Pedeapsa capitală – pro sau contra?

În prezent, pedeapsa cu moartea, cunoscută și sub denumirea de pedeapsă capitală, este păstrată în aproape 50 de state din lume, printre care SUA, Japonia și China, potrivit celui mai recent studiu în domeniu citat de presa centrală. Dintre țările care practică acest tip de pedeapsă, China se află pe locul I după numărul execuțiilor, cu nu mai puțin de 3.000 doar în anul 2012.

Potrivit unui studiu realizat de organizația Amnesty International, sunt 95 de țări care au interzis pedeapsa cu moartea, 9 țări care o folosesc doar în situații de război, 35 de țări unde este legală dar nu se aplică și 58 de țări care o aplică în mod curent. Printre acestea se numără S.U.A., una dintre puținele țări dezvoltate în care pedeapsa cu moartea e încă prezentă, un sondaj Gallup din 2009 arătând că 65% din americani sunt în favoarea ei și doar 31% împotrivă, restul de 4% reprezentând abțineri.

Metodele de execuție variază de la decapitare, în Arabia Saudită, până la electrocutare în unele cazuri înregistrate în Statele Unite ale Americii. Se mai practică spânzurarea (Egipt, Japonia), injecția letală (Thailanda, Guatemala), împușcarea (China, Belarus), lapidarea (Iran, Afghanistan). Rusia este pe cale de a renunța la pedeapsa cu moartea, acest stat fiind membru în Consiliul Europei, grup de țări care a semnat Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deși încă se practică la nivel mondial, se depun constant eforturi pentru ca pedeapsa capitală să fie abolită complet.Cea mai recentă inițiativă în acest sens fiind Apelul internațional semnat la 10 octombrie 2013 de 42 de țări europene. “Justiția care ucide nu este justiție. Convinse de inumanitatea inerentă a pedepsei cu moartea, cele 42 de state reprezentate aici se opun, în totalitate, folosirii acesteia, oriunde în lume”, se arată în textul apelului.

Deși poate părea greu de crezut, și în Europa continuă să se aplice; ce-i drept într-un singur stat, și anume în Belarus, o țară care a apelat la pedeapsa cu moartea pentru a scăpa de bandele de crimă organizată care împânziseră țara la începutul anilor ’90. Din 1991 și până în prezent în această țară au fost 324 de sentințe de condamnare la moarte, dar ritmul lor a scăzut masiv – de la 50 pe an la doar 2-3 pe an. Aici pedeapsa se aplică, de obicei, pentru crima cu circumstanțe agravante, iar minorii, bătrânii și femeile, indiferent de circumstanțe, sunt exceptati. Codul Penal prevede pedeapsa cu moartea și pentru conspirație în vederea acaparării puterii de stat, iar președintele are dreptul, conform Constituției, de a aboli pedeapsa printr-un decret. 

Înlăturarea completă a pedepsei cu moartea a intrat pe lista de priorități a Europei imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Măsura a fost prevăzută în Protocolul 13 al Convenției Europene a Drepturilor Omului încă din 1950, dar multe țări au avut nevoie de ani buni ca să ratifice acest protocol. Marea Britanie a păstrat pedeapsa cu moartea (pentru înalta tradare) până în 1998, iar Spania până în 2009.
Considerată o metodă învechită și barbară, pedeapsa cu moartea este vazută de mulți ca o încălcare a normelor democrației. Pe de altă parte, sunt și voci care susțin că este o metodă de prevenire a criminalității, care poate descuraja potențialii infractori.

Cu privire la argumentele pro, unul dintre acestea ar fi cel de ordin economic. Se merge pe ideea că este mult mai eficient să elimini din societate un infractor periculos, decât ca acesta să fie închis într-o închisoare, unde statul alocă sume mari (pentru alimentație, haine, pază etc.). Prin urmare, sume consistente sunt cheltuite pentru niște oameni care oricum au produs un prejudiciu societății. Aceste sume nu vor fi recuperate niciodată de către stat. De menționat este și faptul că cei condamnați pe viață nu mai sunt utili cu nimic societății, ei fiind până la sfârșitul vieții “în grija statului”.

