Studiu de caz. Criza politică din Polonia: este statul de drept pus în dificultate?

În octombrie 2015 au avut loc alegeri legislative în Polonia. Puterea, reprezentată de PO (Platforma Civică), care a fost la frâiele guvernării din 2007, pierde alegerile în faţa PiS (Partidul Lege şi Justiţie) al fostului premier (şi frate al fostului preşedinte, ucis în accidentul aviatic de la Katyn), Jarosław Kaczyński. Astfel, PiS beneficiază de o majoritate absolută în Parlament.

Noul Parlament se instalează, însă, abia pe 26 noiembrie. Aproape imediat, noua majoritate PiS votează nişte rezoluţii prin care se invalidează alegerea a 3 judecători constituţionali şi vine cu o listă proprie, de 5 judecători, pentru a suplini cele 3 locuri vacante şi cele 2 locuri care urmau să devină vacante la începutul lui decembrie. Un conflict izbucnește atunci, partidele de opoziţie acuzând PiS de subminare a statului de drept, de tendinţe autoritariste şi de încălcarea flagrantă a legilor şi a separaţiei puterilor în stat (Parlamentul arogându-şi puteri ale Curţii, înainte ca aceasta din urmă să se fi pronunţat asupra constituţionalităţii numirii celor 3 judecători).

Înainte de a analiza în detaliu acest conflict, care ridică o importantă problemă de drept, trebuie mai întâi stabilit un calendar al faptelor relevante care au dus la această criză politică şi care pot arăta dacă s-a încălcat legea şi cine a făcut-o, în cazul în care aceasta s-a încălcat. Se va porni, desigur, de la Constituţia Poloniei, dar şi de la Actul Tribunalului Constituţional.[1]

  1. 25 iunie: Parlamentul vechi adaugă un articol Actului Tribunalului Constituţional (art. 137) prin care membrii Parlamentului încă în funcţie îşi arogă puterea de a alege atât 3 judecători pentru a-i înlocui pe cei al căror mandat a expirat pe 6 noiembrie, cât şi 2 alţi judecători, al căror mandat avea să expire pe 2 decembrie (după ce noul Parlament intră în funcţie).
  2. 6 octombrie: Parlamentul alege 5 judecători constituţionali.
  3. 25 Octombrie: Alegeri generale în Polonia; PiS câştigă alegerile şi obţine majoritatea în noul Parlament.
  4. 6 noiembrie: Rxpiră mandatul a 3 judecători constituţionali.
  5. 13 noiembrie: Noul Parlament îşi începe lucrările. Se abrogă articolul 137.
  6. 25 noiembrie: Majoritatea PiS dă o lege prin care denunţă alegerea celor 5 judecători şi decide un program de alegere a unor noi judecători
  7. 2 decembrie: Sunt aleşi judecătorii.
  8. 3 decembrie: Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii articolului 137. Decide că alegerea a 2 judecători care aveau să-şi înceapă mandatul după înlocuirea Parlamentului care i-a votat în funcţie este neconstituţională, însă alegerea celorlalţi 3 nu încalcă nici Constituţia, nici legile.

Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel, atunci când citim articolul 194 al Constituţiei Poloniei („Tribunalul Constituţional va fi compus din 15 judecători aleşi individual de către Sejm pentru un mandat de 9 ani…”), înţelegem că Parlamentul numeşte judecători atunci când este necesar, adică la expirarea mandatului altor judecători (sau la revocarea lor din funcţie). De altfel, nu ar fi normal ca Parlamentul să ia decizii pentru evenimente (expirarea mandatului a 2 judecători constituţionali) care ar avea loc în timpul mandatului unui nou Parlament. Această intruziune încalcă principiul reprezentativităţii, pentru că vechiul Parlament în mod cert nu poate lua decizii în contextul în care noul Parlament şi-a început lucrările.

Problema care se pune şi care a suscitat dure critici din partea opoziţiei pentru PiS şi pentru Preşedintele Poloniei, este numirea celorlalţi 3 judecători, cât şi faptul că legea de numire a venit înainte ca Tribunalul Constituţional să se fi pronunţat asupra problemei.

Împărţim, deci, problema în două: I. instituţia care e îndreptăţită să numească cei 3 judecători şi II. modul în care aceştia au fost numiţi.

I. Astfel, între 25 octombrie şi 25 noiembrie, vechiul Parlament continua să existe, dar nu se mai bucura de legitimitate, alegerile dând ţării o nouă majoritate. Legal vorbind, vechiul Parlament putea, în continuare, să se folosească de prerogativele sale. Cu toate acestea, văzându-se învinşi, deputaţii PO au decis să numească dintr-un foc 5 judecători constituţionali despre care se poate presupune că sunt împotriva PiS. De altfel, ce oportunitate ar fi avut o schimbare aşa de importantă, care să implice încălcarea Constituţiei în privinţa celor 2 judecători care trebuiau numiţi începând cu 2 decembrie? Kaczynski a declarat că aceşti judecători au fost puşi în funcţie spre a bloca reformele noului Guvern, însă lumea a interpretat asta ca pe o exprimare a dorinţei lui de a pune mâna pe toate structurile instituţionale din Polonia. Nu este oare îngrijorător că 5 judecători sunt numiţi cu câteva zile înainte ca noul Parlament să îşi înceapă mandatul, în contextul unei schimbări de majoritate şi ştiindu-se bine că PiS doreşte să aducă schimbări Constituţiei?

