Piata imobiliara la 9 luni: Cererea de birouri si de spatii industriale si logistice a depășit nivelul din întreg anul trecut

București, 7 Noiembrie – Activitatea de închiriere pe piața de birouri și cea industrială și de logistică a consemnat creșteri semnificative față de anul trecut, iar ceea ce este de remarcat este ponderea ridicată a cererii noi în totalul suprafeței tranzacționată.

Pe piața de birouri, suprafața închiriată în primele nouă luni a depășit nivelul consemnat în întreg anul trecut, peste 45% din volumul tranzacționat fiind cerere nouă.

”Companiile au închiriat în primele nouă luni ale anului spații de birouri în București pentru cel puțin 11.000 de noi locuri de muncă, în condițiile în care aproape 110.000 de metri pătrați din cererea totală reprezintă contracte noi. Astfel, cererea nouă cumulează aproape 45% din suprafața de birouri tranzacționată în intervalul analizat, care a totalizat 250.000 metri pătrați. Restul tranzacțiilor reprezintă renegocieri, reînnoiri de contracte și relocări”, a declarat Andrei Drosu, research consultant JLL Romania.

Suprafața totală tranzacționată din primele nouă luni este egală cu cea închiriată în întreg anul trecut.
Cererea din București a fost generată în continuare de firmele din domeniul IT și BPO/SSC, care au realizat peste o treime din volumul total al tranzacțiilor de închiriere, acestea fiind urmate de companii din domeniul bancar si de servicii financiare și de companiile de servicii profesionale.

Zona de Centru-Vest a atras puțin peste un sfert din cerere, în timp ce zonele Floreasca – Barbu Văcărescu și Dimitrie Pompeiu au atras împreună circa o treime din tranzacții, iar cea de Nord si Centru Nord, aproximativ 15%.

Pe de altă parte, dezvoltatorii au finalizat în perioada ianuarie-septembrie proiecte totalizând 221.000 de metri pătrați, stocul ajungând la 2,5 milioane de metri pătrați.

În condițiile în care oferta nouă a fost parțial preînchiriată, iar cererea a depășit suprafața de birouri llivrată pe piață, rata de neocupare în a scăzut la 12,9%, cu 20 puncte proncentuale sub nivelul din trimestrul trei din 2015.

Este de așteptat ca rata de neocupare să crească până la sfârșitul anului și în prima parte a anului 2017 din cauza nivelului ridicat de proiecte dezvoltate speculativ planificate. Până la sfârșitul anului, dezvoltatorii au anunțat că vor finaliza alți 77.500 metri pătrați.

Cele mai mari 10 contracte noi semnate pe piața de birouri în primele 9 luni:

Chiriaș Clădire Tipul contractului Suprafață
(mp)

Chiriaș Clădire Tipul contractului Suprafață
(mp)
Hadassah Hospital Iride BP New lease 11.000
Honeywell BOC Extension 3,700
Deutsche Bank BOB Extension 3,500
Mega Image Plaza Romania Offices New lease 3,400
Apa Nova Stefan cel Mare Offices New lease 3,200
Amber Studios Charles de Gaulle Plaza New lease 3,100
Deutsche Telecom Pan-Net Iride BP New lease 3,100
Ringier Iride BP New lease 3,000
Dell Secure Works AFI 4&5 New lease 3,000
Telus AFI 4&5 Extension 3,000

Cererea pe piața industrială atinge un maxim istoric

Și pe piața industrială și logistică cererea din primele nouă luni a atins deja nivelul consemnat în întreg anul trecut, respectiv aproape 310.000 metri pătrați, din care peste 60% este cerere nouă (200.000 metri pătrați). Renegocierile și reînnoirile de contracte au cumulat 110.000 metri pătrați de spații industriale și logistice.

Circa 65% din cererea totală a vizat Bucureștiul, în condițiile în care firmele de retail și de logistică au fost cele mai active în acest an. Alte tranzacții s-au semnat în Timișoara (15% din cerere), și în alte orașe precum Braila, Deva, Cluj-Napoca sau Reșița.

”Pentru acest an estimăm că suprafața de spații logistice și industrial închiriată va depăși 350.000 metri pătrați, o suprafață record, cea mai mare înregistrată vreodată în România într-un an. Cererea susținută din ultimii ani, peste 1,7 milioane de metri pătrați închiriați în ultimii 5 ani și jumătate, încurajează dezvoltatorii să continue investițiile. Aproape 275.000 metri pătrați de spații industriale și logistice au fost livrate în primele nouă luni ale anului 2016, din care 58% , respectiv 159.000 metri pătrați în București”, a declarat Andrei Drosu, research consultant JLL Romania.

Cea mai recentă ofertă nouă, livrată în trimestrul 3, include, pe lângă altele, 43.000 de metri pătrați dezvoltați speculativ ca extensie a P3 Logistics Park în București, 25.000 metri pătrați dezvoltați de CTP la Cluj pentru Profi și inaugurarea a 15.000 metri pătrați, extensie a Industrial Park Brașov.

Stocul la finele lunii septembrie era de 2,5 milioane de metri pătrați, din care 1,1 milioane de metri pătrați în București.

Alți 71.000 metri pătrați de spații industriale sunt anunțați că vor fi livrați pentru acest an, atât proiecte noi, cât și extensii ale celor existente. Rata de neocupare este de circa 5% în București și de sub 10% în afara Capitalei.

Cele mai mari 10 contracte noi semnate pe piața industrial și logistică în primele 9 luni:

Chiriaș Proiect Suprafața (mp) Tip spațiu
Carrefour P3 Logistic Park 30,000 Depozit/ Retail
Yazaki WDP Park Braila 29.000 Producție/
Automotive
OTZ Logistic CTPark Bucharest West 15,000 Logistică
HeyForm VGP Timisoara 13,400 Producție/
Automotive
Flanco KLG 10.000 Retail
Delamode AIC Industrial Park 10.000 Logistică
Van Moer Logistics CTPark Bucharest West 5.180 Logistică
KLG Cluj-Napoca Industrial Park 5.100 Logistică
CTDI Log IQ Center 5.000 Logistică
Delamode KHD Logistics 5.000 Logistică
Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment