Capitolul 3. Diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

Din dorinţa de a contribui în mod util la formarea adolescenţilor, ABC Juridic a decis să vină în întâmpinarea necesităţilor acestora şi astfel a luat naştere rubrica Lyceum. Aici vor putea fi găsite informaţii de interes pentru cititorii liceeni şi nu numai.

Una din metodele prin care urmărim ca Lyceum să-şi atingă scopul constă în prezentarea unor cursuri de Istoria românilor, cursuri ce au menirea de a-i ajuta atât pe cei care susţin examenul de bacalaureat la această disciplină, cât şi pe aceia care vor să-şi sporească noţiunile de cultură generală.

Vă anunţăm că, la fiecare sfârşit de săptămână, o să apară câte un nou capitol în care va fi prezentată o temă din programa de bacalaureat de la disciplina istorie.

Capitolul 3. Diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

În secolele XIV-XV, pe plan extern, se confruntau marile puteri numite Ungaria, Polonia şi Imperiul Otoman. Ungaria şi Polonia erau puteri creştine, dar manifestau tendinţe expansioniste asupra Ţărilor Române. Cel mai mare pericol îl reprezenta însă Imperiul Otoman, care cucerise teritoriile sârbilor şi bulgarilor de la Sud de Dunăre şi se apropia ameninţător de Ţara Românească.

Ţările Române deveniseră obiect al expansiunii otomane. Ele nu se aflau însă pe direcţia de înaintare a Imperiului Otoman şi de aceea turcii au preferat să păstreze autonomia Ţărilor Române şi să nu le transforme în paşalâc. Între Imperiul Otoman şi Ţările Române s-au încheiat nişte acte numite capitulaţii, prin care Poarta se obliga să respecte autonomia Ţărilor Române, să respecte limba, religia, dar Ţările Române se obligau să plătească tribut. Principalul obiectiv al Ţărilor Române a fost menţinerea autonomiei statale şi a fiinţei naţionale.

Tactica folosită de Ţările Române a fost una defensivă şi de aceea Ţările Române au recurs de cele mai multe ori la diplomaţie şi numai de puţine ori au dus o politică ofensivă şi au atacat Imperiul Otoman.

Istoricul Florin Constantiniu în lucrarea numită „O istorie sinceră a poporului român”, arăta: “conflictul dintre Imperiul Otoman şi Ţările Române era un conflict asimetric”, deoarece turcii dispuneau de o armată numeroasă, bine pregătită, iar românii aveau o armată puţin numeroasă şi slab echipată.

De regulă, marea boierime a sprijinit politica domnului de apărare a autonomiei şi fiinţei statale, dar au fost şi unele momente când pericolul transformării Ţărilor Româneşti în paşalâc trecuse, iar marea boierime de regulă îl trăda pe domn şi nu mai sprijinea politica lui antiotomană. Un exemplu îl constituie domnitorul Mircea cel Bătrân, care, după bătălia de la Rovine, şi-a pierdut tronul deoarece marea nobilime nu l-a mai sprijinit şi l-a susţinut pe vărul acestuia.

În Evul Mediu, domnitorii români au participat la cruciadele târzii alături de Puterile Creştine împotriva Imperiului Otoman. Deşi Ţările Române au fost apărătoare ale creştinătăţii, în unele situaţii Puterile Creştine nu i-au ajutat pe români.

[su_button url=”http://abcjuridic.ro/wp-content/uploads/2015/11/CURS-ISTORIE-3.pdf” background=”#ef4b2d” size=”10″ center=”yes”]Citeşte tot capitolul! [/su_button]

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!