Administrarea probelor de către avocat sau consilier juridic

Pledoarie pentru alegerea temei

Noul Cod de procedură civilă, precum și toată evoluția lui de până acum, prezintă numeroase instituții de o foarte mare complexitate, iar modul în care ele se leagă între ele dovedește faptul că materia procedurii civile este de o importanță deosebit de mare în sistemul de drept.

Fiecare temă în parte are rolul său, avantaje, precum și probleme sau situații neacoperite de legiuitor (e. g. regularizarea, principiile, materia probelor etc.), însă considerăm necesar demersul studiului în vederea  importanței și înțelegerii mecanismului de funcționare a administrării probelor de către avocat sau consilier juridic.

O temă existentă și în Vechiul Cod de procedură civilă, prezentată de către literatura de specialitate ca neaplicată până în prezent, a fost, totuși, preluată și de Noul Cod de procedură civilă și menținută cu modificări ce nu sunt substanțiale.

Din perspectiva studentului și nu numai, s-ar naște o dorință de a înțelege de ce o procedură deloc uzitată există într-un Cod recent, având experiența vechiului Cod, ce a avut în vedere legiuitorul când a reglementat-o, în special când a menținut-o, care sunt avantajele folosirii acesteia și modul ei de funcționare, precum și efectele acesteia.

Sperăm ca pe parcursul acestei lucrări să reușim să surprindem toate aceste aspecte și să lămurim procedura administrării probelor de către avocat sau consilier juridic, din perspectiva unei analize teoretice, iar pe viitor să avem și o practică care să definitiveze conturul acestei instituții.

Noțiuni introductive

În dreptul nostru pozitiv intern, întâlnim pentru prima dată reglementată instituția administrării probelor de către avocat sau consilier juridic în Codul de procedură civilă din 1865, introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, fiind mai apoi abrogată prin O.U.G. nr. 51/2001, pentru ca ulterior să fie introdusă prin prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă[1].

Inițial, această posibilitate a administrării probelor aparținea doar avocaților, fiind apoi extinsă și asupra consilierilor juridici[2].

Noul Cod de procedură civilă, spre deosebire de Vechiul Cod de procedură civilă, a prevăzut unele obligații ce nu erau reglementate anterior, și anume, în etapa cercetării judecătorești, judecătorului i se impune obligația să întrebe părțile dacă doresc să uzeze de această procedură[3]. O altă noutate o întâlnim în materia termenelor procedurale, care sunt substanțial mai scurte față de reglementarea anterioară. Aceasta este o dovadă cu privire la grija legiuitorului pentru celeritatea procesului civil[4].

Rațiunea instituirii acestei reglementări, după cum s-a afirmat și în literatura de specialitate[5], a fost de a degreva instanța de judecată, dar și o responsabilizare a participanților la actul de justiție, astfel încât pricina dedusă judecății să fie soluționată într-un termen rezonabil[6].

Literatura de specialitate a scos în evidență faptul că unul dintre principiile profesiei de avocat este reprezentat de faptul că el îndeplinește atât o funcție de interes privat, cât și de interes public[7]. Astfel, acest capitol al Codului de procedură civilă ar fi o expresie a acestui principiu.

În ciuda faptului că rațiunile introducerii acestei instituții sunt benefice pentru actul de justiție, nu s-a făcut uz de aceasta, ci chiar a fost ignorată, după cum expune și literatura de specialitate[8].

Noua optică a legiuitorului a fost de a dinamiza această procedură prin introducerea obligației ce incumbă instanței, și anume de a întreba părțile, la primul termen de judecată, legal citate fiind și prezente sau reprezentate de avocat/consilier juridic, dacă doresc să se prevaleze de această instituție[9]. În cele ce urmează vom analiza și condițiile necesare pentru a se putea recurge la această procedură.

Legislația mai prezintă un avantaj în acest caz, un avantaj patrimonial, ce constă în posibilitatea restituirii a jumătate din suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, în cazul în care probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici, prevăzută în O.U.G. 80/2013 art. 45 alin. (1) lit. h) și alin. (2) teza a doua.

În literatura de specialitate[10] s-a apreciat că Noul Cod de procedură civilă creează o perspectivă de aplicare a acestei instituții (chiar dacă până în acest moment, tot literatura de specialitate, vine și spune că nu a întâlnit vreun caz de aplicare a acestei proceduri). Instituția a fost gândită nu prin modificări semnificative ce ar revoluționa modul ei de funcționare, ci prin situația de a aplica, pentru o perioadă de timp, concomitent, cele două coduri, ceea ce va duce la o supraaglomerare a instanțelor de judecată, în special a instanțelor de fond.

