Nulitatea vs Clauzele considerate nescrise

I. Considerații generale

Nulitatea este mijlocul prevăzut de lege pentru a nu permite ca voința individuală să treacă peste îngrădirile ce-i sunt impuse prin normele dreptului pozitiv. Sancțiunea pe care o atrage nulitatea constă în nimicirea actului juridic prin repunerea părților în situația anterioară, care implică restituirea reciprocă a prestațiilor ce s-au făcut în temeiul lui. Nimicind actul de voință ce a trecut peste îngrădirile legale, sancțiunea operează asupra tuturor efectelor pe care actul era susceptibil a le produce, atât față de părți, cat și față de terți.[1]

Acest paragraf, pe alocuri plastic, surprinde ceea ce este de esența nulității, surprinde o parte din trăsăturile și funcțiile nulității, punând în principal accent pe efectele nulității, și anume: retroactivitatea efectelor nulității, restitutio in integrum, precum și resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Cu toate acestea, nu putem continua prezentul articol fără a defini propriu-zis nulitatea pe baza trăsăturilor generale ale acesteia din doctrină. Astfel, nulitatea va fi privită ca reprezentând sancțiunea care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.[2]

Trecând peste această introducere, trebuie menționată baza legală prin care este definită nulitatea în lumina Noului Cod civil. Astfel, art. 1246 alin. (1) dispune că „orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune.”

Probabil cea mai importantă clasificare a nulităților este aceea care le delimitează în nulități absolute și relative, în funcție de caracterul normelor legale încălcate sau de interesul general sau particular lezat prin acea încălcare, lucru ce este arătat și în practică. Astfel, „este de principiu, arată instanța supremă într-o decizie de speță, că natura absolută sau relativă a nulității unui act juridic este determinată de caracterul normelor legale încălcate, precum și de interesul general sau particular lezat prin acea încălcare”.[3]

Totodată, conform doctrinei, nulitățile se mai împart, în funcție de întinderea efectelor nulității în nulitate totală sau parțială, în funcție de modul de consacrare legislativă în nulitate expresă și virtuală, în funcție de felul condiției de validitate în nulități de formă și de fond și în funcție de modul de valorificare în nulități judiciare și amiabile.

În literatura juridică mai veche, existau opinii [4] care atrăgeau atenția că există mai multe trepte de imperfecțiune în ceea ce privește viciile actelor juridice, trepte ce nu erau acoperite doar de către nulitățile absolute și relative. Pe această cale, a luat naștere teoria actelor inexistente.

Potrivit acestei păreri, ori de câte ori un act este lipsit de un element absolut indispensabil existenței lui (lipsa totală a voinței juridice, lipsa obiectului, lipsa formei cerute ad validitatem), element fără de care actul nici nu se poate concepe, un asemenea act nu poate avea nicio valoare juridică, de aceea el trebuie considerat inexistent. Această teorie a actelor inexistente, în literatura juridică actuală este aproape în întregime respinsă.

Însăși terminologia folosită nu este adecvată, deoarece nu este normal să se vorbească de inexistența unui act juridic din moment ce el are o existență exterioară și creează o aparență în circuitul civil, adică se bucură de o prezumție de validitate. Chiar dacă un act juridic este lipsit de anumite elemente, acesta nu poate fi considerat inexistent din moment ce actul s-a încheiat și a produs anumite efecte care de multe ori nici nu mai pot fi îndreptate.[5]

Se mai specifică în doctrină și că această teorie nu are nicio aplicabilitate practică, deoarece are același regim precum cel al nulității absolute.

Cu toate acestea, această teorie a actelor inexistente pare să aibă multe asemănări cu așa-zisele clauze considerate nescrise. Astfel, și clauzele considerate nescrise sunt uneori privite ca inexistente, gravitează în sfera nulității absolute și ridică problema dacă se poate considera ceva ca nescris când consimțământul părților a fost dat tocmai în „speranța” că va produce efecte juridice. Totuși, acest subiect al teoriei actelor inexistente ar putea fi tratat într-un articol ulterior, nefiind obiectul articolului curent.

