Introducere în evoluţia crizelor financiare globale

Ce sunt crizele financiare si de ce apar crizele financiare ?

“…departe de-a fi excepţia, crizele sunt regula, şi nu numai în economiile emergente, ci şi în cele avansate industrial” (Roubini, 2010, p.20)

În acest acest editorial-articol îmi propun să tratez într-o manieră succintă evoluţia crizelor financiare şi a efectelor acestora de le nivel naţional la nivel internaţional (global), în retrospectivă.

În literatura de specialitate, crizele financiare au reprezentat un punct de interes puternic pentru experţii în ştiinţele economice, în primă fază de a explica de ce de ce s-a ajuns la un astfel de punct critic, iar apoi să se creeze modele care să anticipeze şi să corecteze efectele acestor dezechilibre ale pieţei. În ultimii ani mass-media a scos în evidenţă abordarea a doi analişti financiare care au previzionat ultima criză economică:

513Q6HNMzaL._UX250_Nassim Nicholas Taleb, analist financiar şi filozof economic, autor al lucrării “Lebăda Neagră” prin care desemnează un eveniment imposibil de prevăzut cu un impact istoric major, echivalentul unei erori statistice sau incertitudine ce are o pondere redusă de care trebuie să se ţină cont în previziuni. Ideea unei lebede negre se bazează pe tripleta raritate, impact extrem şi predictibilitate retrospectivă. Primul atribut, raritatea, desemnează un caz izolat ce nu a putut fi previzionat de evenimentele trecutului conduce la cel de al doilea atribut, un impact extrem. Al treilea atribut, predictibilitatea retrospectivă, prin care se justifică apariţia unui astfel de caz izolat. (Nassim Taleb, 2010) Taleb a avertizat că pieţele financiare nu erau pregătite să facă faţă unor astfel de evenimente;dbpix-davos-nouriel-roubini-tmagSF

Nouriel Roubini, promovat în mass-media sub pseudonimul “Doctor Dezastru” (n.t. Doctor Doom) profesor de economie la Stern School of Business (New York University), autor al cărţii “Economia crizelor” prin intermediul căreia a analizat similarităţile crizelor economice ale ultimelor secole pornind de la criza bulbilor de allele din Olanda până la criza din 2008 denumită Marea Recesiune. Roubini a vorbit public despre pericolul financiar spre care se îndrepta economia globală şi de factorii care determină aceste dezechilibre începând cu anii 2000 înţelegând legăturile descoperite de Robert Shiller (profesor de economie la Facultatea Yale, laureat al Premiului Nobel in Stiinte Economice,) care a tras semnalul de alarmă în ceea ce priveşte creditele locuinţelor, Raghuram Rajan (Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei) atenţiona economiştii şi formatorii de politici publice reuniţi la Jackson Hole în 2005 în cadrul prelegerii “The Greenspan Era: Lessons for the Future”, că modul în care sunt remuneraţi operatorii bancari şi cei de investiţii financiare va conduce la asumarea de riscuri mari şi la creşterea gradului de îndatorare a capitalului propriu.

În abordarea sa Nassim N. Taleb consideră criza financiară ca o lebădă neagră[1]. Nouriel Roubini consideră criza financiară nu este o anomalie ci o lebădă albă (un eveniment predictibil) ce face parte din evoluţia economică.

De-a lungul timpului, în ceea ce priveşte cercetarea dezechilibrelor pieţei care conduc la crize financiare (balon speculativ – criză – recesiune), s-au remarcat prin lucrările lor economişti precum:

  • Adam Smith  “Avuţia naţiunilor” – „părintele economiei”, promoter al mecanismului mâinii libere,
  • John Mayard Keynes – contribuţii în teoria ciclurilor economice, promova intervenţia statului în economie în situaţii de dezechilibru economic prin creşterea cheltuielilor în sectorul afectat,
  • Karl Marx – abordare în antiteză cu cea a lui Keynes, promova eşecul capitalismului din punct de vedere economic
  • Ludwig von Mises – promoter al Şcolii Austriece,
  • Friedrich Hayek – promoter al Şcolii Austriece,
  • Joseph Schumpeter – a contribuit la dezvoltarea teoriei ciclurilor economice,
  • Milton Friedman – promoterul curentului economic monetarist,
  • Hyman Minsky – contribuţii în domeniul ciclurilor economice ş.a..

În ceea ce priveşte studiul crizelor economice, printre primii autori s-a numărat Charles Kindleberger, iar în prezent Carmen Reinhart şi Kennet Rogoff, Nouriel Roubini, Paul Krugman (laureat al premiului Nobel in Stiinte Economice în 2008) şi mulţi alţii.


[1] Prin termenul de “lebădă neagră” autorul se referă la rolul supradimensionat al evenenimentelor extreme în multe domenii ale vieţii.[…]perspectiva mea se referă la rolul  evenimentelor excepţionale care conduc la degradarea predictibilităţii” Taleb, Lebăda Neagră 2010

Surse bibliografice:

Nouriel Roubini, S. M. (2010). Crisis Economics. A Crash Course in the Future Finance. The Penguin Press.

Taleb, N. N. (2010). The Black Swan: Second Edition: The Impact of the Highly Improbable: With a new section: „On Robustness and Fragility”. Random House.

Alexandru Bratosin

Alexandru BRATOSIN este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti si administratorul sectiunii economice de pe ABC Juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!