Scurte observații privind neconstitutionalitatea unui proiect de lege care tinde sa reintroducă închisoarea contraventionala

La începutul lunii iunie 2018 a fost publicată pe mai multe pagini de internet de stiri o informație privind promovarea unui proiect de lege prin care sa fie aduse anumite completări la OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, în sensul de a se reintroduce închisoarea contraventionala ca masura ultima, cea mai drastică pt amenzile contraventionala neplătite.

În dreptul pozitiv exista OG nr. 2 din 2001 și OG nr.55 din 2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestarii unei activități în folosul comunității, ambele modificate si completate prin OUG nr.108 din 2003. Prin aceasta din urmă OUG a fost eliminată sancțiunea închisorii contravenționale, argumentul esential fiind acela al asigurării procesului de constitutionalizare a dreptului, adică adaptarea dreptului pozitiv de nivel infraconstitutional la exigențele si prevederile Constituției.

Prin revizuirea legii fundamentale din anul 2003, la articolul 23 din Constituție a fost adaugat alineatul 13 potrivit căruia „Sancțiunea privativa de libertate nu poate fi decât de natură penală.” Așadar, orice norma juridică prin care ar fi reintrodusa sancțiunea închisorii contravenționale, adică în afara unui proces penal si fara fundamentare pe raspundere penală stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, reprezintă o norma neconstitutionala care încalcă prevederile art.23 alin.13 din Constituție.

Prin urmare, demersul legislativ propus de inițiatorul acelui proiect de lege vehiculat în presă zilei este unul cu vizibilă tenta neconstitutionala si in mod sigur va fi declarat neconstitutional dacă se va ajunge până la nivelul controlului aprioric de constitutionalitate. De fapt, legiuitorul are la indemana numai o eventuală perfecționare a celor două acte normative menționate mai sus în ce privește modul de executare eficienta a sancțiuni amenzii si eventual transformarea acesteia în munca in folosul comunității. În jurisprudenta CCR pot fi semnalate decizii precum 369 din 2009, 1354 din 2008, 411 din 2014.

Redactat de conf. univ. dr. Silviu Gabriel Barbu si Lucian Ungureanu

 

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!