Ziua Profesiilor Liberale din România

În data de 5 noiembrie 2015, Uniunea Profesiilor Liberale din România a organizat cea de-a VIII-a ediție a Conferinței ”Ziua Profesiilor Liberale din România”.

Tema evenimentului s-a referit la raportul Reglementare versus nereglementare.” În cadrul conferinței au participat reprezentanți ai asociaților de profesii liberale, precum și ai unor autorități publice, instituții și organizații relevante pe plan național și internațional, între care Emilian Radu, Președinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România (cu tema de dezbatere ”Reglementare versus nereglementare”), Irina Popovici, Șef al Serviciului Carteluri din cadrul Consiliului Concurenței (”Politica de clemență a Consiliului Concurenței – instrument al autorității de concurență”), Dr. Gheorghe Borcean, Președinte al Colegiului Medicilor din România (”Interprofesionalism”), Oana Mihaela Salomia, Consilier pentru Afaceri Europene (”Planurile naționale de reformă privind profesiile reglementate – provocare pentru autoritățile reglementate”) sau Andreea Bunea, Vicepreședinte al Patronatului Serviciilor Private din România (”Profesioniștii liberali și România de mâine”).

Cu această ocazie, a venit și o serie de mesaje din partea reprezentanților străini, mai cu seamă din partea domnului Av. Eric Thiry, Președintele Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale, domnului Arno Metzler, Vicepreședinte al Comitetului Economic și Social European, Rudolf Kolbe – Președintele Consiliului European al Profesiilor Liberale, dar nu numai.

Prin organizarea unei astfel de conferințe s-a dorit, în principal, stimularea unificării și dezvoltării sectorului socio-economic al profesiilor liberale.

Alina Stoicuţ

Alina Stoicuţ este studentă la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!