Metamorfoza dreptului. De la virtualitate la realitate

┬á┬á┬á┬á┬á┬á Exist─â oameni care iau dreptul ca atare; ei sunt speciali╚Öti ├«n mecanismele sale concrete de func╚Ťionare. Ei nu pun la ├«ndoial─â fundamentele sale generale, dar critic─â aspectele sale particulare ├«n scopul de a contribui la cre╚Öterea randamentului ma╚Öin─âriei juridice. F─âr─â ei nu ar exista drept ├«n realitate ÔÇô ├«n via╚Ťa de zi cu zi. Exist─â al╚Ťi oameni pe care nu ├«i intereseaz─â ├«n mod particular modul de func╚Ťionare a ma╚Öin─âriei ╚Öi a instala╚Ťiilor sale. Ei se ├«ntreab─â mai degrab─â cine a inventat ma╚Öin─âria, care sunt fundamentele sale, ├«n ce direc╚Ťie se ├«ndreapt─â aceasta, dac─â existen╚Ťa sa este legitim─â ╚Öi ├«n ce condi╚Ťii poate fi ma╚Öin─âria distrus─â ╚Öi ├«nlocuit─â cu o alta, dac─â ├«╚Öi pierde legitimitatea[1]. F─âr─â ei, dreptul va continua s─â existe din punct de vedere material. Dar ma╚Öin─âria va claca ├«n ├«ntregime atunci c├ónd fundamentele ╚Öi direc╚Ťia sa vor fi distorsionate[2].

Ambele perspective sunt la fel de necesare[3]. ├Än absen╚Ťa primei abord─âri, dreptul s-ar confunda cu filozofia, pierz├óndu-╚Öi orice func╚Ťie de utilitate social─â. Dar f─âr─â a doua perspectiv─â, dreptul s-ar transforma ├«n tehnic─â pur─â, f─âr─â origine ╚Öi f─âr─â scop, r─âm├ón├ónd vulnerabil ├«n fa╚Ťa marilor atacuri ale celor care doresc s─â ├«l exploateze pentru a-╚Öi atinge scopurile egoiste[4].

├Än cuprinsul acestui articol, utiliz├ónd cea de-a doua perspectiv─â, vom cerceta natura ╚Öi esen╚Ťa dreptului prin recrearea drumului pe care ├«l parcurge norma juridic─â de la virtualitatep├ón─â la realitatea aplic─ârii sale in concreto.

  1. Etapele metamorfozei dreptului. De la virtualitate la realitate
  1. Necesitatea dreptului, dreptul natural abstract ╚Öi apari╚Ťia normei de drept pozitiv

 

Chiar dac─â pare absurd, prima etap─â a existen╚Ťei dreptului este non-existen╚Ťa sa. Pentru a realiza necesitatea ╚Öi importan╚Ťa dreptului, trebuie s─â ├«l ├«nl─âtur─âm la nivel conceptual din societate ╚Öi din via╚Ťa noastr─â. ├Äncerc├ónd un astfel de demers, ├«n╚Ťelegem cu at├ót mai acut necesitatea ╚Öi func╚Ťiile sale[5]. Fiind inseparabil de om ╚Öi de traiul s─âu ├«n societate[6], dreptul a existat cu mult ├«naintea[7] dreptului pozitiv sub diverse forme – cutume, principii, simple obiceiuri ÔÇô toate derivate ├«n mod natural dintr-un Ceva sau Cineva indefinibil. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â norma juridic─â se sprijin─â pe o ordine preexistent─â, c├ónd divin─â, c├ónd natural─â, c├ónd uman─â, c├ónd social─â ╚Öi c─â faptul generator de drept se afl─â ├«n afara statului ÔÇô exponent prin excelen╚Ť─â al dreptului pozitiv[8].

Astfel, la nivel conceptual, ├«ntr-o etap─â anterioar─â consacr─ârii dreptului pozitiv, ╚Öi chiar ├«naintea formelor primitive de manifestare a dreptului, au existat principii constante ╚Öi absolute de justi╚Ťie sau drept natural abstract[9]. Cu toate acestea, dreptul natural abstract, de╚Öi c├ót se poate de autentic ├«ntr-o sfer─â spiritual─â ╚Öi la nivelul con╚Ötiin╚Ťelor individuale, nu poate deveni realitate prin ├«ndeplinirea func╚Ťiilor sale dec├ót dac─â ├«mbrac─â forma dreptului pozitiv. ├Än acela╚Öi sens, s-a afirmat c─â ,,nimic nu devine real sau valabil dec├ót printr-o anume determinare care-i constituie esen╚ŤaÔÇŁ[10]. Totu╚Öi, faptul c─â dreptul natural abstract este simbolizat printr-un text gramatical ├«nso╚Ťit de for╚Ť─â juridic─â ÔÇô dreptul pozitiv[11], nu pune semnul identit─â╚Ťii ├«ntre cele dou─â categorii.

 

  1. Drept natural abstract și drept pozitiv. Armonie sau conflict?

 

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á ├Än cele ce urmeaz─â, vom analiza caracteristicile dreptului natural abstract, cu prec─âdere prin prisma rela╚Ťiilor sale cu dreptul pozitiv, ├«n scopul de a ilustra originea legitimit─â╚Ťii acestuia din urm─â.

Vom ├«ncepe acest demers prin examinarea tr─âs─âturilor generale ale dreptului natural. ├Än primul r├ónd, dreptul natural este ascuns. ,,S─â nu prejudiciezi o alt─â persoan─âÔÇŁ este o norm─â de drept natural, nereglementat─â ├«n aceast─â form─â ├«n dreptul pozitiv. Cu toate acestea, ea se afl─â la temelia tuturor ramurilor de drept. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â multe dintre conceptele de baz─â general acceptate ├«n doctrin─â f─âr─â a fi puse sub semnul ├«ntreb─ârii nu sunt altceva dec├ót elemente de drept natural[12]. De asemenea, nimeni nu ├«╚Öi pune vreodat─â ├«ntrebarea dac─â buna-credin╚Ť─â ├«n dreptul civil este o idee bun─â sau nu. Totodat─â, nu se poate afirma c─â acest concept a fost inventat la un moment dat de o instan╚Ť─â sau de un parlament. Buna-credin╚Ť─â a existat dintotdeauna ca mecanism de rela╚Ťionare ├«ntre persoane ╚Öi a fost recunoscut─â ulterior ├«n dreptul pozitiv. Astfel, se poate concluziona c─â dreptul natural se reflect─â indirect ├«n dreptul pozitiv, constituind o temelie invizibil─â a acestuia din urm─â[13].

├Än al doilea r├ónd, dreptul natural ├«╚Öi dezv─âluie natura doar atunci c├ónd este violat de normele dreptului pozitiv[14]. De aceea, conflictul dintre dreptul pozitiv ╚Öi dreptul natural este punctul de pornire ├«n definirea acestuia din urm─â[15]. Doar imperfec╚Ťiunile dreptului pozitiv ne fac s─â aspir─âm spre dreptul natural ÔÇô sau spre cum ar trebui s─â fie dreptul. Deci pentru a defini dreptul natural, trebuie s─â plec─âm de la ceea ce nu este ÔÇô abuz, arbitrar, inechitate, inegalitate, cauzarea unor prejudicii ÔÇô toate consecin╚Ťe ale deficien╚Ťelor dreptului pozitiv ÔÇô care, sim╚Ťite ├«n mod direct de destinatarii normei de drept pozitiv, produc ├«n con╚Ötiin╚Ťa lor o reac╚Ťie advers─â. Chiar dac─â dreptul natural pare s─â ├«╚Öi duc─â existen╚Ťa ├«n mod timid ├«n umbra dreptului pozitiv, viol─ârile repetate ale acestuia cauzeaz─â ├«n cele din urm─â prefaceri violente ale sistemelor juridice ╚Öi politice prin intermediul revolu╚Ťiilor[16]. Se dovede╚Öte astfel c─â de╚Öi aspira╚Ťiile ├«nspre dreptul natural par idealiste ╚Öi inofensive, ele au aptitudinea de a-╚Öi face loc ├«n realitate ╚Öi de a transforma dreptul pozitiv. De╚Öi statul nu este ├«ntodeauna plasat ├«n cea mai bun─â pozi╚Ťie pentru a sanc╚Ťiona eventualele neconformit─â╚Ťi dintre cele dou─â tipuri de drept, fiind str├óns legat de dreptul pozitiv pe care ├«l reprezint─â, oamenii au reac╚Ťionat ├«ntotdeauna la marile contradic╚Ťii dintre dreptul natural, ├«nscris ├«n propria lor con╚Ötiin╚Ť─â, ╚Öi dreptul pozitiv, ├«nscris ├«n legi. Normele de drept pozitiv v─âdit contrare dreptului natural sunt aproape imposibil de respectat deoarece ├«i oblig─â pe oameni s─â ac╚Ťioneze ├«mpotriva propriei con╚Ötiin╚Ťe[17]. De aceea, un sistem juridic ├«ntemeiat pe astfel de norme se va autodistruge ├«n final, ori prin revolu╚Ťie ori datorit─â faptului c─â persoanele pur ╚Öi simplu nu respect─â voluntar normele sistemului[18], iar acesta nu are resurse suficiente pentru a-i reduce pe to╚Ťi la t─âcere prin for╚Ťa sa coercitiv─â. ├Än cele din urm─â, se va ajunge din nou la un sistem m─âcar ├«n parte bazat pe principii de drept natural, ceea ce demonstreaz─â c─â acest tip de drept este imposibil de distrus ├«n ├«ntregime[19].

Conflictul expus anterior ╚Öi rezultatul acestuia demonstreaz─â preexisten╚Ťa sau obiectivitatea dreptului natural, din care decurge superioritatea acestuia fa╚Ť─â de dreptul pozitiv. Cu privire la obiectivitatea dreptului natural, s-a afirmat c─â ,,(ÔÇŽ) trebuie s─â existe ├«n afar─â, anterior ╚Öi independent de aceste st─âri sociologice, un Bine obiectiv, un Just obiectiv, o no╚Ťiune obiectiv─â a dreptului, susceptibil─â de a-╚Öi proiecta, de a-╚Öi oglindi, ├«n sistemul de referin╚Ť─â al datului social, imaginea sub forma acestor principii sau postulate etico-juridiceÔÇŁ[20]. Caracterul obiectiv ╚Öi absolut al dreptului natural nu ├«nseamn─â c─â dreptul pozitiv derivat din acesta ar trebui s─â fie identic ├«n con╚Ťinut la nivelul tuturor sistemele juridice. Chiar dac─â asem─ân─ârile ├«nt├ólnite ├«n sistemele juridice ale tuturor popoarelor confirm─â identitatea fundamental─â a naturii umane, ├«n care dreptul ├«╚Öi are r─âd─âcinile sale[21], modul ├«n care se manifest─â dreptul natural la nivelul dreptului pozitiv depinde de structura societ─â╚Ťii ├«n care acesta din urm─â ia na╚Ötere[22]. Dreptul natural, transpus ├«n dreptul pozitiv, nu este identic indiferent de epoc─â. De╚Öi exist─â un nucleu dur, absolut al dreptului natural, care r─âm├óne valabil indiferent de circumstan╚Ťe, evolu╚Ťia societ─â╚Ťii ╚Öi diferen╚Ťele culturale impun rearanj─âri ale r─âsfr├óngerii dreptului natural ├«n dreptul pozitiv[23]. Astfel, legiuitorul, la momentul concep╚Ťiei normei de drept pozitiv, trebuie s─â urm─âreasc─â adaptarea principiilor de drept natural la caracteristicile societ─â╚Ťii pentru care legifereaz─â[24]. Cu toate acestea, de╚Öi exterioriz─ârile dreptului natural sunt variabile, acesta ├«╚Öi p─âstreaz─â caracterul absolut, care nu trebuie ├«n╚Ťeles ├«n sens absolutizant, ci prin raportare la faptul c─â este incoruptibil ├«n esen╚Ťa sa.

O alt─â latur─â a obiectivit─â╚Ťii dreptului natural const─â ├«n faptul c─â acesta nu are nevoie de confirm─âri exterioare, de ordin uman, pentru a exista ╚Öi pentru a-╚Öi ├«ndeplini rolul de fundament al dreptului pozitiv. Dreptul natural este recunoscut ╚Öi transpus instinctiv ├«n dreptul pozitiv inclusiv de c─âtre persoanele care nu recunosc existen╚Ťa sa ├«n mod activ[25]. Dreptul natural nu se impune ├«n mod artificial asupra voin╚Ťei umane, ci concord─â cu natura uman─â ├«ntr-o asemenea m─âsur─â ├«nc├ót respingerea preceptelor sale este egal─â cu violarea propriei con╚Ötiin╚Ťe.

Pe l├óng─â faptul c─â este superior ├«n natura sa, dreptul natural este preeminent fa╚Ť─â de dreptul pozitiv. ├Än acest sens, ├«nc─â din Antichitate s-a afirmat c─â ar fi absurd ca adev─ârul sau justi╚Ťia s─â at├órne de bunul plac al fiec─âruia, Cicero ├«ntreb├óndu-se dac─â omuciderea sau furtul ar deveni lucruri juste, ├«n momentul ├«n care un oarecare legiuitor sau tiran, sau chiar mul╚Ťimea le-ar declara ca atare[26]. ├Än acela╚Öi sens, Cicero a afirmat c─â ,,nu putem fi elibera╚Ťi de obliga╚Ťiile ei [ale legii naturale] de c─âtre Senat sau de c─âtre Oameni[27]ÔÇŁ. Cu alte cuvinte, dreptul natural este standardul prin prisma c─âruia se m─âsoar─â dreptul pozitiv[28], iar loialitatea noastr─â trebuie s─â se ├«ndrepte ├«n primul r├ónd ├«nspre acesta. Dreptul natural a continuat s─â fie considerat reperul absolut al validit─â╚Ťii dreptului pozitiv ╚Öi de al╚Ťi mari g├ónditori. Astfel, Sf. Augustin a afirmat c─â ,,o lege nedreapt─â nu este legeÔÇŁ[29], iar ├«n concep╚Ťia lui Toma dÔÇÖAquino, ,,dac─â o lege omeneasc─â nu concord─â ├«n vreo m─âsur─â cu dreptul natural, ea nu mai este lege, ci mai degrab─â o denaturare a legiiÔÇŁ[30]. Prin urmare, supunerea ├«n fa╚Ťa autorit─â╚Ťii dreptului natural este mai mult dec├ót o simpl─â op╚Ťiune; este o obliga╚Ťie impus─â de natura lucrurilor pentru evitarea autodistrugerii.

