Întreruperea cursului sarcinii- cauze justificative și de nepedepsire

 

Legitimitatea incriminării avortului, precum și argumentele care stau la baza unei asemenea incriminări constituie atât pe plan internațional, cât și pe plan intern, obiectul unor ample dezbateri etice și juridice deopotrivă.

În ciuda faptului că aceste dezbateri sunt departe de a se încheia, legislațiile naționale au tranșat problematica incriminării avortului, oferind soluții care reflectă în primul rând semnificația atribuită dreptului la viață în fiecare sistem de drept. Totodată, soluțiile legislative reflectă concepția națională asupra raportului dintre două drepturi fundamentale ale omului și anume: dreptul la viață al copilului nenăscut și dreptul la viață privată al femeii, care în mod necesar include și dreptul la autodeterminare.

Din conținutul incriminării infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii(art. 202 NCP), rezultă că legiuitorul român a optat pentru o dezincrimnare a avortului doar în ipoteza unei sarcini a cărei vârstă nu este mai mare de 14 săptămâni(și, evident, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de textul de lege amintit). Ulterior acestui moment avortul este însă permis numai în mod excepțional. Astfel, alin. 6 al art. 201 NCP prevede că nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului. Pe cale de consecință, odată ce vârsta sarcinii a depășit 14 săptămâni, întâietate va avea dreptul la viață al copilului nenăscut, iar nu dreptul femeii la autodeterminare.

Având în vedere această optică a legiuitorului, se pune în mod necesar problema de a stabili sfera de aplicabilitate a alin. 7 al aceluiași articol(Nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii.) prin raportare la sfera de cuprindere a laturii obiective a infracțiunii. În primul rând, trebuie precizat că elementului material al infracțiunii se poate realiza atât prin intermediul unui acțiuni, cât și printr-o inacțiune. În ceea ce privește acțiunile cu efect abortiv (fie urmărit, fie doar accepatat) de faptuitor, acestea sunt susceptibile a se concretiza în multiple forme: procedee medicale, lovituri aplicate femeii însărcinate, introducerea în organism a unor substanțe cu potențial efect abortiv ori a unor substanțe toxice etc. Pe cale de consecință, se impune a fi analizat dacă faptele comisive ale femeii însărcinate, care îmbracă forma unor activități riscante pot fi considerate ca fiind fapte tipice. Doctrina juridică a emis variate opinii în legătură cu acest aspect. O parte a acesteia consideră că prin instituirea cauzei de nepedepsire, legiuitorul român a acordat femeii un drept absolut la autodeterminare. Însă, există și autori[1] care opinează în sens contrar. Astfel, s-a afirmat că, deși calificarea ca faptă tipică a acțiunii riscante realizate de către femeia însărcinată nu poate avea loc decât a posteriori(o calificare a priopri limitând într-un mod nerezobil dreptul la viață privată al acesteia), în ipoteza în care activitatea riscantă nu mai reprezintă o formă de exercitare a dreptului la viață privată, atunci fapta ar putea fi considerată ca fiind una tipică. Argumentul este acela că femeia însărcinată comite un abuz de drept, prin deturnarea scopului pentru care i se acordă dreptul de derulare a unei activități riscante. Or, o astfel de activitate nu poate fi considerată altfel decât tipică.

O altă discuție poate fi purtată în jurul semnificației pe care o are sintagma în scop terapeutic, utilizată de legiuitor în reglementarea cauzei justificative în cadrul alin. 6, sintagmă care o înlocuiește pe cea utilizată în vechea reglementare și anume – motive terapeutice.[2] Diferența dintre cele două se manifestă doar la nivel lingvistic, iar nu și la nivelul conținutului. Astfel, în continuare, în sfera de cuprindere a noțiunii de  întrerupere a cursului saricinii realizată în scop terapeutic va fi inclus avortul eugenic(atunci când fătul suferă de boli genetice), precum și avortul terapeutic propriu-zis(atunci când viața, sănatatea sau integritatea corporală a femeii este pusă în pericol).

Întrebarea care încă subzistă este dacă avortul etic[3] poate fi sau nu circumscris ideii de avort realizat în scop terapeutic, mai ales în ipoteza în care sarcina- ajunsă deja la vârsta de 14 săptămâni- nu este una de natură să aducă atingere sănătății fizice sau psihice a femeii însărcinate. Din nou, opiniile doctrinare sunt divergente.

Având în vedere cele menționate anterior, se poate conchide că, deși noua formulare aleasă de legiuitor nu a reușit să stingă disputele existente în doctrină, un lucru este cert: înlăturarea antijuridicității faptei are același fundament și anume rebalansarea valorilor sociale aflate în conflict. Astfel, deși ulterior momentului în care sarcina atinge vârsta de 14 săptâmâni, conflictul dintre dreptul la viață privată al femeii însărcinate și dreptul la viață al fătului, este soluționat în favoarea acestuia din urmă, în momentul în care conflictul nu mai are în vedere dreptul la viață privată al femeii însărcinate, ci dreptul la intregritate corporală, sănătate sau viață al acesteia, dreptul la viață al fătului trece în plan secund.

 

Surse:

  1. Bogdan, D.A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea Specială. Analize, explicații, comentarii, Ed. Universul Juridic, București, 2014.
  2. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.-M. Vasile, Codul penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2014

 

 

[1] S. Bogdan, Noul Cod penal. Partea Specială. Analize, explicații, comentarii, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 75

[2] Pentru mai multe detalii a se vedea: S. Bogdan, Noul Cod penal. Partea Specială. Analize, explicații, comentarii,  Ed. Universul Juridic, București, 2014, pg. 76-78

[3] Pentru mai multe detalii a se vedea: S. Bogdan, Noul Cod penal. Partea Specială. Analize, explicații, comentarii,  Ed. Universul Juridic, București, 2014, pg. 78

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!