Ce este etica profesiilor juridice? – Cristinel GHIGHECI

Cristinel GHIGHECI

judecător la Curtea de Apel Braşov

Etica este un domeniu al filozofiei, mai exact al filozofiei morale. Se pune atunci întrebarea de ce ar interesa ea un domeniul specializat, cum este cel al dreptului? Răspunsul este că și profesionistul dreptului trebuie să urmărească binele în activitatea sa profesională, ca în orice activitate umană, pentru a putea fi în acord cu „rostul” său. Doar în felul acesta activitatea sa poate fi considerată una morală sau etică. Altfel, dacă el ar urmări doar una dintre celelalte valori (de pildă ar urmări doar adevărul), dar nu va avea în vedere și valoarea binelui, nu se poate spune că el a realizat un act moral, deoarece valorile nu pot fi luate decât împreună (perspectiva integralistă a valorilor, iar nu ierarhică).

Trebuie subliniat însă că, în prezent, în cadrul eticii profesiilor juridice nu se dezbat (doar) probleme abstracte, pur teoretice, ci în special probleme de etică aplicată în domeniul profesiilor juridice. Așa cum s-a spus, filozofia morală a fost marcată, în ultimii ani, de dezvoltarea singulară a subdomeniului ei cunoscut sub denumirea de „etici aplicate”, care are tendința de a se prezenta ca o nouă paradigmă în cadrul filozofiei practice, ca un nou model de concepere a moralității, alături de și uneori în competiție cu modelele deontologice și teologice[1]. Întrucât morala a făcut obiectul atâtor dezbateri teologice și filozofice de-a lungul timpului, concluziile acestor dezbateri nu pot fi ignorate în cadrul eticii, fie ea și una aplicată strict la profesiile juridice.

Etica profesiilor juridice decurge așadar din aceeași nevoie a omului de a căuta binele, care îl animă în majoritatea acțiunilor sale. În cadrul acesteia omul caută binele în exercitarea profesiei juridice.

Nu cred că etica profesiilor juridice ar avea ca resort o nevoie de recunoaștere profesională a indivizilor, pentru că nevoia de recunoaștere ar fi una din forțele care se află în spatele mișcărilor politice din lumea contemporană, așa cum a susținut un filozof canadian contemporan[2]. Recunoașterea acestui resort al eticii profesionale ar însemna să i se rețină ca fundament egoismul persoanei, ceea ce ar veni în contradicție cu fundamentul moralei, care este așezată pe baze altruiste. Așadar, resortul care stă la baza însușirii eticii profesiilor juridice nu poate fi nevoia profesionistului de a obține recunoașterea în profesie, ci realizarea binelui.

Este adevărat că în perioada comunistă prin care a trecut societatea noastră au stagnat orice demersuri în ce privește dezvoltarea filozofiei morale și, implicit, a laturii acesteia referitoare la etica profesională. Nu a făcut excepție nici domeniul eticii profesiilor juridice, despre care a început să se vorbească doar de puțin timp, când s-a pus problema adoptării unor coduri deontologice ale magistraților. Așa cum s-a spus, lipsa discutării serioase a problemelor de etică a profesiilor juridice a făcut ca practici sedimentate în anii regimului comunist să se perpetueze în diferite forme și după 1989, iar, pe de altă parte, arbitrariul și managementul defectuos ori de-a dreptul rău intenționat să-și facă loc cu ușurință în viața profesională[3].

Acum nu mai poate fi însă amânată discuția despre etica sau deontologia profesiilor juridice pentru că fiecare categorie a profesiilor juridice își revendică drepturile, uitând însă de obligații. S-a arătat că „există o tendinţă umană inevitabilă de a se justifica şi afirma drepturile înaintea obligaţiilor. Deontologia restabileşte acest echilibru, axându-se, cu precădere, pe obligaţiile profesionale, atât prin afirmarea regulilor ideal-generale profesionale, dar, mai ales, pe afirmarea regulilor de urmat în situaţii de excepţie sau în situaţii dilematic-controversate. Diversitatea situaţiilor profesionale obligă la o atare reglementare cu un caracter de normă deontologică”[4].

S-ar putea susține, așadar, că etica profesiilor juridice ar însemna știința dobândirii unui comportament moral de către reprezentanții acestor profesii, care presupune ca aceștia să cunoască și să facă binele, evitând totodată răul. Într-o altă definiție a eticii profesionale (care se limitează însă doar la judecători) etica juridică este văzută ca o sursă pedagogică de a învăţa să ştii, a învăţa să faci şi a învăţa să fii, ce dau viaţă valorilor juridice şi relaţiilor judecător-lege, judecător-justiţiabil şi judecător-judecător[5]. Desigur că aceste valori juridice, menționate în această definiție, sunt valabile pentru toate categoriile profesionale din domeniul juridic.

