Obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale

In opinia prof. univ. dr. Ioan VIDA, stabilitatea este o trăsătură esenţială a Constituţiei. Revoluţionarii francezi de la 1789 cereau ca legea fundamentală să fie stabilă şi superioară celorlalte legi.

Asigurarea stabilităţii Constituţiei este rezultatul interacţiunii mai multor factori. Unii ţin de procedura de revizuire a Constituţiei, alţii de modul în care prevederile constituţionale sunt aplicate, inclusiv de către instanţele judecătoreşti. În întreg procesul de asigurare a stabilităţii Constituţiei, Curtea Constituţională joacă un rol deosebit de important, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei.

Problema caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a făcut obiectul unor ample dezbateri în literatura de specialitate, dar şi a unor reacţii din partea instanţelor de judecată. În forma anterioară revizuirii din anul 2003, Constituţia României stipula că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Această prevedere constituţională a fost interpretată în mod diferit în doctrină şi în practica instanţelor judecătoreşti. Astfel, unele instanţe, în special instanţa supremă, au considerat că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte juridice doar inter partes litigantes. În susţinerea acestui punct de vedere s-a plecat de la sistemul antebelic de control al constituţionalităţii legilor, care era un control realizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar deciziile acesteia produceau efecte doar pentru părţile aflate în proces. Acest punct de vedere era evident contrar dispoziţiilor noii Constituţii a României, care vedea în controlul constituţionalităţii o chestiune de ordine publică, deciziile Curţii Constituţionale urmând să producă efecte erga omnes.

Soluţiile oferite de jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost avute în vedere la Revizuirea Constituţiei din 2003 şi în noul text constituţional s-a prevăzut că: “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Prin această proclamare expresă a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii s-a pus capăt oricărei controverse cu privire la efectele deciziilor instanţei de contencios constituţional de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate.

Potrivit magistratilor-asistenti sefi din cadrul Curtii Constitutionale, Senia Mihaela COSTINESCU si BENKE Karoly, in ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, sediul materiei îl constituie dispoziţiile art.147 din Constituţie. Din cadrul acestui text constituţional numai alineatul 4 are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta îşi găseşte aplicarea în raport cu toate deciziile Curţii pronunţate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie şi Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Contituţionale . Potrivit acestui alineat „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Art.147 alin.(1) din Constituţie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea „îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”. Această prevedere constituţională este reluată, la nivel legal, prin art.31 alin.(3) din Legea nr.47/1992, iar art.147 alin.(4) din Constituţie, raportat la alin.(1) din acelaşi articol, prin art.31 alin. (1) din aceeaşi lege. Rezultă, aşadar, că nici Constituţia, nici Legea nr.47/1992 nu reglementează expres situaţia legilor sau ordonanţelor care nu mai sunt în vigoare declarate neconstituţionale, ceea ce înseamnă că a revenit Curţii Constituţionale rolul de a face interpretarea prevederilor art.147 alin.(4) din Constituţie în privinţa efectelor deciziilor sale.

Potrivit conf. univ. dr. Silviu Gabriel BARBU, in cadrul controlului aprioric (controlul anterior) reglementat de art.146 lit.a din Constitutie, CCR nu poate sa isi extinda controlul efectiv, cu decizie de constatare a neconstitutionalitatii in sensul formal constitutional, asupra unor prevederi legale aflate in vigoare deja la momentul exercitarii atributiei constituionale de control anterior de constitutionalitate. Ar insemna ca insasi Curtea Constitutionala sa nu respecte Constituia si sa exercite control de neconstituionalitate din oficiu, in sensul art.146 litera d din Constitutie, printr-o aplicare prin aplicare prin analogie – inadmisibila- a unor norme juridice de la o procedura judiciara de natura juridica constitutionala la alta procedura similara, dar care are cadru juridic separat si special. Mai mult, in cele doua proceduri sunt titulari diferiti pentru sesizarea Curtii Constitutionale, iar nerespectarea regulilor de sesizare atrage inadmisibilitatea acesteia. Curtea Constitutionala nu se poate sesiza din oficiu, in ipotezele procedurale reglementate de art.146 litera a) si art.146 litera d) din Constitutie. O analiza in simetrie a Legii nr.47/1992 reflecta exact aceeasi concluzie, anume ca imbinarea celor doua proceduri de verificare de constitutionalitate in cadrul aceluiasi dosar/cauza aflata pe rol este inadmisibila si ar fi de natura sa pozitioneze Curtea Constitutionala in afara Constitutiei.