Având în vedere cele mai sus expuse, vom continua demersul nostru prin a identifica textele de lege incidente acestei proceduri, precum și interpretările doctrinare și problemele de reglementare, care prin ambiguitatea lor, ar putea genera o serie de probleme în aplicarea sa.

De asemenea, este de o importanță mare de specificat faptul că această intervenție a avocaților sau consilierilor juridici rămâne supusă acelorași principii generale ale dreptului procesual civil precum și celor ce reglementează profesia[11].

Domeniu de aplicare

Codul de procedură anterior prevedea faptul că “Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile numai în cazul litigiilor patrimoniale, exceptând drepturile asupra cărora legea nu permite a se face tranzacții”.

Art. 366 al Codului de procedură civilă prevede domeniul de aplicare a acestei proceduri, ea fiind  aplicabilă tuturor litigiilor, exceptând litigiile ce privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, relațiile de familie, precum și orice alte drepturi asupra cărora nu permite să se facă tranzacție, astfel extinzându-se sfera de aplicare a instituției, putându-se aplica și litigiilor nepatrimoniale în condițiile și excepțiile prevăzute de Cod.

O altă opinie doctrinară spune că această procedură ar putea fi uzitată chiar și în fața tribunalului arbitral[12].

De asemenea, tot în doctrină s-a opinat în sensul că dacă părțile au ales, în fața instanței și în condițiile legii, această procedură, din acest moment dreptul lor se transformă într-o obligație procesuală ce se menține pe tot parcursul  procesului, inclusiv în fața instanței de apel[13].

În același sens, într-o lucrare de specialitate s-a afirmat că manifestarea de opțiune a administrării probelor se poate face pe tot cursul procesului civil, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, datorită faptului că apelul este o cale devolutivă de atac ce permite administrarea de probatoriu[14].

Au fost și opinii care au combătut această teză, spunând că exercitarea dreptului la administrarea probelor de către avocat sau consilier juridic ce se transformă în  obligație, subzistă (obligația) doar în fața primei instanțe, iar nu și în cadrul căii ordinare de atac a apelului[15]. Argument în favoarea acestei idei este și faptul că, uneori, consimțământul dat în fața primei instanțe nici nu ar fi  posibil de realizat în cadrul apelului în toate cazurile[16].

Totuși, există o posibilitate când obligația poate subzista, și anume în condițiile în care după anularea hotărârii în apel sau cu ocazia rejudecării după anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, cu mențiunea că motivele anulării sau casării să nu privească aspecte vizând procedura administrării probelor de către avocat sau consilierul juridic[17].

Mai trebuie precizat că, înainte de a încuviința procedura, instanța trebuie să verifice și să cerceteze cauza sub toate aspectele care ar putea pune problema participării și altor persoane, ori ar face inutilă continuarea judecății și, implicit, și a administrării probelor prin această procedură[18].

Pentru ca judecata să fie derulată conform acestor prevederi legale, literatura de specialitate[19] a subliniat faptul că trebuie îndeplinite unele condiții de formă și de fond.

Așadar, instanța trebuie să fie legal învestită și conform normelor de competență, să verifice dacă taxele de timbru/timbru judiciar au fost achitate, dacă există mandat de reprezentare sau asistare, întreg cadrul procesual să fie fixat prin cererea de chemare în judecată, prin depunerea întâmpinării (când legea prevede) și a cererii reconvenționale, când e considerată ca necesară, ori introducerea terților în cauză, dacă e cazul.

Obligația instanței

Textul de la art. 367, având titlul marginal “Obligația instanței”, nu are corespondent în vechea reglementare, astfel instituind o obligație în sarcina instanței și anume, ca la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și cu condiția ca acestea să fie prezente sau reprezentate, instanța le va întreba dacă sunt de acord ca probele din cauza respectivă să fie administrate conform regulilor instituite în materia procedurii administrării probelor de către avocat sau consilier juridic.

Din acest text se pot trage următoarele concluzii, și anume că în sarcina instanței este instituită obligația de a întreba părțile, faptul că părțile trebuie să fie prezente sau reprezentate și că procedura necesită acordul expres al ambelor părți.

