Bursă gratuită de studii în SUA pentru elevii claselor IX-XI

Liceenii din clasele a IX, a X-a și a XI-a se pot înscrie pentru o bursă gratuită de studii în SUA. Timp de un an, aceștia vor studia la un liceu american și vor locui împreună cu o familie de acolo, având posibilitatea de a învăța lucruri noi.

Acest lucru este posibil prin lansarea programului FLEX (Future Leaders Exchange Program) și în România, de către Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ministerul Educaţiei şi American Councils for International Education. Acesta este finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere elevilor din România ocazia de a studia la un liceu american  pe parcursul anului școlar 2016-2017. Participarea la program este gratuită.

După cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, ,,obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între Statele Unite şi ţările din regiunile în care funcţionează programul FLEX. Liceenii vor învăţa mai multe despre Statele Unite şi le vor vorbi americanilor despre ţările lor de origine.”

Criterii de eligibilitate

Elevii români pot aplica pentru această bursă dacă îndeplinesc o serie de condiții, după cum urmează: au cetățenie română, sunt născuţi între 1 ianuarie 1999 şi 15 iulie 2001; sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; studiază engleză în liceu; îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de trei luni în ultimii cinci ani.

,,Am auzit de acest program de burse de la știri și mi s-a părut foarte interesant. Ce ar putea fi mai frumos să pleci pentru un an de zile să studiezi într-o altă țară, cu atât mai mult că e vorba despre SUA? Deși sunt în primul an de liceu, pot spune că îmi surâde ideea de a simți pe propria-mi piele ce ar înseamna să fii elev acolo. Ar fi o șansă de a-mi îmbunătății considerabil limba engleză și de a cunoaște obiceiuri noi și nu în ultimul rând de a-mi face prieteni.”, a spus Sergiu Mîndru, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic ,,O. C. Tăslăuanu” din Toplița, județul Harghita.

Cei interesați de acest program îşi pot depune candidatura online, până pe 16 octombrie, accesând site-ul https://ais.americancouncils.org.

Mădălina Micu

Mădălina Micu este studentă la Jurnalism, FŞSU, ULBS , Departamentul de Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!