Silviu-Gabriel Barbu: Judecătorul se așteaptă să găsească raționamente juridice cursive, logice, clare, cu trimiteri doctrinare și jurisprudențiale pertinente și concludente

Î: Mulțumesc, stimate domnule judecător Silviu-Gabriel Barbu, pentru timpul acordat cititorilor J. Ideea acestui interviu este legată de materialul cu titlul Statul de drept nu poate exista fără o avocatură funcțională, publicat pe J. Mă bucur că o să am o discuție cu un judecător care este convins de importanța activității avocatului. La care definiție a statului de drept în mod special v-ați gândit când ați scris titlul menționat mai sus?

Silviu-Gabriel Barbu: Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la aceasta discuție despre statul de drept și rolul avocatului! Această discuție include inevitabil și magistratura, atât cât este posibil privită în bloc, dar mai ales privite distinct cele două profesii de magistrat, anume cea de judecător (adică exponentul Puterii Judecătorești), respectiv profesia de procuror (exponentul Ministerului Public).

Pentru a fixa sumare repere teoretice, este de amintit că au fost emise o mulțime de teorii și definiții despre statul de drept, paleta teoretică și acumularile istorice mergând de la moharhia constituțională (limitată), republica în forma sa modernă (cea deschisă de Revoluția Franceză de la 1789), traversând epoca statelor militariste și a celor polițienești (secolul XX cu precădere)– unde legea devenise principalul instrument de justificare a forței represive a statului, cu o aparență democratică dată de pluripartidism și o formă de capitalism inerțial, puțin reglementat -, ajungând la monarhia parlamentară contemporană și la republicile contemporane (ambele versiuni considerate ca fiind mediul propice de funcționare și dezvoltare a statului de drept) – unde de asemenea găsim multiple variante, cu numeroase particularități, cum sunt unele exemple cu aparență democratică mai pronunțată (pluripartidism, libera inițiativă economică, vot universal, parlamente și autorități judiciare funcționale), dar cu autoritarism vizibil specific unui stat polițienesc, cum ar fi, de ex. Turcia, Rusia, Belorusia și alte state din fostul bloc sovietic, unde prevalează Executivul.

Din fericire, există democrații de profunzime unde statul de drept este un modus vivendi până la nuanță, este consolidat în timp îndelungat, iar conceptul rule of law și separația consolidată a puterilor în stat constituie reguli de bază în funcționarea întregii societăți: Franța, Marea Britanie, Germania, Danemarca, Olanda, Italia, Suedia, SUA, Canada, Norvegia, Elveția, Finlanda, Grecia, Irlanda, Luxemburg.

Există și democrații „de mijloc, acceptabile, dar unde se poate și mai bine”, cum ar fi Ungaria, Polonia, Bulgaria, în general fostele state socialiste europene, inclusiv România, unde discursul despre statul de drept este adesea caragialesc, sforăitor și penibil, pentru că interpretează răsturnat definiții ale guvernărilor democratice/ale statului de drept și discursul este dublat de măsuri legislative sau administrative ori chiar judiciare cu tipar nedemocratic și autoritar. Nu are sens să exemplificăm aici.

Mai există o categorie de state în Europa, pe care le putem numi „democrații aflate încă la vârsta copilăriei”, în special în spațiul geopolitic ex-sovietic, unde manifestările statului de drept trec repede de la agonie la extaz.

În ce privește o viziune doctrinară asupra statului de drept ca domnie a legii, amintesc o definiție stilizată a profesorului german Walter Leisner: ,,Statul de drept nu este guvernământul oamenilor, este domnia normelor. Puterea nu este altceva decât executarea, subordonată, realizarea a ceea ce trebuie să fie conform normelor”. Profesorul francez Jacques Chevallier susține că „statul de drept implică a încredere absolută în drept, credința în virtuțile dogmaticii juridice pentru a atinge obiectivele propuse, pentru a face să prevaleze valorile de care suntem atașați: tocmai prin transformarea în drepturi subiective vor fi apărate libertățile individuale; tocmai prin proclamarea suveranității naționale va fi garantat principiul democratic; tocmai prin afirmarea libertății comerțului și industriei va fi protejată societatea civilă de riscurile ingerinței statale. Statul de drept se bazează astfel pe fetișismul regulii; norma juridică tinde să fie luată drept realitatea însăși, capabilă să facă să se întâmple ceea ce ea enunță, iar trecerea prin forma juridică constituie garanția supremă a acesteia”. Profesorul Chevallier mai arată că teoriile privind democrația și statul de drept generate de Revoluția franceză de la 1789 au conturat, pe de o parte, un rol central judecătorului, ca personaj cheie al statului de drept care are funcția de a garanta respectarea legilor, ca funcție obiectivă care exclude orice marjă de liberă determinare a acestuia. Autorul arată că, deși vorbim despre domnia legii, totuși este inacceptabil un guvernământ al judecătorilor, deoarece munca jurisdicțională trebuie să fie numai una deductivă, judecătorul nu face altceva decât să aplice legea, trăgând consecința ierarhiei normelor juridice instituite de Legislativ. Așadar judecătorul se află el însuși în serviciul exclusiv al normei juridice edictate de Legiuitor, judecătorul fiind practic un ministru al legilor, care trebuie să țină seama strict de litera și spiritul textului de lege, să urmeze fidel voința legiuitorului, emițând silogismul juridic prin care aplică legea la situații particulare pe care le judecă în cadrul formal judiciar. Supunerea Puterii Executive și în general a administrației statale față de lege, care se află în centrul teoriei statului de drept, este garantată de existența controlului jurisdicțional. (J.Chevallier, Statul de drept, Traducere în limba română D. Dănișor, UJ/EUC, București 2012).

Pe de altă parte, Hans Kelsen, pentru a întări forța principiului separației puterilor în stat, creionând și nevoia firească de echilibru între Legislativ, Executiv și Puterea Judecătorească, a consacrat teoria controlului de constituționalitate exercitat de o autoritate autonomă specializată ca jurisdicție constituțională, denumită generic tribunal constituțional, teorie menită să tempereze excesele celor trei puteri.

România contemporană beneficiază de reglementare generoasă privind statul de drept, având în art. 1 din Constituție consacrat expres atât statului de drept, cât și principiului echilibrului și separației puterilor în stat, respectiv o dezvoltare semnificativă a acestora în economia dispozițiilor constituționale. De asemenea, este reglementat și tribunalul constituțional cu un rol vast, care acoperă atât controlul de constituționalitate a legilor, cât și modul de funcționare a principiului separației și echilibrului puterilor (atribuția de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice), precum și alte importante atribuții privind funcționarea aparatului statal în dimensiunile sale macrosistemice, dar și în concret în viața judiciară cotidiană.

Am încercat să punctez câteva repere privind discuția noastră în cadrul general al exercitării profesiei de avocat în statul de drept.

Î: În opinia dumneavoastră, care este rolul unui avocat atunci când vine în fața judecătorului? Dar nu în abstract, ci raportat la realitățile actuale.

Interviul în forma sa completă poate fi accesat pe site-ul Juridice.ro, urmând acest link: https://www.juridice.ro/692264/silviu-gabriel-barbu-judecatorul-se-asteapta-sa-gaseasca-rationamente-juridice-cursive-logice-clare-cu-trimiteri-doctrinare-si-jurisprudentiale-pertinente-si-concludente.html

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!