mai puțin de un an de la intrarea în vigoare a modificărilor aduse legislației. 

 Decizia nr. 47/2018 referitoare la respingerea obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului           

 Curtea statuează, în cadrul acestei decizii, faptul că revizuirea Constituției este definitivă în momentul aprobării sale prin referendum, care trebuie să fie organizat în cel mult 30 de zile de la data la care a fost adoptat proiectul de lege sau propunerea de revizuire. Astfel, reperul temporal este cert și nu poate fi modificat. 

CAPITOLUL IV – FLUCTUAȚII DE INTERPRETARE ÎN JURISPRUDENȚA CURȚII CONSTITUȚIONALE REFERITOARE LA REFERENDUM  

 Este cunoscut faptul că în cazul jurisprudenței Curții Constituționale există noțiunea de reviriment al jurisprudenței – astfel, Curtea, prezentată cu fapte noi, în situații și cadre sociale, economice și politice noi poate să revină asupra opiniilor pe care le avea anterior din cauza acestor schimbări. Acesta este cazul și în cadrul legislației referitoare la referendum, mai ales în cazul cvorumului de participare la referendum. 

 Scopul unui referendum este acela de a produce efecte juridice. Aceste efecte juridice trebuie să fie explicite legătură cu scopul pentru care a fost convocat, astfel încât nu ar trebui să existe posibilitatea de a se invalida un referendum. 

 Tot în această notă, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept de la Veneția menționează, în Codul de bune practici privind referendumul, că ar fi ideal ca un astfel de cvorum să nu fie prevăzut, deoarece în acest caz se asimilează alegătorii care se abțin din participarea la vot cu alegătorii care votează împotrivă. 

 În dreptul român, în Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost dintotdeauna prevăzut un prag, un cvorum de participare la referendum pentru ca rezultatele acestuia să fie valide. Inițial, pragul era constituit din jumătate plus unu din numărul total de alegători înscriși pe listele electorale. Actualmente, acest prag este de 30% din numărul total de alegători. 

 S-a încercat pentru prima oară micșorarea pragului electoral în anul 2012. În acel an, Curtea Constituțională a opinat, prin Decizia nr. 731/2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, faptul că acest prag de 50% +1, practic majoritatea cetățenilor cu drept de vot, este valid, întrucât participarea la referendum este un act de responsabilitate civică. 

 Apoi, Curtea își continuă raționamentul în aceeași direcție prin Decizia nr. 736/2012 asupra admiterii obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din Legea pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. CCR statuează faptul că referendumul este un instrument al democrației. Astfel, rezultă faptul că această cuantificare, prin cvorumul de participare, a voinței corpului electoral, este perfect legitimă, este conformă și literei, și spiritului Constituției. 

 Curtea continuă să sedimenteze raționamentul juridic referitor la cvorum în continuare prin Hotărârea nr. 3/2012 asupra contestaţiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.În această hotărâre, Curtea precizează faptul că exprimarea unei opțiuni politice nu are loc doar prin participarea efectivă la referendum, ci chiar prin neparticipare. În modalitatea aceasta, cei care aleg să nu participe la referendum exprimă prin conduita lor pasivă tot o formă de voință politică, fiind tot o formă de participare la voința politică.    

 Curtea renunță apoi în totalitate acest raționament. Astfel, prin Decizia nr. 334/2013 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, menționată în contextul anterior în privința securității juridice, Curtea vine cu un raționament radical diferit în legătură cu cvorumul de participare la referendum. Astfel, CCR statuează faptul că, în esență, Parlamentul, în calitatea sa de organ legislativ, este cel care are datoria să procedeze după propria sa apreciere asupra felului în care reglementează sau modifică anumite condiții de validare a referendumului. Astfel, renunță la toate argumentele referitoare la responsabilitatea civică și la conduita pasivă și statuează, făcând trimitere la articolul 73, alineatul 3, litera d) din Constituție, referitoare la atribuția Parlamentului de a reglementa prin lege organică desfășurarea și organizarea referendumului. 

 Mai târziu, printr-o decizie emisă 6 ani mai târziu, și anume Decizia nr. 143/2019 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, precum și pentru unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției, Curtea se distanțează de raționamentul făcut în 2013, dar emite un raționament diferit față de cel relevat din deciziile și hotărârea din 2012. Astfel, Curtea susține faptul că numărul participanților este de o importanță esențială în legătură cu acea condiție prealabilă a cvorumului de participare, care dă validitatea referendumului. În acest sens, prevederile din legislație care reglementează cvorumul și care dau importanță și persoanelor carenu și-au exprimat dreptul de vot în nicio direcție, nici măcar prin anularea votului, dar care au fost consemnate în procesele-verbale de la secțiile de votare, viciază condiția de cvorum cerută pentru existența validă a referendumului. Se crește în mod artificial numărul participanților și nu se respectă rațiunile pentru care este instituit din start un cvorum de participare drept condiție de validitate a referendumurilor. 

BIBLIOGRAFIE  

1. Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, publicată în  Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003
2. I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României, Comentariu pe articole,  Ed. CH. Beck, 2008
3. Legea nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000
4. Legea nr. 47 din 18 mai 1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, publicată în  Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2010

• Decizia nr. 567/2006 a CCR, publicată în  Monitorul Oficial nr. 613 din 14 iulie 2006
• Decizia nr. 682/2012 a CCR, publicată în  Monitorul Oficial nr. 473 din 11 iulie 2012
• Decizia nr. 80/2014 a CCR, publicată în  Monitorul Oficial nr. 246 din 7 aprilie 2014
• Decizia nr. 416/2018 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 551 din 2 iulie 2018
• Decizia nr. 1218/2008 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr.785 din 24.11.2008
• Decizia nr. 146/2019 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 240 din 28 martie 2019
• Decizia nr. 334/2013 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 407 din 5 iulie 2013
• Decizia nr. 47/2018 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 207 din 07 martie 2018 
• Decizia nr. 731/2012 a CCR, publicată în  Monitorul Oficial nr. 478 din 12 iulie 2012
• Decizia nr. 736/2012 a CCR, publicată în Monitorul Oficial, nr. 516 din 25 iulie 2012
• Hotărârea nr. 3/2012 a CCR, publicată în  Monitorul Oficial nr. 546 din 3 august 2012
• Decizia nr. 143/2019 a CCR, publicată în  Monitorul Oficial nr. 331 din 2 mai 2019

---

[1] Legea nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000

[2] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României, Comentariu pe articole,  Ed. CH. Beck,

[3] , p. 1316;

[4] Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, publicată în  Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, articolul 2, alineatul 1

[5] Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, publicată în  Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, articolul 90

[6] Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, publicată în  Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, articolul 95, alineatul 3

[7] Constituția României din 21 noiembrie 1991, republicată, publicată în  Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, articolul 151, alineatul 3

[8] Legea nr. 47 din 18 mai 1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în  Monitorul Oficial nr. 807 din 3 decembrie 2010, Capitolul III, Secțiunea a 2-a, punctul 12, articolele 46, 47