Cu toate acestea, tr─âim ├«n prezent ├«ntr-o epoc─â a pozitivismului juridic care tinde s─â transforme dreptul pozitiv ├«n propriul s─âu reper, t─âind leg─âtura dintre drept ╚Öi valori de alt─â natur─â[31]. Aceast─â abordare este ilogic─â, dup─â cum s-a observat ├«nc─â din Antichitate de c─âtre Cicero[32], ├«n primul r├ónd datorit─â faptului c─â modific─â radical ├«n sens invers ierarhia celor dou─â tipuri de drept, transform├ónd dreptul pozitiv ÔÇô o slab─â, trunchiat─â ╚Öi unilateral─â reflexie a valorilor care necesit─â protec╚Ťie prin intermediul dreptului ÔÇô ├«n reper absolut al acelora╚Öi valori. ├Än al doilea r├ónd, pozitivismul juridic este ilogic pentru c─â pune semnul egalit─â╚Ťii ├«ntre no╚Ťiunea de drept ╚Öi texte gramaticale care ├«mbrac─â forma legilor, omi╚Ť├ónd faptul c─â doar interpretarea legilor creeaz─â drept. Or, procesul interpret─ârii normelor este influen╚Ťat ├«n mare m─âsur─â de factori non-juridici care difer─â de la interpret la interpret[33]. Negarea acestor influen╚Ťe creeaz─â dou─â mari riscuri. ├Än primul r├ónd, aceia care vor s─â deturneze dreptul de la scopurile sale legitime[34] au cale liber─â ├«n acest sens datorit─â naivit─â╚Ťii celor care sunt orbi╚Ťi de dreptul pozitiv ╚Öi consider─â c─â trebuie s─â i se supun─â ├«n orice condi╚Ťii. ├Än al doilea r├ónd, separarea dreptului de valorile care ├«i impun existen╚Ťa ╚Öi de factorii non-juridici care ├«i determin─â con╚Ťinutul blocheaz─â capacitatea sa de evolu╚Ťie, respectiv posibilitatea remedierii cauzelor unor probleme care afecteaz─â sistemele juridice.

De╚Öi ├«n prezent abordarea pozitivist─â este predominant─â, trec├ónd sub t─âcere dreptul natural, acesta din urm─â continu─â s─â sus╚Ťin─â din umbr─â ├«ntreg sistemul juridic, conferindu-i coeren╚Ť─â, stabilitate ╚Öi legitimitate. Totu╚Öi, dac─â s-ar recunoa╚Öte deschis poten╚Ťialele beneficii ale dreptului natural prin continua verificare a legitimit─â╚Ťii dreptului pozitiv ├«n lumina acestuia, solu╚Ťiile juridice echitabile ar fi identificate mult mai facil ╚Öi transpuse mult mai rapid ├«n dreptul pozitiv.

 

  1. Etapa abstractiz─ârii. Natura dreptului pozitiv

 

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á Av├ónd ├«n vedere c─â sec╚Ťiunea anterioar─â a fost dedicat─â identific─ârii caracteristicilor dreptului natural, ├«n cele ce urmeaz─â ne vom concentra asupra procesului de abstractizare al dreptului natural ├«n drept pozitiv.

De╚Öi ├«ntr-o lume ideal─â raporturile sociale ar putea fi guvernate de principii naturale ╚Öi flexibile, descoperite intuitiv de fiecare persoan─â prin sondarea propriei con╚Ötiin╚Ťe, adev─ârul este c─â lumea ├«n care tr─âim are nevoie s─â fie condus─â de norme de drept pozitiv[35], care datorit─â caracterului lor concret, nu pot fi eludate de aceia care nu vor s─â se supun─â propriei con╚Ötiin╚Ťe. Cu toate acestea, transpunerea dreptului natural ├«n dreptul pozitiv creeaz─â dezavantaje importante. Realitatea este transformat─â ├«n concepte abstracte, exprimate printr-un limbaj sec, juridic. Acest limbaj este utilizat at├ót de legiuitor ├«n procesul legifer─ârii, c├ót ╚Öi de persoanele care interpreteaz─â ╚Öi/sau aplic─â normele de drept pozitiv, d├ónd na╚Ötere unei adev─ârate tipologii discursive specifice fenomenului juridic. Paradoxul abstractiz─ârii const─â ├«n faptul c─â de╚Öi abstractizarea este necesar─â pentru ca norma s─â devin─â real─â, exact acela╚Öi proces o separ─â de realitate. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â ra╚Ťiunea divizeaz─â realitatea ├«n mii de buc─â╚Ťi consider├ónd c─â prin al─âturarea lor o poate reconstitui. Cu toate acestea, realitatea este mai mult dec├ót suma p─âr╚Ťilor unui ├«ntreg[36].

Aceea╚Öi discrepan╚Ť─â ├«ntre realitatea exterioar─â fenomenului juridic ╚Öi ,,realitateaÔÇŁ juridic─â este eviden╚Ťiat─â ├«n piesa de teatru ,,The TrapÔÇŁ (Capcana) scris─â de William E. Conklin[37]. Personajul principal, Flink, este un profesor de drept acuzat ├«n fa╚Ťa unui tribunal secret c─â a predat dreptul ├«n mod critic, ╚Öi nu practic, ax├óndu-se mai degrab─â pe filozofie dec├ót pe drept. ├Än timpul procesului s─âu, Flink ├«ncepe o conversa╚Ťie cu un spirit ├«n ├«ncercarea de a ├«n╚Ťelege natura ╚Öi identitatea fenomenului juridic. ,,Problema este c─â noi, juri╚Ötii, pur ╚Öi simplu nu ├«n╚Ťelegem limba nebunilor ╚Öi a altora din afar─â dec├ót prin intermediul limbajului nostru oficial (…). Noi scriem cu ajutorul vocabularului nostru foarte special. Limba noastr─â este scris─â. De fapt, nu am putea c─âdea de acord la acest moment, Flink, c─â ceea ce noi, juri╚Ötii, am considerat a fi p├ón─â acum cunoa╚Ötere juridic─â nu este dec├ót un nivel superficial de scriere? Nu este adev─ârat c─â cu c├ót sunt mai precise concep╚Ťiile noastre ╚Öi mai riguroas─â analiza noastr─â, cu at├ót mai mult argumentele noastre ascund durerea ╚Öi suferin╚Ťa pe care al╚Ťii ÔÇô non-juri╚Ötii ÔÇô le-au experimentat? Putem noi s─â auzim cu adev─ârat pe cel─âlalt atunci c├ónd ├«i transform─âm semnifica╚Ťiile ├«n configur─âri de semne pe care noi, oficialii, nu vocile autohtone, le recunoa╚Ötem ca fiind ale noastre?ÔÇŁ[38].

Triste╚Ťea limbajului juridic const─â ├«n faptul c─â sec─âtuie╚Öte de via╚Ť─â realitatea prin integrarea sa procustian─â ├«n canoane juridice stricte. Aceea╚Öi idee a fost exprimat─â ├«n doctrina interbelic─â: ,,Ra╚Ťiunea, utiliz├ónd cuv├óntul pentru a ne pune ├«n contact cu realitatea, interpune prin ├«ns─â╚Öi acest fapt ├«ntre realitatea de cunoscut ╚Öi noi, care vrem s─â o cunoa╚Ötem, perdeaua rece, moart─â ╚Öi stearp─â a conceptelor. Ceea ce ├«nsemneaz─â c─â p├ón─â la noi spre a le cunoa╚Öte nu ajung lucrurile ci perdeaua de cuvinte dup─â care ele s-au ascuns privirilor noastre ra╚ŤionaleÔÇŁ[39]; ,,├«ntre defini╚Ťie ╚Öi realitatea pe care va ca s─â o exprime e o distan╚Ť─â de netrecut, pentruc─â defini╚Ťia e cuv├ónt mort, pe c├ónd realitatea e lucru viu, defini╚Ťia e hain─â fix─â, pe c├ónd realitatea e corp schimb─âtor, defini╚Ťia e static─â, imobil─â ╚Öi rece, pe c├ónd realitatea e dinamic─â, evolutiv─â ╚Öi creatoareÔÇŁ[40].

Astfel, dreptul pozitiv, nu doar ca sum─â de texte gramaticale aflate ├«n vigoare, ci ca fenomen complex cuprinz├ónd opinii, concepte juridice, jurispruden╚Ť─â, forme de argumentare, are la baz─â procesul de abstractizare ╚Öi disimulare a realit─â╚Ťii descris anterior. Limbajul juridic stabile╚Öte sfera participan╚Ťilor la o dezbatere de ordin juridic, iar necesitatea de a avea abilit─â╚Ťi juridice speciale ├«n acest sens exclude non-juri╚Ötii din c├ómpul discursului juridic[41]. Prin urmare, ,,limbajul juridic este un simbol important al autorit─â╚Ťii dreptului at├ót de a stabili (…) cine poate exercita drepturi ├«n sens juridic, c├ót ╚Öi de a ascunde posibilele moduri de utilizare ale dreptului de c─âtre cei din sistem fa╚Ť─â de cei din afar─âÔÇŁ[42].

Este de la sine ├«n╚Ťeles c─â o astfel de fragmentare at├ót ├«ntre realitate ╚Öi sfera juridic─â, c├ót ╚Öi ├«ntre juri╚Öti ╚Öi non-juri╚Öti nu este benefic─â deoarece lipse╚Öte actul justi╚Ťiei de con╚Ťinut. Una dintre cauzele acestui clivaj este chiar percep╚Ťia juri╚Ötilor asupra dreptului ca fiind ├«n mod exclusiv o form─â scris─â de manifestare. Punctul focal al juri╚Ötilor este textul scris, iar aceast─â perspectiv─â exclude din sfera dreptului mecanismele sale nescrise[43]. Cu toate acestea, dreptul ├«n sine se afl─â chiar ├«n aceast─â sfer─â nescris─â, ├«n ceea ce a fost respins ca fiind exterior sistemului[44]. Formele de argumentare sau de analiz─â specifice dreptului, principiile logice de interpretare a normelor, standardele juridice, criteriile relevan╚Ťei juridice, intui╚Ťia, ra╚Ťiunea, facultatea de a judeca, sim╚Ťul echit─â╚Ťii ÔÇô toate acestea ╚Öi multe altele constituie, de fapt, dreptul ╚Öi nu sunt scrise nic─âieri[45]. Ele nu sunt nici m─âcar puse sub semnul ├«ntreb─ârii, ci exist─â pur ╚Öi simplu.

Remedierea acestei scind─âri ├«ntre sfera scris─â ╚Öi cea nescris─â nu poate avea loc dec├ót prin schimbarea mentalit─â╚Ťii juri╚Ötilor ├«n sensul de a recunoa╚Öte activ ├«n no╚Ťiunea dreptului toate componentele sale indiferent de forma pe care acestea o ├«mbrac─â. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â ,,p├ón─â c├ónd nu ne vom revizui sim╚Ťul drept─â╚Ťii ├«n a include at├ót cele nescrise, c├ót ╚Öi cele scrise, at├ót cele gestice, c├ót ╚Öi cele verbale, ├«ntruchiparea semnifica╚Ťiilor, precum ╚Öi semnifican╚Ťii, problema exteriorit─â╚Ťii justi╚Ťiei va r─âm├óne nerezolvat─âÔÇŁ[46].

Consider─âm c─â posibilitatea atingerii acestui scop este intrinsec legat─â de problema definirii, ╚Öi mai ales a interpret─ârii dreptului, motiv pentru care vom dedica urm─âtoarele sec╚Ťiuni ale prezentei lucr─âri abord─ârii acestor teme.

 

  1. Definirea dreptului

 

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á P├ón─â ├«n acest punct al drumului parcurs de norma juridic─â de la virtualitate la realitate, am descoperit c─â exist─â drept natural abstract ╚Öi drept pozitiv, care pot fi compatibile sau incompatibile. Chiar dac─â tr─âs─âturile celor dou─â categorii, mai ales ├«n lumina conflictului dintre acestea, clarific─â natura dreptului ÔÇô ├«n sens general ÔÇô consider─âm c─â o definire a dreptului doar prin raportare la aceast─â clasificare este incomplet─â.

Dreptul, ├«n sensul s─âu esen╚Ťial, are impact asupra vie╚Ťii oamenilor. Or, cele dou─â tipuri de drept men╚Ťionate nu au ├«n sine aceast─â aptitudine. Dreptul real este doar dreptul interpretat ╚Öi aplicat ├«ntr-o situa╚Ťie specific─â. Av├ónd ├«n vedere aceast─â accep╚Ťiune a dreptului, este de la sine ├«n╚Ťeles c─â f─âr─â a cunoa╚Öte interpretarea nu putem cunoa╚Öte nici dreptul. De╚Öi interpretarea pare a fi doar o metod─â de descoperire a dreptului, ea este at├ót de str├óns legat─â de obiectul s─âu ├«nc├ót ajunge s─â fie indispensabil─â definirii lui[47]. Mecanismele de func╚Ťionare ale interpret─ârii sunt, de fapt, mecanismele de func╚Ťionare ale dreptului, iar procesul interpret─ârii ajunge ├«ntr-un sens s─â se identifice cu rezultatul s─âu ÔÇô norma juridic─â interpretat─â. Altfel spus, f─âr─â interpretare nu exist─â drept, iar acesta din urm─â este egal ├«n con╚Ťinut cu interpretarea care i se ofer─â. ├Än acela╚Öi sens, ├«n doctrina interbelic─â s-a afirmat: ,,Fiindc─â ÔÇô precum am v─âzut ÔÇô ├«ntr-├«nsa (arta de a interpreta) se ├«nsumeaz─â ÔÇô ├«n realizarea lui concret─â ÔÇô tot dreptul ╚Öi de d├ónsa e legat─â ├«n eminent─â m─âsur─â ├«ntreaga art─â de a judeca a magistratuluiÔÇŁ[48].

├Änainte de a pune ├«n discu╚Ťie problematica interpret─ârii, r─âm├óne s─â identific─âm obiectul acesteia. Cu alte cuvinte, ce interpret─âm? Bine├«n╚Ťeles c─â ├«n procesul de interpretare al normelor se porne╚Öte de la un text, dar dup─â cum am ar─âtat anterior, dreptul nu este egal cu textul respectiv, acesta din urm─â fiind doar un punct de pornire ├«n descoperirea dreptului real[49]. Textul normei juridice este doar un simbol al dreptului care camufleaz─â principii de drept natural abstract. ├Än consecin╚Ť─â, apreciem c─â interpretarea trebuie s─â aib─â ca obiect at├ót dreptul pozitiv, c├ót ╚Öi dreptul natural abstract. Pornind de la analiza dreptului pozitiv, interpretul trebuie, ├«n primul r├ónd, s─â identifice principiile de drept natural abstract aplicabile situa╚Ťiei ├«n discu╚Ťie. Doar printr-o interpretare a dreptului pozitiv ├«n lumina acestora se poate ajunge la dreptul natural concret ÔÇô care este, de fapt, justa decizie a celui care interpreteaz─â ╚Öi aplic─â norma de drept pozitiv. Consider─âm c─â doar acesta din urm─â este dreptul veritabil ÔÇô dreptul unei singure situa╚Ťii sau dreptul care are capacitatea de a schimba vie╚Ťi.

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á Av├ónd ├«n vedere importan╚Ťa interpret─ârii ├«n identificarea dreptului natural concret, ├«n urm─âtoarea sec╚Ťiune vom clarifica no╚Ťiunea ├«n discu╚Ťie prin raportare la diverse defini╚Ťii, clasific─âri ╚Öi dificult─â╚Ťi pe care aceasta le ridic─â.

 

  1. Interpretarea juridic─â. Dificult─â╚Ťi, defini╚Ťii ╚Öi clasific─âri

 

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á 5.1. Dificult─â╚Ťi

 

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á Vom ├«ncepe aceast─â sec╚Ťiune cu expunerea c├ótorva dintre dificult─â╚Ťile pe care le ridic─â interpretarea juridic─â. Dificult─â╚Ťile ├«n discu╚Ťie, primele de care se love╚Öte interpretul ├«n demersul s─âu interpretativ, sunt totodat─â primele instrumente de cunoa╚Ötere ale interpret─ârii. Limitele ╚Öi contradic╚Ťiile interpret─ârii sunt indicii prima facie ale naturii ╚Öi caracteristicilor sale.

