Drepturile pacienţilor în Uniunea Europeană

Articolul a fost realizat sub îndrumarea și coordonarea conf. univ. dr. Silviu-Gabriel Barbu.

Ţinând cont de necesitatea cunoaşterii drepturilor de care beneficiem, am considerat ca fiind benefică o prezentare a acestora într-un domeniu ce priveşte societatea în ansamblu, anume cel al sănătăţii. Fiind un domeniu foarte amplu şi dinamic, materia drepturilor pacienţilor, o subcategorie a drepturilor omului, a determinat reglementări diferite în ţările membre Uniunii Europene. Deşi Uniunea Europeană încearcă o uniformizare în această materie, fiecare ţară are anumite norme specifice. Totuşi, există anumite principii care creează impresia de omogenizare, precum egalitatea în drepturi sau nediscriminarea. În cele ce urmează, vom prezenta diferenţele specifice ale unor ţări parte integrantă a Uniunii Europene.

1.ROMÂNIA

 În România, drepturile pacienților sunt prevăzute in legea nr. 46, din data de 21 ianuarie 2003. Aceasta prevede că pacienții au dreptul la îngrijirile medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale, fără nicio discriminare. În capitolul 2 al prezentei legi se precizează că pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza. Informațiile se aduc la cunoștința pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare. Capitolul 3 subliniază necesitatea consimțămăntului privind intervenția chirurgicală, „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa”. De asemenea, “consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord. ” Capitolul 4 prevede că toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul și datele personale sunt confidențiale. Aceste informații pot fi furnizate doar dacă pacientul își exprimă acordul in acest sens. Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidențialității datelor despre pacient și a confidențialității actului medical, precum și a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale. În cazul în care furnizorii sunt obligați să recurgă la selectarea pacienților pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.

 Sursa: legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003

2.FRANȚA

 Parlamentul francez a votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea unei legi care să permită pacienților incurabili să înceteze tratamentul și să fie introduși intr-un „somn adânc”, până la deces.

Noua lege le oferă posibilitatea pacienților care sunt la sfârșitul duratei de viață și care suferă, în ciuda tratamentului lor, de a intra într-o sedare continuă, până la moarte. Acest proces a fost descris de MP de centru-dreapta și medicul Jean Leonetti, cel care a ajutat la elaborarea legii, ca ” somn înainte de moarte, pentru a evita suferința”. Într-adevăr, măsura le permite pacientilor cărora le-au mai rămas de trăit câteva zile sau chiar ore să fie plasați sub anestezie generală, până în momentul survenirii decesului. De asemenea, legea le-ar da posibilitatea pacienților să dea declarații cu caracter juridic și obligatoriu, sau ” testamente vii”, prin care să declare că nu doresc să fie ținuti în viață în mod artificial, dacă în momentul în care urmează să se ia măsura ei sunt prea bolnavi pentru a putea decide iar consimțământul le-ar putea fi viciat . Aceste declarații au existat deja în Franța, dar au fost valabile timp de trei ani, iar medicii au fost liberi să le aplice sau nu, după bunul plac.                    Un sondaj BVA a arătat că 96% dintre francezi au fost în favoarea punerii în aplicare a legii. Ba mai mult, 80% dintre francezi au considerat că legea trebuie să meargă mai departe, până la legalizarea eutanasierii.