Un alt argument este de ordin psihologic. Adepții susțin că, teoretic, pedeapsa cu moartea ar trebui să descurajeze potenţialii infractori, în ideea că pedeapsa capitală este mult mai înfricoşătoare decât o pedeapsă cu închisoarea (fie ea şi pe viaţă).

De asemenea, această pedeapsă mai este privită și ca un act de prevenție. Această pedeapsă este aplicată de obicei criminalilor consideraţi a fi deosebit de periculoşi şi care nu mai pot fi reabilitaţi. Din păcate însă, există nenumărate cazuri de evadări (în cazul pedepsei cu închisoarea pe viaţă), iar în astfel de cazuri evadatul ştie că oricum o pedeapsă mai mare de atât nu există și astfel, din dorința de a-și duce la capăt ideea de răzbunare, odată ce depășește granițele penitenciarului, cotinuă să producă victime. De altfel, chiar și aflați în închisori, dacă nu sunt bine supravegheaţi, pot comite crime împotriva altor deţinuţi.

Si nu în ultimul rând, nu putem omite existența unui drept fundamental:dreptul la viață. Acest argument poate fi privit atât dintr-o parte a baricadei, cât și din cealaltă( combatanții pedepsei cu moartea susțin că se incalcă un drept fundamental din Carta Drepturilor Omului: Dreptul la viaţă-articolul 3) .Însă cum rămâne cu dreptul la viaţă al victimelor celor condamnaţi? Sau cu respectul pe care societatea este datoare să îl arate familiilor victimelor? Astfel, susţinătorii pedepsei capitale afirmă că statul are datoria de a arăta că preţuieşte vieţile cetăţenilor săi şi că este capabil să pedepsească orice încălcare a acestui drept de o manieră fermă si pe măsură . Doar astfel, consideră aceştia, statul ar arăta că ar respecta cel mai de preţ lucru al cetăţenilor acestuia: viaţa.

De partea cealaltă, nici argumentele contra nu sunt de neluat în seamă. Se pleacă de la argumentul religios, care pare a fi cel mai puternic al adversarilor pedepsei capitale. Aceştia susţin că viaţa a fost dată omului de Dumnezeu și doar Dumnezeu poate să ia viaţa cuiva. Astfel, în cazul în care un stat ar avea în legislaţie pedeapsa capitală, acesta ar fi Dumnezeul acelei regiuni de pe Pământ, atât timp cât are drept de viaţă asupra oamenilor care-l locuiesc. De asemenea, se consideră că acel om, în închisoare, poate să se căiască, existând destule cazuri în care criminali periculoşi au găsit calea credinţei în închisoare. Lucrul acesta este privit însă cu scepticism de susţinătorii pedepsei capitale, aceştia susţinând că Biserica, mai ales cea Catolică, n-ar avea dreptul să se pronunţe în această privinţă atât timp cât ar avea pe conştiinţă atâţia “eretici” ai Evului Mediu.

Un alt dezavantaj al pedepsei cu moartea ar fi acela al erorii judiciare – riscul condamnării unei persoane nevinovate.O statistică din SUA arată că în ultimii 25 de ani rata de eroare judiciară în rândul condamnărilor la moarte, din acest stat, este de peste 65%. În cazul închisorii(chiar și pe viață), o eventuală eroare poate fi reparată parțial. În sprijinul acestui argument vin şi date concrete. Astfel, conform Centrului de informare cu privire la pedeapsa cu moartea – o asociaţie americană – 123 de persoane au fost eliberate din coridorul morţii din 1976 şi până în prezent în Statele Unite după ce nevinovăţia lor a fost recunoscută . Totuşi, în cazul în care o persoană a fost deja executată, cazul se redeschide greu sau aproape deloc, considerându-se că totul s-a terminat în momentul execuţiei vinovatului.