Cu privire la caracterul dificil al interpret─ârii, ├«n doctrina interbelic─â s-au observat urm─âtoarele: ,,Ci faptele dovedesc c─â dreptul este mai subtil dec├ót se crede, legea e mai pu╚Ťin dec├ót se spune, interpretarea e mai grea dec├ót se b─ânue, iar judecata mai dificil─â dec├ót se pretinde.ÔÇŁ[50] De asemenea, acela╚Öi autor a sesizat c─â st─ârile de fapt sunt mai u╚Öor de cunoscut prin proba╚Ťiune, pe c├ónd sensul legii, ├«mbr─âcat ├«n haina relativ─â a cuvintelor ╚Öi influen╚Ťat de o mul╚Ťime de factori, e cu mult mai greu de identificat. ├Än acela╚Öi timp, dificult─â╚Ťile interpret─ârii sunt cu at├ót mai mult eviden╚Ťiate cu c├ót a judeca ╚Öi a interpreta sunt no╚Ťiuni care adeseori se identific─â datorit─â faptului c─â centrul de greutate ├«n judecarea cauzelor cade, ├«n general, pe interpretarea legii[51].

De╚Öi dep─â╚Öirea dificult─â╚Ťilor interpret─ârii este deosebit de important─â, av├ónd ├«n vedere cele citate anterior, legiuitorii ╚Öi doctrinarii nu s-au ar─âtat deosebit de interesa╚Ťi ├«n a crea o metodologie ferm─â ╚Öi unitar─â de interpretare a normelor. Aceasta este prima ╚Öi principala dificultate ├«n abordarea problematicii interpret─ârii. Nu exist─â legi care s─â ne ├«nve╚Ťe cum s─â interpret─âm normele. Exist─â doar principii amintite ├«n doctrin─â, vechi de c├ónd lumea, pe care le aplic─âm intuitiv (a fortiori, per a contrario etc.) ╚Öi curente doctrinare ├«n materia interpret─ârii care ├«╚Öi au adep╚Ťii lor, f─âr─â a fi general obligatorii. Subliniem c─â datorit─â str├ónsei conexiuni dintre interpretare ╚Öi drept, care ajunge chiar p├ón─â la o suprapunere a conceptelor, absen╚Ťa unei metodologii de interpretare influen╚Ťeaz─â decisiv metodologia general─â a dreptului[52]. Actuala metodologie a dreptului se aseam─ân─â cu cea a unui student la arhitectur─â care ar studia cl─âdirile ├«n sine, f─âr─â a se concentra mai ├«nt├ói asupra elabor─ârii ╚Öi stabilirii unor tehnici de construc╚Ťie.

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á F─âr─â a stabili cu aceast─â ocazie dac─â adoptarea unei metodologii unitare de interpretare a normelor ar constitui un factor de progres al dreptului[53], r─âm├óne s─â afl─âm ce putem ├«nv─â╚Ťa din aceast─â absen╚Ť─â cu privire la natura dreptului ╚Öi a interpret─ârii.

Trec├ónd acum la dificult─â╚Ťile specifice ale interpret─ârii, prima dintre acestea este insuficien╚Ťa textului legal. Crearea de texte legale este o opera╚Ťiune e╚Öuat─â pentru c─â niciodat─â realitatea nu poate fi integrat─â ├«ntr-un text. Pentru a fi aplicabil ├«n realitate, textul ├«n discu╚Ťie trebuie interpretat. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â ,,interpretarea ÔÇô orice interpretare ÔÇô este un act de crea╚Ťie. F─âr─â interpretare, regula ├«ns─â╚Öi n-ar fi aplicabil─â, reprezent├ónd exclusiv o simpl─â virtualitate ontologic─â, nu existen╚Ťial─â (…) Norma ce nu a fost interpretat─â, este ca o partitur─â ce nu a fost c├óntat─â.ÔÇŁ[54] De asemenea, de╚Öi la prima vedere, interpretarea este un proces ╚Ötiin╚Ťific, g├óndit pe etape, un algoritm matematic, ├«n realitate, etapele acestui proces nu sunt respectate, uneori aplic├óndu-se o singur─â metod─â de interpretare, alteori dou─â, ├«n ordini diferite etc., f─âr─â respectarea vreunei reguli certe[55]. At├ót insuficien╚Ťa textului ├«n sine, c├ót ╚Öi absen╚Ťa unui algoritm rigid de interpretare, motiveaz─â interpretul s─â emit─â opinii/s─â creeze argumente ├«n favoarea unei anumite interpret─âri. Astfel, dreptul ajunge s─â fie o form─â de argumentare, ╚Öi nu o regul─â; limitele textului ╚Öi ale interpret─ârii stimuleaz─â dezvoltarea argumentelor ╚Öi contribuie la creativitatea dreptului.

├Än acela╚Öi sens, s-a afirmat c─â de╚Öi regulile de interpretare au o aur─â de autenticitate ╚Ötiin╚Ťific─â, interpretarea este mai degrab─â o art─â dec├ót o ╚Ötiin╚Ť─â[56]; ,,regulile sunt la fel de utile ca semnele unei h─âr╚Ťi (ÔÇŽ) dar nu ├«╚Ťi spun cum s─â navighezi (ÔÇŽ). ├Än schimb, trebuie s─â prive╚Öti aceste reguli ca fiind abord─âri ale interpret─ârii, unelte ale argument─ârii[57]. (ÔÇŽ) Esen╚Ťa interpret─ârii legale este construirea de argumente.ÔÇŁ[58] De asemenea, s-a mai sus╚Ťinut c─â ,,interpretarea este o problem─â care ╚Ťine de stil, ╚Öi nu de reguli.ÔÇŁ[59] Autorul citat a distins ├«ntre dou─â stiluri de interpretare ÔÇô ÔÇśgrandÔÇÖ ╚Öi ÔÇśformalÔÇÖ. Primul stil este creativ, flexibil ╚Öi se bazeaz─â pe surse externe textului legal ├«n procesul interpret─ârii, pe c├ónd al doilea stil se axeaz─â pe aspectul formal al normei, pe contextul s─âu intern ╚Öi pe ierarhia normelor. Formalistul va da preeminen╚Ť─â interpret─ârii literale, pe c├ónd grandeur-ul va face referire la contextul social ╚Öi politic, ├«ncerc├ónd s─â ofere efect deplin arhitecturii dreptului analizat─â ├«n ansamblu. ├Än acela╚Öi sens, s-a ar─âtat c─â ├«n drept, interpretarea nu conduce la concluzii categorice de adev─ârat sau fals, tertium non datur, ci la opinii ÔÇô obligatorii (ale legiuitorului), care se bucur─â de autoritate de lucru judecat (ale judec─âtorului) sau ale teoreticianului (simple opinii)[60]. De asemenea, frumuse╚Ťea doctrinei juridice, specificul cercet─ârii ├«n domeniul dreptului, const─â ├«n faptul c─â ├«n leg─âtur─â cu justificarea unei normei sunt posibile mai multe puncte de vedere sau concep╚Ťii[61].

Cu toate acestea, cele expuse anterior nu trebuie s─â conduc─â la concluzia c─â argumentele create ├«n procesul interpret─ârii nu trebuie s─â respecte un cadru predeterminat, at├ót de dreptul pozitiv, c├ót ╚Öi de anumite limite acceptabile ale argument─ârii. Astfel, s-a afirmat c─â ,,judec─âtorii (╚Öi avoca╚Ťii) opereaz─â ├«ntr-o cultur─â care creeaz─â limite cu privire la ceea ce reprezint─â practici acceptabile ale argument─ârii. Existen╚Ťa unor principii ╚Öi reguli obiective, aplicate ├«ntr-un cadru ├«n care se a╚Öteapt─â ca deciziile s─â prezinte cel pu╚Ťin un anumit grad de coeren╚Ť─â normativ─â ╚Öi narativ─â, ├«nseamn─â c─â ├«n majoritatea cazurilor vor exista o variant─â ╚Öi un rezultat mai ,corecteÔÇÖ dec├ót alteleÔÇŁ[62].

├Än acela╚Öi timp, absen╚Ťa unui algoritm rigid de interpretare ╚Öi posibilitatea interpretului de a alege regulile de interpretare, precum ╚Öi, ├«n mod implicit, semnifica╚Ťiile cuvintelor legii, creeaz─â puterea discre╚Ťionar─â a persoanei care aplic─â norma de drept pozitiv[63]. Existen╚Ťa unui set de reguli cu o ordine fix─â de aplicare ar transforma persoana care interpreteaz─â ╚Öi aplic─â legea ├«ntr-un robot. Or, dreptul trebuie interpretat ╚Öi aplicat de persoane, care ├«n urma argument─ârii, iau decizii ├«n func╚Ťie de circumstan╚Ťele concrete ale cauzei. Problemele reale, cu toate detaliile lor caracteristice, nu pot fi rezolvate prin aplicarea mecanic─â a unui algoritm matematic. Se poate concluziona, astfel, c─â procesul de interpretare d─â posibilitatea dreptului s─â se manifeste ca form─â de argumentare, pornind de la dreptul pozitiv, dar av├ónd la baz─â acel fundament exterior structurii pozitive a dreptului.

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á O alt─â dificultate specific─â a interpret─ârii are de-a face cu influen╚Ťa mentalit─â╚Ťii interpre╚Ťilor asupra con╚Ťinutului normei. ├Än acest sens, ╚Öi interpretarea pare a fi o opera╚Ťiune e╚Öuat─â. Textul este prea str├ómt, dar interpretarea risc─â s─â fie prea diversificat─â, av├ónd ├«n vedere c─â se realizeaz─â de multe persoane cu mentalit─â╚Ťi ╚Öi percep╚Ťii diferite[64]. Astfel, s-a afirmat c─â semnifica╚Ťia oferit─â cuvintelor este adesea influen╚Ťat─â de dorin╚Ťa persoanei ca interpretarea sa s─â fie acceptat─â, de perspectiva sa general─â asupra vie╚Ťii sau de prejudec─â╚Ťile acesteia[65]. ├Än acela╚Öi sens, ├«n doctrina interbelic─â s-a men╚Ťionat categoria dificult─â╚Ťilor interpret─ârii ,,legate de judec─âtorul ├«nsu╚Öi aplicator ale legeiÔÇŁ[66]: una dintre cele mai mari dificult─â╚Ťi ale interpret─ârii ,,e cea legat─â de concep╚Ťia filozofic─â asupra existen╚Ťei ├«n genere ╚Öi asupra dreptului ├«n specie, pe care o are, vr├ónd nevr├ónd, ╚Öi legiuitorul ╚Öi exegetul. C─âci nu trebuie s─â neglij─âm profundul adev─âr: oric├ót de strein ar p─ârea c─â se afl─â cineva de preocupa╚Ťiunile filozofice, el con╚Ötient sau ba, e pus ├«n anumite ├«mprejur─âri ale vie╚Ťei s─â fac─â filozofie, s─â priveasc─â ╚Öi s─â judece prin urmare lucrurile sub specie aeternitatis, a╚Öa zic├ónd, adic─â ├«n lumina unor principii generale ╚Öi fundamentale care s─â le explice rostul ╚Öi s─â le indice sensul. (…) ╚śi tot a╚Öa, acel ce interpreteaz─â legea, necesar ╚Öi de multe ori chiar f─âr─â s─â-╚Öi dea seama, explic─â articolele ei ├«n func╚Ťie de anumite principii generale ce-i stau la baza concep╚Ťiei sale filosofice ├«n genere sau juridice ├«n specie.ÔÇŁ[67] Totu╚Öi, consider─âm c─â ├«n majoritatea cazurilor nu este vorba despre influen╚Ťa unor curente de g├óndire filosofico-juridice sau valori morale la care interpretul a aderat ├«n mod con╚Ötient, ci despre influen╚Ťa unor mentalit─â╚Ťi incon╚Ötiente la care interpretul recurge ├«n mod automat.

Aceste mentalit─â╚Ťi se reflect─â ├«n modalitatea de percep╚Ťie a cuvintelor utilizate ├«n cuprinsul legii. Varietatea acestor percep╚Ťii constituie o alt─â dificultate a interpret─ârii[68]. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â ,,suntem obi╚Önui╚Ťi cu problemele ridicate de percep╚Ťie atunci c├ónd acestea privesc sim╚Ťurile (…). Totu╚Öi, cu privire la cuvinte ne a╚Ötept─âm ca interpretarea noastr─â s─â fie at├ót universal acceptat─â, c├ót ╚Öi absolut─â. Orice nivel de experien╚Ť─â ne spune c─â lucrurile nu stau a╚Öa; dar caracterul sacru pe care ├«l atribuim cuvintelor noastre (mai ales propriilor exprim─âri) pare s─â ├«nving─â experien╚Ťa.ÔÇŁ[69] Realitatea este c─â un termen juridic poate fi interpretat ├«n nenum─ârate sensuri: ├«n func╚Ťie de contextul legii, ├«n func╚Ťie de influen╚Ťa anumitor ramuri de drept, ├«n func╚Ťie de starea de fapt etc. Se creeaz─â astfel o p├ónz─â de p─âianjen de rela╚Ťii de sensuri ├«ntre termeni juridici, iar autoghidajul ├«ntr-un astfel de labirint devine, de multe ori, o real─â problem─â.

Cu toate acestea, sensul atribuit unui termen juridic poate fi mult clarificat prin identificarea interesului urm─ârit de persoana care ├«l utilizeaz─â. ├Än acest sens, s-au afirmat urm─âtoarele: ,,cuvintele sunt mijloace ├«n vederea atingerii unui scop; acela╚Öi cuv├ónt poate servi pentru realizarea unor scopuri diferite.ÔÇŁ[70] ├Äntr-adev─âr, ├«n numeroase cazuri, acela╚Öi cuv├ónt poate ascunde ├«n╚Ťelesuri multiple ├«n func╚Ťie de interesele persoanelor care ├«l interpreteaz─â, aceast─â situa╚Ťie fiind apt─â de a produce numeroase confuzii. De exemplu, cuv├óntul ,,urgen╚Ť─âÔÇŁ din art. 115 din Constitu╚Ťia Rom├óniei are semnifica╚Ťii distincte ├«n func╚Ťie de interesul/perspectiva persoanei care ├«l interpreteaz─â. ├Än accep╚Ťiunea Guvernului, simpla urgen╚Ť─â, de orice natur─â ar fi ea, constituie ,,urgen╚Ť─âÔÇŁ ├«n sensul art. 115. ├Än accep╚Ťiunea Cur╚Ťii Constitu╚Ťionale, standardul pentru a se re╚Ťine ,,urgen╚ŤaÔÇŁ ├«n sensul art. 115 este mai ridicat, ├«n principal datorit─â faptului c─â este mai pu╚Ťin supus─â influen╚Ťelor politice. ├Än accep╚Ťiunea doctrinei majoritare, aflat─â pe o pozi╚Ťie de neutralitate, niciuna din cele dou─â semnifica╚Ťii nu este constitu╚Ťional─â. Consider─âm c─â cea mai corect─â variant─â de interpretare a unui cuv├ónt este cea a interpretului care nu poate c├ó╚Ötiga sau pierde nimic ├«n urma interpret─ârii sale[71].