SURSA- The guardian 

3.REPUBLICA CIPRU  

Republica Cipru este membră a Uniunii Europene de la 1 mai 2004. Ca urmare a aderării la Uniune, Cipru și-a unificat legislația cu dreptul comunitar, adoptând noi legi în conformitate cu Declarația Promovării Drepturilor Pacienților în Europa a Organizației Mondiale a Sănătății, Carta Europeană a Drepturilor Pacienților și Carta Fundamentală a Drepturilor Omului. Astfel, Cipru a adoptat o nouă lege prin care sunt reglementate drepturile pacienților. În articolul 1, legea statueaza că orice pacient are dreptul la îngrijire medicală corespunzătoare nevoilor de sănătate, iar serviciile să-i fie furnizate într-un termen rezonabil, adecvat acestor nevoi. În cazul unei urgențe medicale a pacientului, acesta are dreptul să primească asistență medicală de urgență în mod necondiționat. Acest articol mai prevede că  decizia de a alege între diferite tipuri de tratament și îngrijire va fi luată de către furnizorul de servicii de îngrijire a sănătății, dar în legătură cu interesul pacientului. De asemenea, legea prevede că pacientul are dreptul de a fi tratat cu demnitate în timpul furnizării serviciilor medicale. Legea mai dispune că serviciile medicale trebuie să fie întotdeauna disponibile și accesibile, în conformitate cu capacitatea sistemului sanitar cu privire la resursele umane și financiare ale statului. La fel ca legislația României, și Republica Cipru prevede că asistența medicală se acordă tuturor în mod egal și fără discriminare, iar în cazul în care o alegere trebuie făcută între pacienți pentru furnizarea unui anumit serviciu de îngrijire a sănătății, aceasta rebuie să se facă fără discriminare, în mod echitabil și pe baza unor criterii științifice obiective.

4.LETONIA  

În Letonia, drepturile pacienților sunt înscrise în legea din 20 iunie 2001, care poartă denumirea „Legea medicinei”. Această lege este structurată pe 12 capitole, care stabilesc atât drepturile și obligațiile pacienților, cât și pe cele ale personalului medical (medici, asistente) și ale instituțiilor medicale ale statului. Interesant este Capitolul 10, care stabilește tratamentele aplicabile persoanelor dependente de alcool, droguri sau alte substanțe toxice. Art. 61, parte a Capitolului 10, stabilește că acești pacienți vor fi tratați numai dacă ei solicită acest lucru, statul neimpunându-le tratamente care i-ar putea opri să mai consume astfel de substanțe. Art. 62 statuează faptul că tratamentul se aplică în mod obligatoriu dacă pacientul, prin consumul de substanțe periculoase, pune în pericol viața sa ori a celor din jur sau dacă, prin comportamentul său, reprezintă un pericol pentru societate. Art. 63 conferă instanțelor judecătorești dreptul de a condamna un pacient la aplicarea tratamentelor medicale în vederea anihilării dependenței de care acesta suferă.

5.SCOȚIA 

Proiectul de lege privind Drepturile pacientului din 2011 a fost adoptată de Parlamentul Scotian la 24 februarie 2011, și a primit aviz conform Royal Assent pe 31 martie 2011. Această lege are rolul de a compacta drepturile și obligațiile pacienților, precum și pe cele ale personalului medical într-o singură lege, și nu de a reglementa noi drepturi. De asemenea, legea le spune pacienților ce pot face în cazul în care simt că drepturile le sunt încălcate.

Legea oferă tuturor pacienților garanția că asistența medicală pe care o primesc va lua în considerare nevoile lor, le va oferi cele mai bune servicii în vederea asigurării sănătății si bunăstării lor, îi va încuraja să ia parte la deciziile cu privire la sănătatea și modul în care sunt tratați și le va furniza informații și sprijin în acest sens.

Art. 1 al prezentei legi dispune că pacienții au dreptul ca serviciile oferite de NHS (Sistemul Național de Sănătate) pe care le primesc în Scoția sunt gratuite. Aceasta include servicii oferite de farmacii locale, spitale sau clinici și serviciile de urgență. Există, de asemenea, dreptul de a consulta gratuit un medic oftalmolog. În schimb, cetățenii străini sunt obligați să plăteasca mare parte din serviciile oferite de NHS. Ei pot solicita Sistemului Național de Sănătate al Scoției să le acorde un traducător, astfel încat comunicarea cu medicii să fie mai eficientă.

