Limba română. Limbile romanice. Dialectele româneşti

Pe fondul recentei întâlniri a Excelenţei Sale, Bogdan Aurescu, Ministrul de Externe al României cu Excelenţa Sa, Andrea Gustović – Ercegovac, Ambasadorul Croaţiei, ministrul afacerilor externe al României a menţionat atenţia deosebită pe care partea română o acordă proiectelor destinate susţinerii comunităţii istro-române din Croaţia, a căror limbă – istro-româna, un vechi dialect al limbii române – se află pe cale de dispariţie, nemaifiind utilizată decât de un număr redus de vorbitori (aproximativ 150-200). Din acest motiv, am decis că ar fi benefică o prezentare a limbilor romanice şi a dialectelor româneşti.

Prima dată când am auzit despre un curs pe această temă a fost, în anul IV al facultăţii, de la Prof. univ. dr. Mocanu. Cursul se numea: Gramatica limbilor romanice comparate (ce ştiam până atunci erau doar informaţii disparate). Într-o „excursie” ideatică bine organizată am aflat astfel că extremităţile sudice ale Europei aparţin gintei latine: portugheză, spaniolă, franceză, retoromană (în sudul Elveţiei), provensală, italiană, sardă (Sardinia), dalmată – dispărută – şi româna. Adaug – pe poziţia a treia catalana (limba vorbită în sudul Spaniei) – potrivit Prof. univ. dr. Ion Popescu Sireteanu [1].

În cadrul cursului amintit, domnul profesor Mocanu ne aşeza la Îndemână tema unui cuvânt (orice parte de vorbire ar fi fost el) pe care o „trimitea” în călătorie prin Europa limbilor romanice! Te fascina cât de asemănătoare între ele sunt limbile grupului latin al familiei limbilor indoeuropene! În acelaşi timp, latina vorbită în Imperiul roman de odinoară era firul roşu, călăuzitor în planul asemănării.

 *  *

 Dialectele (variaţiile observabile pe teritoriul ţării) şi subdialectele (graiuri) româneşti (deosebiri de grai, de la o regiune la alta, sub raport fonetic, gramatical, lexical) fac obiectul disciplinei numite dialectologie[2].

„Desprinderea succesivă şi deplasarea spre alte regiuni ale unor grupuri de vorbitori, a dus la apariţia celor patru dialecte româneşti: dacoromân, aromân, istroromân şi meglenoromân”[3].

Potrivit Prof. univ. dr. Ion Popescu – Sireteanu cele patru dialecte ale limbii române sunt vorbite în următoarele zone:

  • Dacoromân – în Dacia istorică;
  • Aromân – în sudul Peninsulei Balcanice (Grecia, Macedonia, sudul Albaniei şi Bulgaria, arar în România);
  • Meglenoromân – în sudul Bulgariei şi nordul Greciei, pe valea râului Vardar, în regiunea numită Meglenia; vorbitorii acestui dialect sunt urmaşii românilor din Imperiul Romano-Bulgar;
  • Istroromân – vorbit azi în Peninsula Istria din Croaţia.[4]

Subdialectele (graiurile) dialectului dacoromân urmăresc harta provinciilor istorice: Moldova, Muntenia, Ţara Românească, pentru că „Transilvania nu are un dialect sau un grai propriu, diversele ei regiuni grupându-se, din punct de vedere lingvistic, cu regiunile învecinate din celelalte provincii”[5]. Totuşi, E Petrovici afirmă – în articolul Repartiţia graiurilor pe baza ALR (Atlasul lingvistic român) – „ca probabilă şi existenţa dialectului maramureşean şi a dialectului crişean”[6].

