Discursul domnului Ministru Bogdan Mănoiu la conferința „Tratatul de la Lisabona şi rolul României în procesul de aprofundare a integrării europene”

Domnule ministru al Afacerilor Externe,

Domnule vice-Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule consilier prezidenţial,

Doamnelor şi domnilor secretari de stat,

Doamnelor şi domnilor reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Domnule decan al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană,

Domnilor moderatori,

Doamnelor şi domnilor,

Ocazia de a mă adresa dumneavoastră la închiderea ciclului de conferinţe dedicate Tratatului de la Lisabona şi rolului României în procesul de aprofundare a integrării europene mă onorează în mod special. Evenimentul de astăzi marchează finalizarea unui ciclu de opt conferinţe iniţiate, cu aproape 6 luni în urmă, la nivelul regiunilor de dezvoltare, inclusiv capitala, iar în context european, se desfăşoară la puţin timp după împlinirea unui an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. De la 1 decembrie 2009, avem misiunea ca, împreună cu celelalte state membre, să identificăm cele mai potrivi…

Domnule ministru al Afacerilor Externe,

Domnule vice-Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule consilier prezidenţial,

Doamnelor şi domnilor secretari de stat,

Doamnelor şi domnilor reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Domnule decan al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană,

Domnilor moderatori,

Doamnelor şi domnilor,

Ocazia de a mă adresa dumneavoastră la închiderea ciclului de conferinţe dedicate Tratatului de la Lisabona şi rolului României în procesul de aprofundare a integrării europene mă onorează în mod special. Evenimentul de astăzi marchează finalizarea unui ciclu de opt conferinţe iniţiate, cu aproape 6 luni în urmă, la nivelul regiunilor de dezvoltare, inclusiv capitala, iar în context european, se desfăşoară la puţin timp după împlinirea unui an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. De la 1 decembrie 2009, avem misiunea ca, împreună cu celelalte state membre, să identificăm cele mai potrivite soluţii pentru atingerea obiectivelor promovate prin intermediul acestui tratat, respectiv o relansare a construcţiei europene, care, prin politicile şi mecanismele dezvoltate atât la nivelul statelor membre, cât şi la nivelul Uniunii Europene, să conducă la creşterea bunăstării popoarelor Europei, să pună bazele unei Europe capabile să asculte vocea cetăţenilor săi şi care să răspundă, prompt şi adecvat, noilor provocări cu care se confruntă în plan global.

Departamentul pentru Afaceri Europene şi Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Clubul Academic de Studii Europene, au desfăşurat în anul 2010 un ciclu de opt conferinţe cu tema „Tratatul de la Lisabona şi rolul României în procesul de aprofundare a integrării europene”.

Scopul acestui parteneriat între instituţii guvernamentale şi mediul academic a fost acela de a informa, la nivel local, asupra modificărilor aduse de Tratatul de la Lisabona atât în planul politicilor comune, cât mai ales în cel al guvernanţei exercitate de Uniune. Astfel, am abordat, între altele, subiecte care au evidenţiat modificările arhitecturii instituţionale a Uniunii Europene, precum şi noua structurare a procesului decizional. De asemenea, au mai fost prezentate direcţiile de dezvoltare ale Uniunii în domeniul politicilor europene comune, strategia Europa 2020, consolidarea spaţiului european de securitate, libertate şi justiţie, rolul Cartei Fundamentale ale Drepturilor Omului şi construirea unei Europe mai aproape de cetăţean sau rolul, în continuă creştere, al actorilor sociali în procesul de elaborare şi implementare a politicilor Uniunii. Ciclul de conferinţe a inclus opt oraşe din România, respectiv Bucureşti, Oradea, Timişoara, Galaţi, Craiova, Piatra Neamţ, Alba-Iulia şi Călăraşi, la fiecare conferinţă regională fiind invitaţi să participe şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele învecinate.

 

Doamnelor şi domnilor,

La 1 decembrie 2010, statele membre din Uniunea Europeană au aniversat un an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona[1], tratat care are menirea de a asigura, generic vorbind, soluţia coordonată a Uniunii pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare economică şi socială, în condiţiile unui context global în schimbare, inclusiv sub aspectul provocărilor, şi a angajamentului asumat de a spori legitimitatea democratică a proceselor politice. După cum o arată art. 10 al Tratatului privind Uniunea Europeană, „Orice cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii. Deciziile se iau în mod deschis  şi la un nivel cât mai apropiat posibil de cetăţean”.

