Cunoașterea drepturilor fundamentale – de la opțiune la necesitate

În actualul context al sporirii conflictelor la nivel internațional și nu numai, este imperios necesar ca orice persoană să-și cunoască drepturile atât pentru a se apăra în fața eventualelor abuzuri ce îmbracă forme din ce în ce mai diverse, cât și pentru a conștientiza beneficiile pe care le are în mod virtual, dar nu și în mod real, efectiv, tocmai pentru că nu-și exercită drepturile din care izvorăsc acele beneficii.

Un prim pas în acest sens este reprezentat de cunoașterea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute și garantate de Constituția României, legea fundamentală a țării.

Un drept esențial este dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, drept reglementat în art. 22 din Constituție. Conform alin. (2), „nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant”. Nu puține au fost cazurile în care o persoană a fost agresată de un „justițiar” mult prea zelos, „justițiar” ce ar fi acționat, probabil, mult mai temperat în preajma unei persoane ce-și cunoaște drepturile.

Un drept cu utilitate similară, aceea de apărare împotriva abuzurilor autorităților, este dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică reglementat în art. 52 din Constituție. Potrivit alin. (1), „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri (30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen), este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. Legiuitorul a reglementat, așadar, atât ipoteza vătămării comisive (prin emiterea unui act  administrativ nelegal de către o autoritate publică), cât și pe cea a vătămării omisive (prin soluționarea tardivă a unei cereri ori refuzul nejustificat de a soluționa o astfel de cerere), punându-ne la îndemână veritabile arme în lupta cu abuzurile autorităților.

Cel de-al doilea drept garanție, primul fiind cel anterior menționat, este reprezentat de dreptul de petiționare, reglementat în art. 51 din Constituție. Conform alin. (1), „cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor”. Ba chiar mai mult, conform alin. (3), „exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxe”, astfel încât orice persoană să-și poată valorifica acest drept, indiferent de posibilitățile sale financiare.

În ceea ce privește domeniul muncii, art. 41 din Constituție, intitulat „Munca și protecția socială a muncii”, prevede, prin alin. (4), că „la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații”. Această dispoziție, având la bază principiul nediscriminării, are menirea de a înlătura eventualele abuzuri din partea angajatorilor în ceea ce privește nivelul de salarizare. Alin. (5) al aceluiași art. prevede că „dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”, fiind astfel consolidat echilibrul raportului de putere dintre angajat și angajator.

Acestea sunt doar câteva exemple de drepturi ce vin în sprijinul individului, cunoașterea lor devenind mai degrabă o necesitate decât o opțiune. De asemenea, trebuie să fim conștienți, la rândul nostru, de drepturile celor din jur și de faptul că drepturile noastre se întind până unde încep drepturile altora, dar și de faptul că avem în egală măsură și îndatoriri fundamentale.

Non scholae, sed vitae discimus.
(„Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață.”)

Andrei Popovici

Andrei este co-fondator al proiectului 'ABC Juridic' si student al Facultatii de Drept - Universitatea din Bucuresti

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!