Ajutorul de stat

   Încă de la începuturile organizării statale, Statul, văzut ca o entitate sui-generis, s-a bucurat de suveranitate, ceea ce îi conferea acestuia competența de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile cu persoanele care formau populația. Acesta avea competența deplină în toate problemele ce se iveau în societate. Cu timpul, statul a încheiat numeroase tratate, inițial de pace, de neagresiune, apoi aceste tratate s-au diversificat ca domeniu de aplicare, ajungând să se poată încheia acorduri internaționale în domeniul economic, social ș.a.m.d. Mai mult, statul a conștientizat că pentru a-și asigura o politică de dezvoltare armonioasă pe termen lung va trebui să recunoască și să consfințească drepturile omului. Ridicarea acestora la rangul unor adevărate garanții s-a realizat prin încheierea de către state a unor trate care au devenit obligatorii de respectat și aplicat pentru părțile semnatare, precum Convenția europeană a drepturilor omului(1950), Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice(1966), Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(2000). Prin aceste tratate statul și-a asumat ca îndatorire să respecte drepturilor și libertățile incluse în aceste documente internaționale, obligându-se să nu își exercite în mod autoritar prerogativele extraordinare, ci în spiritul respectării și aplicării în concret a acestor drepturi fundamentale. Astfel, se pare că statul, în prezent, nu mai exercită o suvernitate totală, completă, exercițiul suveranității limitându-se cu timpul prin obligațiile internaționale pe care acesta și le-a asumat. În doctrina se face distinția dintre suveranitatea-substanță și suveranitatea-exercițiu, arătându-se, în mod judicios, că suveranitatea-substanță este imuabilă, în timp ce suveranitatea-exercițiu poate fi limitată în funcție de obligațiile asumate de stat pe plan internațional. Astazi statul nu mai poate interveni cu forță discreționară în toate domeniile fără a ține cont de consecințe, ci, dimpotrivă, acesta este nevoit, chiar obligat, să acționeze întotdeauna asigurând respectarea drepturilor omului și a principiilor enunțate în cuprinsul Legii fundamentale.

   Articol redactat de Vlăduț-Florentin-Andrei Trăsnea, student în anul II la Facultatea de Drept a Universității București, Lider al echipei ABC Juridic.

   În această ordine de idei, ajutorul de stat este privit ca un ajutor patrimonial, pecuniar, ce constă într-o sumă de bani pe care statul o acordă unui operator economic pe baza unor criterii subiective sau în lipsa unor criterii obiective, de natură să îi creeze acestuia un avantaj economic pe care, în mod normal, în condițiile obișnuite ale pieței, acesta nu l-ar fi putut obține. Bineînțeles, acest tip de ajutor este interzis de lege. Rațiunea din spatele interzicerii acestei acțiuni a statului este reprezentată tocmai de existența unor principii constituționale, democratice, care sunt afectate prin această acțiune statală. Statul nu are dreptul să acorde un ajutor de stat întemeiat pe criterii subiective deoarece aceasta acțiune ar contraveni pricipiului liberei concurențe. De asemenea, principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor se opune unei astfel de măsuri, întrucât cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

   Dispozițiile importante ale materiei le regăsim în partea din Legea Fundamentală, denumită de doctrină “Constituția economică” și anume titlul 4 al acesteia, desemnat “Economia și finanțele publice”. Constituția României consacră la rang de principiu în art. 135 alin. 1 : “ Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.” Concurența este, așadar, un principiu constituțional în ordinea juridică românească, principiu care nu poate fi afectat sub nicio formă deoarece astfel, s-ar aduce, în mod impetuos, atingere înseși Legii fundamentale. Mai mult de atat, statul roman se obligă să asigure în alin. 2 al acestui articol lit. a : “ libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție”. Astfel, statul roman, potrivit Constituției, nu va putea să desfășoare o activitate de natură să aducă atingere concurenței. Concret, statul roman nu va putea să sprijine, în mod discriminatoriu, contrar principiului liberei concurențe, un operator economic în detrimentul altui actor economic deoarece, în acest mod, s-ar aduce atingere drepturilor și principiilor constituționale.

