Alegeri CSM – Dragoș Popoiag – judecător la Tribunalul Dâmbovița

In dorinta de a informa opinia publica cu privire la candidaturile ce vor avea loc in Consiliul Superior al Magistraturii, va oferim o selectie a candidatilor si a programelor acestora.

Dragoş Constantin Popoiag – Judecător la Tribunalul Dâmbovița

Având în vedere că proiectul vizează principalele obiective pe care le voi urmări ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în lucrarea prezentă nu voi face analiza managementului şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii, ci voi aborda obiectivele, liniile directoare ce trebuie să fie urmărite de Consiliul Superior al Magistraturii grupate pe atribuţiile date de Legea nr. 317/2004.

Subsumat atribuţiilor stabilite de lege pentru Consiliul Superior al Magistraturii putem contura obiective ce se desprind din acestea.

I. Respectarea și apărarea independenței judecătorilor

1. O pondere destul de importantă în aprecierea independenţei sistemului judiciar în ansamblu o are asigurarea independenţei materiale.

Apreciez că se impune trecerea efectivă a bugetului instanţei de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. În acelaşi mod trebuie privită şi înţeleasă asigurarea salarizării magistratului şi celelalte drepturi aferente.

Consiliului Superior al Magistraturii îi revine în acest sens obligaţia de a arăta opiniei publice şi reprezentanţilor executivului şi legislativului, complexitatea activităţii judecătorului, privaţiunile legale şi nu numai la care este supus magistratul, solicitarea neuropsihică şi intelectuală, cu repercusiuni chiar asupra sănătăţii şi vieţii familiale.
De aceea, apreciez că întregului corp al magistraţilor, şi cu atât mai mult Consiliului Superior al Magistraturii, îi incumbă datoria de a milita prin toate mijloacele pentru independenţa reală a sistemului judiciar sub toate aspectele.

3. O altă modalitate de afectare a independenţei sistemului judiciar constă în presiunea exercitată asupra judecătorilor prin criticile directe lansate de politicieni, dezbaterile mediatice ce vizează cauze aflate pe rolul instanţelor şi chiar atacuri mediatice la adresa unor magistraţi şi a familiilor acestora.

Consiliul Superior al Magistraturii are datoria de a interveni în aceste situaţii în sprijinul magistraţilor afectaţi. Totodată, iniţierea unui dialog corect, profesionist, de bună-credinţă între magistraţi şi media poate contribui la o mai bună înţelegere a situaţiilor delicate şi a rolului justiţiei şi al judecătorului în societatea actuală.

4. O încercare de a ştirbi buna funcţionare a instanţelor şi a afecta independenţa justiţiei este şi aceea de a scoate personalul auxiliar din instanţe de sub autoritatea puterii judecătoreşti şi a-l plasa sub autoritatea ministrului justiţiei (puterii executive)

Este unanim recunoscut rolul şi importanţa personalului auxiliar în efectuarea actului de justiţie şi calitatea acestuia. Încercarea consacrată în forma iniţiativei legislative, chiar dezbătută parlamentar în perioada 2012-2013, de a separa personalul auxiliar de puterea judecătorească, nu este numai nefirească şi contrară principiilor bunului management, ea poate fi apreciată a fi o încercare directă de afectare a independenţei justiţiei.

II. Atribuții privind avizarea ori aprobarea proiectelor de acte normative

În situaţia în care un act normativ este adoptat cu ignorarea avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii, apreciez că se produce încălcarea respectării principiului separaţiei puterilor în stat, cu atât mai mult în situaţiile în care nu sunt indicate motivele neluării în considerare a avizului negativ.

În acest caz, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să acorde o mai mare atenţie acestei activităţi, modului în care s-a prezentat şi argumentat avizul (negativ), iar atunci când avizul este ignorat sau nu este cerut, deşi legea prevede, consider că se încalcă art. 1 pct. 4 din Constituţia României şi s-ar putea sesiza Curtea Constituţională.

III. Cariera judecătorilor

1. Admiterea în magistratură

Apreciez că pentru viitor este inacceptabilă recrutarea judecătorilor pe baza interviului în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii trebuie să constituie regula cu respectarea unor standarde de calitate şi seriozitate deja confirmate.

obiectiv primordial trebuie să fie asigurarea resursei umane de calitate în sistemul judiciar, premisă a creşterii calităţii actului de justiţie, fără a scăpa din vedere necesitatea completării ori sporirii, după caz, a schemelor de personal.

2. Formarea profesională

În situaţia în care cursurile de formare continuă ar fi organizate mai mult la sediul instanţelor, s-ar acorda posibilitatea participării unui număr mai mare de judecători, cu atât mai mult cu cât, în ultima perioadă de timp, se invocă lipsa fondurilor necesare organizării unor astfel de întâlniri.
Plecând de la premisa că toţi auditorii de justiţie acced în magistratură pe baza unui concurs ce pune accentul pe verificarea cunoştinţelor teoretice, apreciez că în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii o pondere mai mare trebuie să o aibă pregătirea practică, însuşirea tehnicilor de comunicare şi managementul dosarului.

3. Motivarea judecătorului

Esenţială în desfăşurarea activităţii sistemului de justiţie ca ansamblu, ca instanţă individuală până la completul de judecată, este implicarea individuală a judecătorului la un nivel cât mai apropiat de maximul posibilităţilor sale.