O alt─â dificultate a interpret─ârii are de-a face cu rela╚Ťia dintre interpret ╚Öi autorul normei. ├Än ipoteza ├«n care ├«nveli╚Öul normei este opac, interpretul trebuie s─â identifice sensul veritabil al normei, f─âr─â s─â o fi creat el ├«nsu╚Öi ╚Öi f─âr─â s─â-i fi cunoscut pe autorii acesteia. Aceast─â dificultate a fost denumit─â ├«n doctrina interbelic─â ,,situa╚Ťia paradoxal─â a judec─âtorului de a judeca lucrurile ╚Öi a aprecia oamenii nu dup─â capul s─âu, ci dup─â capul altuia, al legiuitorului simbolizat prin lege; (…) ,,s─â ╚Ťi se cear─â s─â judeci ╚Öi totu╚Öi s─â folose╚Öti spre acest scop nu judecata ta ci judecata altuia trecut─â prin prisma judec─â╚Ťei tale, iat─â o concep╚Ťie care numai des─âv├ór╚Öit normal─â nu poate, la prima vedere, s─â par─â.ÔÇŁ[72] De╚Öi nu vom trata cu aceast─â ocazie controversa legat─â de m─âsura ├«n care interpretul este legat de voin╚Ťa legiuitorului, se poate observa c─â interpretul dispune de o libertate mare de interpretare a voin╚Ťei legiuitorului. ├Än aceste condi╚Ťii, se pune problema stabilirii limitelor demersului interpretativ, ├«n scopul evit─ârii arbitrariului. Aceast─â problem─â este cu at├ót mai important─â cu c├ót este greu de stabilit cu certitudine grani╚Ťa dintre interpretare ╚Öi legiferare. Astfel, s-a ar─âtat c─â ,,├«n realitate ├«ns─â aceste dou─â aspecte ale dreptului [formarea regulii de drept, ╚Öi aplicarea ei, care cere de multe ori s─â fie interpretat─â] nu sunt diferite ┼či dac─â uneori ele pot fi separate, de cele mai multe ori ├«ns─â nu se pot separa. Separa┼úiunea se poate concepe numai atunci c├ónd legea cuprinde ├«n mod clar regula de drept. C├ónd ├«ns─â legea este neclar─â, c├ónd ea prezint─â lacune, sau c├ónd ea numai corespunde timpului actual, atunci intepretatorul, ca ┼či omul de doctrin─â sau legiuitorul face acela┼č lucru, cerceteaz─â formarea regulei de drept (ÔÇŽ) ├Än limbagiul modern al dreptului se ┼či spune c─â interpretul este de multe ori un adev─ârat legiuitor, care ├«ns─â legifereaz─â pentru spe┼ú─â, iar nu cu caracter de generalitate. Bine├«n┼úeles c─â ├«ntre interpretator ┼či legiuitor r─âm├ón diferen┼úe importante. Unul neav├ónd aceia┼či libertate de ac┼úiune ca secundul…ÔÇŁ[73]

 

5.2. Defini╚Ťii

 

├Än doctrina interbelic─â s-a afirmat c─â interpretarea are ca obiect c─âutarea adev─âratului sens al normei juridice[74]. De asemenea, s-a ar─âtat c─â ,,interpretarea este o activitate intelectual─â de transformare a ceea ce apare neinteligibil, ascuns, obscur ├«n inteligibil, clar. (ÔÇŽ) Premiza este c─â obiectul [interpret─ârii], oricare ar fi el, poart─â pentru om un sens ori c─â este capabil s─â poarte un sens.ÔÇŁ[75] ├Än acela╚Öi sens, consider─âm c─â interpretarea are ca scop descoperirea sensului autentic al normei[76]. Cuvintele utilizate ├«n formularea normelor juridice reprezint─â doar indicii ale sensurilor. Destinatarii normelor juridice aud doar cuvintele ╚Öi ├«n╚Ťeleg norma ├«n func╚Ťie de percep╚Ťiile ╚Öi interesele lor personale. ├Än majoritatea cazurilor, sensurile false ale normei corespund percep╚Ťiilor ╚Öi intereselor men╚Ťionate. Rolul interpret─ârii este de a ├«ndep─ârta sensurile obscure sau gre╚Öite ╚Öi de a ajunge la esen╚Ťa normei[77]. Prin urmare, interpretarea este opera╚Ťiunea prin care se ├«nl─âtur─â sensurile false ale normei ╚Öi se afirm─â cu autoritate sensul s─âu original. ├Än acela╚Öi timp, interpretarea ar trebui s─â aib─â ca finalitate promovarea unit─â╚Ťii ├«ntre destinatarii cu percep╚Ťii diferite. ├Än urma ├«nl─âtur─ârii sensurilor false ale normei, sensul autentic al acesteia ar trebui s─â fie agreat de to╚Ťi destinatarii care au disponibilitatea de a renun╚Ťa la propriile interese care distorsioneaz─â sensul normei. ├Än majoritatea cazurilor, nu formularea normei juridice reprezint─â adev─ârata problem─â, ci distorsionarea sensurilor sale de c─âtre interpre╚Ťi lipsi╚Ťi de neutralitate.

├Än limba latin─â, cuv├óntul ,,interpretÔÇŁ are ╚Öi sensul de mesager sau intermediar. Astfel, pe l├óng─â identificarea sensului autentic al normei, interpretarea are ╚Öi rolul de a transmite acest ├«n╚Ťeles destinatarilor normei. Identificarea ╚Öi transmiterea ├«n╚Ťelesului autentic are loc prin ,,transpunerea sensului unui enun╚Ť dintr-un limbaj necunoscut ├«n unul cunoscut astfel ├«nc├ót el s─â fie evident pentru destinatarÔÇŁ[78]. ├Än acest sens, s-a mai afirmat c─â ,,interpretului ├«i revine efortul intelectual de a dezv─âlui sensul ├«nv─âluit de expresia lui, ├«n rela╚Ťiile ei cu alte expresii.ÔÇŁ[79] Cu privire la acest aspect, consider─âm c─â interpretul are responsabilitatea de a adapta con╚Ťinutul explica╚Ťiilor sale legate de interpretarea normei ├«n func╚Ťie de contextul informa╚Ťional al publicului destinatar[80].

S-ar putea afirma c─â defini╚Ťia interpret─ârii prezentat─â anterior ÔÇô descoperirea ╚Öi transmiterea sensului autentic al normei ÔÇô contravine celor sus╚Ťinute ├«n sec╚Ťiunea precedent─â. Astfel, ├«n sec╚Ťiunea 5.1. am subliniat c─â dreptul este o form─â de argumentare stimulat─â de limitele interpret─ârii ╚Öi c─â ╚Ötiin╚Ťa dreptului se bazeaz─â pe opinii argumentate, nu pe concluzii categorice de adev─ârat sau fals. ├Äntr-adev─âr, dar aceasta nu ├«nseamn─â c─â interpretul nu trebuie s─â urm─âreasc─â idealul descoperirii sensului autentic al normei. Dac─â ├«n demersul interpretativ s-ar porni de la premisa c─â oricum sensul autentic al normei nu poate fi identificat, ╚Öansele ca interpretarea s─â fie una temeinic─â ar fi extrem de reduse. De asemenea, o astfel de abordare anuleaz─â posibilitatea interpretului de a-╚Öi forma o convingere personal─â care s─â favorizeze o anume interpretare. Or, este ├«n natura omului, ╚Öi mai ales a juristului, de a-╚Öi forma convingeri juridice ╚Öi de a le transmite altora. O hot─âr├óre judec─âtoreasc─â, de exemplu, nefundamentat─â pe convingeri, nu va avea la r├óndul s─âu aptitudinea de a convinge justi╚Ťiabilul c─â exprim─â adev─ârul. Lipsa convingerilor demonstreaz─â lipsa depunerii unor diligen╚Ťe suficiente pentru a o dob├óndi, iar o astfel de atitudine este suficient─â pentru a cre╚Öte probabilitatea unor interpret─âri eronate.

├Än concluzie, interpretarea are o natur─â eterogen─â. De╚Öi se urm─âre╚Öte descoperirea unui sens unic al normei, calea ├«nspre ╚Ťint─â este pres─ârat─â cu nenum─ârate argumente ╚Öi contraargumente. ├Äntregul proces descris constituie interpretare ╚Öi drept ├«n acela╚Öi timp.

 

5.3. Clasificări. Interpretarea abstractă și concretă

 

Av├ónd ├«n vedere c─â lucrarea de fa╚Ť─â are ca scop identificarea drumului parcurs de norma juridic─â de la virtualitate la realitate, urmeaz─â s─â clasific─âm interpretarea juridic─â prin raportare la succesiunea etapelor logice necesare solu╚Ťion─ârii unei cauze. Astfel, ne vom concentra, ├«n cele ce urmeaz─â, la etapele interpret─ârii judiciare.

├Än doctrina str─âin─â s-a afirmat c─â litigiile implic─â ├«ntotdeauna un amestec de elemente de fapt ╚Öi elemente de drept[81]. Rezult─â c─â etapele interpret─ârii judiciare vor fi influen╚Ťate de aceast─â mixtur─â, ajung├ónd s─â se ├«ntrep─âtrund─â uneori.

┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á┬á Prima etap─â a interpret─ârii judiciare este interpretarea st─ârii de fapt, care are loc ├«n urma aprecierii probelor. ├Än utilizarea acestei sintagme, ne referim la clarificarea st─ârii de fapt pe baza probelor ╚Öi la recrearea unui scenariu al st─ârii de fapt ├«n mintea judec─âtorului c├ót mai apropiat de realitate. Consider─âm c─â aceast─â etap─â a interpret─ârii trebuie s─â r─âm├ón─â, ├«n prim─â faz─â, total separat─â de orice form─â de interpretare a normelor juridice pentru evitarea oric─âror posibile erori. Astfel, dac─â se trece la etapa intepret─ârii juridice ├«nainte de a se finaliza clarificarea st─ârii de fapt, exist─â riscul ca anumite elemente de fapt s─â fie calificate juridic ├«n mod gre╚Öit, datorit─â faptului c─â sunt analizate ut singuli, ╚Öi nu ├«n lumina st─ârii de fapt analizate ├«n ansamblu. ├Än acest sens, s-a sus╚Ťinut c─â judecarea chestiunilor de fapt ╚Öi a chestiunilor de drept trebuie s─â r─âm├ón─â separat─â ├«n mintea judec─âtorului[82]. De asemenea, s-a observat c─â procedurile juridice ╚Öi intelectuale sunt diferite pentru interpretarea abstract─â, respectiv pentru calificarea lumii factuale/aprecierea probelor[83].

Urm─âtoarea etap─â a interpret─ârii judiciare este interpretarea abstract─â a normei. ├Än aceast─â faz─â, se interpreteaz─â textul normei numai din punct de vedere teoretic, lans├óndu-se diverse variante de interpretare, f─âr─â a se pune ├«n discu╚Ťie probleme suplimentare de interpretare legate de aplicarea normei st─ârii de fapt. A treia etap─â a interpret─ârii ÔÇô interpretarea concret─â ÔÇô semnific─â identificarea sensului autentic al normei ├«n scopul aplic─ârii acesteia unei situa╚Ťii specifice[84]. ├Än majoritatea cazurilor, aceast─â etap─â este cea mai dificil─â. La prima vedere, majoritatea normelor par clare in abstracto. Cu toate acestea, la momentul confrunt─ârii lor cu situa╚Ťii faptice reale, apar nenum─ârate ├«ntreb─âri cu privire la sensul ╚Öi aplicabilitatea acestora. ├Än acela╚Öi sens, ├«n doctrina interbelic─â s-a afirmat c─â interpretarea este necesar─â din dou─â motive: datorit─â neclarit─â╚Ťii textului in abstracto ╚Öi datorit─â faptului c─â legea cuprinde numai enun╚Ťarea regulii generale, urm├ónd ca interpretarea s─â adapteze regula general─â la cazurile concrete[85]. Rezult─â c─â ├«ncercarea de a adapta norma general─â la o situa╚Ťie specific─â na╚Öte dilemele anterior men╚Ťionate cu privire la sensul ╚Öi aplicabilitatea normei. Interpretarea concret─â este urmat─â de ultima etap─â de solu╚Ťionare a oric─ârui litigiu ÔÇô aplicarea normei. ├Än aceast─â etap─â, se confer─â anumite efecte juridice interpret─ârii concrete prin ├«ncadrarea st─ârii de fapt ├«n limitele normei interpretate. Interpretarea concret─â ╚Öi aplicarea normei sunt etape ale interpret─ârii judiciare care se ├«ntrep─âtrund ╚Öi se influen╚Ťeaz─â reciproc. Interpretarea normei concomitent cu verificarea modalit─â╚Ťii ├«n care starea de fapt poate fi ├«ncadrat─â ├«n limitele acesteia constituie deja o form─â anticipat─â de aplicare a normei. Aplicarea definitiv─â intervine atunci c├ónd at├ót starea de fapt, c├ót ╚Öi modalitatea de interpretare a normei sunt c├ót se poate de clare, iar suprapunerea lor d─â na╚Ötere unor efecte juridice specifice pentru situa╚Ťia dedus─â judec─â╚Ťii.

Relu├ónd ├«n rezumat cele expuse anterior, intepretul are ├«n primul r├ónd responsabilitatea de a interpreta o stare de fapt, pentru a stabili, ├«n cele din urm─â, dac─â aceasta se ├«ncadreaz─â ├«n textul legal interpretat. Astfel, ├«n urma procesului de cunoa╚Ötere a st─ârii de fapt, realitatea trebuie cernut─â pentru a fi ├«ncadrat─â ├«n canoanele unui text legal. Pe de o parte, se modeleaz─â o stare de fapt[86], iar pe de alt─â parte se modeleaz─â con╚Ťinutul normei prin interpretarea abstract─â ╚Öi concret─â[87], urm├ónd ca ├«n final rezultatele celor dou─â etape s─â se uneasc─â ├«n etapa aplic─ârii normei[88]. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â ,,interpretarea cazual─â presupune un demers la finele c─âruia, av├ónd de o parte legea (norm─â universal─â ╚Öi abstract─â) ╚Öi de cealalt─â parte realitatea social─â ├«n toat─â concrete╚Ťea ei, va trebui s─â rezulte proiectul unei noi realit─â╚Ťi care s─â fie legal─â ╚Öi concret─â deopotriv─â. De altfel, c├ónd o persoan─â se prezint─â ├«n fa╚Ťa unei autorit─â╚Ťi administrative sau judiciare cu o peti╚Ťie ├«nseamn─â c─â ea cere ajustarea dup─â tiparele legii a realit─â╚Ťii sociale ├«n care ea vie╚Ťuie╚ÖteÔÇŁ[89].

 

  1. De la dreptul natural abstract la dreptul natural concret prin interpretare

 

├Än statele democratice, dreptul pozitiv, ├«n litera sa, este arareori contrar dreptului natural abstract. ├Än majoritatea cazurilor, contradic╚Ťiile ├«ntre cele dou─â tipuri de drept ├«ncep s─â apar─â ├«n urma interpret─ârii dreptului pozitiv. Din acest motiv, ├«n prezenta sec╚Ťiune urmeaz─â s─â analiz─âm modalitatea ├«n care dreptul natural abstract poate fi transpus ├«n realitate ├«n etapa interpret─ârii judiciare[90] a normelor de drept pozitiv. Am ales s─â ne concentr─âm asupra interpret─ârii judiciare deoarece, de regul─â, dreptul ajunge s─â fie transpus ├«n realitate prin intermediul unei hot─âr├óri judec─âtore╚Öti obligatorii.