Se pune întrebarea care este rolul eticii profesiilor juridice? S-a spus că rolul eticii profesiilor juridice este acela de „formator al conştiinţei profesionale, de slujire a adevărului fără a te sluji de el şi, astfel, de evitare pe plan subiectiv a oricărei disonanţe dintre performanţele şi aspiraţiile profesionale şi realitatea concretă pe care o slujeşte.”[6] Într-adevăr, etica îl ajută pe profesionistul din domeniul dreptului să slujească adevărul și la nivel faptic, nu doar la nivel teoretic. Deși corectă, aceasta este însă o justificare prea generică a eticii profesiilor juridice.

Într-un mod mai concret, justificarea deontologiei juridice constă, în viziunea acelorași autori[7], în aceea că ea îl ajută pe profesionist la: formarea (contribuţia) personalităţii profesionale; realizarea binelui (valoare juridică) prin profesiune; satisfacerea aspiraţiilor de autodepăşire; mediator între morală şi lege; umanizarea normei juridice prin cunoaşterea omului; realizarea justiţiei prin valorile juridice; satisfacerea sentimentului de dreptate; evitarea (contribuie la evitarea) erorilor judiciare; oferă profesiunii motivaţii vocaţionale; satisface nevoia de apreciere socială a judecătorului şi, prin el, a profesiunii; favorizează metadeschiderile profesionale; contribuie la progresul social-comunitar; sesizează şi rezolvă abuzurile încălcării drepturilor omului; rezolvă conflictele de datorii profesionale, în sensul că cele naturale preced pe cele pozitive, cele prohibitive preced pe cele afirmative, cele certe preced pe cele incerte, cele de echitate preced pe cele de dreptate.

Din cele de mai sus rezultă concluzia interesantă a autorilor că profesionistul dreptului are mai întâi datorii naturale, izvorâte din dreptul natural, și apoi datorii prevăzute de lege și că primele ar trebui să aibă prioritate față de cele din urmă, atunci când s-ar întâmpla să existe un conflict (aparent) între ele. De asemenea, o altă concluzie este aceea că mai întâi există datoria profesionistului de a nu face ceva rău și apoi datoria de a face binele, iar dacă s-ar întâmpla ca cele două datorii să vină într-un conflict (aparent), profesionistul dreptului ar trebui să o aleagă pe prima. La fel, între o datorie certă, sigură, și una incertă, care există poate doar în închipuirea profesionistului, acesta din urmă ar trebui să o aleagă pe prima. În sfârșit, interesantă este și viziunea autorilor citați anterior, potrivit căreia dreptatea este valoarea juridică esențială, în timp ce echitatea este valoarea morală esențială, iar în caz de conflict între cele două valori, valoarea morală a echității ar avea prioritate față de valoarea juridică a dreptății.

Din aceste motive, credem că prin cultivarea valorilor eticii profesionale se poate ajunge la promovarea în soluțiile adoptate de organele judiciare a principiilor ce stau la baza științei dreptului. Etica profesiilor juridice contribuie astfel la întărirea prestigiului justiției, asigurând eficiența statului de drept, deoarece „Justiţia se plasează chiar deasupra celorlalte puteri sistematizate de Montesquieu, cât timp nimeni nu va fi deasupra legii și în faţa căreia toţi sunt egali. Altfel spus, de integritatea și corectitudinea distribuirii justiției depinde ordinea de drept în societate și, invers, pierderea autorităţii justiţiei duce dezordine socială.”[8]

Articol preluat de pe juridice.ro


[1] I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Dileme morale și autonomie în contextul democratizării și al integrării europene, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, p. 8.
[2] Charles Taylor, Multiculturalism. Différence et démocratie, Flammarion, 1994, apud. I. Copoeru, N. Szabo, Dileme morale și autonomie în contextul democratizării și al integrării europene, op. cit., p. 9.
[3] I. Copoeru, N. Szabo, Societatea românească post-totalitară: resemnificarea autonomiei individuale și a practicilor morale în profesii, în Dileme morale și autonomie în contextul democratizării și al integrării europene, de I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, p. 8.
[4] Gh. Scripcaru, V. Ciucă ș.a., Deontologie judiciară. Sylabus, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2009, p. 232.
[5] Idem., p. 33.
[6] Idem., p. 15.
[7] Idem., p. 42.
[8] Idem, p. 232.


ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!