Reglementarea dolului în Noul Cod Civil

Sediul materiei îl reprezintă articolele 1179-1224 din Noul Cod Civil care reglementează atât „Formarea contractului” cât şi „Valabilitatea si viciile consimţământului”. Astfel, alături de capacitate, obiect şi cauză, consimţământul reprezintă o condiţie de fond necesară  pentru încheierea valabilă a contractului, fiind definit in doctrină drept manifestarea de voinţă a uneia dintre părţile contractante (ori a autorului unui act juridic unilateral) exteriorizată în scopul producerii de efecte juridice.

În ceea ce priveşte viciile de consimţământ, acestea reprezintă  împrejurări care sunt de natură să afecteze caracterul liber al voinţei părţilor si sunt enumerate de articolul 1206: „Consimţământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenţă”, situaţii la care se adaugă şi leziunea.

Actuala reglementare a dolului este mai amplă faţă de vechiul articol 960 care se limita să ofere o definiţie sumară şi sublinia în alineatul 2 că acesta nu se presupune. În consecinţă, dolul reprezintă acel viciu de consimţământ ce se manifestă prin inducerea în eroare a unei persoane folosind mijloace viclene, pentru a o determina sa încheie un anumit act juridic. Însă, această definiţie nu trebuie interpretată restrictiv, în sensul  că dolul este aplicabil doar actelor juridice bilaterale sau pluritarele (contractele), din moment ce putem fi în prezenţa acestuia şi în cazul actelor juridice unilaterale, sub forma captaţiei sau a sugestiei.  Deşi Codul Civil de la 1864 prevedea că dolul trebuie să fie determinant, adică utilizarea manoperelor frauduloase să determine însăşi încheierea actului juridic, în situaţia actuală se poate invoca nulitatea relativă cu toate că dolul a fost utilizat pentru a convinge partea contractantă să accepte anumite clauze mai puţin favorabile, însă nedeterminante.

Prin prisma faptului că dolul are o structură dihotomică, fiind alcătuit dintr-un element obiectiv (utilizarea manoperelor dolosive) şi un element subiectiv (intenţia făptuitorului de a induce în eroare), se justifică existenţa unei acţiuni în răspundere delictuală ce poate fi exercitată separat de acţiunea în anulare. De asemenea, victima dolului poate opta pentru menţinerea contractului cu echilibrarea corespunzătoare a prestaţiilor (conform articolului 1257). Comparând dolul cu eroarea ca viciu de consimţământ, se observă că elementul material din structura acestuia facilitează dovada sa, motiv pentru care, deşi dolul nu se prezumă, proba acestuia e mai uşor de realizat.

 

Surse bibliografice:

– Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu – Curs de drept civil. Partea generală

– Noul Cod Civil

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!