├Än primul r├ónd, este important de precizat c─â dreptul natural abstract nu poate fi transpus ├«n realitate dec├ót ├«n limitele dreptului pozitiv. Dac─â dreptul pozitiv este strict ╚Öi detaliat, exist─â doar un spa╚Ťiu redus pentru implementarea dreptului natural. Pe de alt─â parte, dac─â dreptul pozitiv garanteaz─â competen╚Ťe discre╚Ťionare largi interpretului, acesta va dispune de o libertate considerabil─â de a recurge la dreptul natural. ├Än acest sens, s-a ar─âtat c─â inclusiv ├«n legisla╚Ťiile penale moderne ,,r─âm├óne o fereastr─â deschis─â dreptului natural ca izvor al dreptuluiÔÇŁ ├«n situa╚Ťia puterilor discre╚Ťionare ale judec─âtorului de a fixa pedeapsa ├«ntre un minim ╚Öi un maxim, recurg├ónd la principiile echit─â╚Ťii naturale[91].

Referindu-ne la cele patru etape ale interpret─ârii expuse anterior, se poate observa c─â o interpretare a dreptului pozitiv ├«n lumina dreptului natural abstract este posibil─â cu prec─âdere ├«n cazul interpret─ârii abstracte ╚Öi concrete. ├Än acest sens, regulile de drept natural apar foarte rar consacrate ca atare ├«n dreptul pozitiv. Normele de drept pozitiv sunt mai individualizate dec├ót dreptul natural, care este abstract ╚Öi general. Acesta este unul dintre paradoxurile dreptului natural. El este prea general pentru a fi consacrat expres ├«n legi, dar ├«n acela╚Öi timp, poate fi determinat cu mai mult─â u╚Öurin╚Ť─â ├«n situa╚Ťii concrete. Astfel, dreptul natural preexist─â legii ├«n generalitatea sa, se face necunoscut ├«n etapa consacr─ârii legislative, dar reapare ├«n faza interpret─ârii, odat─â cu aplicarea legii unei situa╚Ťii specifice. ├Än limitele competen╚Ťei sale discre╚Ťionare, interpretul creeaz─â drept prin decizia sa, ├«n urma interpret─ârii dreptului pozitiv ├«n lumina dreptului natural abstract[92]. Solu╚Ťia just─â rezultat─â la finalul acestui proces, ├«n urma aplic─ârii normei interpretate, constituie drept natural concret sau dreptul unei singure situa╚ŤiiÔÇô singura form─â de drept care are aptitudinea de a schimba vie╚Ťi ├«n mod direct.

├Än cele ce urmeaz─â, vom expune dou─â contraargumente importante aduse dreptului natural ├«n contextul descris anterior. Cu privire la caracterul general al dreptului natural, unul dintre repro╚Öurile cele mai frecvente aduse acestuia este c─â are un caracter abstract ╚Öi filozofic, datorit─â c─âruia nimeni nu-i poate afla cu certitudine con╚Ťinutul[93]. Totu╚Öi, caracterul abstract al dreptului natural constituie doar o aparen╚Ť─â cauzat─â de faptul c─â solu╚Ťiile conforme dreptului natural nu pot fi identificate dec├ót ├«n situa╚Ťii concrete. Or, ├«n doctrin─â, dreptul natural nu este prezentat dec├ót sub form─â de concept, ceea ce ├«l face s─â par─â ireal ╚Öi pur filozofic. Subliniem astfel c─â dreptul natural concret nu poate fi determinat dec├ót ├«n situa╚Ťii specifice, fiind imposibil s─â se stabileasc─â ce este just la modul general. O perspectiv─â similar─â asupra dreptului natural poate fi reg─âsit─â ├«n dreptul roman. Astfel, s-a afirmat ├«n leg─âtur─â cu impactul dreptului natural asupra dreptului roman, c─â ,,ius naturale a jucat ├«ntr-adev─âr un rol important ├«n jurispruden╚Ťa roman─â. Dar avea pu╚Ťin de-a face cu filosofia juridic─â; era mai degrab─â ÔÇô dup─â cum s-a sugerat – ┬źo construc╚Ťie profesionist─â a avoca╚Ťilor┬╗ÔÇŁ (Schulz). Ceea ce c─âutau juri╚Ötii romani era o regul─â corespondent─â naturii lucrurilor, unei situa╚Ťii concrete de fapt ╚Öi de via╚Ť─â. Pe scurt, ius naturalenu era pentru ei un sistem complet ╚Öi aprioric de reguli, ci un mijloc de interpretare.[94]ÔÇŁ ├Än acela╚Öi sens, s-a sus╚Ťinut c─â ,,(…) semnifica╚Ťia real─â a dreptului natural trebuie c─âutat─â ├«n func╚Ťia sa, mai degrab─â dec├ót ├«n doctrina ├«n sine. Datorit─â acestei func╚Ťii, no╚Ťiunea dreptului natural a ajuns s─â fie a╚Öa cum a fost ├«ntruchipat─â ├«n tradi╚Ťia roman─â, ╚Öi a fost ├«n m─âsur─â s─â exercite o influen╚Ť─â pe care cu greu ar fi exercitat-o dac─â ar fi r─âmas ├«n domeniul abstrac╚Ťiilor filozofice.[95]ÔÇŁ

Cum poate fi atins acest obiectiv? Bine├«n╚Ťeles c─â o transpunere perfect─â a dreptului natural ├«n realitate este imposibil─â[96]. Aceast─â imposibilitate se datoreaz─â deficien╚Ťelor dreptului pozitiv, respectiv imperfec╚Ťiunilor ╚Öi unicit─â╚Ťii autorului interpret─ârii ÔÇô omul. Cu privire la acest aspect intervine al doilea contraargument important adus dreptului natural ÔÇô variabilitatea acestuia de la persoan─â la persoan─â. ├Än sens contrar, s-a sus╚Ťinut c─â ,,datul ideal (al Dreptului) nu provine din c├ómpul de cuno┼čtin┼ú─â ra┼úional─â ci mai degrab─â din aceste for┼úe neprecise care, sub numele de credin┼ú─â ┼či sentiment, determin─â ├«ntr-un mod misterios dar sigur convingeri sau mi┼čc─âri de voin┼ú─â, iar acestea reg─âsindu-se ┼či ├«n altul prezint─â prin ├«nsu┼či acest fapt o obiectivitate suficient─â…[97]ÔÇŁ Chiar dac─â la prima vedere dreptul natural pare variabil, exist─â o sum─â de convingeri despre bine ╚Öi r─âu ├«n majoritatea persoanelor care confer─â dreptului natural o certitudine suficient─â. De exemplu, majoritatea persoanelor vor fi de acord c─â omorul este r─âu, c─â nu este bine s─â cauzezi prejudicii altuia ╚Öi c─â este injust s─â restr├óngi drepturi individuale ├«n mod dispropor╚Ťionat. Faptul c─â exist─â o minoritate care nu este de acord cu aceste principii nu va schimba natura lor de fundament al unui sistem de drept pozitiv normal. Caracterul lor autentic este dovedit prin faptul c─â absen╚Ťa respect─ârii lor va conduce la distrugere colectiv─â. ├Än descoperirea dreptului natural concret, trebuie s─â se ├«nceap─â de la lucrurile clare, cum sunt cele men╚Ťionate anterior, pentru a se face lumin─â ├«n cele mai pu╚Ťin clare ÔÇô ├«n situa╚Ťiile juridice complexe. Prin urmare, ├«n procesul de interpretare al normei, interpretul trebuie s─â se dedice c─âut─ârii normalului juridic, sond├óndu-╚Öi propria con╚Ötiin╚Ť─â ├«n acest sens ╚Öi ├«ntreb├óndu-se: Care ar fi solu╚Ťia de bun-sim╚Ť ├«n aceast─â situa╚Ťie? Cum pot g─âsi un echilibru ├«ntre interesele contradictorii ale persoanelor implicate? Care dintre persoanele implicate a ac╚Ťionat just ╚Öi care a ac╚Ťionat injust? Cine ar trebui s─â suporte consecin╚Ťele? etc. Prin g─âsirea unor r─âspunsuri la aceste ├«ntreb─âri, dreptul natural ├«╚Öi va pierde caracterul abstract ╚Öi va deveni realitate ├«n procesul interpret─ârii.

├Än cele ce urmeaz─â, vom utiliza un exemplu din jurispruden╚Ťa Cur╚Ťii Europene a Drepturilor Omului pentru a demonstra practic rolul dreptului natural ├«n interpretare. ├Än hot─âr├órea M.C. c. Bulgaria[98], Curtea a sanc╚Ťionat statul bulgar pentru modalitatea de interpretare a no╚Ťiunii de viol ├«ntr-o situa╚Ťie concret─â. ├Än fapt, reclamanta, ├«n v├órst─â de 14 ani, a fost de acord s─â ├«nso╚Ťeasc─â doi b─ârba╚Ťi cu ma╚Öina la o discotec─â dintr-un ora╚Ö apropiat. ├Än timpul drumului de ├«ntoarcere, cei doi b─ârba╚Ťi au oprit pentru a ├«nota ├«ntr-un bazin, ├«n pofida obiec╚Ťiilor reclamantei, care a r─âmas ├«n ma╚Öin─â. Unul dintre ei s-a ├«ntors singur ├«n ma╚Öin─â ╚Öi a violat-o. Ulterior, reclamanta a fost dus─â la domiciliul unei cuno╚Ötin╚Ťe a celor doi, unde a fost violat─â de al doilea b─ârbat. Semnele de violen╚Ť─â identificate pe corpul reclamantei au fost minore, motiv pentru care parchetul a considerat c─â victima nu a opus rezisten╚Ť─â ╚Öi a dispus ├«ncetarea anchetei ├«n discu╚Ťie. Analiz├ónd evolu╚Ťiile din dreptul interna╚Ťional penal, precum ╚Öi din psihologie, potrivit c─ârora nu toate victimele violului au capacitatea psihologic─â de a reac╚Ťiona violent la viol, Curtea a stabilit c─â abordarea din dreptul intern, care impunea proba rezisten╚Ťei fizice a victimei ├«n toate cazurile, risca s─â lase nesanc╚Ťionate anumite forme de viol. Curtea a observat c─â autorit─â╚Ťile na╚Ťionale au transformat rezisten╚Ťa victimei ├«ntr-un element definitoriu al infrac╚Ťiunii, de╚Öi ancheta ar fi trebuit s─â se concentreze asupra lipsei consim╚Ť─âm├óntului[99].

Aplic├ónd no╚Ťiunile explicate ├«n cadrul acestei lucr─âri la situa╚Ťia prezentat─â anterior, se poate observa, ├«n primul r├ónd, c─â norma de drept pozitiv, ├«n litera sa, este conform─â cu dreptul natural. Violul este considerat a fi un comportament imoral de majoritatea persoanelor ╚Öi este incriminat ca infrac╚Ťiune ├«n toate codurile penale[100]. Cu toate acestea, simpla existen╚Ť─â a unei norme conforme dreptului natural abstract nu garanteaz─â c─â interpretarea sa va surprinde esen╚Ťa normei. ├Än interpretarea concret─â a infrac╚Ťiunii de viol, autorit─â╚Ťile na╚Ťionale din cauza M.C. c. Bulgaria nu au identificat esen╚Ťa normei de drept pozitiv ├«nainte de a proceda la interpretarea ei. Astfel, infrac╚Ťiunea de viol cuprinde dou─â elemente sine qua non: actul sexual ╚Öi lipsa consim╚Ť─âm├óntului. Dintre cele dou─â elemente, lipsa consim╚Ť─âm├óntului este factorul definitoriu al infrac╚Ťiunii, av├ónd ├«n vedere c─â, ├«n prezen╚Ťa consim╚Ť─âm├óntului, actul sexual nu are nicio relevan╚Ť─â juridic─â penal─â. Principiul de drept natural abstract care eviden╚Ťiaz─â esen╚Ťa infrac╚Ťiunii de viol este importan╚Ťa voin╚Ťei libere a persoanei exercitat─â, ├«n acest caz, ├«n domeniul vie╚Ťii sale sexuale. Omi╚Ť├ónd s─â ia ├«n considerare acest principiu ├«n etapa interpret─ârii normei, autorit─â╚Ťile din cauza analizat─â au ajuns la o solu╚Ťie gre╚Öit─â. Acestea au dat prioritate aspectelor de ordin fizic, exterior, transform├ónd, ├«n rigiditatea lor, un aspect legat de proba infrac╚Ťiunii ├«n condi╚Ťie de existen╚Ť─â a acesteia. Or, dac─â ├«n etapa interpret─ârii normei, interpre╚Ťii nu se ├«ntorc la dreptul natural, exist─â mari ╚Öanse ca solu╚Ťia la care ajung s─â fie caracterizat─â de arbitrar, rigiditate, prejudec─â╚Ťi sau formalism.

Am afirmat anterior c─â dreptul natural poate fi identificat cu mai mare u╚Öurin╚Ť─â in concreto. Astfel, se poate observa c─â ├«n spe╚Ťa prezentat─â solu╚Ťia echitabil─â nu a putut fi stabilit─â dec├ót prin raportare la circumstan╚Ťele specifice ale cauzei (├«n principal, v├órsta ╚Öi tr─âs─âturile psihologice ale victimei). Totodat─â, acelea╚Öi circumstan╚Ťe au reliefat caracterul inechitabil al solu╚Ťiei dispuse de autorit─â╚Ťi, precum ╚Öi importan╚Ťa unui principiu de drept natural abstract ÔÇô voin╚Ťa liber─â a persoanei. De╚Öi, de regul─â, opozi╚Ťia la viol se manifest─â ├«n mod violent, situa╚Ťia din spe╚Ť─â a ar─âtat c─â esen╚Ťa acestei infrac╚Ťiuni nu este modalitatea de exteriorizare a reac╚Ťiei, ci lipsa consim╚Ť─âm├óntului. De asemenea, cu privire la caracterul invariabil al dreptului natural, majoritatea persoanelor vor fi de acord c─â esen╚Ťa infrac╚Ťiunii de viol este lipsa consim╚Ť─âm├óntului, ╚Öi nu reac╚Ťia violent─â a victimei.

 

  1. Intui╚Ťia ╚Öi decizia ├«n procesul interpret─ârii

 

├Änainte de a eviden╚Ťia rolul intui╚Ťiei ╚Öi al deciziei ├«n procesul interpret─ârii, vom comenta c├óteva pasaje ale celebrului articol scris de H.L.A. Hart – Positivism and the Separation of Law and Morals[101]. ├Än primul r├ónd, ├«n contextul interpret─ârii, autorul a f─âcut o distinc╚Ťie ├«ntre nucleul dur al situa╚Ťiilor standard sau al semnifica╚Ťiilor clare ╚Öi ,,probleme ale penumbreiÔÇŁ, afirm├ónd c─â acestea din urm─â apar ├«n toate ramurile de drept. De asemenea, autorul a afirmat c─â o penumbr─â a incertitudinii ├«nso╚Ťe╚Öte toate normele juridice ╚Öi c─â aplicarea lor ├«n situa╚Ťii specifice situate ├«n zona de penumbr─â nu poate fi ghidat─â de logic─â. ├Än acest perimetru, logica devine insuficient─â. Prin urmare, caracterul ,,ra╚ŤionalÔÇŁ al argumentelor ╚Öi deciziilor emise cu privire la astfel de probleme nu este caracterizat de rela╚Ťia lor logic─â cu premisele. Deci, dac─â este ,,ra╚ŤionalÔÇŁ sau ,,corectÔÇŁ s─â decizi c─â, potrivit unei anumite norme, un avion nu este un vehicul, acest argument trebuie s─â fie ,,ra╚ŤionalÔÇŁ sau ,,corectÔÇŁ f─âr─â a fi concludent ├«n mod logic. Potrivit autorului, criteriul care face ca astfel de decizii s─â fie corecte sau mai corecte, cel pu╚Ťin, dec├ót alte variante de interpretare, este un concept legat de cum ar trebui s─â fie dreptul[102]. Dreptul ╚Öi morala se intersecteaz─â ├«n mod necesar ├«n acest domeniu al incertitudinii. Concep╚Ťia gre╚Öit─â asupra procesului judiciar, care ignor─â problemele penumbrei, ╚Öi potrivit c─âreia procesul ├«n discu╚Ťie const─â cu prec─âdere ├«n ra╚Ťionamente deductive este adesea stigmatizat ca fiind eroarea ,,formalismuluiÔÇŁ sau ,,literalismuluiÔÇŁ[103].