Spre exemplificare, iată câţiva termeni lexicali specifici cu o mare circulaţie în ariile dialectale:

  • Boltă – Banat, Transilvania

Dugheană – Moldova

Prăvălie – Muntenia

  • Bumb – Banat, Moldova, Muntenia

Nasture – Moldova, Muntenia, Dobrogea, sudul Transilvaniei

  • Cârciumă – Muntenia, Oltenia, Dobrogea

Crâşmă – Moldova

Făgădău – Ardeal

  • Glod – Moldova, nordul Transilvaniei şi Dobrogei

Im – Banat, Hunedoara

Imală – Banat, Crişana

Noroi – Muntenia, Banat

Tină – Oltenia

  • Pită – Ardeal, Bucovina

Pâine – restul teritoriului[7]

În graiurile dialectului dacoromân se observă o „înfrăţire” teritorială a cuvintelor, în hotarele în care au stat de-a lungul vacurilor cele trei ţări române: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească (în care s-au aflat vremelnic, şi Banatul, Almaşul şi Făgăraşul, respectiv, Dobrogea); pe da altă parte se remarcă distanţa dintre cuvinte (parcă nu s-ar cunoaşte unele pe altele) (ex: glod, im, imală, noroi, tină[8]) şi-n acelaşi timp, unitatea până la identitatea a altora (ex. pită, pâine).

Dialectul aromân (utilizat în 1932 de circa 300.000-350.000 de vorbitori) este cel mai arhaic dialect, având o fizionomie ce coincide cu cea a românei comune. Cultura şi spiritualitatea bogată a aromânilor (de altfel, singurii români sud-dunăreni care au un trecut cultural) s-a răspândit pe ambele maluri ale Dunării. Remarcabilă este dorinţa acestora de a evidenţia apropierea structurală dintre dialectul aromân şi cel daco-român.[9] Apropierea este evidentă şi-n exemplele următoare:

„Cáplu faţi, caplu tradi” (Capul face, capul trage)

„Mintea veadi, ocli nu ved” (Mintea vede, ochii nu văd)

„Katra creapi, s-omlu nu creapi” (Piatra crapă şi omul nu crapă)[10]

În ceea ce priveşte dialectul meglenoromân, ca şi cel aromân cu care este asemănător – tipologic –  dar care suportă, în plus, influenţa puternică a limbii bulgare – el continuă româna comună din sudul Dunării.[11]

Totuşi, „meglenoromânii sunt singurii dintre vorbitorii dialectelor româneşti care şi-au pierdut numele etnic de român. Ei îşi spun vlaşi, termenul având aceeaşi origine cu vlah, iar populaţiile din jur îi mai numesc şi megleniţi”[12]; unii dintre ei au fost convertiţi la mahomedanism.

Independent de intenţia vorbitorilor – de a se „scufunda” în marea slavă ce-i înconjoară – apropierea expresiei şi a structurii de dialectul dacoromân (şi, deci, şi de cel istroromân) este evidentă:

„Capu faţi, capu trazi” (Capul face, capul trage)

„Pera sup per cadi” (Para sub păr cade)

„S`ondili apu nu si faţi” (Sângele apă nu se face)[13]

Deja putem întrezări o concluzie: „slavii i-au cucerit şi i-au spus pe dacoromani, fără a se folosi prea mult calea armelor ci convieţuind cu ei, mai mult paşnic, bine cunoscută fiindu-le calitatea şi capacitatea […]de a organiza viaţa obştilor autohtone în forme superioare de tipul cnezatelor, voievodatelor”[14].

Dialectul românesc cu cel mai mic număr de vorbitori este cel istroromân[15]. „Istroromânii sunt răspândiţi în Peninsula Istria (aparţinând astăzi Croaţiei), în apropierea Mării Adriatice, la nord şi la sud de Monte Maggiore”[16].

Sentil Puşcariu susţinea că sunt mai puţin de 3000 de istroromâni în 1926; Prof. Ion Constantin Tănase aprecia că-n „ultimele trei decenii, numărul lor s-ar fi redus la două treimi”[17] (referinţa este, probabil, anul 2006, anul apariţiei acestui volum la Bucureşti, prin Societatea pentru Învăţătura Poporului Român – al cărei preşedinte era domnul profesor). Prof. univ. dr. Ion Popescu-Sireteanu cunoaşte o altă cifră… şi mai alarmantă!