Referitor la clauzele considerate nescrise, nu există o unitate de opinii în doctrină, precum nu există nici o reglementare cu caracter general în Noul Cod civil. Cu toate acestea, art. 1255 oferă indicii cu privire la natura juridică a acestora: „(1) Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri și care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor, esențiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat”. Rezultă din interpretarea acestui articol că este de esența clauzelor considerate nescrise este voința legiuitorului de a le considera astfel, precum și faptul că acestea ar fi, printr-o interpretare extensivă, specii ale nulității absolute, parțiale (ca regulă) și de drept.

În cele ce urmează vom vedea că există și diferențe, dar și asemănări, între acestea și nulități.

II. Comparație nulități – clauze considerate nescrise

Într-o formă a proiectului noului Cod civil se prevedea că nulitatea absolută operează de iure, însă Codul civil din 2009 nu a reținut acea prevedere. Cu toate acestea, nu au fost eliminate referirile privitoare la constatarea nulității absolute.[6]

Putem observa că în acest caz, dacă ar fi fost reținute aceste prevederi, clauzele considerate nescrise ar fi putut fi confundate sau, in extremis, ar fi existat o identitate între acestea și nulitatea absolută. Totuși, nulitatea absolută, cu toate că poate fi invocată din oficiu, trebuie constatată, trebuie ridicată problema acesteia în fața instanței (în sensul în care instanța nu se poate autosesiza cu privire la nulitate), pe când clauzele considerate nescrise ar trebui, ope legis, invalidate.

Se face distincția în doctrină între clauzele nule, anulabile și considerate ca nescrise. În cele ce urmează vom folosi această terminologie.

Există divergențe de opinii cu privire la regimul juridic aplicabil și efectele clauzelor considerate nescrise. Astfel, într-o primă opinie [7] se consideră faptul că regimul juridic aplicabil clauzelor considerate ca nescrise este același cu cel al nulităților absolute, deoarece numai acestea ar putea opera de drept, prin intermediul legii, iar dacă am atribui clauzelor considerate nescrise efectele și regimul juridic aplicabil nulităților relative, am putea ajunge în situația de neacceptat când nulitatea relativă nu ar putea fi invocată sau nu ar produce efecte. În acest caz, clauzele nescrise ar produce efecte, ceea ce este inacceptabil. Astfel, ar fi denaturată voința legiuitorului.

Într-o altă opinie [8] s-a considerat că, dacă interesul este unul privat, cu toate că nulitatea va opera de drept, aceasta este și rămâne una relativă, persoana interesată putând renunța la efectele nulității.

Pentru a putea achiesa la una dintre opinii, va trebui să răspundem la anumite întrebări, și anume care este motivul pentru care legiuitorul a ales să considere o anumită clauză ca fiind nescrisă? Este mai importantă voința legiuitorului sau a părților? Care sunt consecințele nerespectării acestei dispoziții a legiuitorului?

Referitor la prima întrebare, se observă că în anumite cazuri se apără chiar un interes public, însă în multe alte cazuri se apără una dintre părțile unui contract, care, din cauza anumitor împrejurări, ar putea fi obligată la o executare excesiv de oneroasă sau la o executare extrem de dificilă a acestuia. Cu toate acestea, în anumite cazuri, subiectivismul unei situații ar trebui să înfrângă obiectivismul legii.

Pe de altă parte, normele privitoare la clauzele considerate nescrise nu sunt supletive sau permisive, ci chiar imperative, ceea ce face ca părțile, din punct de vedere legal, să nu poată trece peste prevederile legii. Astfel, orice interpretare sau conduită contrară trebuie interpretată ca fiind ilegală.

Cu toate acestea, dacă nicio parte nu reclamă în fața instanței acest lucru, clauza considerată nescrisă va fi, printr-o exprimare plastică, „considerată scrisă” pentru părți, iar acestea, în conduita lor, se vor prevala de ea.

Dar dacă părțile vor ajunge în fața unei instanțe referitor la executarea sau neexecutarea contractului, ce soluție ar putea da un judecător?