Doctrina de specialitate[20], nuanțând această ipoteză, a afirmat faptul că dacă una dintre părți este prezentă la ședința de judecată, își exprimă acordul (valabil exprimat) referitor la această procedură, iar instanța trebuie să îi acorde un termen pentru angajarea unui apărător. Ne raliem acestei opinii, deoarece de esența acestei proceduri este administrarea probelor cauzei de avocat sau consilier juridic, deci între acordul părții și existența unui apărător există o simbioză pentru a genera efectele legale ale procedurii, în limitele impuse de lege. Astfel, existența reprezentării sau asistării părții de către avocat nu este suficientă fără consimțământul părții pentru a declanșa procedura administrării probelor de către avocat, spre exemplu, și nici invers.

Așadar, la primul termen de judecată, după ce instanța își verifică competența, instanța va trece la soluționarea tuturor cererilor referitoare la participarea altor persoane în cauză (cerere de intervenție voluntară ori accesorie, chemare în garanție, arătarea titularului dreptului) pentru că prezența acestora ar necesita consimțământul și din partea lor pentru a fi incidentă această procedură[21].

O problemă importantă a fost ridicată în literatura de specialitate, și anume ce se întâmplă în cazul în care se admite procedura administrării probelor, iar ulterior acestui moment apare o eventuală intervenție voluntară (principală sau accesorie) sau o chemare în garanție?

O primă soluție ar fi întrebarea părții dacă e de acord cu continuarea judecății cu procedura administrării probelor de către avocați. În cazul în care partea își dă consimțământul, nu vedem vreo problemă în a continua judecata în acest fel. Bineînțeles, nu e la adăpost de critici această soluție, deoarece procedând în acest fel, vor exista probe administrate în lipsa principiului contradictorialității[22].

Astfel, doctrina a venit  și cu o altă soluție care, din punct de vedere practic, e mai benefică, și anume atunci când se formează o cerere de intervenție voluntară sau forțată, pe parcursul derulării procedurii de administrare a probelor, aceasta să fie soluționată după finalizarea acestui program, dându-se posibilitatea acestei părți să administreze probele solicitate și încuviințate nemijlocit în fața instanței de judecată[23].

Dacă, în schimb, va exista imposibilitatea de administrare a probelor de către avocați sau consilieri juridici, cum ar fi cercetarea la fața locului, interogatoriul, audierea unor categorii de martori, verificarea de scripte, procedura falsului, în măsura în care sunt admise de instanță, ar trebui administrate înainte de începerea derulării procedurii de administrare al probelor[24].

Convenția părților

Articolul 368 C. pr. civ. debutează printr-o normă de trimitere la art. 367, analizat anterior, astfel încât la primul termen de judecată, părțile, prezente personal sau reprezentate, pot conveni ca avocații care le asistă și le reprezintă să administreze probe în cauză.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede dispoziții referitoare la consimțământul părților, care trebuie să fie dat personal sau prin mandatar cu împuternicire specială, în fața instanței, luându-se act despre aceasta în încheiere sau prin înscris întocmit în fața avocatului, care este obligat să certifice consimțământul părții pe care o asistă sau reprezintă. Tot aici găsim tranșată și problema reprezentării sau asistării mai multor părți de către același avocat, în sensul că, în această situație, fiecare parte v-a trebui să își dea consimțământul separat.

Alineatul (3) prevede o obligație a fiecărei părți de a-și alege domiciliul la avocatul care o prezintă pentru această procedură. Doctrina a afirmat că, pentru celeritate[25], ar fi util ca în contractul de asistență juridică să se aleagă domiciliul procesual al parții la sediul avocatului.

Alineatul (4) stabilește faptul că respectivul consimțământ de la alin. (2) nu poate fi revocat de către una din părți. Per a contrario, părțile pot reveni asupra consimțământului dat doar de comun acord.

A fost expus un caz[26] de încercare de revocare pe cale unilaterală a respectivului consimțământ, indirect, în situația în care s-ar rezilia contractul de asistență judiciară și nu s-ar angaja un nou avocat. S-a ajuns la concluzia că nu ar fi întrerupt  programul de administrare al probelor, datorită prevederilor art. 371 alin. (2) pct. 2, trebuind interpretat în sensul că, dacă partea nu își angajează un avocat în termen de o lună, programul va continua, deoarece, argumentează literatura de specialitate, asistarea/reprezentarea de către avocat și consimțământul părților sunt necesare doar la încuviințarea administrării probelor în acest mod.