Inovaţiile introduse de Tratatul de la Lisabona sunt justificate de intenţia statelor europene de a moderniza instituţiile şi procesul decizional la nivelul Uniunii, pentru a o sprijini în demersul de a deveni mai eficientă în luarea deciziilor, în promovarea politicilor comune şi în reprezentarea externă.

La un an de la intrarea în vigoare, sistemul instituţional a devenit mai complex, prin apariţia unui număr de noi actori, între care preşedintele Consiliului European şi Înaltul reprezentant pentru Afaceri externe şi Politica de securitate, „metoda comunitară” s-a extins la întreaga problematică a justiţiei şi afacerilor interne, aria de legiferare prin majoritatea calificată a  statelor membre în Consiliu a fost cvasi-generalizată, ca şi procedura legislativă prin codecizie, ambele devenind proceduri ordinare, iar legitimitatea democratică a fost întărită, prin rolul recunoscut Parlamentelor naţionale şi capacitatea de iniţiativă legislativă atribuită cetăţenilor.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a determinat si unele dificultăţi, respectiv eforturi de soluţionare a unor aspecte problematice generate, pe de o parte, de lipsa unor dispoziţii tranzitorii pe anumite materii în care este prevăzută adoptarea ulterioară a unor reglementări sau, pe de altă parte, de lipsa consensului între instituţiile europene privind modul de aplicare a unor dispoziţii din Tratat. Cele două exemple relevante în acest sens privesccompetenţele delegate Comisiei Europene de a adopta acte nelegislative care completează sau modifică anumite elemente neesenţiale din actele legislativeadoptate de cei doi co-legislatori europeni, Parlamentul şi Consiliul, respectivcompetenţele de executare conferite Comisiei, şi în anumite cazuri Consiliului, prin actele juridice obligatorii ale Uniunii Europene.

 

Doamnelor si domnilor,

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a permis Uniunii Europene să se înzestreze cu un cadru mai eficace de formalizare a politicilor comune, dar şi cu noi instrumente juridice, în vigoare sau în dezvoltare, necesare pentru a răspunde mai bine aşteptărilor cetăţenilor europeni în contextul unor provocări majore, precum accesul la resurse naturale sau consecinţele schimbărilor climatice.

Aş remarca instituirea unei politici economice la nivelul Uniunii, întemeiată pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, dezvoltarea politicii monetare unice, respectiv a politicii unice a cursurilor de schimb, aprofundarea pieţei interne şi introducerea, pentru prima dată, a unui capitol distinct dedicat politicii energetice.

Toate aceste elemente de noutate constituie premise pentru realizarea, la nivel european, a unei creşteri economice sustenabile, bazate pe consum redus de energie, pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, a securităţii şi incluziunii sociale, precum şi pe promovarea într-o măsură mai mare a progresului ştiinţific şi tehnic.

Pe fondul acestor elemente, Comisia Europeană a propus la 3 martie 2010 strategia „Europa 2020 – o strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii„. Strategiaîşi propune să faciliteze transformarea Uniunii Europene într-o economie inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al competitivităţii şi ocupării forţei de muncă, în condiţiile urmării obiectivului esenţial al asigurării coeziunii economice, sociale şi teritoriale în interiorul Uniunii înseşi.

 

Doamnelor şi domnilor,

Criza economică şi financiară reprezintă una din provocările majore cu care Uniunea Europeană se confruntă de la sfârşitul anului 2008, fiind în acelaşi timp un revelator foarte util al problemelor structurale care caracterizează, pe de o parte, economiile europene şi, pe de altă parte, sistemul de coordonare economică de la nivelul Uniunii. Criza a oferit o măsură a limitelor sistemelor de supraveghere fiscală şi macroeconomică pe care le utilizăm, astfel încât identificarea măsurilor adecvate pentru prevenirea declanşării unor crize de proporţii similare, cu efecte dramatice asupra economiilor europene şi Pieţei Interne a Uniunii, continuă să reprezinte o prioritate.

Reacţia nesigură a Uniunii în faţa crizei a permis de asemenea constatarea că, deşi aceasta dispunea de o serie de instrumente de coordonare a politicilor economice, acestea nu au fost valorificate pe deplin, iar sistemul de guvernanţă economică s-a dovedit inadecvat pentru încercări de o asemenea amploare.

