Pruncuciderea – viziuni juridice

Incriminarea faptelor de-a lungul timpului are o strânsă legătură cu percepția socială și juridică asupra acestora, influențată de condițiile sociale, economice și politice ale momentului. Această percepție se oglindește în reglementările penale care au existat de-a lungul secolelor. Astfel, art. 200 alin. 1 Noul Cod Penal incriminează uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, faptă cunoscută anterior sub o altă denumire, și anume, pruncuciderea ( Vechiul Cod Penal ). Această faptă este inclusă într-un grup de infracțiuni inexistent anterior Noului Cod Penal, “Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie” ( Titlul I, Capitolul III ), având drept obiect juridic special viața copilului nou-născut.

Această faptă, cunoscută încă din Antichitate, era incriminată la acea vreme ca orice altă formă de omor, situație care a persistat și în perioada Evului Mediu. Cunoscutul penalist italian, Cesare Beccaria, este un promotor al ideii conform căreia mama naturală ar trebui pedepsită mai blând, cu atât mai mult în cazurile în care aceasta fusese victima unei situații deosebite, cum ar fi violul, faptă ce are un puternic impact asupra conformației psihice a victimei.

În ceea ce privește traseul incriminatoriu în legislația românească, se observă un progres privind înțelegerea mobilului care a determinat mama să își ucidă nou-născutul. Astfel, în ordine cronologică, Codul Penal de la 1864 definește infracțiunea în art. 230 «Pruncuciderea se numeşte omorul copilului său născut de curând.» și era sancționată diferit în funcție de legitimitatea copilului, cu alte cuvinte, art 232 prevede pedeapsa pentru omorul copilului legitim constând în muncă silnică pe viață, în timp ce în cazul omorului săvârșit asupra unui copil nelegitim, pedeapsa era recluziunea.

Ulterior, Codul Penal din 1936 propune o viziune diferită asupra acestei infracțiuni în art 465: „Mama care își ucide copilul natural înainte de a fi expirat termenul legal de declarare la oficiul stării civile, ea comite crima de pruncucidere și se pedepsește cu temnița grea de la 3 la 5 ani”. Se observă în mod evident o îmbunătățire a formulării, expresia «născut de curând» fiind înlocuită cu o formulare explicită, «înainte de a fi expirat termenul legal de declarare la Oficiul stării civile”, care constă în 15 zile de la naștere. Motivarea acestui raționament este de ordin psihologic și nu juridic, având la bază concepția conform căreia aceasta se găsește într-o stare de tulburare puternică ce o determină să își ucidă copilul. Faptul de a da naștere unui copil în afara căsătoriei constituia, în contextul realității vremurilor, un motiv suficient pentru a atrage oprobriul societății.

Următoarea reglementare a infracțiunii se regăsește în Codul Penal din 1968, care în art. 177 definește pruncuciderea ca fiind „Uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere”. Printr-o sancționare mai blândă, legiuitorul nu confirmă un caracter mai puțin grav al infracțiunii, ci recunoașterea realității acestor situații, care pot duce într-o stare de disperare mama naturală, această stare fiind cauzată de numeroși factori : insecuritate materială, greutăți în vederea stabilirii paternității, nesusținerea familiei, a rudelor și o atitudine negativă din partea societății. Se remarcă opinia unor penaliștii conform căreia lege penală trebuie să își îndrepte atenția îndeosebi asupra situației grele a mamei naturale supuse unor puternice presiuni psihice și economice, presiuni ce o împing spre gestul disperat de a-și ucide copilul imediat după naștere. De data aceasta se observă dispariția distincției dintre victima infracțiunii, copil născut în afara căsătoriei și copil născut în cadrul căsătoriei, deși între cele două situații există deosebiri fundamentale, cum ar fi presiunea psihologică sub care acționează mama în aceste situații.

Optica Noului Cod Penal părăsește sfera restrânsă a subiectului pasiv a infracțiunii, extinzând aplicabilitatea sa, altfel spus, nu se mai referă doar la copilul natural, ci la orice copil nou-născut. Este introdus un termen de 24 de ore care definește statutul de nou-născut. Analizând latura subiectivă a infracțiunii, conținutul subiectiv este caracterizat prin existența vinovăției, sub forma intenției, care poate fi directă sau indirectă. De asemenea, o condiție esenţială este prezența stării de tulburare psihică, care, spre deosebire de vechea reglementare, nu mai este necesar sa fie pricinuită de naștere, putând fi implicate tulburări provocate atât de procesul nașterii, cât și alte stări de tulburare psihică legate de contextul socio-familial în care se regăsește mama copilului la momentul nașterii.

În concluzie, dacă în reglementarea din 1864 pruncuciderea era așezată alături de variantele agravante ale omorului ( omorul cu precugetare, otrăvirea, părintuciderea etc. ), iar pedeapsa pentru această faptă era cea mai aspră, munca silnică pe viață, Codul Penal din 1936 reliefează o viziune diferită, pruncuciderea fiind considerată o varianta atenuantă a omorului. Codul penal actual extinde sfera de aplicabilitate, referindu-se la orice copil nou-născut, dar impunând unele condiții referitoare la starea mamei și a copilului.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!