La fel ca în majoritatea țărilor europene, Scoția interzice discriminarea pe bază de sex, rasă, etnie, religie etc.

În al doilea capitol al legii, există anumite dispoziții tip recomandare pentru pacienți. Astel, aceștia sunt îndemnați sa pună toate întrebările pe care le consideră necesare cu privire la sănătatea lor, să anunțe medicii cu privire la orice schimbare intervine în starea lor de sănătate, să-și asume anumite responsabilități cu privirea la propria sănătate. De asemenea, legea îi indeamnă pe toți cetățenii să-și treacă numele în registrul donatorilor, astfel încât, după moartea lor, organele sa poate fi donate altor pacienți ce suferă de boli grave.

Sursa: The Pacient Rights , 24 februarie 2011

6.GERMANIA

În Germania, pacienții se împart în 3 categorii diferite:

  • pacienți asigurați la casele naționale de sănătate (AOK, BKK, DAK etc.),
  • pacienți neasigurați și
  • pacienți asigurați la companii private de asigurare.

Medicii sunt remunerați de obicei de către casele de asigurări și nu de către pacienți, aceștia din urmă plătind lunar asigurarea de sănătate.

Pacienții asigurați obligatoriu sau voluntar la asigurările sociale de sănătate,  care au împlinit vârsta de 18 ani plătesc la prima vizită pe trimestrul în curs la fiecare medic sau la spital o taxă de 10 Euro. Această taxă este valabilă pe toată durata trimestrului, indiferent de numărul vizitelor la medicul respectiv. La spital, asiguratul plătește pentru fiecare zi din primele 14 zile de spitalizare 10 Euro pe zi, exceptând internările pentru naștere. Cu această taxă, se urmărește evitarea vizitelor medicale de către asigurați pentru afecțiuni minore și reducerea cheltuielilor pentru asigurările sociale de sănătate. Această taxă nu trebuie însă plătită, în cazul în care pacientul primește o trimitere scrisă din partea medicului de familie, respectiv din partea altui medic către un specialist. De asemenea, taxa nu trebuie plătită în cazul în care pacientul are o problemă medicală suportată de alte instituții, din cadrul asigurărilor sociale, de pildă în urma unui accident de muncă sau daca e vorba de o boală profesională.

Pentru pacienții care nu sunt asigurați în cadrul asigurării sociale de sănătate, nu se percepe această taxă, deoarece unitatea medicală emite pacientului o factură pentru consultație și pentru tratament.

Îngrijirea medicală în Germania este una din cele mai scumpe din lume și face ca asigurarea de sănătate să fie nu doar obligatorie, ci şi indispensabilă. Drept exemplu, cazarea și masa unei zile de spitalizare ajunge undeva la 1000 de euro pe zi.

În ceea ce privește pacienții asigurați la asigurările medicale private, facturile emise de medici sau de spitale sunt trimise firmei de asigurări pentru achitare. Compania de asigurare privată virează suma pe care o suportă în contul asiguratului.

Sistemul de asigurare de sănătate în Germania este unul dintre cele mai dezvoltate din lume şi oferă tuturor persoanelor asigurate  acoperirea  multora din cheltuielile pentru tratarea sau prevenirea bolilor, însă anumite tratamente sunt plătite doar parțial sau nu sunt plătite deloc de asigurările sociale de sănătate, de pildă la stomatologie și oftalmologie.

În catalogul de servicii (Leistungskatalog) este stipulat ce fel de servicii medicale sunt acoperite integral sau parțial de asigurările sociale de sănătate, ce medicamente sunt compensate și care nu sunt compensate. Casele de asigurări pot face excepții de la acest catalog, în favoarea asiguraților, oferindu-le acestora şi acoperirea unor servicii medicale suplimentare.

Sursa: InfoGermania

Mirea Cristian

Mirea Cristian-Marian este student în anul III la Facultatea de Drept a Universității din București și membru al Asociației Studenților în Drept.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!