Acest fapt a produs îngrijorare în rândul liderilor europeni care, intruniţi pe parcursul mai multor reuniuni formale, dar şi informale, au decis schimbarea fundamentală a sistemului privind guvernanţa economică europeană. În acest scop, s-a decis instituirea, începând cu 2011, a Semestrului European, ca instrument de manifestare a noului concept de guvernanţă economică, ce concentrează încrederea liderilor europeni într-o mai bună sincronizare a politicilor economice cu cele de reformă structurală, în scopul general de asigurare a stabilităţii financiare a statelor membre şi în cel particular al salvgardării monedei unice.

La acest moment, agenda europeană este dominată de subiectele care privesc aspectele de guvernanţă economică, respectiv de întărire a rolului de supraveghere al Uniunii Europene prin instituţiile sale competente la nivel fiscal, bugetar şi macroeconomic.

În ceea ce priveşte creşterea disciplinei fiscale, principalele linii directoare ale demersurilor propuse la nivel european vizează consolidarea supravegherii fiscale a statelor membre, prin întărirea componentelor preventive şi corective ale Pactului de Stabilitate şi Creştere, pe de o parte, şi introducerea unui mecanism de supraveghere macroeconomică, pe de altă parte.

Primul aspect vizează întărirea supravegherii situaţiilor fiscal-bugetare ale statelor membre, în speţă nivelurile deficitului bugetar şi al datoriei publice, în scopul de a identifica în timp util eventuale dezechilibre la nivelul statelor membre, care urmează să fie completată cu măsuri de consolidare a rolului Pactului de Stabilitate şi Creştere, respectiv introducerea unui set de sancţiuni menite a determina statele membre să adopte politici fiscal-bugetare prudente şi sustenabile.

Al doilea aspect, cel al supravegherii macroeconomice, are un obiectiv dublu: constatarea dezechilibrele macroeconomice şi  identificarea reformelor structurale necesare, mecanismul examinat în acest moment prezentând o abordare în „doi paşi”: o etapă preventivă, bazată pe un sistem de alertă timpurie, şi o etapă corectivă, axată pe recomandări politice adresate statelor membre.

Totodată, introducerea unui mecanism permanent de stabilizare, bazat pe un sistem de împrumuturi între statele membre ale Zonei Euro, care se poate realiza doar prin modificarea tratatelor Uniunii Europene, va constitui o plasă de siguranţă importantă pentru stabilitatea zonei euro şi asigurarea unei creşteri economice ferite de riscuri majore.

 

Doamnelor şi domnilor,

Doresc să subliniez faptul că Tratatul de la Lisabona constituie fundamentul noilor dimensiuni europene, de natură să conducă la creşterea semnificativă a eficienţei abordării problematicilor de interes pentru toţi cetăţenii, începând cu dimensiunea economico-socială a Strategiei Europa 2020 şi continuând cu cele privind mediul şi energia, terorismul internaţional, crima organizată transfrontalieră, azilul şi imigraţia, pentru a încheia cu influenţa Uniunii ca actor internaţional major, în contextul globalizării.

Tratatul de la Lisabona conturează o nouă arhitectură instituţională, însă nu înlocuieşte voinţa politică a liderilor europeni, necesară pentru transpunerea în practică a prevederilor acestui document. Pentru ca UE, în ansamblul său, să devină mai puternică, mai modernă, eficientă şi democratică, este necesar ca statele membre să manifeste voinţa de valorificare în interes comun a pârghiilor oferite de Tratatul de la Lisabona.

În încheiere, permiteţi-mi să mulţumesc organizatorilor acestei serii de conferinţe, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, prin Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, Comisia Parlamentară pentru Afaceri Europene, Clubul Academic de Studii Europene, Instituţiile Prefectului din Municipiul Bucureşti şi din judeţele Alba, Bihor, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Ilfov, Piatra Neamţ şi Timiş, pentru eforturile desfăşurate în organizarea acestui ciclu de conferinţe regionale. Odată cu sublinierea încă o dată a importanţei acestui gen de dezbateri cu participare societală largă, doresc să vă asigur de angajamentul Departamentului pentru Afaceri Europene în vederea asigurării unei „tranziţii” fluide către cadrul instituţional şi funcţional ce decurge din intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Vă mulţumesc


[1] Denumirea sa oficială este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.

Sursă: http://www.dezvaluiri.ro/exclusiv/482806-discursul-domnului-ministru-bogdan-manoiu-la-conferinta-tratatul-de-la-lisabona-si-rolul-romaniei-in-procesul-de-aprofundare-a-integrarii-europene
ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!