Apreciem că trei idei ale autorului merită subliniate în mod special. În primul rând, demersul interpretativ conduce la descoperirea zonelor de penumbră ale normelor juridice. În al doilea rând, aceste zone reprezintă locurile de întâlnire dintre dreptul pozitiv și dreptul ideal deoarece oferă șansa interpretului să implementeze principii de drept natural. Nu în ultimul rând, adaptarea dreptului pozitiv la dreptul natural în procesul interpretării în limitele zonelor de penumbră nu se poate face numai pe baza logicii.

Dac─â logica este insuficient─â pentru interpretarea adecvat─â a normelor, atunci interpretul trebuie s─â recurg─â la un alt instrument de interpretare, mult subestimat ├«n zilele noastre, ╚Öi anume la intui╚Ťie. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â ,,norma juridic─â nu poate fi perceput─â cu niciun organ de sim╚Ť.[104]ÔÇŁ De asemenea, ├«n contextul interpret─ârii, s-a considerat c─â intui╚Ťia este un instrument de cunoa╚Ötere al dreptului: ,,(…) dac─â exegetul va fi adept al filozofiei intui╚Ťioniste, va spune cu Bergson c─â realitatea organic─â, din─âuntru ca ╚Öi dinafara noastr─â, via╚Ťa ├«n sensul larg al cuv├óntului dar mai ales via╚Ťa sufleteasc─â, este ├«n a ei esen╚Ť─â o continu─â mi╚Öcare (…), pe care nici mintea nu o poate sesiza, fiindc─â ea ca s-o cunoasc─â fragmenteaz─â aceea ce nu se poate ├«mp─âr╚Ťi f─âr─â denaturare, ╚Öi nici limba nu o poate exprima, fiindc─â ea ├«ncadreaz─â ├«n aceea╚Ö hain─â rece ╚Öi fix─â a cuv├óntului o infinit─â varia╚Ťie de tonuri ╚Öi o nesf├ór╚Öit─â gam─â de culori, prin care, f─âr─â un minut de oprire, trece eternul fluid al realit─â╚Ťii. Ca atare, nici litera moart─â a textului de lege nu ne poate reda cu fidelitate spiritul ei, adic─â tocmai ceeace este viu, mobil, fluidic, ne├«ncetat ├«n devenire ╚Öi permanent ├«n evolu╚Ťie creatoare, ├«n via╚Ťa psiho-fiziologic─â a omului, ├«n care, ca element de compozi╚Ťie sufleteasc─â, se g─âse╚Öte ╚Öi ideea de dreptate. ╚śi atunci, ├«n asemenea ├«mprejur─âri, dreptul ├«nsu╚Öi va s─â se sesizeze mai mult prin intui╚Ťie dec├ót s─â se cunoasc─â prin ra╚Ťiune[105]ÔÇŁ. F─âc├ónd trimitere la filozofia lui Bergson, autorul continu─â prin a defini intui╚Ťia astfel: ,,intui╚Ťia ├«n concep╚Ťia bergsonian─â e un fel de cunoa╚Ötere prin instinct nu prin ra╚Ťiune a lucrurilor, e un fel de sim╚Ť intim cu ajutorul c─âruia fiin╚Ťa noastr─â prinde adev─ârul, e o p─âtrundere mai mult sau mai pu╚Ťin misterioas─â ├«n interiorul lucrurilor, simpatiz├ónd a╚Öa zic├ónd cu ele spre a le sesiza esen╚Ťa, este o cunoa╚Ötere pe din─âuntru nu pe dinafar─â a realit─â╚Ťii (…)ÔÇŁ[106].

Am afirmat ├«ntr-o sec╚Ťiune anterioar─â c─â norma juridic─â este transpus─â ├«n realitate doar ├«n urma interpret─ârii. Intui╚Ťia este unealta care ghideaz─â interpretul ├«n a crea un drum dinspre abstract ├«nspre realitate. Logica func╚Ťioneaz─â doar ├«n sfera abstrac╚Ťiunilor ╚Öi nu este suficient─â pentru cunoa╚Öterea realit─â╚Ťii integrale ╚Öi, mai apoi, pentru identificarea unor solu╚Ťii echitabile in concreto. De aceea, consider─âm c─â intui╚Ťia este un instrument sine qua non ├«n fiecare etap─â a interpret─ârii.

├Äncep├ónd cu interpretarea st─ârii de fapt, intui╚Ťia este necesar─â pentru sesizarea laturii subiective a situa╚Ťiilor factuale. Chiar dac─â ├«n cunoa╚Öterea laturii subiective se porne╚Öte de la analiza unor elemente obiective, pot exista situa╚Ťii av├ónd o latur─â obiectiv─â identic─â, dar o latur─â subiectiv─â diferit─â. Simpla analiz─â logic─â a elementelor obiective nu conduce la ├«n╚Ťelegerea inten╚Ťiilor sau atitudinilor persoanelor implicate ├«ntr-o situa╚Ťie litigioas─â. Revenind la situa╚Ťia din hot─âr├órea M.C. c. Bulgaria, rezum├óndu-se la un element obiectiv, de suprafa╚Ť─â al st─ârii de fapt ÔÇô absen╚Ťa rezisten╚Ťei violente a victimei ÔÇô procurorii au omis s─â cunoasc─â realitatea ├«n profunzime ╚Öi s─â identifice lipsa consim╚Ť─âm├óntului victimei. O cunoa╚Ötere profund─â a realit─â╚Ťii prin intermediul intui╚Ťiei nu poate avea loc dec├ót prin studierea atent─â a persoanelor implicate, simpla analiz─â a probelor nefiind suficient─â. De asemenea, fiecare situa╚Ťie trebuie apreciat─â individual pe baza intui╚Ťiei. Orice ├«ncercare de a aplica o solu╚Ťie echitabil─â in concreto ├«ntr-o alt─â situa╚Ťie, care poate fi chiar asem─ân─âtoare, risc─â s─â dea na╚Ötere unor erori, dac─â latura subiectiv─â a situa╚Ťiei nu este identic─â. De exemplu, aplicarea abord─ârii din hot─âr├órea M.C. c. Bulgaria ├«ntr-o situa╚Ťie similar─â din punct de vedere obiectiv, dar ├«n care victima ar avea de fapt inten╚Ťia de a-l manipula pe presupusul autor al faptei s─â se c─âs─âtoreasc─â cu ea, ar avea consecin╚Ťe extrem de inechitabile. Diferen╚Ťele, uneori foarte fine, ├«ntre astfel de situa╚Ťii de fapt, pot fi sesizate numai pe baza intui╚Ťiei.

├Än acela╚Öi timp, intui╚Ťia joac─â un rol foarte important ╚Öi ├«n interpretarea normelor. Astfel, am subliniat anterior c─â interpretarea nu este un algoritm matematic ╚Öi c─â, ├«n practic─â, interpre╚Ťii nu urmeaz─â o ordine prestabilit─â a metodelor de interpretare. Intui╚Ťia este cea care ghideaz─â interpretul ├«n a alege metodele de interpretare adecvate normei pe care trebuie s─â o interpreteze, precum ╚Öi ordinea lor. De asemenea, prin intermediul intui╚Ťiei poate fi identificat─â esen╚Ťa dreptului pozitiv ÔÇô un element de drept natural abstract[107] ÔÇô pentru a fi recreat─â prin interpretare ├«n scopul aplic─ârii ei. Totodat─â, am subliniat ├«ntr-o sec╚Ťiune anterioar─â c─â dreptul ╚Öi interpretarea sunt, ├«n realitate, forme de argumentare. Argumentele ├«nso╚Ťesc ├«ntreg procesul metamorfozei dreptului ÔÇô de la interpretarea st─ârii de fapt p├ón─â la identificarea unei solu╚Ťii echitabile in concreto. Selectarea ╚Öi dezvoltarea natural─â a acestor argumente are loc tot ├«n baza unei intui╚Ťii ini╚Ťiale a interpretului. Din ├«ntreaga jungl─â de elemente ale dreptului, interpretul alege, pe baza intui╚Ťiei, solu╚Ťia adecvat─â problemei pe care trebuie s─â o solu╚Ťioneze. ├Än concluzie, putem afirma c─â intui╚Ťia este elementul care leag─â sistemul de drept pozitiv de fundamentul s─âu nescris, exterior ÔÇô de dreptul natural abstract, precum ╚Öi de mecanismele naturale ale dreptului (principii, forme de argumentare, metode de interpretare etc.).

├Än procesul de transpunere a normei juridice ├«n realitate, intui╚Ťia este urmat─â de deciziainterpretului. Chiar dac─â decizia acestuia trebuie s─â respecte limitele dreptului pozitiv ╚Öi ale interpret─ârii juridice acceptabile, interpretul dispune de un spa╚Ťiu liber de deliberare care corespunde puterii sale discre╚Ťionare. ├Än acest sens, s-a afirmat c─â puterea de apreciere este de o importan╚Ť─â considerabil─â ├«n context juridic ╚Öi c─â nu este de dorit ca normele juridice s─â fie at├ót de precise ├«nc├ót s─â existe un singur mod de aplicare a lor[108]. Consider─âm c─â acest spa╚Ťiu liber de decizie al interpretului este necesar tocmai pentru ca norma de drept pozitiv s─â poat─â fi adaptat─â variet─â╚Ťii circumstan╚Ťelor factuale, care de multe ori sunt cu neputin╚Ť─â de prev─âzut la momentul edict─ârii normei. De asemenea, puterea discre╚Ťionar─â permite interpretului s─â identifice solu╚Ťii echitabile in concreto f─âr─â a fi ├«ngr─âdit de ni╚Öte limite rigide, inadecvate situa╚Ťiei cu care se confrunt─â.

Cu respectarea limitelor men╚Ťionate la ├«nceputul paragrafului anterior, vine un moment ├«n procesul interpret─ârii ├«n care interpretul trebuie s─â ia o decizie ├«ntr-un sens sau ├«n altul. Astfel, s-a afirmat c─â ,,situa╚Ťiile factuale nu ne a╚Öteapt─â ├«mp─âturate ╚Öi etichetate cu grij─â; nici calificarea lor juridic─â nu este scris─â pe ele pentru a fi citit─â pur ╚Öi simplu de judec─âtor. Dimpotriv─â, ├«n aplicarea normelor juridice, cineva trebuie s─â-╚Öi asume responsabilitatea de a decide[109] c─â anumite cuvinte acoper─â sau nu o anumit─â situa╚Ťie, cu toate consecin╚Ťele practice antrenate de decizia respectiv─âÔÇŁ[110]. Cu alte cuvinte, interpretarea, precum ╚Öi dreptul ├«n latura sa concret─â, au natura unei decizii. Aceast─â etap─â a fost descris─â astfel ├«n doctrin─â: ,,├«n orice decizie intervine un moment ├«n care trebuie s─â se ia o hot─âr├óre, iar acesta nu este un exerci╚Ťiu pur mecanic (acesta fiind unul din motivele pentru care este at├ót de dificil s─â se inventeze un program informatic care s─â judece litigii) (…) ÔÇô este un moment ├«n care logica se sf├ór╚Öe╚Öte ╚Öi judec─âtorul fie iube╚Öte, fie ur─â╚Öte argumentul t─âuÔÇŁ[111]. Dup─â luarea ├«n considerare a tuturor argumentelor, dup─â ce logica ajunge la cap─ât, interpretul recurge la intui╚Ťie ╚Öi ├«n urma asum─ârii unui risc, ia o decizie.

            III. Concluzie

Consider─âm firesc faptul c─â ultima etap─â de transpunere a dreptului ├«n realitate este decizia unui om. Dreptul, fiind un fenomen creat de oameni pentru oameni, nu poate func╚Ťiona dec├ót prin intermediul acestora. A te supune dreptului ├«nseamn─â, p├ón─â la urm─â, a-╚Ťi ├«ncredin╚Ťa soarta ├«n m├óna altui om. Frumuse╚Ťea riscului exist─â de ambele p─âr╚Ťi.

      

Articol preluat de pe http://studia.law.ubbcluj.ro/articol/679

* Doctorand, Facultatea de Drept a UBB Cluj-Napocal; cristina_tomulet@yahoo.com.

[1] G. del Vecchio, Lec╚Ťii de filosofie juridic─â, Ed. Europa Nova, Bucure╚Öti, 1999, p. 29. ,,Spiritul omenesc nu a stat niciodat─â cu totul pasiv ├«n fa╚Ťa dreptului, niciodat─â nu s-a oprit ├«n fa╚Ťa faptului ├«mplinit, ca ╚Öi c├ónd aceasta ar fi o limit─â de ne├«nvins. Orice individ simte ├«n sine facultatea de a judeca ╚Öi de a pre╚Ťui dreptul existent; ├«n fiecare exist─â sentimentul justi╚Ťiei.ÔÇŁ

[2] Ibidem, p. 29-30, p. 31. ,,╚śtiin╚Ťele juridice prin natura lor se m─ârginesc s─â explice un sistem existent, se ╚Ťin strict de el, f─âr─â a-i pune ├«n discu╚Ťie temeiurile (…). Este de altfel logic ╚Öi chiar necesar ca un jurist ca atare s─â ia ├«n considerare ceea ce este ╚Öi s─â se m─ârgineasc─â a ├«n╚Ťelege ╚Öi a interpreta ├«n sens propriu normele pozitive, f─âr─â a cerceta dac─â nu ar putea s─â existe altele mai bune. ├Än afar─â de aceast─â activitate special─â a juristului ├«n sens strict, r─âm├óne ├«ns─â necesitatea uman─â de a cerceta ╚Öi de a judeca valoarea justi╚Ťiei, adic─â de a stabili dreptul care ar trebui s─â fie. Aceast─â cercetare se ├«ndepline╚Öte ├«n mod autonom ╚Öi cuprinde specula╚Ťia idealului ╚Öi critica ra╚Ťionalit─â╚Ťii ╚Öi legitimit─â╚Ťii dreptului existent. Filosofia dreptului cerceteaz─â tocmai ceea ce trebuie sau ceea ce ar trebui s─â fie ├«n drept, ├«n opozi╚Ťie cu ceea ce este, opun├ónd un adev─âr ideal unei realit─â╚Ťi empirice.ÔÇŁ

[3] Ibidem, p. 31. ,,(…) nu putem s─â ne oprim ├«n mod exclusiv la studiul dreptului pozitiv, pentru c─â ├«n acest mod am ajunge s─â t─âg─âduim ╚Öi s─â degrad─âm ├«ns─â╚Öi con╚Ötiin╚Ťa noastr─â, interzic├óndu-i cercetarea dreptului ├«n sine.ÔÇŁ

[4] A se vedea e╚Öecul sistemelor juridice ├«n a face fa╚Ť─â regimurilor politice fasciste ╚Öi comuniste. Dreptul a devenit un simplu instrument obedient de punere ├«n aplicare a unor inten╚Ťii criminale.