Trebuie observat faptul ca art.146 litera d) enumera expres, la randul sau, titularii dreptului de sesizare si contextul procesual in care sesizarea cu exceptie de neconstitutionalitate se poate face si se poate adresa instantei de control constitutional.

Sesizarea facuta pentru exceptie de neconstitutionalitate (art.146 lit.d) prin intermediul titularilor dreptului de sesizare enumerati insa la art.146 lit.a (cei desemnati de Constitutie pentru sesizare la controlul anterior de constitutionalitate) este in mod evident inadmisbilia si, intr-o practica constanta, CCR a respins astfel de sesizari ca fiind inadmisbile. Rationamentul juridic invers este de asemenea valabil in mod absolut, deoarece Constitutia enumera in cele doua texte cu vocatie procedurala – art.146 litera a) respectiv litera d) – persoane total diferite si imprejurari total diferite.

Pe de alta parte, trebuie observat faptul ca in art.147 alin.(1) din Constitutie se mentioneaza explicit (interpretarea gramaticala si logica, plus regula “specialia generalibus derogant”) faptul ca numai dispozitiile in vigoare declarate neconstitutionale de catre CCR isi inceteaza efectele juridice in 45 de zile si, pe durata acestui termen, acestea sunt suspendate de drept.

Insa, asa cum am aratat mai sus, cele doua forme de control de constitutionalitate – apriori si a posteriori – au natura juridica diferita si mai ales regim juridic separat, urmeaza proceduri diferite, iar Plenul Curtii Constitutionale analizeaza, dezbate si decide pe baza unor reguli juridice de ordin procesual-civil total diferite, deci nu le poate imbina in judecata aceluiasi dosar.

In practica sa judiciara, instanta de control constitutional a fost mereu ferma si consecventa in a respinge ca inadmisibile acele sesizari care exced cadrul juridic expres reglementat de Constitutie si de Legea nr.47/1992 modificata privind organizarea si functionarea CCR.

Prin urmare, insasi Curtea Constitutionala, chiar daca are o autonomie absoluta, nu poate sa-si extinda competentele sale dincolo de regulile de procedura exprese si clare din Constitutie si din lege, deoarece ar insemna sa incalce nsasi Curtea principiul suprematiei Constituiei consacrat expres de art.1 alin.(5) din Legea fundamentala.

Pentru ipoteza concreta de lucru din Decizia 45/2018 este neindoielnic faptul ca se aplica exclusiv prevederile art.147 alin.(2) din Constituie, potrivit carora “In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale” – specialia generalibus derogant ; respectiv exceptio est strictissimae interpretationis.

Este, de asemenea, limpede faptul ca, daca instanta constitutionala ar fi ales sa judece in controlul aprioric de constitutionalitate texte de lege care sunt in vigoare, in mod evident ar fi fost insasi Curtea Constitutionala in afara Constitutiei si a legii sale proprii de organizare si de functionare (ar incalca art.1 alin.(5) din Constituie, cum am subliniat mai sus). Nici Constitutia (art.146 in ansamblul sau corelat cu art.147) si nici Legea 47/1992 modificata si republicata nu permit Curtii Constitutionale sa isi amestece competentele in cadrul aceluiasi dosar, aceleiasi proceduri, adica sa constituie LEX TERTIA.

Orice dosar aflat pe rolul Curtii Constitutionale urmeaza linia de procedura constitutionala combinata cu regulile de procedura civila specifice exclusiv acelui obiect dedus judecatii, fara a le putea amesteca sau imbina. Daca ar proceda la o imbinare sau amestecare a procedurilor, obiectele judecatii – litis pendentiaatunci insasi instanta constitutionala ar incalca Constitutia si legea sa de organizare si functionare, ceea ce in mod sigur nu este acceptat de instanta constitutionala insasi, precum si de catre destinatarii legii si, respectiv, de justitiabilii care se adreseaza forului de control constitutional.