Deși se merge pe ideea prevenției, pedeapsa capitală poate avea un efect invers celui așteptat.  Asta pentru că în cazul pedepsei cu moartea, sancțiunea este la fel de gravă, indiferent de modul de operare. Un ucigaș văzut în stradă în timp ce comite crima, nu mai are nimic de pierdut pentru că oricum va muri. Asa că, până să fie prins, poate viola, ucide din nou, jefui, distruge, incendia etc. Datele arată că rata infracţiunilor în SUA, care recurg la pedeapsa capitală, este de două ori mai mare decât în statele care nu au pedeapsa capitală . Deşi aceste cifre nu creează automat o legătura cauzală, ele pun cu siguranţă problema unei legături cauzale între pedeapsa capitală și efectul de descurajare de comitere a infracţiunilor. Mai mult, aceste date pot fi explicate prin faptul că legalizarea pedepsei capitale nu face decât să diminueze și mai mult respectul pentru viaţă al societății, prin faptul că această atitudine este practicată și de stat. Asta ar fi o dovadă că statul nu preţuieşte viaţa unui om. Astfel, se consideră că nimeni, nici măcar statul, nu ar avea dreptul să ia viaţa cuiva(aceasta fiind dovada supremă că statul chiar preţuieşte viaţa propriilor cetăţeni).

Și cu privire la argumentele pro de ordin economic, combatanții și-au exprimat părerile, în sensul că închisoarea ca instituţie oricum există, acel personal oricum este plătit (pentru ceilalţi infractori), deci costurile efective de fapt nu ar scădea, ci ar creşte (de exemplu prin modalitățile de punere în practică a pedepsei capitale).

Luând în considerare toate aceste aspecte, dincolo de a susţine sau nu pedeapsa cu moartea, consider că trebuie să existe întotdeauna un echilibru între gravitatea unei infracţiuni şi pedeapsa ce se aplică pentru comiterea acesteia. În acest fel se atinge scopul instituit prin pedeapsă. Societatea poate dispune de suficient de multe mijloace în afara pedepsei cu moartea, prin care să protejeze indivizii împotriva infracţiunilor celor mai grave şi împotriva infractorilor celor mai periculoşi. Pentru o mai mare eficienţă, trebuie să se analizeze atent adevăratele motive ce determină creşterea criminalităţii pentru a o înlătura pe cât posibil.

Related articles
1 Comment
  1. BELore January 21, at 19:18

    Pedeapsa cu moartea isi are originea in Legea Talionului, pe care noi o cunoastem din Vechiul Testament ("Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte") sau chiar de mai devreme, inca de pe vremea lui Hammurabi (1792-1749 i.e.n.). Se considera atunci ca nu i se poate face un rau mai mare vinovatului, decat raul pe care el l-a savarsit. Personal, sunt si PRO si CONTRA acestui tip de pedeapsa. Sunt contra, deoarece pedeapsa cu moartea este in opinia mea, mult prea barbara pentru mileniul in care ne aflam. Este ca si cum nu am fi evoluat deloc ca societate. Toti avem dreptul la o a doua sansa, de ce sa nu ne fie acordata? Si apoi, strict religios vorbind, cine suntem noi sa luam viata altui om? Poate el isi doreste sincer sa se reabiliteze, poate regreta fapta si doreste o pedeapsa adevarata pentru ea. Sa omori si sa nu oferi un alt exemplu de pedeapsa celor din jur este grav. Consider ca detentia pe viata, de exemplu este mult mai grea decat moartea. Este parerea mea. Pentru ca doare mult mai tare sa stai 20,30 sau 50,60 de ani, depinde de caz, intr-o celula si sa meditezi tot timpul la ce ai facut, decat sa mori. Desi nicio pedeapsa nu ar putea "rascumpara" viata unui om ucis de mana altui om. Nici moartea criminalului, nici 60 de ani intr-o inchisoare. Pe de alta parte, si sustin parerea colegei mele, doar o persoana maniaca sau o persoana care o comis genocid sau crime in serie, ar trebui sa fie pedepsita astfel. Pentru ca e foarte clar ca ea nu isi va regreta faptele si nu se va putea reabilita nici intr-o viata, nici in doua. Cum ar putea cineva trai in preajma unei astfel de fiinte? Probabil doar cu frica. Ceea ce nu este permis in nicio tara, fie ea civilizata sau nu. Asadar, consider ca pedeapsa cu moartea ar trebui privita din mai multe puncte de vedere.

Leave a Comment