Numiţi şi „vlahi”, „morlaci”, „cici”, „rumeri”, istroromânii au ca ţară de origine răsăritul: „fie în spaţiul din stânga Dunării, înspre Transilvania şi Banat, fie în dreapta Dunării spre Morava. În ultimul timp a fost avansată şi ideea unei poligeneze a istroromânilor, prin venirea, după secolul al XIV-lea, a unor elemente româneşti din partea de nord şi sud a Dunării” [18]

Este de presupus că dialectul istroromân „se va stinge o dată cu ultimii săi vorbitori, ori se va menţine ca instrument de comunicare”[19], prin eforturile conjugate ale autorităţilor croate şi române, în condiţiile în care paşi importanţi în această direcţie au fost, deja, făcuţi! În faţa iminentei extincţii, un cuvânt de spus îl are şi dimensiunea religioasă a acestei comunităţi.

Deşi împrumută masiv din croată, slovenă şi italiană, lexicul acestui dialect poartă încă frumuseţea chipului matern: limba română.

Ex: „Bate fl`eru pira-i câd” (Bate fieru cât e cald).

„Metura nove meture bine” ( Mătura nouă mătură bine)

„După gustu lu ât nu.ţ la mul`ere” (După gustul altuia, nu-ţi lua soţie).

„Nu-ţ pure nâsa iuve nu-ţ cuhe ola” (Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala)[20].

Din aplicaţia lecţiei de limbă română a D-lui prof. Ion Popescu-Sireteanu amintită anterior, am desprins varianta istroromână a Rugăciunii Domneşti:

                                                         Tatăl nostru:

 

 

Istroromână                                                                                    Română

 

Ţåţe nostru car le şti în ţer,                                                 Tatăl nostru care eşti în ceruri,

neca se sveta nomelu Teu.                                                  sfinţească-se numele Tău.

Neca venire craliestro To.                                                  Vie Împărăţia Ta.

Neca fie vol`a Ta, cum în ţer,                                           Facă-se voia Ta, precum în cer,

aşa şi pe pemint.                                                aşa şi pe pământ.

Pera nostre saca zi                                                           Pâinea noastră cea de toate zilele

de nam astez.                                                               dă-ne-o nouă astăzi.

Odproste nam dutzan,                                                         Şi ne iartă nouă păcatele noastre,

ca şi noi odprostim a lu nostri dutznici.                       precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Neca nu na Tu vezi en napastovanie,                            Şi nu ne duce pe noi în ispită,

Neca na zbăveşte de zvaca slabe.                                     ci ne izbăveşte de cel rău.

 

*

*         *

  Concluzii:

1.În marea familie a limbilor indoeuropene, grupul limbilor latine se bucură de o

înrudire atât de mare încât, anumite unităţi lingvistice (morfo-sintactice) parcă ar fi variante, graiuri sau cel puţin dialecte ale aceleiaşi limbi.

1.a. justificarea înrudirii o aduce latina populară care circulă în spaţiul ocupat odinioară de Imperiul Roman (uneori, depăşind şi acest hotar!).

1.b. înfrăţirea lingvistică este asigurată şi de aşezarea la vatră a războinicilor acolo unde au solicitat ei, nu de puţine ori, în aceste locuri binecuvântate de Bunul Dumnezeu;

1.c. asemănarea limbilor latine suportă încă o explicaţie: deplasarea masivă (pentru acea vreme, fără precedent, chiar) a populaţiei autohtone la marginile Imperiului – şi înlocuirea lor cu „străini” de loc; contrar aşteptărilor, în locul dezrădăcinării – deci a unei vizate divizări spre a conduce mai uşor – s-a produs o împropriere a dacilor („cei mai viteji dintre traci” respectiv a tracilor) în zonele nespecifice, devenind liantul popoarelor cucerite în devălmăşie de români!

2. dialectele limbii române (cele patru anterior menţionate), indiferent de influenţele slave respectiv de ordin religios, mărturisesc o sursă comună – dicolo de latina vorbită: o limbă română populară cu identitate de sine stătătoare, mult anterioară perioadei recunoscute de unii lingvişti, şi, dar susţinută. Mai ales de teologi istorici, teologi.

2.1 oralitatea specifică spaţiului cultural şi religios balcanic face ca anumite trăsături – marcă a identităţii – să supravieţuiască peste unitatea de timp recunoscută, îndeobşte, a aparţine oricărei informaţii nescrise (culturii orale).

2.2 caracterul sfânt şi unificator al limbii asigură coeziunea populaţiei (neamului) ce vieţuieşte în aceste locuri: un fel de „omul sfinţeşte locul” şi „locul sfinţeşte omul” pentru că mai înainte ele fuseseră binecuvântate de Dumnezeu.

3.recuperarea – pe criteriile tipice unei cercetări ştiinţifice de profunzime – a informaţiilor (de la supravieţuitori!) vorbitorilor de limbă română (indiferent de haina dialectală) nu poate face abstracţie de o cunoaştere şi cercetare profund teologică! Se recunoaşte, şi astăzi, din ce în ce mai mult, rolul catalizator al factorului religios, deci, recuperarea prioritară a filonului religios pentru ca astfel să se restaureze şi alte aspecte culturale.

În acest sens, paşi uriaşi au fost făcuţi, imediat după căderea cortinei de fier de Î.P.S. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic: el a călătorit, uneori asemenea apostolilor, în zone ale Balcanilor pustiite de ateistul reacţionar comunist ce a pârjolit sufletele şi locurile.

Actuala misiune a diasporei româneşti, bine organizate din punct de vedere religios, pe criterii creştin-ortodoxe – mai ales de la venirea Preafericitului Părinte Daniel la cârma Bisericii Ortodoxe Române – restaurează memoria colectivă şi reancorează românul (în virtutea credinţei, potenţate de nădejde şi înaripate de iubire) în pământul acesta, până la dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, Patria cerească!

Lect. univ. dr. Liliana ARON

Universitatea din Piteşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă

„Sfânta Muceniţă Filoteia”

Departamentul de Teologie


 

Bibliografie:

[1] Domnia sa a susţinut o oră de Noţiuni de istoria limbii române la Şcoala Gimnazială de Excelenţă „Sfânta Muceniţă Filoteia” din Piteşti, unde le-a explicat copiilor din clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a particularităţile limbii române ca limbă romanică, adică limbă care continuă latina vorbită în teritoriile traco-dace.

[2] Ion Constantin Tănase, Gramatica aplicată pentru toţi elevii, ed.: Diacon Daniel Gligorie – Curtea de Argeş; Dacpress, 2005, p.278.

[3] Idem, Ibidem, p.279.

[4] Nu cumva „butoiul de pulbere” al Balcanilor vizează amintirea identităţii de neam, limbă, istorie şi pământ a românilor?

[5] Potrivit lui M. Gaster, apud. Ion Constantin Tănase, op. cit. p.280.

[6] Idem, Ibidem, p.281.

[7] Idem, Ibidem, pp. 287-289.

[8] Atrage atenţia cuvântul „tină”: din punct de vedere teologic „întinat” înseamnă păcătos, mânjit de păcat nu plin de noroi, pământ (cum s-ar crede).

[9] Ion Constantin Tănase, op. cit., p.295.

[10] Apud. Ion Constantin Tănase, op. cit., pp.289-290

[11] Idem, Ibidem, p.303.

[12] Idem, Ibidem.

[13] Idem, Ibidem, p.306

[14] Lect. univ. dr. Liliana Aron-Ene, Slavona românească – repere istorice, literare, lingvistice şi de pedagogie creştin ortodoxă, în vol. „650 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Ungrovlahiei. Spiritualitate şi istorie în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului”, Editura Universităţii din Piteşti, 2011, p.475.

[15] Ion Constantin Tănase, op.cit., p.298.

[16] Idem, Ibidem, p.298.

[17] Idem, Ibidem.

[18] Idem, Ibidem.

[19] Idem, Ibidem

[20] Ion Constantin Tănase, op.cit., pp.301-302.

Liliana Aron

Liliana Aron este lect. univ. dr. la Universitatea din Piteşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia”, Departamentul de Teologie

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!