Suntem tentați să spunem că, în situația în care o persoană, în cunoștință de cauză, spre exemplu, ar plăti o sumă de bani în schimbul denunțării contractului încheiat pe durată nedeterminată [9] sau s-ar angaja să plătească în întregime cheltuielile legate de căsătorie, după ce s-a angajat la acest lucru în prealabil [10], ar face ca norma legală ce instituia ineficacitatea clauzei să fie lipsită de fond.

Cu toate că art. 1255 alin. (3) specifică clar faptul că aceste clauze vor fi înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile, printr-o interpretare extensivă a art. 1266 s-ar ajunge la o normalitate logică, la existența spiritului legii, prin interpretarea contractului potrivit voinței concordante a părților. Astfel, am putea achiesa la opinia conform căreia s-ar putea confirma nulitatea, ineficacitatea unei clauze considerate nescrisă, dacă și numai dacă contractul ar fi executat în cunoștință de cauză.

Cu privire la efectele nulității și ale clauzelor considerate ca nescrise, vom fi în aplicarea articolului 1254 alin. (1), pentru identitate de rațiune. Astfel, nefiind în situația descrisă mai sus, vom considera că acea clauză nu a fost niciodată încheiată sau, dacă este esențială pentru contract, vom considera că acel contract nu a fost niciodată încheiat. Aceasta reprezintă una dintre asemănările dintre nulitate și clauze considerate ca nescrise.

O altă asemănare reiese din interpretarea alin. (3) al aceluiași articol. Este logic că, în condițiile desființării contractului pentru o clauză considerată nescrisă care a fost esențială, prestațiile vor trebui restituite conform prevederilor art. 1639-1647.

Se subliniază în doctrină [11] că, referitor la aplicarea în timp a dispozițiilor privitoare la nulitate și, pe cale extensivă, la clauzele considerate nescrise, ar trebui avut în vedere art. 4 din LPA care statuează că la data intrării în vigoare a Codului civil, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de Codul civil din 1864, precum și de alte acte normative, rămân supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit codului civil sau dispozițiilor prezentei legi.

O aplicare interesantă a acestei reguli este compararea clauzelor leonine [12]. Astfel, art. 1513 din Vechiul Cod civil reglementa faptul că „(1) Este nul contractul prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor. (2) Asemenea, nulă este convenția prin care s-a stipulat că unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierdere.”

În lumina Noului Cod civil, această nulitate a fost înlocuită cu sancțiunea considerării clauzelor ca fiind nescrise. Art. 1902 arată că orice clauză prin care un asociat este exclus de la împărțirea beneficiilor sau de la participarea la pierderi este considerată nescrisă.

Totodată, se reglementează un tip special [13] de clauză leonină prin art. 1953 alin. (5), care prevede că orice clauză care stabilește un nivel minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociați este considerată nescrisă.

III. Concluzie

Din această analiză se observă mai multe asemănări decât deosebiri între clauzele considerate nescrise și nulitate, cu intersectări ale acestora cu alte instituții ale dreptului civil. Cu toate că la prima vedere, pentru un începător sau profan, pot părea o specie aparte de nulități, clauzele considerate nescrise prezintă o oarecare autonomie. Cu toate că am acceptat faptul că în situații rarisime, acestea pot fi confirmate, acțiunea nu va fi una în nulitate relativă deoarece nulitatea ar trebui să opereze de plin drept. Astfel, putem intui că, cu toate că ar prezenta asemănări cu nulitatea relativă, va avea totuși soarta unei nulități absolute dată fiind reglementarea și voința legiuitorului. Din acest punct de vedere vom vedea clauzele considerate nescrise ca fiind un hibrid între cele două tipuri de nulități, teoria actelor inexistente și teoria nulităților de drept (ultimele două teorii fiind respinse în doctrină, după cum am specificat mai sus).