Acest articol nu face altceva decât să constate, printre altele, faptul că această procedură este una consensuală si facultativă[27].

Astfel, următoarele condiții trebuie îndeplinite[28]:

• toate părțile să fie asistate sau reprezentate de către avocați;
• să existe consimțământul expres al tuturor părților; s-a statuat în doctrina juridică faptul că un consimțământ al părților poate fi dat și în cuprinsul unui act autentic notarial[29] sau chiar consemnat de către avocat în contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială ce urmează a fi depusă la dosar[30].
  
  

Desfășurarea ședinței de judecată

Art. 369 prevede faptul că pe parcursul administrării probelor de către avocați, ședințele de judecată, atunci când acestea sunt necesare, se desfășoară potrivit art. 240. În acest caz, din nou avem de a face cu o normă de trimitere, și anume “Locul cercetării procesului”, ce statuează că locul cercetării procesului are loc în fața judecătorului, în camera de consiliu[31], cu citarea părților.

Prezența avocatului este obligatorie[32]. Lipsa nejustificată a acestuia poate atrage sancțiunea amenzii prevăzută la art.187, pct. 2, lit. c) NCPC.

Măsuri luate de instanță

Art. 370 NCPC debutează ca o veritabilă normă de trimitere, deoarece după constatarea valabilității consimțământului dat conform cu art. 368, analizat mai sus, instanța va lua măsurile prevăzute la art. 237 alin. (2) având titlul marginal “Scopul și conținutul cercetării procesului”. Cu titlu de exemplu menționăm: rezolvarea excepțiilor pe care le invocă părțile sau instanța din oficiu, examinarea cererilor de intervenție formulate de părți sau terțe persoane, va constata care dintre pretenții sunt recunoscute și care sunt contestate etc.

De asemenea, rămân aplicabile dispozițiile art. 255 privind Admisibilitatea probelor, art. 256 privind Convenții asupra probelor, art. 257 alin. (1) privind Renunțarea la probă, art. 258 privind Încuviințarea probelor și art. 260 privind Administrarea probelor. Și aici se menține obligația instanței de a încerca împăcarea părților.

Alineatul (2) al acestui articol prevede faptul că, potrivit legii, când cererile prevăzute la alin. (1) pot fi formulate și ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunoștință părților, reprezentate prin avocat.

De asemenea, sunt aplicabile și dispozițiile art. 22 privind Prezența personală a părților în vederea soluționării amiabile a litigiului, precum și cele ale art. 225 alin. (2)-(4) privind Folosirea traducătorului și interpretului.

Alineatul (4) al art. 370 NCPC prevede faptul că partea care lipsește nejustificat la termenul de încuviințare a probelor va fi decăzută din dreptul de a mai propune și administra orice probă, cu excepția celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă parte și va putea combate aceste probe.

Termenul administrării probelor

Odată cu încuviințarea probelor, în baza art. 371 NCPC, instanța va stabili un termen de 6 luni, ținând seama de complexitatea și volumul acestora. Acest termen este susceptibil de prelungiri în condițiile art. 371 alin. (2), și anume:

• se invocă o excepție sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanța trebuie să se pronunțe; în acest caz, termenul se prelungește cu termenul necesar soluționării excepției sau incidentului, spre exemplu cererea de înlocuire a unui martor, cererea prin care se invocă inadmisibilitatea unei probe (un martor care se constată că se află într-un grad prohibit de rudenie); intervalul de timp necesar pentru soluționarea acestor incidente se va adăuga timpului necesar stabilit de instanță pentru derularea programului administrării probelor[33];
• a încetat, din orice cauză, contractul de asistență juridică dintre una dintre părți și avocatul său; în acest caz, termenul se prelungește cu cel mult o lună pentru angajarea unui alt avocat; în literatura de specialitate s-a statuat faptul că partea nu ar putea fi obligată de către instanța de judecată să încheie în mod obligatoriu un alt contract de asistență juridică, în schimb, refuzul de a încheia un asemenea contract ar putea fi interpretat de instanță ca o neîndeplinire a programului de administrare a probelor sancționabil cu decăderea din dreptul de a mai administra probe[34];

În acest sens, dacă se reziliază contractul de asistență juridică, se acordă un termen de maxim o lună. Dacă, în acest interval, partea nu încheie un alt contract de asistență juridică, procedura continuă, cu sancțiunea de mai sus, și anume decăderea din dreptul de a mai administra probe. Astfel, nu se va putea ajunge la încălcarea art. 368 alin. (4) privind revocarea unilaterală[35].