În ceea ce-i priveşte pe cei 3 judecători numiţi pe locurile rămase vacante în noiembrie, Tribunalul a decis că numirea lor nu încalcă Constituţia. Dat fiind art. 98 alin. (1) privind Parlamentul din Constituţie, acest lucru este clar. Problema care se pune este, însă, una de moralitate. Un partid învins în alegeri are pârghiile de a bloca reformele rivalilor pentru cel puţin câţiva ani prin aceste numiri (fără a neglija faptul că, numind 5 judecători constituționali, ci nu 3, PO a încălcat Constituţia prin amendamentul dat).

Acuzaţiile aduse PiS sunt că au invalidat în mod ilegal alegerea judecătorilor constituţionali şi că s-au substituit Tribunalului în a declara neconstituţionalitatea unei legi. Alegerea judecătorilor, însă, trebuia urmată de jurământul pe care judecătorii aleşi trebuie să-l ţină în faţa Preşedintelui, conform art. 5 alin. (5) al Actului Tribunalului Constituţional. Faptul că acesta a refuzat să facă acest lucru, motivând o încălcare a democraţiei prin adoptarea articolului 137 şi prin numirea acestor 5 judecători, a fost catalogată drept o depăşire a prerogativelor Preşedintelui, care nu se poate pronunţa asupra numirii judecătorilor. Plecând, însă, de la premisa că misiunea Preşedintelui este și de a arbitra arena politică, se poate formula părerea cum că acesta a împiedicat prin mijloacele pe care le avea la dispoziţie încălcarea unor principii de funcţionare a statului, cum ar fi cel al legitimităţii.

Parlamentul, invalidând alegerea judecătorilor constituţionali, nu s-a substituit Curţii, întrucât nu a declarat amendamentele drept neconstituţionale, ci drept „lipsite de forţă legală”. Trebuie menţionat faptul că 8-9 octombrie era ultima perioadă de întrunire a vechiului Parlament. Noul Parlament avea să se întrunească pe 13 noiembrie. De ce, atunci, ar fi lipsite de forţă legală amendamentele din 8 octombrie? Există mai multe probleme pe care adoptarea acestora le punea. În 25 noiembrie, schimbarea celor 5 cu alţi 5 judecători a fost văzută drept un atac la statul de drept. Faptele, însă, arată o imagine diferită:

a) Articolul de lege pe care se întemeiază amendamentele din 8 octombrie, și anume articolul 137, este abrogat pe 13 noiembrie. El prevedea că “în cazul judecătorilor Tribunalului Constituțional al căror mandat expiră în 2015, termenul limită pentru înregistrarea candidaturilor prevăzut de Articolul 19 (2) este de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii”. Ceea ce, desigur, era abuziv, căci îi permitea PO să aleagă 5 judecători înainte ca mandatul celor ce trebuiau înlocuiţi să expire măcar.

b) Judecătorii votaţi nu au jurat în faţa preşedintelui, deci procedurile nu erau de facto încheiate.

c) Cel mai important, avem de-a face cu o problemă de legitimitate. Mandatul a 3 judecători expirau pe 6 noiembrie. Ultima şedinţă a vechiului Parlament a fost cea din 8-9 octombrie. Prima şedinţă a noului Parlament a fost pe 13 noiembrie. Întrebarea este: cine este mai îndreptăţit să numească 3 judecători constituţionali în locul celor al căror mandat expira pe 6 noiembrie? Parlamentul vechi, de dinainte de alegeri, într-o şedinţă cu o lună înaintea expirării mandatului judecătorilor, timp în care au loc alegeri, sau Parlamentul nou, legitimat de noile alegeri, care însă îşi începe lucrările la o săptămână după expirarea mandatului? Tehnic vorbind, locurile devenite vacante trebuiau ocupate imediat după 6 noiembrie. Cum niciunul din cele două Parlamente nu putea face asta, cel care se pronunţă este cel care este legitimat de context, adică noul Parlament. De altfel, după cum s-a arătat în primele paragrafe, din lege se înţelege că alegerea noilor judecători se face în urma expirării mandatului judecătorilor vechi.

