Prognoză FMI: România va avea cea mai mare creștere economică din Europa în 2016 și 2017

Conform prognozelor FMI, România va înregistra în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, urmată de Irlanda (4,9%). Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2% iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va înregistra un avans al PIB de 3,3%.

FMI avertizează că vârful de creștere economică înregistrat în acest an de România va fi urmat în 2017 de o încetinire până la 3,8%, ușor peste avansul de 3,6% preconizat în luna aprilie, însă chiar și așa România va înregistra anul viitor cel mai ridicat ritm de creștere economică din Europa. Pentru 2018, FMI estimează că economia românească va înregistra o creștere de 3,3%.

În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările FMI au fost revizuite de la minus 0,4% în aprilie la minus 1,5%, astfel că România și Bulgaria vor fi pe primele locuri în UE în ceea ce privește inflația medie anuală negativă. Pentru 2017 însă FMI estimează că prețurile de consum în România vor reveni în teritoriu pozitiv, înregistrând o creștere de 1,7%, urmând ca în 2018 să crească cu 2,5%.

De asemenea, FMI a revizuit în urcare și estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2016, de la minus 1,7% în aprilie la minus 2%. Deficitul de cont curent se va accentua în 2017, când ar urma să ajungă la minus 2,8, față de minus 2,5% cât estima în aprilie, pentru ca în 2018 să treacă pragul de 3% din PIB, ajungând la minus 3,2%.

O veste bună o constituie însă scăderea ratei șomajului, care potrivit FMI ar urma să se reducă de la 6,8% în 2015 până la 6,4% în 2016 pentru a ajunge la 6,2% în 2017.

La nivel global, FMI și-a menținut estimările privind creșterea economiei mondiale în 2016 și 2017 la 3,1%, respectiv 3,4%, la fel cum estima în urmă cu trei luni.

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!