Analiza panoramica privind drepturile constitutionale ale omului in Republica Zimbabwe

Silviu Gabriel BARBU (conf.univ.dr. la Universitatea Transilvania Brașov Facultatea de Drept, judecător detașat la MAE, însărcinat cu afaceri – Ambasada României la Harare)

Vasile COMAN (judecător – Tribunalul Prahova)

1. Origini și repere istorice privind Constituția statului Zimbabwe.

Începutul preluării coloniale a statului Zimbabwe, a fost marcat de data de 29 octombrie 1889, când la inițiativa guvernul britanic o cunoscută companie sub numele de British Africa de Sud Company (BSAC) a dat o cartă, compania fiind ideea lui Cecil John Rhodes, un om de afaceri britanic și om politic, în urma colonizării Zimbabwe fiind redenumită Rhodesia, după numele acestuia. Carta a fost un instrument de semi-permanent de guvernare până la momentul la care coloniștii au reușit să preia administrarea coloniei. În sine, carta a fost primul act normativ care a prezentat modul în care a fost Rhodesia să fie guvernată și administrată, recunoaștea o serie de puteri legislative, administrative și judiciare și acest lucru a reprezentat începutul legii formale de origine britanica și olandeza, fiind utilizată timp de cel puțin douăzeci și cinci de ani¹.

Având în vedere mijloacele înșelătoare și frauduloase de control și securizare a teritoriului utilizate de Rhodes si compania sa, tensiunea a început să instaleze între aceata din urmă și nativii africani, generând conflicte care au condus la prima răscoală importantă, cunoscută ca fiind „războiul împotriva deposedării”, din anul 1893, pierdută însă de nativi pe fondul lipsei capacităților militare.

În 1894, a fost înființat primul mare tribunal de litigii, ale cărui hotărâri erau supuse apelului la Curtea Supremă din Cape. O Constituție apoi a luat ființă în anul 1923, evoluție care a reglementat și marcat începutul parlamentului oficial, un model care este în vigoare în legeafundamentală a statului Zimbabwe și astăzi. Constituția de atunci a stabilit un ansamblu legislativ format din treizeci de reprezentanți aleși ai circumscripțiilor electorale și prevedea posibilitatea alegerii unui reprezentant și a unui vicepreședinte al Adunării. Constituția din 1923 a fost ulterior revizuită – în 1961, fiind conferite mai multe puteri de autoguvernare autonomă pe teritoriul Rhodesia de Sud, teritoriul care era încă sub protectorat britanic. De asemenea, a luat în considerare punctele de vedere ale naționaliștilor africani care au căutat să avanseze drepturile politice și interesele africanilor.

La 11 noiembrie 1965, Ian Smith a creat o declarație unilaterală de independență (UDI), care a căutat să elibereze teritoriul statului Zimbabwe de stăpânirea și controlul britanic și de a stabili un sistem total de auto-guvernare, declarație respinsă însă categoric de către regina Angliei.

În 1969 a fost adoptată o nouă Constituție republicană, care a introdus o președinție non-executiv, un legislativ bicameral, constând dintr-o casă de întrunire și de Senat. Senatul a fost casa superioară, constituind de douăzeci și trei de senatori – zece erau europeni, încă zece erau africani și ultimele trei au fost persoane desemnate de către președinte. Senatul a fost desființat mai târziu, în Zimbabwe, fiind recent reintrodus în septembrie 2005.

Ca urmare a impasului politic apărut în contextul luptei africanilor pentru independență deplină, s-au făcut numeroase eforturi pentru a rezolva criza politică, fiind adoptată o nouă Constituție în anul 1979. La 18 aprilie 1980 Prințul Charles a conferit în mod oficial independență statului Zimbabwe, iar noua constituție a intrat în vigoare în aceeași zi.

Revizuită ultima oară în anul 2013, Constituția din Zimbabwe este, ca și în România, legea fundamentală a țării și sursa de bază a oricărui act legislativ, fiind însă vizibil și în prezent că legile din Zimbabwe sunt resturile de pre-istorice ale epocii coloniale engleze.

Conform art. 116 din Constituţie, autoritatea legislativă din Zimbabwe este reprezentată de Președintele statului și de Parlament, autoritate care are puterea de a iniția, pregăti, lua în considerare sau respinge orice iniţiativă legislativă. Parlamentul este alcătuit din Senat şi Adunarea Naţională şi conform art. 119 trebuie să protejeze Constituția și să promoveze o guvernare democratică în Zimbabwe. Toate instituțiile, comisiile, și agențiile de stat și guvernamentale de la fiecare nivel sunt responsabile în fața Parlamentului, prin prezentarea unor rapoarte periodice a activității lor.

În schimb, puterea executivă în stat este conferită preşedintelui de art. 88 din Constituţie, putere pe care o exercită prin intermediul Cabinetului din care fac parte şi doi vicepreşedinţi, care asigură interimatul în caz de deces, demisie sau incapacitate a preşedintelui sau, după caz, primului vicepreşedinte.

2. Sistemul juridic al drepturilor omului în stat. Izvoare de drept.

Marcat încă de la origini de puternica influența a erei coloniale engleze care a ocupat acest teritoriu african, statul Zimbabwe are posesorul unui sistem juridic hibrid, plural, având ca principale izvoare de drept cutuma, precedentul judiciar (common law) și legea scrisă. Cu excepția dreptului penal, care a fost reformat și codificat la 1 iulie 2006, legea din Zimbabwe nu este nici în prezent codificată, ca o reminescență a ocupării coloniale a țării, care şi-a lăsat o amprentă importantă în istoria sa, fapt observabil încă din preambulul actualei Constituţii unde între motivele redactării sale este menţionată şi rezistența eroică față de colonialism, rasism și toate formele de dominație și opresiune².

Sub influența sistemului juridic britanic adus de coloniști după ocuparea statului, precedentul judiciar (jurisprudența) este și în prezent principala sursă de drept nescris, are la origine dreptul englez și romano-olandez și precedentele din fosta Rhodesia, și se referă la deciziile anterioare ale instanțelor superioare³. Precedentele judiciare stabilesc soluția juridică de urmat în cazurile judecate de instanțe și raționamentul pentru deciziile luate de judecători în fiecare caz particular, ghidând judecătorii în luarea deciziilor viitoare în cazuri similare aduse în fața lor. Avantajul precedentului judiciarr este acela că acesta asigură informalitate și consecvența în aplicarea legii, respectiv menținerea securității și egalitatea legii în circumstanțe similare.

Dreptul cutumiar se referă la obiceiurile și practicile triburilor din Zimbabwe, care au fost fixate în practică, încă din timpuri imemoriale. Obiceiurile trebuie să fie desigur, rezonabile și trebuie să fi atingă recunoașterea legii formale, pentru a putea fi izvor de drepturi și libertăți.

În schimb, codificarea dreptului penal in 2006, a fost determinată în special de gravitatea consecințelor rezultate în urma violențelor ce au avut loc în rozboiul pentru dobândirea independenței statului, dar și pe fondul procesului de conștientizare a importanței protejării valorilor sociale esențiale prin norme de drept penal, împotriva celor mai grave atingeri⁴.

3. Legiferarea drepturilor fundamentale ale omului în Constituție. Drepturi absolute și drepturi relative.

Reglementare. Încă din primul său articol, legiuitorul constituant subliniază că, Constituția statului Zimbabwe este legea supremă a țării, și orice alte legi care sunt în contradicție cu aceasta sunt considerate nul în măsura în care nu concordă cu prima. Constituția actuală din Zimbabwe este rezultatul unui acord amiabil încheiat la Lancaster House în Anglia, în anul 1979, și este structurată în mai multe capitole, respectiv: dispoziții fundamentale (capitolul I), obiective naționale (capitolul II), cetățenia (capitolul III), declarația drepturilor omului (IV), autoritatea executivă și Președintele (V), puterea legislativă (VI), sistemul lectoral (VII), sistemul judiciar și instanțele (VIII), administrația publică (IX), serviciul civil (X), serviciile de securitate (XI), comisia independentă de sprijin a democrației (XII), instituțiile pentru combaterea corupției și a crimelor (XIII), guvernarea provincială și locală (XIV), valorile tradiționale ale liderilor (XV), agricultura (XVI), finanțele (XVII), dispoziții generale privind rezervele (XVIII)⁵.