II. În ceea ce priveşte modul de alegere a judecătorilor noi, Parlamentul nu a făcut decât să aplice legile care prevedeau alegerea noilor judecători. Nu era necesar ca Tribunalul Constituţional să dea o soluţie, întrucât legea pe care avea să se pronunţe Tribunalul era chiar amendamentul privind articolul 137, abrogat de noul Parlament. Deciziile Tribunalului, sunt, conform Constituţiei Poloniei, erga omnes şi obligatorii, însă sunt puse în aplicare pe viitor („o decizie a Tribunalului îşi va produce efectele din ziua publicării”). Decizia era pe o lege abrogată de Parlament, iar prin decizia aceasta, Tribunalul nu poate impune Parlamentului schimbarea hotărârilor de numire. Parlamentul dominat de PiS a numit 5 judecători înaintea acestei hotărâri tocmai ca să nu existe pârghii legale prin care să le fie invalidată acţiunea. Se observă, de altfel, că Tribunalul format aproape în totalitate din judecători numiţi de fosta guvernare a respins din start candidaţii PiS, chiar şi pe cei 2 numiţi pentru mandatul ce începea din 2 decembrie, ţinând şedinţele fără aceştia.

Opoziţia i-a reproşat Președintelui Poloniei că nu a aşteptat hotărâra Tribunalului şi că şi-a întrecut atribuţiile refuzând să accepte jurământul din partea judecătorilor. Într-adevăr, Preşedintele nu este în măsură să invalideze numirea judecătorilor aleşi de Parlament. Acesta s-a folosit de singura pârghie existentă pentru a putea aştepta ca noul Parlament să-şi facă numirile. După cum am mai spus, Preşedintele a acţionat pentru a apăra principiul legitimităţii.

O paralelă istorică interesantă poate fi realizată cu celebrul caz Madison vs Marbury din SUA începutului de secol XIX. Similarităţile sunt incredibile. Un Parlament şi Preşedinte învinşi în alegeri, dar încă în funcţie, propun un amendament abuziv pentru a instala noi judecători (peace judges) în 10 districte nou-constituite. Secretarul Madison (pus în situaţia Președintelui Poloniei) refuză să trimită decretele de numire judecătorilor propuşi. Unul dintre aceştia din urmă, Marbury, îi intentează proces, pe care, însă, îl pierde, deoarece Curtea Supremă decide că amendamentul pe care se baza Marbury era contrar Constituţiei. Cazul a stat la baza apariţiei controlului de constituţionalitate a legilor. Problema apărută în Polonia şi care nu a existat în SUA este faptul că Tribunalul Suprem nu a respins în totalitate amendamentul abuziv. Totuși, similarităţile cu Madison vs Marbury ar arăta că o soluţie de acest gen nu şi-ar fi avut locul. În identitate de raţiune, numirile tuturor celor 5 judecători făcute de vechiul Parlament ar fi trebuit invalidate. În cazul Poloniei, noul Parlament a făcut aceasta.

Concluzii

Se poate vedea, deci, că PiS nu a pus în pericol statul de drept prin acţiunile sale, ci s-a apărat contra unor măsuri abuzive luate de fosta guvernare PO în ajunul alegerilor, măsuri de natură să menţină Tribunalul Constituţional ostil partidului de orientare conservatoare. Numirea celor 5 judecători este o măsură ce suscită multe controverse, punând multe probleme din cauza momentului expirării mandatelor judecătorilor, care s-a intercalat cu alegerile şi cu schimbarea Parlamentului. Cu toate acestea, numirea a 5, ci nu doar a 2 judecători constituționali de către noul Parlament se prezintă, astfel, ca una justificabilă, chiar normală. Atât lupta acerbă dintre PiS şi PO, cât şi atitudinea în genere tendenţioasă ale media sunt de observat, dar aceste chestiuni ţin de politică şi de sociologie şi nu fac obiectul acestui articol.

Aplicarea dreptului, îndeosebi a dreptului public, este o operaţiune arareori facilă, multele nuanţe şi posibilităţi de interpretare diferită conferindu-i o complexitate aparte. Aceasta îi poate duce pe mulţi la a ocoli cu totul puncte esenţiale din problema analizată ca să ajungă la concluzia cea mai simplă. Astfel se rezolvă şi ambiguităţile. Până la urmă, cineva are dreptate. Dar dreptatea se conferă cuiva numai după o atentă analiză. În acest caz, PiS a forţat în unele privințe limitele Constituţiei, a avut o abordare destul de grăbită a problemei, creându-se situaţii excepţionale, însă chiar problema este una excepţională, presupunând o luptă pe toate fronturile cu PiS a unei opoziţii care deţine multe pârghii în stat. Înainte de a rezolva ambiguităţile discutând superficial pe marginea problemei şi dând verdictele convenabile, înainte de a cădea în relativism şi de a uita că într-un conflict principial (mai ales când e vorba de principii juridice), nu se poate ca nimeni să n-aibă dreptate (sau ca ambele părţi să aibă dreptate), problema trebuie cercetată în întreaga ei complexitate, iar apoi o concluzie clară trebuie trasă. Rămâne de văzut dacă noua majoritate va depăşi sau nu limitele legalităţii. În problemele de drept, astfel de pronosticuri nu au, însă, valoare intrinsecă.

Bibliografie:

 

[1] Link către acestea: Constituţia Poloniei- http://www.sejm.gov.pl/prawo/konst/angielski/kon1.htm; Actul Tribunalului Constituţional- http://www.refworld.org/docid/3ae6b53b10.html

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!