Nu există o opinie unitară în doctrină cu privire la această instituție hibrid a clauzelor considerate ca nescrise. Consider că vor fi, de-a lungul timpului, multe neconcordanțe în practică datorate sau, mai bine zis, din cauza opiniilor discordante ale literaturii juridice. Până la urmă, judecătorul va judeca conform opiniilor sale, mai mult sau mai puțin influențate de doctrină și va avea posibilitatea să achieseze la oricare dintre opinii. Din fericire, nu par să existe foarte multe opinii contrare, iar majoritatea interpretărilor și regulilor privitoare la clauzele considerate nescrise sunt logice și de bun simț. Astfel, în toate cazurile, efectele nulității vor fi aceleași cu cele ale clauzelor considerate nescrise, restituirea prestațiilor va exista și în cazul nulităților, dar și în cazul clauzelor nescrise, aplicarea în timp va fi asemănătoare etc.

Prin excepție, așa cum am menționat deja, clauzele considerate nescrise pot fi privite ca nulități absolute și, ca regulă, parțiale, care însă operează de drept.[14]

O curiozitate este aceea dacă, într-un Cod civil viitor sau printr-o modificare a actualului, se va reglementa cu caracter general problema clauzelor considerate ca nescrise sau dacă acestea vor fi abrogate (putându-ne imagina că aceste cazuri ale clauzelor nescrise vor fi înlocuite cu specii de nulități). Doar timpul (și, poate, doctrina) ne vor face să observăm dacă aceasta instituție a clauzelor considerate nescrise va fi consolidată sau va fi abandonată la fel de rapid cum a fost preluată din dreptul străin.

[1] C. Turianu – Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Universitară, București, 2006, p. 163

[2] G. Boroi, C.A. Anghelescu – Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.236-237

[3] G. Florescu – Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 89, apud L. Uță – Nulitatea actului juridic civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p.15, cu trimitere la CSJ, S.civ., dec. nr. 2812 din 27 iunie 2003

[4] G. Plastara, Drept civil român, vol. IV, p 614, D. Alexandresco, Principiile dreptului civil, vol. I, București, 1926, p. 80

[5] A. Cojocaru, Drept civil. Partea generală, Ed. Universul Juridic, ed. a III-a, București, 2010, p. 250-251

[6] G. Boroi, C.A. Anghelescu, op.cit., p. 248

[7] G. Boroi, C.A. Anghelescu, op.cit., p. 249

[8] M. Nicolae, Nulitatea parțială și clauzele considerate nescrise în lumina Noului Cod civil, Revista Dreptul nr. 11/2012, p. 32

[9] Art. 1277 – Contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice clauză contrară sau stipularea unei prestații în schimbul denunțării contractului se consideră nescrisă.

[10] Art. 325 alin. (3) – Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soți este considerată nescrisă.

[11] M. Nicolae, op.cit., p. 36-37

[12] Se specifică faptul că termenul leonin desemnează clauza prin care se rezervă cuiva „partea leului”, aluzie la o fabulă a lui Esop și care a fost rescrisă de către La Fontaine – D. Dobrev, Clauza leonină în vechiul și noul cod civil. Pornind de la o fabulă, https://dumitrudobrev.wordpress.com/2012/04/01/clauza-leonina-in-vechiul-si-noul-cod-civil/, accesat la data de 23 iulie 2015

[13] D. Șova, Drept fiscal, ed. a II-a, Ed. Solomon, București, 2015, p. 92

[14] G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 249

Bibliografie:

D. Alexandresco, Principiile dreptului civil, vol. I, București, 1926;
G. Boroi, C. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012;
A. Cojocaru, Drept civil. Partea generală, Ed. Universul Juridic, ed. a III-a, București, 2010;
D. Dobrev, Clauza leonină în vechiul și noul cod civil. Pornind de la o fabulă; https://dumitrudobrev.wordpress.com/2012/04/01/clauza-leonina-in-vechiul-si-noul-cod-civil/, accesat la data de 23 iulie 2015;
M. Nicolae, Nulitatea parțială și clauzele considerate nescrise în lumina Noului Cod civil, Revista Dreptul nr. 11/2012;
G. Plastara, Drept civil român, vol. IV;
D. Șova, Drept fiscal, ed. a II-a, Ed. Solomon, București, 2015;
C. Turianu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Universitară, București, 2006;
L. Uță, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!