Rezoluțiunea în actualul Cod Civil

Rezoluțiunea este o instituție de drept civil aplicabilă contractelor cu executare uno ictu prin care acesta se desființeaza retroactiv, în cazul neexcutării culpabile a obligațiilor de către una dintre părți.

În Vechiul Cod Civil, această instituție era reglementată în art. 1020-1021, iar, în Noul Cod Civil, reglementarea se regăsește în art. 1549-1554.

Asemănările sunt evidente – rezoluțiunea poate să fie judiciară și intervine atunci când o parte nu își execută o obligație considerată principală, debitorul să fi fost de drept în întarziere sau să fi fost pus în întârziere printr-o notificare sau somație.

Atât rezoluțiunea judiciară, cât și cea unilaterală trebuie să întrunească anumite condiții:

  • Să existe un contract cu executare uno ictu
  • Partea să nu își fi executat o obligație principală. Spre exemplu, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul nu și-a executat obligația de predare a bunului sau de garanție împotriva viciilor sau a evicțiunii, iar cumpărătorul nu și-a executat obligația de a plăti prețul și de a păstra bunul.
  • Debitorul să fie în întârziere sau să fi fost pus în întârziere printr-o somație sau o notificare

De asemenea, ele se produc și în funcție de pactele comisorii incluse de către părți în contract. Pactul comisoriu este reglementat în art. 1553 și este o clauză expresă introdusă într-un contract prin care părțile stipulează rezoluțiunea de plin drept a contractului în cazul în care una dintre părți nu își execută obligația.

Rezoluțiunea, indiferent de felul ei, se produce doar atunci când nu există o clauza exoneratoare de răspundere, cum ar fi forța majoră, starea de necesitate sau cazul fortuit, sau neexcutarea obligației de către debitor nu este determinată chiar de creditorul acelei obligații.

În schimb, în timp ce Codul Civil de la 1864 considera rezoluțiunea ca fiind o sancțiune pentru neexecutarea obligațiilor, Noul Cod Civil a transformat rezoluțiunea într-o modalitate de desființare a oricărui contract cu executare uno ictu. De asemenea, în vechiul Cod Civil, rezoluțiunea se producea doar prin hotărâre judecătoreasca (,,Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate”), în timp ce, sub imperiul Noului Cod Civil, rezoluțiunea poate fi declarată și în mod unilateral de către partea îndreptățită.

În reglementarea Codul Civil de la 1864, rezoluțiunea era considerată o situație excepțională, dovadă că instanța putea să acorde un termen de grație debitorului, iar, dacă acesta își executa obligația, nu se mai producea rezoluțiunea. Această măsură era luată tocmai pentru stabilitata raportului juridic, pentru ca părțile să aibă totuși posibilitatea să își restituie prestațiile. Se pare că, în sistemul actualului cod, prin introducerea rezoluțiunii unilaterale, s-a răsturnat situația. Aceasta devine regula, în cazul neexecutării uneia dintre obligațiile stipulate în contract.

Informatii privind rezolutiunea contractului puteti citi si pe revizio.ro

___________________________________________________

Bibliografie:

  1. Codul civil de la 1864
  2. Noul Cod Civil
  3. http://academica.udcantemir.ro/wp-content/uploads/article/studia/s1/S1A12.pdf
Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!