INTERVIU Marius Vartic, şeful Departamentului pentru lupta antifraudă, despre magistratură şi umanitate

Echipa ABC Juridic are deosebita plăcere de a aduce în faţa dumneavoastră un interviu excepţional, cu o personalitate marcantă a domeniului juridic, domnul Marius Cătălin VARTIC, şef, cu rang de secretar de stat, al Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF. Având în vedere îndelungata sa experienţă profesională şi temeinica pregătire, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, în care a ocupat funcţii de la cea de judecător, la cea de procuror militar, procuror DNA, considerăm că domnul VARTIC este una dintre persoanele cele mai în măsură să ne vorbească despre justiţie, drept, calităţi profesionale şi umane. Sperăm ca lecturarea interviului să vă poată aduce un plus la desăvârşirea dvs. din toate punctele de vedere!

Mentiune prealabila: Am acceptat interviul în primul rând pentru că este vorba de un site al studenţilor şi în al doilea rând pentru că am vrut să răspund pozitiv la rugămintea unui vechi coleg, în persoana domnului Barbu Silviu.

Titus Gîrbea/Lucian Ungureanu: Cum aţi defini, rezumativ, respectiv exhaustiv, profesia de magistrat?

Marius Vartic: Rezumativ: magistratul este un mandatar al umanităţii (în sensul punerii în valoare a omului).

Exhaustiv: Profesie vocaţională, profund umanistă în care judecata/cântărirea faptelor şi a oamenilor trebuie făcută prin raportarea la o conduită ideală izvorâtă din norma juridică.

Ceea ce este esenţial şi în acelaşi timp dificil pentru un magistrat este să-şi asume, în actul de justiţie, principiul nemijlocirii, să fie în cunoştinţă de cauză, să distingă între fond şi formă, realitate şi ficţiune, pentru ca hotărârea sa să armonizeze absolutismul normei cu relativitatea fizică a faptelor.

Cred că empatia face diferenţa între judecata unui calculator şi cea a unui om. Cu alte cuvinte, nu cred în dezumanizarea actului de justiţie.

Prin prisma experienţei profesionale de 20 de ani ca magistrat, cum găsiţi că se prezintă, la ora actuală, sistemul judiciar din România, din punct de vedere managerial, al eficacităţii şi eficienţei?

M.V.: Puterea judecătorească este cea mai reformată din cele 3 puteri constituţionale.

Calitatea profesională şi umană a magistraţilor din România este deosebită şi ea reprezintă garanţia continuităţii reformei.

Aş putea spune, deşi nu sunt specialist în drept constituţional, că în România trăim astăzi o emancipare istorică a puterii judecătoreşti, în raport cu celelalte două puteri: executivă şi legislativă, emancipare pe care o identificăm zilnic în presă, prin diferite poziţii radicalizate ale unor actori din celelalte două puteri, care contestă această emancipare şi pe care încearcă să o stopeze prin denigrare.

Rezultatele vorbesc de la sine şi susţin reformarea puterii judecătoreşti. Dacă vorbesc de eficienţă şi eficacitate trebuie să avem în vedere că sistemul judiciar nu este eficient, în termeni comerciali şi pentru faptul că este sufocat pe alocuri de litigii care îşi au izvorul în neclaritatea legii sau în ineficienţa acestora.

Randamentul juridic este pe de-o parte un raport între resursele umane şi materiale alocate şi numărul litigiilor pe rol, pe de altă parte.

Este evident atunci că raporturile juridice trec din zona de normalitate adică zona necontencioasă, amiabilă, consensuală, în zona de conflict contencioasă. În acest caz, costurile sunt mai mari atât cele materiale cât şi de timp.

Dacă vrem să fim eficienţi juridic trebuie să respectăm toţi legea şi să ne respectăm unii pe alţii, nu în ultimul rând, să ne respectăm cuvântul dat.

În mod evident trebuie să ne asumăm legi clare, nu evazive, neclare sau duplicitare. Deci trebuie să ne asumăm ceea ce gândim în mod limpede. 

Aţi debutat profesional în calitate de judecător, iar după o perioadă de 4 ani aţi decis să vă dedicaţi profesiei de procuror. Care apreciaţi că sunt exigenţele funcţiei de judecător?

M.V.: Profesionalismul unui judecător/procuror trebuie clădit pe autoexigenţă, modestie şi onestitate.

Care este rolul fundamental pe care procurorul îl are de îndeplinit în cadrul societăţii şi ce pârghii are la îndemână pentru a-şi atinge obiectivele?