• una dintre părți a decedat; în acest caz, termenul se prelungește cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat părții interesate pentru introducerea în proces a moștenitorilor;
• în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungește cu perioada suspendării, dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 nefiind aplicabile, și anume suspendarea voluntară când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la stingerea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
  
  

Programul administrării probelor

Acest articol 372 prevede la alin. (1) faptul că în cel mult 5 zile de la încuviințarea probelor, avocații parților vor prezenta instanței programul de administrare a acestora, purtând semnătura avocaților, în care se vor arăta locul și data administrării fiecărei probe. Doctrina[36] a statuat faptul că, pentru utilitatea procedurii, la termenul la care se discută probele, avocații sau consilierii juridici ar fi bine să dețină planul pentru a nu se recurge la acordarea unui nou termen de judecată doar pentru încuviințarea acestuia. În orice caz, termenul de 5 zile a suferit modificări, reglementarea anterioară prevăzând un termen de 15 zile, pentru celeritate.

O problemă semnalată de doctrină a fost natura sancțiunii pentru nedepunerea planului în termenul prevăzut de lege, codul nefăcând nicio referire în acest sens. Au existat voci care au opinat că nedepunerea planului în termenul de 5 zile e de natură a atrage decăderea[37]. Pe de altă parte, a mai existat o părere contrară conform căreia nedepunerea în termen ar determina amendarea avocatului care nu depune la timp programul, culpa sa neputându-se extinde și la ceilalți participanți[38]. Decăderea a fost prevăzută expres, la art.372 alin.(6), drept sancțiune în cazul în care una din parți nu respectă programul în mod nejustificat.

Dacă pe lângă programul de administrare al probelor, instanța consideră că se impune a administra și alte probe, în literatura de specialitate[39] s-a afirmat că, în aceste cazuri, instanța ar trebui să recurgă la administrarea lor și doar ulterior să treacă la analiza admisibilității procedurii administrării probelor de către avocați sau consilieri juridici. Pentru susținerea acestui punct de vedere s-au adus următoarele argumente[40]:

• art. 260 alin. (5) prevede că cercetarea la fața locului se va efectua, când este cazul, înaintea celorlalte probe, art. 380 fiind în continuare aplicabil;
• în condițiile art. 374 NCPC, interogatoriul este util a fi administrat înainte de încuviințarea programului, pentru că dacă o parte dorește să își recunoască pretențiile sau apărările, atunci proba testimonială ar suferi modificări;
• pentru identitate de rațiune, aceeași soluție se impune și pentru verificarea de scripte, falsul în înscrisuri etc.;
• pentru audierea minorilor sub 14 ani, în calitate de martori, ea poate fi realizată atât ulterior, cât și anterior încuviințării programului, cu respectarea dispozițiilor art. 386 alin.(2) NCPC.

De asemenea, Codul prevede faptul că programul se încuviințează de instanță, în camera de consiliu, și este obligatoriu pentru părți și avocații lor.

Alineatul (2) reglementează situația participării procurorului (face trimitere la art. 92 alin. (2) și (3)), preluând prevederile care reglementează dreptul procurorului de a pune concluzii atunci când apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii publice și interesele cetățenilor, în oricare fază a procesului civil, iar în cazurile anume prevăzute de lege, participarea și punerea de concluzii sunt obligatorii, sancțiunea neîndeplinirii lor fiind nulitatea absolută a hotărârii .

Soluționarea incidentelor

Art. 373 NCPC prevede că dacă în cursul administrării probelor, una dintre părți formulează o cerere, invocă o excepție, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanța care, cu citarea celeilalte părți, prin încheierea dată, în camera de consiliu, se va pronunța de îndată, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la care a fost sesizată. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.

Exemple de asemenea incidente ar fi inclusiv verificarea de scripte, cereri de înlocuire a martorilor (în acest caz cu respectarea dispozițiilor art. 311 privind Ascultarea și înlocuirea martorilor, și anume înlocuirea de martori nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate), cererile privind încuviințarea de noi probe etc.

Bineînțeles că și instanța poate pune, din oficiu, în discuția părților incidentele pe care, conform procedurii comune, le poate folosi, deoarece, considerăm că principiile de drept reglementate la începutul Codului își au aplicabilitate și în acestă procedură.