[5] Pentru o trecere ├«n revist─â a unora dintre func╚Ťiile dreptului a se vedea J. Holland, J. Webb, Learning Legal Rules. A StudentsÔÇÖ Guide to Legal Method and Reasoning, Oxford University Press, 2010, p. 3-6.

[6] I. Rosetti B─âl─ânescu, Dreptul ├«n general ╚Öi no╚Ťiunile sale fundamentale. Expunere introductiv─â la studiul dreptului, Ed. Ziarului ,,UniversulÔÇŁ, Bucure╚Öti, 1937, p. 12. ,,Omul a tr─âit zeci de veacuri pe p─âm├ónt, f─âr─â a b─ânui c─â planeta noastr─â este sferic─â, c─â se ├«nv├órte╚Öte ├«n jurul ei ╚Öi circul─â ├«n jurul soarelui dealungul unei orbite. Tot astfel, omul cre╚Öte ├«n societate f─âr─â a b─ânui c─â garantarea raporturilor dintre oameni ÔÇô raporturi zilnice ╚Öi obi╚Önuite ÔÇô o constitue Dreptul. Omul civilizat dob├ónde╚Öte no╚Ťiunea Dreptului ├«n mod incon╚Ötient, odat─â cu educa╚Ťiunea ╚Öi cunoa╚Öterea vie╚Ťii sociale; de aceea, ├«i vine greu s─â elaboreze o defini╚Ťiune a Dreptului, ceeace ar echivala cu desprinderea unei no╚Ťiuni abstracte dintr-un complex de ├«nt├ómpl─âri obicinuite. C─âci Dreptul este o consecin╚Ť─â, un produs al convie╚Ťuirei omului sub form─â de societate.ÔÇŁ

[7] Nu neap─ârat din punct de vedere cronologic, ci conceptual.

[8] S.I. Pu╚Ť, Principiul distribuirii puterii etatice ├«ntre tradi╚Ťia separatist─â ╚Öi fundamentare ra╚Ťional─â, Ed. Universul Juridic, Bucure╚Öti, 2014, p. 148 apud P. Miculescu, Statul de drept, Ed. Lumina Lex, Bucure╚Öti, 1998, p. 123.

[9] ├Äntr-o alt─â sec╚Ťiune a acestui articol, vom sublinia rolul pe care ├«l joac─â interpretarea juridic─â ├«n a transforma dreptul natural abstract, care se afl─â, de regul─â, la baza normei de drept pozitiv, ├«n drept natural concret.

[10] M. Djuvara, Ceva despreÔÇŽforme, Extras din Revista ,,FormeÔÇŁ nr. 9, 1939, p. 7.

[11] Afirma╚Ťia este valabil─â ├«n m─âsura ├«n care cele dou─â tipuri de drept sunt concordante.

[12] A.P. d’Entr├Ęves, Natural Law ÔÇô An Introduction to Legal Philosophy, Hutchinson University Library, London, 1951, p. 13.

[13] ├Än acest sens, s-a sus╚Ťinut c─â ,,sunt foarte pu╚Ťine legi care s─â reproduc─â o regul─â de drept natural, c─âci scopul legilor nu este de a expune formule abstracte, ci din contra, de a ar─âta ├«n mod precis ╚Öi imperativ cum ├«n╚Ťelege s─â r├ónduiasc─â anumite probleme. M─âsurile con╚Ťinute de legi pot fi de acord cu principiile dreptului natural, f─âr─â chiar s─â le pomeneasc─â. Legile cu caracter administrativ sau legile privind drepturile private nu reproduc preceptele dreptului natural. Ele sunt ├«ns─â indirect inspirate din el, fiind conforme, ├«n fond ca ╚Öi tendin╚Ť─â, cu directivele saleÔÇŁ. A se vedea I. Rosetti B─âl─ânescu, op. cit., p. 19-20.

[14] G. del Vecchio, op. cit., p. 344. ,,Dar dreptul natural r─âm├óne, cu toate acestea, neschimbat ├«n sfera sa, ╚Öi ├«nc─â ┬źstr─âluce╚Öte cu o m─âre╚Ťie neobi╚Önuit─â┬╗, cum a scris Rosmini, c├ónd ├«n fapt e violat sau contrazis de dreptul pozitiv.ÔÇŁ

[15] Ibidem, p. 31. ,,Filosofia dreptului ├«ncepe desigur cu aceste antiteze ├«ntre justul natural ╚Öi justul legal.ÔÇŁ

[16] A.P. d’Entr├Ęves, op. cit., p. 13. ,,Dar din perspectiva dreptului natural, probabil c─â nu ar fi existat nicio Revolu╚Ťie Francez─â sau American─â, nici marile idealuri ale libert─â╚Ťii ╚Öi egalit─â╚Ťii nu ╚Öi-ar fi g─âsit calea spre c─âr╚Ťile de drept, dac─â nu s-ar fi g─âsit ├«nainte ├«n inimile oamenilor.ÔÇŁ ├Än acest sens, consider─âm c─â ├«n situa╚Ťiile excep╚Ťionale ├«n care normele dreptului pozitiv, ├«n litera lor, sunt contrare dreptului natural (de exemplu, legile naziste), destinatarii normelor sunt ├«ndrept─â╚Ťi╚Ťi s─â recurg─â la nesupunere individual─â ╚Öi colectiv─â (civil disobedience) p├ón─â la ob╚Ťinerea eradic─ârii lor.

[17] I.N. Lungulescu, Drept ╚Öi dreptate, Funda┼úia pentru Literatur─â ┼či Art─â ┬źRegele Carol II┬╗, Bucure┼čti, 1938, p. 108. ,,Dar ideea ├«ns─â╚Öi de drept ca surs─â primar─â a principiilor acestora, c├óntarul moral de apreciere a justului ╚Öi injustului, instrumentul de control moral al faptelor omene╚Öti, tot ├«n con╚Ötiin╚Ťa noastr─â interioar─â ╚Öi nu ├«n natura fizic─â, ├«n realitatea din afar─â deci, se g─âse╚Öte.ÔÇŁ

[18] ├Än acela╚Öi sens, I.N. Lungulescu, op. cit., p. 119. ,,Abisul ├«ntre ideea de justi╚Ťie, inspirat─â ╚Öi cizelat─â de morala cre╚Ötin─â a colectivit─â╚Ťii ╚Öi principiul de drept, str─âin de aceast─â moral─â, pus ├«n lege va sl─âbi ╚Öi autoritatea normelor juridice ╚Öi coeficientul lor de obligativitate ╚Öi imperativitate fa╚Ť─â de membrii unei Societ─â╚Ťi, st─âp├óni╚Ťi de alte imperative ╚Öi ilumina╚Ťi de alte idealuri dec├ót cele la care legea ├«i supune.ÔÇŁ

[19] ├Än acest sens, Cicero a afirmat c─â ,,este un p─âcat a ├«ncerca s─â modifici aceast─â lege [dreptul natural], nici nu este permis a ├«ncerca s─â abrogi vreo parte a ei ╚Öi este imposibil s─â o distrugi ├«n ├«ntregimeÔÇŁ. A.P. d’Entr├Ęves, op. cit., p. 22.

[20] I.N. Lungulescu, op. cit., p. 158.

[21] G. del Vecchio, op. cit., p. 29.

[22] I.N. Lungulescu, op. cit., p. 108. ,,Dreptul pozitiv este ÔÇô am putea zice ÔÇô o construc╚Ťie psihofizic─â ce asemenea unui arbore ce ├«╚Öi are r─âd─âcina ad├ónc ├«nfipt─â ├«n sufletul nostru, dar a c─ârui coroan─â ├«╚Öi precizeaz─â ╚Öi forma ╚Öi ├«ntinderea ╚Öi influen╚Ťa conform cu mediul ambiant ╚Öi cu atmosfera de viea╚Ť─â social─â ├«n care ╚Öi pentru care a luat fiin╚Ť─â.ÔÇŁ

[23] Ibidem, p. 160. ,,(ÔÇŽ), Dreptul acesta ideal (sau ÔÇô ceea ce e tot una ÔÇô Dreptatea cea mare, cea unic─â, cea perfect─â) ├«ndat─â ce s-a ├«ncorporat ├«n haina tiranizant─â a legii prin ├«ns─â╚Öi acest fapt el s-a ╚Öi ├«mpotmolit ÔÇô cine poate s─â conteste ÔÇô ├«ntru relativitate. Fundamentul lui ├«ns─â e ├«n─âuntrul nostru, ├«n con╚Ötiin╚Ťa noastr─â, ├«n spiritul nostru, iar exigen╚Ťele vie╚Ťii sociale nu fac altceva dec├ót s─â converteasc─â datul moral al dreptului ideal ├«n principiile pozitive ale dreptului relativ cobor├ót ├«n lege.ÔÇŁ p. 160.

[24] I. Rosetti B─âl─ânescu, op. cit., p. 19. ,,Sunt ├«ntr-adev─âr anumite no╚Ťiuni superioare, cari r─âm├ón neclintite ├«n mijlocul prefacerilor sociale. Unele din ele sunt tot at├ót de vechi ca ╚Öi omenirea; altele s-au desprins, ├«n cursul veacurilor, cu ajutorul desvolt─ârei inteligen╚Ťei ╚Öi al progresului institu╚Ťiunilor sociale. Toate la un loc domin─â preocup─ârile legiuitorului ╚Öi influen╚Ťeaz─â asupra forma╚Ťiunei Dreptului pozitiv. Nu se poate ca societ─â╚Ťile umane s─â nesocoteasc─â principiile Dreptului natural, de care sunt p─âtrunse ├«n mod incon╚Ötient. Dreptul natural este un Drept universal.ÔÇŁ ├Än acela╚Öi sens, J. Moruzi, Studii de drept ╚Öi procedur─â penal─â, Bucure╚Öti, 1935, p. 288-289. ,,├Än faza formul─ârilor legislative, dreptul natural este un izvor al dreptului pozitiv, fiindc─â legiuitorul face apel la preceptele profunde ale con╚Ötiin╚Ťei morale ╚Öi la principiile de justi╚Ťie anterioare ╚Öi superioare institu╚Ťiilor umane; face apel la acel complex de norme etice naturale, ce reglementeaz─â raporturile sociale ├«n baza principiului de justi╚ŤieÔÇŁ.

[25] P. Malaurie, Antologia g├óndirii juridice, Ed. Humanitas, Bucure╚Öti, 1997, p. 319. ,,(ÔÇŽ) este vorba de vechiul nostru drept natural pe care am face mai bine s─â-l recunoa╚Ötem ca atare, ├«n loc s─â-l travestim, s─â-i punem surdin─â, pretext├ónd c─â nu este el.ÔÇŁ

[26] G. del Vecchio, op. cit., p. 181.

[27] A.P. d’Entr├Ęves, op. cit., p. 22.

[28] ├Än acela╚Öi sens, a se vedea G. del Vecchio, op. cit., p. 181, p. 347. ,,Criteriul absolut al justului se nume╚Öte cu un termen tradi╚Ťional ┬źdrept natural┬╗, adic─â bazat pe constitu╚Ťia ├«ns─â╚Öi a lucrurilor ╚Öi nu pe bunul plac al unui legislator.ÔÇŁ ,,Dreptul natural e deci criteriul care permite a judeca dreptul pozitiv ╚Öi a-i m─âsura justi╚Ťia l─âuntric─â. ╚śtim deja c─â s─âv├ór╚Öirea acestei judec─â╚Ťi e o exigen╚Ť─â indestructibil─â a ra╚Ťiunii ╚Öi a sentimentului.ÔÇŁ

[29] A.P. d’Entr├Ęves, op. cit., p. 42-43.

[30] Ibidem, p. 42-43.

[31] Mario G. Losano, Marile sisteme juridice ÔÇô Introducere ├«n dreptul european ╚Öi extraeuropean, Ed. All Beck, Bucure╚Öti, 2005, p. 105.

[32] A se vedea supra, p. 4.

[33] W. E. Conklin, The Trap, Law and Critique, Vol. 13, Kluwer Law International, 2002, p. 16. ,,De regul─â, judec─âtorii ├«╚Öi integreaz─â valorile personale ├«n con╚Ťinutul substan╚Ťial al unei reguli prin argumentele lorÔÇŁ.

[34] De exemplu, instaurând o dictatură.

[35] H.L.A. Hart, Positivism and the Separation of Law and Morals, Harvard Law Review, Vol. 71, No. 4, 1958, p. 600, apud J.C. Gray, The Nature and Sources of the Law 94, Columbia University Press, New York, 1909, ┬ž 213. ├Än acela╚Öi sens, autorul face referire la ,,recunoa╚Öterea adev─ârului c─â dreptul unui statÔÇŽ nu este un ideal, ci ceva care exist─â cu adev─âratÔÇŽ Nu este ceea ce ar trebui s─â fie, ci ceea ce este.ÔÇŁ

[36] I.N. Lungulescu, precit., p. 25-27.

[37] W. E. Conklin, The Trap, Law and Critique, Vol. 13, Kluwer Law International, 2002.

[38] Ibidem, p. 7. Aceea╚Öi idee este reluat─â la p. 8. ,,Organele judiciare sunt acelea care pun ├«ntreb─ârile ╚Öi ├«mi integreaz─â dovezile ├«ntr-o poveste coerent─â care poate fi categorisit─â ├«n─âuntrul sau ├«n afara limbajului oficial. Vina ╚Öi umilirea mea vor r─âm├óne nerostite sau, dac─â vor fi rostite, vor fi date uit─ârii. Povestea mea, dac─â am t─âria s─â o spun din nou pe limba mea, este codat─â de limbajul oficial.ÔÇŁ

[39] I.N. Lungulescu, precit., p. 21-23.

[40] Ibidem, p. 142-143.

[41] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 134. ,,Utilizarea special─â a anumitor forme de limbaj are rolul mai degrab─â de a ascunde dec├ót de a spori ├«n╚Ťelegerea noastr─â cu privire la sistemul juridic.ÔÇŁ Consider─âm c─â aceast─â caracteristic─â a limbajului juridic poate fi privit─â chiar ca o limitare a accesului la justi╚Ťie.

[42] Ibidem, p. 135.

[43] W. E. Conklin, op. cit., p. 17.

[44] Ibidem, p. 17.

[45] Ibidem, p. 18. ,,Dar justi╚Ťia locuie╚Öte exact ├«n sfera pe care juri╚Ötii au respins-o ca fiind pre-legal─â. ├Än aceast─â sfer─â a pre-legalului se reg─âsesc structurile noastre implicite de argumentare ╚Öi trupurile noastre empirice pe care le aducem ├«n ceea ce am considerat p├ón─â acum ca fiind sfera legal─âÔÇŁ.

[46] Ibidem, p. 18.