M.V.: Rolul procurorului este de a apăra constituţia şi legile ţării în sens larg. În mod concret trebuie să identifice faptele penale, să le îmbrace într-o haină juridică şi să facă posibilă tragerea la răspunderea penală a vinovaţilor. Bineînţeles cu respectarea principiului proporţionalităţii şi al drepturilor şi libertăţilor omului.

Mai bine de 16 ani i-aţi consacrat profesiei de procuror, trecând de la statutul de procuror militar la procuror DNA. Care erau atribuţiile dumneavoastră în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ce satisfacţii v-a adus munca în această structură?

M.V.: Formarea mea profesională a fost accelerată de experienţele profesionale pe care le-am avut în cei peste 13 ani de exercitare a funcţiei de procuror în cadrul DNA.

Cele mai mari satisfacţii profesionale le-am avut când lucram la DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie unde este evident că profilul procurorului este unul special, dată fiind natura cauzelor.

Dosarele în care am muncit cel mai mult au fost cele în care am verificat filoane din pieţele reglementate ale energiei, transportului, ş.a.

Abordarea unor dosare de mare corupţie, alături de colegi deosebiţi din DNA, a fost una din marile provocări şi de ce nu, satisfacţii atunci când vezi că ceea ce ai muncit este validat de judecător.

Dacă ar trebui să alegeţi o anumită perioadă din aceşti ultimi 20 de ani, de care vă leagă cele mai multe amintiri profesionale plăcute, care ar fi aceea şi de ce? Când credeţi că a avut loc formarea şi desăvârşirea profesională a dumneavoastră?

M.V.: Am răspuns parţial. În formarea mea profesională, cei patru ani şi jumătate, ca judecător în perioada 1996 – 2000, au reprezentat cea mai puternică fundaţie pe care o puteam avea. Pe această fundaţie, am construit ulterior cariera. Maturizarea profesională s-a produs în mod evident şi accelerat la DNA dar nu vorbim de istorie, pentru că în continuare am calitatea de magistrat iar după încheierea mandatului de 5 ani la DLAF, cu siguranţă voi reveni de unde am plecat. Amintirile plăcute sunt legate tot de muncă, şi mai ales de modul în care a evoluat comunicarea cu colegii mei cu care lucram în dosare. Am învăţat multe de la oameni puternici pe care i-am cunoscut la DNA, fie că vorbim de oameni cu funcţie, fie de oameni fără funcţie.

De ce, după 4 ani ca judecător, aţi preferat, în detrimentul acestei profesii pe cea de procuror? Toate profesiile au un farmec al lor. Din punctul dumneavoastră de vedere, care este farmecul în a fi procuror?

M.V.: Schimbarea din funcţia de judecător în cea de procuror militar a răspuns unor evaluări de moment la acea dată, pe care nu le regret. În momentul în care am considerat că din punct de vedere profesional este prea puţin pentru mine să mă raportez la competenţa procurorului militar (în acea perioadă s-a produs şi reforma de demilitarizare a Poliţiei), am făcut pasul spre PNA, astăzi DNA.

Farmecul de a fi procuror este dat de bucuria de a împărţi dreptatea, de a empatiza cu victimele abuzurilor şi de a le ajuta să-şi recâştige demnitatea.

Există, în opinia dumneavoastră, magistratul perfect? Sau care ar trebui să fie acele calităţi fundamentale ce nu ar trebui să lipsească din desaga niciunui magistrat, respectiv aspirant la statutul de magistrat, ca măcar să se poată apropia de perfecţiune?

M.V.: Da, există un model de magistrat care poate fi asimilat acestui termen. Este magistratul modest, corect şi umanizat. Nu cred în supremaţia maşinii asupra omului, în ceea ce priveşte judecata lucrurilor.

Cred că un om care a greşit (şi aici vorbim de fiecare dintre noi) are dreptul de a-i fi analizată greşeala obiectiv şi cu umanitate şi, în cazul în care acesta a greşit mai grav, să i se ofere o a doua şansă (nu includ aici faptele împotriva vieţii unde eu sunt mai exigent).

Ce sfaturi le puteţi oferi studenţilor facultăţilor de Drept care îşi doresc să îmbrace roba de magistrat?

M.V.: Să încerce să se informeze foarte bine cu privire la diferenţele de statut dintre magistrat şi avocat, pentru a merge pe calea vocaţională, şi să înţeleagă că acceptarea funcţiei de magistrat înseamnă, în primul rând, renunţarea benevolă la o serie de libertăţi.