Dacă este vorba despre o intervenție sau administrarea unei noi probe ce nu poate face obiectul procedurii administrării probelor prin avocat sau consilier juridic, atunci, după cum am mai arătat și supra, se vor proroga până la finalizarea procedurii (astfel fiind exceptate de la acest articol toate incidentele ce au legătură cu derularea programului de administrare al probelor).

Înscrisurile deținute de terți

Dacă se dispune înfățișarea unui înscris deținut de o autoritate  sau de o altă persoană, instanța, potrivit dispozițiilor art.298 (Obligația autorității sau instituției publice de a prezenta înscrisul), va dispune solicitarea înscrisului și, îndată ce acesta este depus la instanță, comunicarea lui în copie fiecărui avocat.

Dispunerea unui înscris deținut de un terț intră în competența instanței, deoarece doar aceasta are prerogativa de a dispune înfățișarea lui. În măsura în care se cunoaște necesitatea înscrisului pentru rezolvarea pricinii, considerăm că, în sensul arătat anterior, ar trebui analizat înainte de dispunerea încuviințării administrării probelor prin acest procedeu.

Art. 289 NCPC prevede ipoteza înscrisului în păstrarea unei autorități sau instituții publice (terț), iar dispozițiile privind comunicarea înscrisurilor se aplică în mod corespunzător[41].

Verificarea înscrisurilor

Dacă una dintre părți nu recunoaște scrisul sau semnătura dintr-un înscris, avocatul părții interesate, potrivit art. 373, va solicita instanței să procedeze la verificarea înscrisului.

Din modul de reglementare, considerăm că legiuitorul a avut în vedere un incident care intră sub incidența art. 373, astfel, cele arătate mai sus, fiind compatibile, acestor prevederi legale.

O altă precizare în această materie este legată de discuția verificării scriptelor, ce intră sub incidența acestui articol, însa doctrina[42] a specificat că nu este incidentă și procedura falsului, aceasta putând fi solicitată în timpul derulării programului de administrare, dar va fi administrată în fața instanței.

Ascultarea martorilor

Prevederile legale, în acest sens, statuează faptul că martorii vor fi ascultați astfel cum programul a fost încuviințat, la locul și data prevăzute în în program, de către avocații părților cu aplicarea art. 318 alin. (1) și art. 321, alin. (1), (2), (4) și (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acestă materie, jurământul fără prestare de jurământ, după cum prevede art. 376 alin. (1) ultima teză, li se pune în vedere că dacă nu vor spune adevărul săvârșesc infracțiunea de mărturie mincinoasă. Despre toate acestea se va face mențiune în declarația scrisă.

Martorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani și cei care sunt lipsiți de discernământ în momentul audierii (art. 320)  vor fi ascultați numai de către instanță, conform art. 376 alin. (2).

Consemnarea mărturiei

Mărturia va fi consemnată întocmai de către o persoană aleasă de comun acord de către părți și ea trebuie semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de către avocații părților, de către cel care a consemnat-o și de martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprinsul consemnării[43].

Dacă există, în conținutul ei, ștersături, adăugiri sau schimbări în cuprinsul mărturiei, trebuie încuviințate prin semnătura tuturor celor menționați anterior, sub sancțiunea de a nu fi luate în seamă[44].

În cazul în care mărturia este stenografiată, ea trebuie transcrisă. Vor trebui semnate atât stenograma, cât și transcrierea ei, potrivit alin. (1) al art. 377, urmând a fi depuse la dosar[45].

Dacă mărturia a fost înregistrată cu mijloace audiovizuale[46], aceasta va putea fi ulterior transcrisă la cererea părții interesate, în condițiile legii, astfel că va fi realizată conform alin. (1) al art. 377 și depusă la dosar.

Autentificarea mărturiei

Articolul 378 NCPC prevede faptul că părțile pot conveni ca declarațiile martorilor să fie consemnate și autentificate de un notar public. Ultima teză are în vedere faptul că dispozițiilor din această secțiune le sunt aplicabile prevederile de la art. 376 privind ascultarea martorilor, pe care am analizat-o mai sus. Literatura de specialitate a apreciat că faptul de a fi autentificate la notar nu le conferă o forță probantă superioară[47].

Expertiza

Expertiza este definită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului, ce necesită cunoștințe de specialitate, activitate desfășurată de un specialist, numit expert, care este desemnat de instanța de judecată[48].

