1 Decembrie – Sărbătoarea conștiinței identității naționale și culturale românești

De-a lungul timpului, în România, au fost proclamate mai multe zile naționale, însă nu toată lumea cunoaște semnificația acestora. Astfel, în perioada 1866-1947, ziua națională era sărbătorită la data de 10 mai, consacrând trei evenimente istorice diferite: începutul domniei lui Carol I, Indepedența de Stat și încoronarea primului rege al țării, toate trei legate indisolubil de instituția monarhiei. Însă, cei care sărbătoareau ziua națională pe 10 mai, sărbătoreau de fapt încetarea stăpânirii Imperiului Otoman și indepedența românilor față de aceștia. Între anii 1948 și 1989, în timpul dictaturii comuniste, ziua națională a fost pe data de 23 august, reprezentând întoarecerea armelor împotriva Germaniei naziste și intrarea trupelor ,,salvatoare” sovietice pe teritoriul țării noastre.

După prăbușirea regimului comunist, prin Legea nr. 10/1990 s-a statuat că 1 decembrie este ziua națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României de la 1991, în art. 12 alin (2).

Ziua de 1 decembrie este ziua națională a României, deoarece reprezintă momentul Marii Uniri de la 1918. Din punct de vedere istoric, la această dată, Adunarea Națională de la Alba Iulia a adoptat o Rezoluție prin care s-a consființit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre) și Țara Ungurească (Crișana, Sătmar și Maramureș) cu Regatul România. Astfel, s-a creat România Mare, sub conducerea regelui Ferdinand I, încununând lupta românilor transilvăneni pentru unitatea națională.

Așa cum a subliniat istoricul Florin Constantiniu, ,,Marea unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligența politică remarcabilă spre țelul dorit”.

Marea Unire are o semnificație deosebită pentru istoria țării, deoarece astfel s-a împlinit visul românilor din toate veacurile, coexistența sub un singur neam unitar și indepedent. Fiind prezenți 1228 de delegați și peste 100.000 de români, veniți pe jos, cu trenul, cu căruța sau călare, îmbrăcați în straie populare de sărbătoare, cu steaguri tricolore, dorința românilor a fost în sfârșit împlinită, după sute de ani de dominație a popoarelor vecine. Aspirația acestora de a avea un stat național a fost ca o forță superioară tuturor celorlalte implicații politice și guvernamentale, iar vocea poporului s-a făcut în sfârșit auzită pretutindeni.

În zilele noastre, chiar dacă pentru unii înseamnă o simplă zi liberă de la serviciu, pentru alții este un real motiv de sărbătoare. De aceea, în toate orașele țării și, în special, în București și în Alba Iulia, se organizează parade militare, focuri de artificii, concerte sau alte manifestații. De asemenea, această zi este marcată de amplasarea drapelelor în toate locurile publice. La Alba Iulia, evenimentele dedicate Zilei Naționale includ depuneri de jerbe, ceremonialul schimbării gărzii cetății, dar și povestea orașului Marii Uniri spusă de personaje istorice.

În ceea ce privește percepția pe care românii de astăzi o au despre ziua națională, istoricul Adrian Majuru a precizat că ,,fiecare generație își trăiește timpul ei și are proiectele de viitor ale fiecărei generații, indiferent de timpul ei istoric, depind foarte mult de cadrul social, de oportunitățile care îi sunt oferite sau nu”.

Fiecare român trebuie să simtă o vibrație la gândul că s-a împlinit un vis al tuturor grăitorilor de limbă română și că evenimentul de la 1918 a fost o proiecție avută în vedere încă din vremea lui Mihai Viteazul.

Însă, poate cel mai important lucru este să ne amintim cine suntem, să realizăm că poporul român reprezintă o înșiruire de acumulări istorice succesive, acumulări nu dintre cele mai fericite, fapt ce se oglindește în conștiința colectivă. Însă trecutul nu mai poate fi schimbat – el nefiind prin sine însuși nici bun, nici rău – așa că cel mai înțelept ar fi să respectăm acel trecut, să deprindem învățămintele, dar să trăim în prezent. Să trăim conștient și responsabil, căci viitorul se scrie chiar acum, iar noi toți contribuim la scrierea sa.