Chiar dacă a existat competiţie şi în generaţia din care fac parte (a absolvenţilor din anul 1995 – vă reamintesc că atunci nu erau absolvenţi de facultăţi private şi numărul de absolvenţi într-un an nu depăşea 100/ facultate), consider că a fost o generaţie mai norocoasă pentru că postul de magistrat se obţinea prin repartiţie la nivel naţional (în ordinea mediilor).

Generaţiile de astăzi (mă refer la cei care urmează ştiinţele juridice) sunt mult mai încercate iar lupta competiţională pentru ocuparea unui post de magistrat sau de avocat este mult mai dură. Sunt convins că printre miile de absolvenţi de ştiinţe juridice se află foarte mulţi oameni de calitate care ar merita şansa pe care eu am avut-o.

Avem şi un exemplu concret din punct de vedere instituţional; în urmă cu un an am angajat la DLAF în urma unui concurs (destul de dur) doi absolvenţi ai Universităţii Bucureşti, care astăzi, la un an vechime, au devenit consilieri asistenţi, salariul brut primit fiind de circa 5000 lei, ceea ce este un început extraordinar pentru un tânăr.

Suntem foarte mulţumiţi de evoluţia lor şi de modul în care s-au angajat în asimilarea tuturor exigenţelor muncii, fiind pe deplin integraţi în colectiv.

Munca pe care noi o facem, o facem împreună, şi vorbim aici de 86 de persoane încadrate (organigrama putând fi consultată pe site-ul nostru www.antifrauda.gov.ro).

În prezent, sunteţi în fruntea Departamentului pentru luptă antifraudă (DLAF). Ce ne puteţi spune despre această instituţie, care este rolul ei şi ce modificări aţi dori să vedeţi în următorii 5 ani?


M.V.:
Din iulie 2016, ocup funcţia de şef al DLAF şi, într-adevăr, este o postură nouă, de care sper să mă achit cu brio, aşa cum cred că am făcut-o pe oriunde am lucrat. DLAF este o instituţie matură şi puternică, aflată conform Legii nr.61/2011, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea primului ministru.

Departamentul, după cum ştiţi, sprijină şi coordonează îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

De asemenea, DLAF este instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF, din cadrul Comisiei Europene.

Esenţial este faptul că DLAF este autonom şi independent de alte autorităţi şi instituţii publice.

Departamentul are două funcţii strategice:

  • funcţia de control, în scopul identificării de nereguli, fraude şi alte activităţi ilicite, ce aduc atingere intereselor financiare ale UE în România,

  • funcţia de coordonare a luptei antifraudă pentru asigurarea protecţiei efective şi echivalente a intereselor financiare ale UE.

Departamentul are calitatea de organ de constatare, în sensul art.61, Cod de procedură penală, în privinţa faptelor care pot constitui infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale UE în România. De asemenea, la cererea procurorului, poate efectua controale.

În cazul constatării unor elemente de natură penală, DLAF sesizează parchetul competent, infracţiunile de bază fiind prevăzute în Legea nr.78/2000.

În ceea ce priveşte viitorul instituţiei, doresc ca DLAF să îşi asume mai mult rolul de coordonator în lupta antifraudă, pentru perioada 2014 – 2020, când România, în calitate de stat membru, poate beneficia de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 de miliarde de euro şi pe partea de control să mărim calitatea lucrărilor şi celeritatea cu care acestea sunt rezolvate.

În fapt, îmi doresc ca experienţa câştigată în primul program 2007-2013 să fie folosită astfel încât în programul viitor 2014-2020, lucrurile să fie mai clare iar încărcătura activităţii de control să scadă (adică să respectăm legea mai mult).

Domnule procuror, dat fiind faptul că am ajuns la finalul acestui interviu, vă mulţumesc pentru bunăvoinţa dumneavoastră de a purta acest dialog şi vă rog să ne spuneţi care este părerea dumneavoastră despre Proiectul ABC Juridic.

M.V.: Am văzut site-ul dumneavoastră şi scopul mi se pare foarte generos respectiv ”de a răspândi idei bune prin mass-media, descoperirea capitalului intelectual şi de a construi o cultură de excelenţă”.

Cred că, dacă vă apăraţi „imparţialitatea” şi încercaţi să o întăriţi, atunci cu siguranţă munca dumneavoastră va fi una excelentă.

Standardul, imparţialitatea şi generozitatea sunt cheile obţinerii unei continuităţi în munca dumneavoastră.

Succes!

Titus Gîrbea şi Lucian Ungureanu

Titus Gîrbea şi Lucian Ungureanu sunt cofondatori ai proiectului ABC Juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!