[47] G.C. Mihai, Teoria interpret─ârii juridice, tez─â, Cluj-Napoca, 1999, p. 20. ,,Cercetarea naturii, mecanismului ╚Öi func╚Ťiilor interpret─ârii juridice sunt str├óns legate de semnifica╚Ťia dreptului.ÔÇŁ (apud M. Fisk, The State and Justice, Cambridge U.P., 1989, p. 67-80).

[48] I.N. Lungulescu, Arta de a judeca ╚Öi arta de a interpreta. Exegeza textelor de lege. Greut─â╚Ťile ei. Nevoia unei ermeneutice juridice ca ╚Ötiin╚Ť─â de sine st─ât─âtoare, P.R., 1931, p. 207.

[49] Norma de drept pozitiv este felul de a fi aparent al normei juridice reale. A se vedea I.N. Lungulescu, Drept ╚Öi dreptate (precit.), p. 19, p. 66. ,,Legea este o mic─â surs─â ÔÇô ┼či ├«nc─â formal─â nu real─â ÔÇô a dreptului, adic─â o surs─â prin care regula juridic─â doar se exprim─â ┼či at├ót.ÔÇŁ ,,Prin urmare, ├«ntre unul ╚Öi cel─âlalt factor al problemei, ├«ntre lege ╚Öi drept, text ╚Öi dreptate, cod ╚Öi justi╚Ťie, nu exist─â nici echivalen╚Ť─â ╚Öi cu at├ót mai mult nu poate exista identitate.ÔÇŁ

[50] I.N. Lungulescu, Drept și dreptate (precit.), p. 80.

[51] I.N. Lungulescu, Arta de a judeca și arta de a interpreta (precit.), p. 205.

[52] Interpretarea este, într-un sens, metodologia dreptului.

[53] A se vedea ├«n acest sens I.N. Lungulescu, Arta de a judeca ╚Öi arta de a interpreta. Exegeza textelor de lege. Greut─â╚Ťile ei. Nevoia unei ermeneutice juridice ca ╚Ötiin╚Ť─â de sine st─ât─âtoare, P.R., 1931.

[54] S.I. Pu╚Ť, op .cit., p. 255, apud I. Muraru, M. Constantinescu, S. T─ân─âsescu, M. Enache, Gh. Iancu, Interpretarea Constitu╚Ťiei. Doctrin─â ╚Öi practic─â, Ed. Lumina Lex, Bucure╚Öti, 2002, p. 20.

[55] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 144-145, p. 254.

[56] Ibidem, p. 253.

[57] Sublinierile apar╚Ťine autorului.

[58] Ibidem, p. 255.

[59] Ibidem, p. 284 apud K. Llewellyn, The Common Law Tradition, Boston, 1960.

[60] G.C. Mihai, op. cit., p. 27-28.

[61] Ibidem, p. 29, apud M. Constantinescu, Dreptul, Nr. 10-11, 1995, p. 39.

[62] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 148.

[63] Ibidem, p. 144-145.

[64] S.I. Pu╚Ť, op. cit., p. 262, apud N. Popa, Gh. D─âni╚Öor, I. Dogaru, D.C. D─âni╚Öor, Filosofia dreptului. Marile Curente, Ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucure╚Öti, 2007. ,,Multiplicarea ╚Öi diversificarea instan╚Ťelor de aplicare constituie un adev─ârat abis ├«ntre regul─â ╚Öi cazul dat spre solu╚Ťionare ├«n temeiul acestei reguli. Cel care aplic─â norma devine o for╚Ť─â necunoscut─â.ÔÇŁ

[65] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 253, p. 69.

[66] I.N. Lungulescu, Arta de a judeca și arta de a interpreta (precit.), p. 206.

[67] Ibidem, p. 206. Sublinierea ne apar╚Ťine.

[68] Ibidem, p. 206. Aceast─â dificultate poate fi integrat─â ├«n categoria ,,dificult─â╚Ťilor isvor├óte din textul legei ├«ns─â╚Öi ╚Öi ├«n direct─â leg─âtur─â cu elementul de expresie formal-literal─â a ei, care este limba.ÔÇŁ J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 187. Varietatea sensurilor atribuite de diverse persoane aceleia╚Öi expresii juridice a fost demonstrat─â ├«n studiul LSE Jury Project, 1973, Juries and the Rules of Evidence, Criminal Law Review, 208 (J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 139), ├«n care mai multor jura╚Ťi li s-a cerut s─â reac╚Ťioneze la variante diferite de exprimare a no╚Ťiunii de ,,sarcin─â a probeiÔÇŁ considerate ca fiind echivalente de c─âtre avoca╚Ťi. Subiec╚Ťii studiului nu au fost ├«n toate cazurile de acord c─â variantele respective erau echivalente.

[69] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 189.

[70] G.C. Mihai, op. cit., p. 23.

[71] Consider─âm c─â aceea╚Öi idee poate fi aplicat─â ╚Öi ├«n contextul interpret─ârii efectuate de participan╚Ťii la proces. Avoca╚Ťii, respectiv acuzarea, vor interpreta normele, ├«n limitele anumitor principii etice, ├«n func╚Ťie de interesul pe care ├«l urm─âresc. Cele dou─â interpret─âri ghidate de interes se vor confrunta ├«n fa╚Ťa judec─âtorului, a c─ârui interpretare ar trebui s─â fie obiectiv─â ╚Öi echilibrat─â. A se vedea G.C. Mihai, op. cit., p. 11-12.

[72] I.N. Lungulescu, Arta de a judeca și arta de a interpreta (precit.), p. 205.

[73] A. Oteteli╚Öanu, Este dreptul o ╚Ötiin╚Ť─â sau o art─â?, Revista de Filosofie nr. 3-4, 1933, p. 434.

[74] J. Moruzi, op. cit., p. 306. Acela╚Öi autor a sus╚Ťinut c─â interpretarea apar╚Ťine dreptului substantiv, iar nicidecum procedurii sau filozofiei dreptului. ├Än acela╚Öi sens, consider─âm c─â interpretarea apar╚Ťine dreptului substan╚Ťial deoarece ofer─â con╚Ťinut normei.

[75] G.C. Mihai, op. cit., p. 25-26.

[76] ├Än utilizarea expresiei subliniate nu ne referim la identificarea voin╚Ťei concrete a legiuitorului, ci la stabilirea unui sens echitabil al normei in concreto ÔÇô o interpretare echilibrat─â – nici exces de liter─â, nici exces de spirit. ├Än acest sens, s-au afirmat urm─âtoarele: ,,Dogmatismul ┼čcoalei exegetice, ca ┼či anarhia concep┼úiei ÔÇ×Liberului drept” nu ne mul┼úumesc. Dreptul nu este numai textul de lege, dar dreptul nu este tot ce mintea fiec─âruia din noi crede, c─â este. Dreptul nu este ├«ntotdeauna ceeace metoda analogiei ┼či a spiritului legiuitorului ar indica c─â este, dar nu este nici ceeace pornirea subiectiv─â a fiec─âruia din noi arat─â, c─â ar putea fi. Dreptul nu este ┼čtiin┼úa formulelor lipsite de via┼ú─â pe cari ni le d─â un tradi┼úionalism r─âu ├«n┼úeles ┼či o rutin─â, care ucide orice posibilitate de progres, dar dreptul nu este nici orice construc┼úie ├«n afar─â de trecutul ┼či de cerin┼úele actuale ale unui popor oarecare (ÔÇŽ)ÔÇŁ. A se vedea A. Oteteli╚Öanu, op. cit., p. 432.

[77] Ibidem, p. 31. ,,Evident, l─âmurirea ╚Öi determinarea, efectuate de teoriile care compun ╚Ötiin╚Ťele juridice, urm─âresc decelarea sensului autentic de cel inautentic ╚Öi ├«nl─âturarea acestuia din urm─â cu mijloace riguros ╚Ötiin╚Ťifice.ÔÇŁ

[78] G.C. Mihai, op. cit., p. 25-26.

[79] Ibidem, p. 25-26.

[80] Ibidem, p. 20. Potrivit autorului, sensul nu poate fi transferat f─âr─â un capital de informa╚Ťii al destinatarului.

[81] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 125.

[82] Ibidem, p. 126.

[83] G.C. Mihai, op. cit., p. 26.

[84] G.C. Mihai, op. cit., p. 24. ,,├Äntr-un al doilea ├«n╚Ťeles, interpretarea normei juridice are loc corelativ cu ceva ÔÇô cu faptele, cu actele, cu conduitele, cu evenimentele etc., ceea ce ar reveni unui al doilea tip de interpretare ÔÇô aceea concret─âÔÇŁ.

[85] Tr. Pop, Drept penal comparat. Partea general─â, Vol. II, Institutul de Arte Grafice ,,ArdealulÔÇŁ, Cluj-Napoca, 1923, p. 92.

[86] Prin faptul c─â interpretul alege din ├«ntreaga stare de fapt elementele care au relevan╚Ť─â juridic─â.

[87] ├Än acest sens, s-au ar─âtat urm─âtoarele: ,,Ca s─â ajungi s─â pronun╚Ťi o hot─âr├óre judec─âtoreasc─â trebuie s─â posezi ├«n prealabil o dubl─â cuno╚Ötin╚Ť─â: a faptului prin proba╚Ťiunea lui ╚Öi a legei prin interpretarea ei. Numai cu aceste dou─â elemente de cunoa╚Ötere se poate solu╚Ťiona o cauz─â edict├ónd o judecat─âÔÇŁ. I. Lungulescu, Arta de a judeca ╚Öi arta de a interpreta (precit.), p. 205. De asemenea, a se vedea S. Pu╚Ť, op. cit., p. 255 apud I. Muraru, M. Constantinescu, S. T─ân─âsescu, M. Enache, Gh. Iancu, Interpretarea Constitu╚Ťiei. Doctrin─â ╚Öi practic─â (precit.), p. 20. ,,Calificarea unei situa╚Ťii, de fapt sau de drept, ca fiind reglementat─â de o anumit─â norm─â juridic─â supraordonat─â, implic─â ├«n mod necesar, nu numai determinarea acestei situa╚Ťii, dar ╚Öi interpretarea normei respective, spre a se stabili inciden╚Ťa sa.ÔÇŁ

[88] G.C. Mihai, op. cit., p. 32. ,,(…) interpretarea juridic─â este unitatea dintre interpretarea dreptului obiectiv din textele normative ├«n una din componentele sale ÔÇô interpretarea legii – ╚Öi interpretarea faptelor, ├«ntr-o generalitate a lor sau ├«n o concrete╚Ťe a lor ÔÇô interpretarea factual─â.ÔÇŁ

[89] S.Voinescu, Despre interpretarea legilor, Krisis nr. 4/1996, p. 70.

[90] Considerentele expuse anterior, precum ╚Öi cele ce urmeaz─â s─â fie prezentate, sunt valabile ╚Öi pentru interpretarea efectuat─â de alte autorit─â╚Ťi ale statului, ├«n afara instan╚Ťelor, ├«n m─âsura ├«n care aceasta cuprinde etapele interpret─ârii concrete ╚Öi aplic─ârii normei.

[91] J. Moruzi, op. cit., p. 288-289.

[92] I. Burs─ânescu, Recenzie ÔÇô La vie, le droit, la libert├ę – Matei Cantacuzino, P.R., 1931, p. 157. ,,Ceea ce noi numim legalitate nu e dec├ót haina pasager─â ├«n timp ╚Öi ├«n infinit variat─â ├«n spa╚Ťiu a unui ideal permanent. Opera doctrinarului ╚Öi practicianului este incomplet─â dac─â solu╚Ťiile lor nu sunt ├«n armonie cu un principiu superior de justi╚Ťie.ÔÇŁ

[93] Cu privire la dreptul natural abstract, am ar─âtat deja ├«ntr-o sec╚Ťiune precedent─â c─â acesta poate fi identificat atunci c├ónd este contrazis de dreptul pozitiv.

[94] A.P. d’Entr├Ęves, op. cit., p. 29-30.

[95] Ibidem, p. 31.

[96] Imposibilitatea transpunerii perfecte a dreptului natural ├«n dreptul pozitiv prin interpretare nu ├«nseamn─â c─â interpre╚Ťii au dreptul de a renun╚Ťa la acest obiectiv. Urm─ârirea acestui obiectiv imposibil de atins va cre╚Öte calitatea interpret─ârilor lor.

[97] I.N. Lungulescu, Drept ╚Öi dreptate (precit.), p. 21-23. Sublinierile ne apar╚Ťin.

[98] Hot─âr├óre pronun╚Ťat─â ├«n 4 decembrie 2003, (www.echr.coe.int).

[99] ├Än aceast─â hot─âr├óre, Curtea a constatat violarea art. 3 ╚Öi 8 din Conven╚Ťie.

[100] ├Än doctrina interbelic─â s-a observat c─â dreptul penal este mai apropiat de dreptul natural dec├ót alte ramuri de drept: ,,Nu mai vorbim de dreptul penal c─âci el ÔÇô pentru cine-l cite╚Öte ╚Öi pentru cine ├«l cunoa╚Öte, nu este dec├ót o nereu╚Öit─â ├«ncercare de a transpune poruncile morale, ad─âpostite ├«n catehismul etic al religiei sau filosofiei cre╚Ötine, pe portativul multivariat al articolelor de lege.ÔÇŁ A se vedea I.N. Lungulescu, Drept ╚Öi dreptate (precit.), p. 117. ├Än acest sens, consider─âm c─â imperfec╚Ťiunile cauzate de limitele inerente ale normelor de incriminare pot fi remediate ├«n etapa interpret─ârii prin recurgerea la principiul de drept natural care constituie esen╚Ťa infrac╚Ťiunii.

[101] Publicat în Harvard Law Review,Vol. 71, No. 4, 1958.

[102] ,,Spirit: Ei bine, am c─âzut de acord c─â fiecare stat modern dispune de o structur─â juridic─â prin care se separ─â ┬źceea ce este┬╗ de ┬źceea ce ar trebui s─â fie┬╗. Flink: Dreptatea a fost ├«n mod tradi╚Ťional asociat─â cu ┬źceea ce ar trebui s─â fie┬╗.ÔÇŁ W. E. Conklin, op.cit., p. 19.

[103] H.L.A. Hart, Positivism and the Separation of Law and Morals (precit.), p. 607-608.

[104] G.C. Mihai, op. cit., p. 66.

[105] Sublinierile ne apar╚Ťin. I. Lungulescu, Arta de a judeca ╚Öi arta de a interpreta (precit.), p. 207.

[106] Ibidem, p. 207. Potrivit aceluia╚Öi autor, dreptatea nu poate fi limitat─â prin defini╚Ťii deoarece este o valoare a spiritului. Din acest motiv, dreptatea poate fi definit─â doar circular, defini┼úie care nu-i dezv─âluie adev─ârata natur─â. Aceast─â imposibilitate de a defini dreptatea creeaz─â tendin╚Ťa de a cunoa╚Öte dreptul mai bine prin intui╚Ťie, dec├ót prin ra╚Ťiune. I.N. Lungulescu, Drept ╚Öi dreptate (precit.), p. 15-16.

[107] Dreptul natural se ├«mplete╚Öte cu cunoa╚Öterea intuitiv─â, nu cu cea ra╚Ťional─â.

[108] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 11.

[109] Sublinierea ne apar╚Ťine.

[110] H.L.A. Hart, op. cit., p. 607.

[111] J. Holland, J. Webb, op. cit., p. 197, p. 256.

ABC Juridic

ABC Juridic a luat na┼čtere din dorin┼úa de a construi perspective pentru viitorii speciali┼čti ├«n domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!