Insa, asa cum am aratat mai sus, din dispozitivul deciziei 45/2018 rezulta clar (asa cum este corect sub aspect procedural) ca obiectul judecatii Curtii Constitutionale se limiteaza la efectuarea controlului ex ante asupra Legii de modificare a Legii nr.303/2004, astfel ca procedura judiciara constituionala s-a derulat in mod corect si judicios in cadrul controlului anterior/aprioric de constitutionalitate, exercitat conform art.146 lit.a din Constitutie, adica instanta constitutionala si-a respectat competentele constitutionale si legale si totul se opreste la aplicarea normelor incidente pentru aceasta competenta speciala a CCR – a se vedea art.147 alin.(2) din Constitutie pentru efectele deciziei Curtii Constitutionale.

Faptul ca sunt unele referiri in motivarea decizie la texte in vigoare, asta nu inseamna ca acele texte sunt si declarate neconstitutionale, ci inseamna ca, in demersul de aplicare a art.147 alin.(2) din Constitutie, Parlamentul va trebui sa tina cont de observatiile si criticile din considerentele deciziei Curtii Constitutionale si sa creioneze noile texte de lege in sensul indicat de instanta de control constitutional.

Asadar nici regulile de competenta a CCR cuprinse in art.146 nu se pot aplica intre ele prin analogie, deoarece CCR ar insemna ca se situeaza in mod discretionar si excesiv in afara cadrului constituional si incalca cu stiinta prevederile art.1 alin.(5) prin care se consacra principiul suprematiei Constitutiei : “In Romania, respectarea Constituiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

Asadar, ramane o simpla problema, anume de interpretare corecta a normelor constitutionale si legale specifice (legea privind organizarea si functionarea CCR) cu privire la comentariile din dispozitivul deciziei CCR nr 45/2018 in privinta textele din Legea nr.303/2004 aflate in prezent in vigoare. Iar interpretarea corecta este aceea conform careia decizia actuala a Curtii Constitutionale se aplica numai pentru Legea de modificare a Legii nr.303/2004, nicidecum nu se aplica direct si pentru Legea 303/2004 aflata in vigoare.

Prin urmare, decizia CCR nr.45/2018 nu produce efecte juridice asupra Legii nr.303/2004 (fapt ce se poate observa explicit in dispozitivul deciziei insasi), iar criticile din motivare constituie elemente esentiale de reper pentru legiuitor cand va proceda la aplicarea deciziei CCR conforma obligatiilor din art.147 alin(2) din Constitutie, dar nu abroga la acest moment nicio dispozitie din Legea 303/2004 in vigoare.

Trebuie observat ca insasi Curtea Constitutionala, in decizia 45/2018, desi a criticat mai multe texte din Legea 303/2004 afirmand in motivare ca se impune modificarea acestora din mai multe considerente constitutionale (nu le comentam aici, desi nu suntem de acord cu multe dintre acele critici, opinia separata formulata de doamna judecator Simona Maya Teodoroiu fiind mult mai corecta din punctul nostru de vedere, pentru a surprinde mult mai bine dinamica normelor constitutionale si semnificatiile profunde ale textelor analizate, cel putin pe unele segmente din lege), totusi, in dispozitivul Deciziei 45/2018 Curtea se refera exclusiv la controlul de constitutionalitate exercitat asupra Legii de modificare si completare a Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, nicidecum asupra Legii nr.303/2004 acum in vigoare.

Prin urmare, CSM si MJ, precum si Guvernul Romaniei, ministerele interesate de forma noii legi trebuie sa astepte solutiile alese de Parlament dupa ce va pune de acord normele in vigoare, dar mai ales normele din legea de modificare care au facut obiectul sesizarii si controlului anterior de constitutionalitate, cu motivarea si dispozitivul deciziei CCR 45/2018.

Material publicat pe juridice.ro.

Redactia ABC Juridic se raliaza acestor puncte de vedere in privinta obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale.

Pentru documentare completa, cititi sursele complete aici si aici.

 

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment