Un caz (indirect) de răspundere civilă agravată

În cadrul prezentului articol îmi propun să prezint un mecanism prin care se ajunge ca o parte într-un contract destul de uzitat în circuitul civil să răspundă, chiar fără acordul său expres, într-un mod agravat. Acesta este și motivul pentru care am introdus termenul „indirect” în titlul articolului, pentru a o evidenția prin comparație cu răspunderea civilă contractuală agravată directă (spre exemplu, când o parte își asumă executarea obligației și când intervine un caz de forță majoră).

Demersul nostru intelectual are ca situație premisă următoarea situație de fapt: între două părți există un contract tipic de antrepriză pentru lucrări de construcții (denumit în cele ce urmează „contractul”) care a fost executat de către ambele părți într-o proporție semnificativă, însă, pe parcursul executării, acesta este rezolvit la inițiativa Beneficiarului urmare a neexecutării (însemnate) a unor obligații de către Antreprenor. Nu interesează în mod particular modul în care operează rezoluțiunea, aceasta producând aceleași efecte.

Urmare a acestui remediu, coroborat cu efectul retroactiv, se produce efectul specific de repunere a părților în situația anterioară (restitutio in integrum), astfel cum prevede art. 1554 NCC, conform căruia contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest caz, să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite.

Drept urmare, fiecare parte este titulara unei creanțe având ca obiect restituirea prestațiilor executate în baza contractului, creanțe care urmează să fie supuse compensației legale (art. 1617 NCC: Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură).

Datorită faptului că valoarea prestațiilor executate de Beneficiar este, prin premisa situației de fapt, mai mare decât valoarea prestațiilor Antreprenorului, acesta din urma va executa diferența rezultată din urma compensării (art. 1616 NCC: Datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele).

Următoarea etapă în „desocotirea” părților este evaluarea creanței fiecăreia. În acest sens, cu privire la creanța Beneficiarului, evaluarea acesteia nu ridică probleme speciale, având în vedere că obligația principală este de a plăti prețul lucrării, prin urmare se poate ști cu certitudine cât a fost achitat din preț și, implicit, cât trebuie restituit.

Problema începe să suscite interesul în momentul în care identificăm criteriile pentru evaluarea creanței Antreprenorului. La cuantificarea acesteia sunt aplicabile dispozițiile generale în materie, respectiv cele prevăzute în Titlul VII (Restituirea prestațiilor) din Cartea a V-a (Despre obligații), sau sunt aplicabile și alte dispoziții din Codul Civil care, datorită specificului prestațiilor Antreprenorului, atrag și alte criterii de evaluare.

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să plecăm de la natura prestațiilor Antreprenorului. Acestea sunt alcătuite din materialele achiziționate și încorporate în imobilul-teren al Beneficiarului, precum și din manoperă. Or, în mod evident, prin natura lor, aceste prestații nu pot fi restituite, conform regulii generale (art. 1639 NCC), în natură, întrucât, cu privire la materialele încorporate, aceasta nu se poate realiza din cauza unei imposibilități materiale (acestea au fost încorporate în imobilul-teren proprietatea Beneficiarului, producându-se efectul achizitiv de proprietate asupra acestora întrucât și-a exercitat dreptul potestativ de accesiune în sens pozitiv – art. 577 NCC alin. (1): Construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel), iar cu privire la manoperă, aceasta reprezintă prestarea unor servicii deja efectuate. Prin urmare, ambele categorii de prestații urmează a fi restituite prin echivalent (art. 1640 NCC).

Prin urmare, la cuantificarea creanței Antreprenorului trebuie avute în vedere și dispozițiile din materia accesiunii imobiliare artificiale cu privire la lucrări autonome durabile realizate de un constructor de rea-credință. Afirmăm că Antreprenorul este un constructor de rea-credință întrucât în această materie există criterii speciale de determinare a bunei-credințe, respectiv art. 586 NCC, iar în majoritatea covârșitoare a situațiilor, prin ipoteză, Antreprenorul nu se regăsește în nicio situație care să conducă la stabilirea bunei sale credințe.

Mai departe, Beneficiarul, în calitate de proprietar al imobilului, are un drept potestativ de opțiune între drepturile prevăzute de art. 582 NCC. Dintre toate aceste opțiuni, în mod evident, cea mai favorabilă este cea prevăzută la alin. (1) lit. a) în sensul că acesta alege să plătească Antreprenorului jumătate din valoarea materialelor încorporate și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului, funcție de cea care este mai mică.

În concluzie, dispozițiile din materia accesiunii imobiliare artificiale sunt aplicabile cu prioritate față de regulile generale din materia restituirii prestațiilor conform regulii specialia generalibus derogant coroborat cu efectul retroactiv al rezoluțiunii (care constă în faptul că actul juridic este considerat că nu a fost niciodată încheiat – art. 1554 alin. (1) NCC).

Miza nu este de neglijat, întrucât prin acest raționament se poate trage o concluzie cu importante consecințe economice pentru orice Antreprenor „rău-platnic” lato sensu, și anume: în cazul în care contractul de antrepriză este rezolvit din culpa sa, acesta nu va fi pe poziție juridică egală cu Beneficiarul în ceea ce privește repunerea în situația anterioară.

În orice caz, faptul că nu a prevăzut toate aceste consecințe nu este în măsură să înlăture efectele din materia accesiunii întrucât, așa cum bine este cunoscut, nemo censetur ignorare legem.

Iată de ce am ales să intitulez articolul „Un caz (indirect) de răspundere civilă agravată” și anume pentru că Antreprenorul, urmare a angajării răspunderii sale civile contractuale, pe lângă plata eventualelor daune-interese ocazionate de rezoluțiunea contractului, nu va putea pretinde restituirea integrală a propriilor prestații, ci doar a jumătate din acestea.

Surse:

Noul Cod Civil

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

8 + one =