Dacă se încuviințează o expertiză, art. 379 alin. (1) NCPC prevede obligația părților de a trece numele expertului în programul în programul administrării probelor, pe care îl aleg prin învoiala lor, precum și al consilierilor fiecăreia dintre ele.

La alin. (2) al aceluiași articol se prevede varianta desemnării expertului de către instanța de judecată, la termenul la care se vor încuviința probele, în cazul în care părțile nu se învoiesc asupra desemnării unuia.

Expertul este obligat, conform alin. (3), să efectueze respectiva expertiză și să o predea avocaților, sub semnătura de primire, cu cel puțin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanță, adică termenul administrării probelor. El mai are obligația legală de a da explicații avocaților și părților, iar după fixarea termenului de judecată, să se conformeze prevederilor art. 337-339 NCPC.

În situația în care expertul nu se prezintă sau nu efectuează expertiza, în condițiile legii, avem de a face cu un incident procedural, ce trebuie soluționat conform art. 373 NCPC.

În baza art. 337, expertul este obligat a da lămuriri  referitoare la expertiză sau să treacă la completarea acesteia. Instanța, conform legii[49], pentru motive temeinice, poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către un nou expert. Expertul are dreptul la a fi remunerat pentru munca depusă, conform art. 339 NCPC.

Cercetarea la fața locului

Cercetarea la fața locului reprezintă unul dintre mijloacele prin care judecătorul poate ajunge direct și nemijlocit la stabilirea raporturilor juridice dintre părți prin intermediul observării directe ce poate fi făcută în instanță, prin cercetarea unor obiecte, planuri etc. sau în afara acesteia, prin cercetarea anumitor împrejurări la fața locului[50].

De asemenea, s-a arătat faptul că cercetarea la fața locului nu reprezintă un mijloc de probă, ci un act procedural ce are ca scop cercetarea în afara instanței a unor împrejurări de fapt[51].

În cazul în care s-a dispus o cercetare la fața locului, aceasta se va face de către instanță, potrivit dispozițiilor ce reglementează procedura de drept comun în materie. Bineînțeles, procesul-verbal[52] va fi întocmit în atâtea exemplare câte părți sunt și va fi înmânat avocaților acestora, în cel mult 5 zile după efectuarea ei.

Interogatoriul

Administrarea mărturisirii se face prin interogatoriu[53].

Când s-a încuviințat interogatoriul, instanța are obligația de a cita părțile, conform art. 381 ain. (1) NCPC, la un termen stabilit, în camera de consiliu. Copiile de pe interogatoriul astfel luat, precum și de pe cel dispus și primit potrivit art. 355 alin. (1) privind luarea interogatoriului persoanelor juridice, vor fi înmânate de îndată părților.

Incidente privind probele

Instanța, în conformitate cu art. 373 NCPC privind soluționarea incidentelor, va hotărî asupra cererii de înlocuire a martorilor, în cazurile în care legea prevede această posibilitate, de ascultare din nou sau de confruntare a acestora[54].

La alineatul al doilea al art. 382, instanța se va putea pronunța cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare și care nu puteau fi prevăzute pentru a fi solicitate.

Concluziile scrise

După ce reclamantul, prin avocatul său, a administrat toate probele ce au fost încuviințate de către instanța de judecată, va redacta concluzii scrise privind susținerea pretențiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau prin înmânare în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părți din proces și, când este cazul, Ministerului Public.

Alcătuirea dosarului

Pentru fiecare parte, avocații acestora, vor alcătui câte un dosar tuturor celorlalte părți și un dosar pentru instanță, care trebuie  să conțină un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe, conform art. 384 alin. (1) NCPC.

Conform alineatului (2) al aceluiași articol, dosarele prevăzute anterior vor fi numerotate, șnuruite și trebuie să poarte semnătura avocaților părților pe fiecare pagină.

Depunerea dosarului la instanță

Conform art. 385 NCPC, la expirarea termenului stabilit de instanță potrivit regulilor în materia termenelor administrării probelor (art. 371), avocații părților prezintă împreună instanței dosarul cauzei, întocmit potrivit dispozițiilor acestei secțiuni.

Judecarea cauzei

După momentul primirii dosarului, instanța, conform art. 386 alin. (1), va fixa un termen de judecată, dat în cunoștința părților, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului.

În cadrul acestui termen de judecată, instanța va putea hotărî, pentru motive temeinice și după ascultarea părților, să se administreze noi probe sau să se administreze în fața sa unele dintre probele administrate de avocați[55].

În acest scop, instanța va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoștința  părților. Martorii vor fi citați, pentru prezentarea în fața instanței, de asemenea în termen scurt, cauza fiind consierată urgentă.

Dacă instanța constată că nu se impune a administra noi probe sau cele administrate de avocat, din nou, atunci ea trece la judecata pe fond a litigiului, acordând părților cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat.

Dispoziții aplicabile

Legea prevede faptul că, dispozițiile privitoare la Probe din subsecțiunea a 3-a a subsecțiunii a 2-a din Capitolul II sunt aplicabile, dacă în prezenta subsecțiune nu se prevede altfel.

La cererea avocatului sau părții interesate, instanța poate lua măsura amenzii judiciare și obligarea la plata de despăgubiri, în cazurile prevazute de dreptul comun cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Consilierii juridici

Prevederile legale de mai sus sunt aplicabile și consilierilor juridici care reprezintă partea, conform art. 388, în mod corespunzător.

[1] Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae și alții, Noul cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol. I – art. 1- 526, p.838

[2] Ligia Cătuna, Drept procesual civil. Partea Generală, ediția a 5-a, revizuită și adăugită, Editura C. H. Beck, București, 2013, p. 236

[3] Ibidem.

[4] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil, Drept execuțional civil, Arbitraj, Drept notarial, Curs de bază pentru licență și masterat, seminare și examene, Editura Național, 2013, p. 316

[5] Ibidem.

[6] Apud, Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae și alții, Noul cod de procedură civilă, comentat si adnotat, Vol. I – art. 1- 526, p. 838

[7] Ligia Cătuna, ibidem, p. 237

[8] În acest sens: Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae, op. cit., p. 838-839, Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 316

[9] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil, op.cit.,p. 316

[10] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 841

[11] Ligia Cătuna, Ibidem.

[12] Apud, Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 839

[13] L. Dănilă Cătuna, Drept Procesual Civil. Parte generală, ed. 4, Editura C. H. Beck, București, 2011, p. 298

[14] http://drept.uvt.ro/documents/Anale_UVT_Drept_1-2.2008_final-Proceduri-speciale-de-administrare-a-probelor.-Administrarea-probelor-prin-avocati.pdf, Ligia Cătuna, p.149

[15] Apud, Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 839 (în acest sens: M. Fodor, Probele în procesul civil, p. 67)

[16] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 839

[17] Ibidem.

[18] Apud, Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 839

[19] Ligia Cătuna, Ibidem,p. 239

[20] L. Dănilă Cătuna, op.cit., p. 299

[21] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 841

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem, p. 842

[26] Ibidem.

[27] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil, op.cit.,p. 317

[28] Ibidem.

[29] Apud, ibidem (I. Leș).

[30] Ibidem.

[31] Dispoziții tranzitorii: Potrivit Legii nr. 2/2013: Art. XII. (1) Dispozițiile Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului și, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 dec. 2015, cercetarea procesului și, după caz, dezbaterea fondului se desfășoară în ședință publică, dacă legea nu prevede altfel.

[32] Ultima parte a art. 369 NCPC.

[33] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 845

[34] Apud, Ibidem (I. Leș).

[35] Ibidem.

[36] Ibidem, p. 848

[37] Apud, ibidem (I. Leș)

[38] Apud, ibidem (V. Dănilă)

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin înmânare directă, sub semnătură.

[42] Ibidem, I. Leș, Noul Cod, 2011, vol. I, p. 494

[43] Art. 377 alin. (1)

[44] Art. 377 alin. (2)

[45] Art. 377 alin. (3)

[46] Art.377 alin. (4)

[47] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 852

[48] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Ed. a II-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 477

[49] Art. 338 NCPC

[50] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op cit, p. 490

[51] Ibidem.

[52] Art. 347 NCPC prevede la alin. (1) faptul că despre cele constatate și măsurile luate la fața locului, instanța va întocmi un proces-verbal, în care se vor consemna și susținerile sau obiecțiunile părților, care va fi semnat de către cei prezenți. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede faptul că desenele, schițele, planurile sau fotografiile făcute la fața locului vor fi alăturate procesului-verbal și vor fi semnate de către judecător și de părțile prezente la cercetare.

[53] A se face diferență între noțiunea de mărturisire și mărturie.

[54] Art. 382 alin. (1)

[55] Art. 386 alin. (2) NCPC