   În „Constituția comentată” se consideră, pe bună dreptate, că acest articol încorporează filozofia liberalismului. „Acest principiu contribuie la consolidarea încrederii între agenţii economici, la formarea unei mentalităţi şi a unui mod de viaţă bazat pe liberă iniţiativă şi competiţie a valorilor. El este, aşadar, direct aplicabil. Alineatul 2 al art. 135 ne apare, în egală măsură, o concretizare, dar şi o circumstanţiere a principiului formulat la alin. (1)” [1]

   Noțiunea de ajutor de stat este un concept specific dreptului Uniunii Europene, iar competența de interpretare a acestui concept revine Curții de Justiție a Uniunii Europene(CJUE). În acest sens, se interzice orice acțiune sau omisiune a statului prin care se creeaza în mod direct sau indirect un avantaj unui operator economic. Astfel, ajutor de stat va fi atât transferul direct de fonduri de la stat la operatorul economic respectiv, afectând concurența, transferurile indirecte de fonduri, prin intermediul întreprinderilor publice, cât și renunțarea la încasarea unor sume cuvenite statului. Observăm, deci, că noțiunea nu se restrânge doar la un ajutor patrimonial direct ce provine de la stat și care este îndreptat spre operatorul economic, ci noțiunea de ajutor de stat cuprinde și renunțarea la încasarea unor sume care, în mod normal, îi erau cuvenite statului, dar la care acesta renunță, circumscriindu-se cadrului ajutorului de stat.

   De asemenea, foarte important de subliniat este faptul că ajutorul de stat va fi reținut doar dacă este acordat unui operator economic, adică unei persoane fizice, juridice sau unei persoane lipsite de personalitate juridică care desfășoară activitate economică în condițiile liberei concurențe. Deci, de principiu, se recunoaște faptul că ajutorul de stat nu va putea fi reținut dacă un avantaj economic este îndreptat în beneficiul unei persoane care nu desfășoară o activitate economică în condițiile liberei concurențe, cum ar fi persoanele fără scop lucrativ, asociațiile și fundațiile. Prin OG 26/2000 se prevede în art. 1 că “Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe” . De aceea, se poate afirma că un eventual ajutor patrimonial acordat de stat unei persoane juridice fără scop lucrativ, chiar în condiții discriminatorii, nu va putea fi considerat ajutor de stat și, deci, nu va putea fi interzis, deoarece conceptul de ajutor de stat vizează doar personele ce desfășoară o activitate economică, deci persoanele cu scop lucrativ.

   Avantajul economic, pentru a fi considerat ajutor de stat, nu va trebui să provină în mod obligatoriu de la stat. Este posibil ca acesta să provină de la unitățile administrativ-teritoriale (comune, orașe, județe) sau de la întreprinderile publice, acele persoane de drept privat care utilizează fonduri publice sau care îl au pe stat drept acționar majoritar în Consiliul de Administrație. Așadar, entitățile ce pot acorda ajutor de stat sunt următoarele: statul, unitățile administrativ-teritoriale și întreprinderile publice.

   Un rol deosebit de important în constatarea unei măsuri ca ajutor de stat îl are Comisia Europeană. Comisia Europeană este unul dintre autorii strategiei globale a UE. Ea concepe și aplică politicile UE, apoi le evaluează și raportează periodic. Prezintă propuneri legislative Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene. Ajută statele membre să pună în aplicare normele UE. Comisia analizează permanent dacă politicile UE răspund nevoilor întreprinderilor și cetățenilor europeni. În evaluările sale, măsoară eficacitatea, eficiența, relevanța, coerența și valoarea adăugată a UE. [2]

Aceasta este autoritatea care va analiza fiecare măsură statală care are potențialul să reprezinte ajutor de stat și se va pronunța dacă aceasta este legală sau nu. De aceea, statul este obligat ca înainte de a acorda un avantaj pecuniar unui operator economic să sesizeze, mai întai, Comisia Europeană, care va analiza cu prioritate măsura, stabilind dacă aceasta reprezintă sau nu ajutor de stat. Tocmai după ce Comisia Europeană se va pronunța în vederea inexistenței unui ajutor de stat, atunci statul va putea acorda avantajul economic respectiv. În cazul în care statul nu notifică în prealabil Comisia Europeană, acel ajutor de stat va fi declarat ilegal, principala sancțiune fiind aceea a anulării actului juridic dintre stat și operator, precum și, în subsidiar, recuperarea de la operatorul economic a sumei de bani acordate de stat.