IV. Organizarea și fucționarea instanțelor

Realizarea unui act de justiţie de calitate reprezintă, în opinia mea, obiectivul prioritar al întregului sistem, pornind de la judecător până la cei care iau deciziile majore cu referire la justiţie.

Soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, calitatea motivărilor, asigurarea unei practici unitare, redactarea şi comunicarea în termen a hotărârilor, publicitatea hotărârilor judecătoreşti, garantarea independenţei judecătorilor, liberul acces la justiţie, creşterea integrităţii şi responsabilităţii, constituie puncte de referinţă şi garanţii pentru un standard al calităţii cât mai ridicat.

Asigurarea şi coordonarea resurselor materiale şi umane, bază a întregului sistem, este împărţită, fapt ce face ca luarea deciziilor importante să se facă cu mare greutate, iar responsabilitatea este, de asemenea, diluată.

Este de notorietate faptul că suportul logistic (calculatoare, imprimate, faxuri etc.) nu corespunde cerinţelor, majoritatea dotărilor fiind depăşite moral şi fizic.

Trebuie depăşită starea de resemnare actuală şi problemele reale ale instanţelor de judecată se impun a fi cunoscute.

De aceea, asigurarea resursei umane şi materiale pentru instanţele de judecată devine obiectiv major al activităţii Consiliului Superior al Magistraturii ca for reprezentativ al judecătorilor.

V. Managementul resurselor umane

Dimensionarea corectă a schemelor de personal (judecători şi personal auxiliar) a fost şi trebuie să rămână obiectiv major al politicii de resurse a Consiliului Superior al Magistraturii.

Este criticabilă politica actuală a Consiliului Superior al Magistraturii de blocare şi redistribuire a posturilor vacante. Această politică nu rezolvă problema de fond şi duce la dezechilibrarea instanţelor care funcţionează. Rezolvarea în acest mod nu este acceptabilă nici măcar temporar, creează nemulţumire în rândul judecătorilor, iar efectele redistribuirii nu sunt de durată, nerezolvând problema de fond.

Un alt obiectiv în acest domeniu trebuie să fie acela al elaborării unei strategii funcţionale, pornind de la evaluarea situaţiei actuale a resursei umane din sistem, previziunea de dezvoltare în raport de creşterea nevoilor (noi coduri în materie civilă şi penală etc.), definirea paşilor de urmat pentru asigurarea recrutării de noi salariaţi.

VII. Delegarea, detașarea și transferul

Regulile privind transferul și detaşarea judecătorilor si procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum si numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, au suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, în scopul adaptării la problemele ivite în practică şi pentru a răspunde nevoilor judecătorului în acest sens, precum şi a limita situaţiile în care, din diverse motive, aceste instituţii erau utilizate excesiv.

Astfel, au fost introduse criterii pentru soluţionarea cererilor de transfer şi s-au reglementat proceduri clare pentru delegare şi detaşare.

Şi această atribuţie a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie privită şi înţeleasă în concordanţă cu politica de resurse umane, cu obiectivele acesteia.

În practică au fost constatate situații în care sunt transferați judecătorii iar posturile rămân neacoperite la instanța de la care se dispune transferul, fiindu-i astfel afectată activitatea.

Se impune ca interesul imediat și personal al judecătorului de a fi transferat să fie îmbinat cu nevoia instanțelor și a celorlalți judecători de a-și desfășura activitatea în condiții optime.

În situaţia detaşării la alte instituţii s-au semnalat critici din partea judecătorilor şi nu numai.

Astfel, apreciez că aceasta trebuie să fie posibilă numai în situaţia în care pentru postul respectiv este necesară expertiza şi experienţa profesională a unui judecător, se aduc beneficii pentru sistemul judiciar. În astfel de situaţii se impune sublinierea motivelor şi arătarea beneficiilor pentru sistem în chiar cuprinsul hotărârii privind detaşarea în condiţii de maximă transparenţă.

Totodată, detaşarea trebuie privită în raport cu incompatibilităţile şi interdicţiile impuse de lege pentru judecător, mai ales când aceasta are loc la instituţii precum Ministerul Justiţiei.

De asemenea, detaşarea nu poate fi admisă în condiţiile în care s-ar produce dezechilibrarea activităţii instanţei de la care se solicită plecarea.

VIII. Concluzii

Ca judecător şi preşedinte de instanţă, m-am aflat, în repetate rânduri, în faţa cortinei aşezate, parcă, intenţionat în faţa sistemului judiciar, de percepţia eronată asupra activităţii instanţelor. Aceasta se datorează modului în care se desfăşoară activitatea judiciară, ce este guvernată de reguli stricte, interdicţii şi incompatibilităţi, proceduri obligatorii, necesitatea de a aplica legea fără a comenta justeţea acesteia, limbaj tehnic şi sintetic ce este dificil de înţeles pentru cei care nu au pregătirea necesară.

De aceea, comunicarea cu societatea, cu reprezentanţii celorlalte instituţii şi organizaţii, mesajul transmis la timp, clar şi la obiect, alături de buna-credinţă a partenerilor sociali, creşterea responsabilităţii magistratului, reprezintă cheia schimbării percepţiei eronate asupra sistemului de justiţie.

Preluat de pe juridice.ro