   Anularea actului juridic este legitimă deoarece prin acordarea ajutorului de stat s-a încălcat dreptul Uniunii Europene, mai exact Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene care interzice măsurile luate de stat prin care se aduce atingere liberei concurențe (art. 101- 109 TFUE). Comisia Europeană va adopta o Decizie care va fi executorie pentru stat, iar dacă operatorul economic nu se va supune deciziei Comisiei, deci nu va restitui suma ce i-a fost atribuită ilegal, statul se va adresa Curții de Apel Bucuresti care va pronunța o hotarare prin care va fi obligat operatorul economic să restituie suma. Hotărârea judecătorească este titlu executoriu pentru actorul economic.

   O autoritate importantă pentru acest proces, constituită la nivel național, este Consiliul Concurenței, care este o autoritate de legătură, de contact, în raporturile dintre Comisia Europeană și autoritățile publice naționale, respectiv actorii economici care au beneficiat de ajutorul de stat.

   Consiliul Concurenței acordă asistență de specialitate în domeniul ajutorului de stat autorităților, altor furnizori și beneficiarilor de ajutor de stat, pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor asumate de România în acest domeniu, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în cadrul procesului de elaborare a actelor normative sau administrative prin care se instituie măsuri de natura ajutorului de stat sau de minimis. Consiliul Concurenței, la cererea furnizorului/inițiatorului, poate iniția consultări cu Comisia Europeană și prenotificări având ca obiect proiecte de măsuri de sprijin susceptibile să reprezinte ajutor de stat. Consiliul Concurenței reprezintă România în fața Comisiei Europene în procedurile Uniunii Europene privind ajutorul de stat.  [3]

   Cu titlu de excepție, în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sunt precizate și ajutoarele de stat compatibile, deci, care nu sunt declarate ilegale și care pot fi acordate de către stat deoarece au scopuri bine întemeiate:

• Ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali cu condiția de a nu fi discriminatorii(art 107(2) TFUE)
• Ajutoarele acordate pentru remedierea prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale(art 107(2) TFUE)
• Ajutoarele declarate compatibile cu piața internă de Comisia Europeană: pentru dezvoltarea economică a unor regiuni cu nivel de trai scăzut, pentru promovarea culturii și conservarea patrimoniului, pentru realizarea unui proiect important de interes european(art 107(3) TFUE)
• Ajutoarele de minimis, care au o valoare mai mică de 200.000 euro pe o perioadă de 3 ani, acestea sunt considerate că nu afectează concurența datorită valorii reduse a avantajului

   Mai mult, statul are dreptul să acorde avantaje economice persoanelor juridice cu scop lucrativ, dar, numai cu condiția de a respecta principiile constituționale și pe cele cuprinse în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. În acest sens, statul poate acorda avantaje pecuniare actorilor economici numai pe baza unor criterii obiective, nediscriminatorii, deoarece dacă acesta acordă ajutoare pe baza unor criterii subiective sau în lipsa unor criterii obiective, acel ajutor va fi catalogat drept ajutor de stat ilegal, consecința directă fiind constatarea nulității acestuia.

   Observăm, așadar, că statul nu mai are forța aceea discreționară de la începuturile existenței acestuia. Astăzi, statul este nevoit să se supună legilor pe care s-a obligat să nu le încalce, prevederilor constituționale, precum și dispozițiilor ce stau la baza tratatelor de constituire și funcționare a organizațiilor internațioale la care acesta este parte. În zilele noastre, statul trebuie  ca prin acțiunile pe care le desfășoară să nu aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale, principiilor constituționale, ordinii juridice democratice, deoarece acestea sunt rodul dezvoltării societății, iar dacă societatea se dezvolta și statul, în ansamblul său, se va dezvolta.

BIBLIOGRAFIE:

1. Drept financiar public, Simona Gherghină, Ediția 2, Editura C.H. Beck, 2020.

2 Drept internațional public. Sinteze, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Ediția 9, Editura C.H. Beck, 2018

3. Constituția revizuită – comentarii și explicații – , Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Siminia Tănăsescu, Editura All Beck, 2004

4. Ordonanța Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat

5. Legea 21/1996 – legea concurenței

6. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

7. Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații

[1] Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Siminia Tănăsescu; Constituția României revizuită – comentarii și explicații -; Editura All Beck; 2004.

[2] https://ec.europa.eu/info/about-european-commission/what-european-commission-does/strategy-and-policy_ro

[3] Art. 6 (2, 3), Art. 21 (1) din OG 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996