Trebuie remarcat mai întâi aspectul că în capitolul IV este recunoscută existența unei Declarații a drepturilor omului, structurată în trei părți: aplicarea și interpretarea drepturilor, reglementarea punctuală a drepturilor și a libertăților fundamentale, recunoaşterea unor drepturi suplimentare anumitor categorii de persoane (femei, copii, bătrâni, persoane cu dizabilităţi, veteranii cau au liptat pentru independenţa ţării), exercitarea drepturilor şi protejarea acestora de către instanţe, respectiv enumerarea drepturilor intangibile şi condiţiilor în care celelalte drepturi pot fi limitate prin lege.

Declarația drepturilor a fost o caracteristică esențială a Constituției Republicii Zimbabwe încă de la obținerea independenței. Cu toate acestea, Declarația a fost criticată pentru că ar fi prea sumară, în ceea ce privește numărul drepturilor consacrate și, chiar și acestea au fost modificate în scopul protejării statului de răspunderea care rezultă din abuzurile sale regulate și arbitrare la adresa drepturile omului, sub masca interesului național. Totodată, s-a arătat că derogarea și limitările drepturilor sunt prea excesive și, în unele cazuri, golind de substanță drepturile în totalitate, situația fiind totuși mult îmbunătățită prin intervenția și corectarea criticilor cu ocazia ultimei revizuiri importante a Constituției din anul 2013.

 Declarația debutează cu importanța respectării drepturilor omului, prevăzându-se în art. 44-45 că statul și fiecare persoană, inclusiv persoanele juridice, și fiecare instituție și agenție a guvernului la fiecare nivel trebuie să respecte, să protejeze, să promoveze și să îndeplinească drepturile și libertățile recunoscute în aceasta, în măsura în care le sunt aplicabile. Similar art. 20 alin. 1 din Constituția României, art. 46 din Constituția statului Zimbabwe prevede că, în procesul de interpretare și aplicare instanțele trebuie să ia în considerare dreptul internațional și toate tratatele și convențiile la care Zimbabwe este parte, iar în anumite condiții instanța poate lua în considerare chiar legea străină relevantă.

Apoi, într-o manieră concisă și neexhaustivă⁶ în Constituția republicată sunt reglementate punctual, principalele drepturi și libertăți fundamentale ale cetățeanului în Zimbabwe, o parte dintre acestea fiind preluate și adaptate din instrumentele internaționale și regionale clasice privind drepturile omului:

• dreptul la viață; (art. 48)

După ce statuează principiul natural universal că orice persoană are dreptul la viață, se prevede că o lege poate permite pedeapsa cu moartea să fie aplicată numai unei persoane condamnate pentru crimă comisă în circumstanțe agravante, și sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: (a) legea trebuie să permită instanței o marjă de apreciere în aplicarea acestei sancțiuni, (b) pedeapsa poate fi dispusă numai printr-o hotărâre definitivă a unei instanțe competente, (c) pedeapsa nu poate să fie aplicată unei persoane care era în vârstă de mai puțin de 21 de ani când infracțiunea a fost comisă, sau care are o vârstă de mai mult de șaptezeci de ani, (d) pedeapsa nu trebuie să fie impusă sau aplicată față de o femeie, (e) persoana condamnată trebuie să aibă dreptul de a solicita grațierea sau comutarea pedeapsei de Președinte. Un act al Parlamentului trebuie să protejeze viața copiilor nenăscuți, și că Legea trebuie să prevadă că sarcina poate fi întreruptă numai în conformitate cu aceasta.

Din conținutul dreptului se observă că acesta are caracter relativ, așa cum se admite și în reglementarea din art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cel mai important instrument de protecție in materiela nivel european. Totodată, prin excluderea femeilor de la aplicarea pedepsei cu moartea, este evident că se creează o discriminare față de bărbați, rațiunile legiuitorului fiind chestionabile.

• dreptul la libertate; (art. 49)

Dreptul resupune că orice persoană are dreptul la libertate personală, care include dreptul de a nu fi deținut fără proces, și dreptul persoanei de a nu fii privată de libertate în mod arbitrar sau fără o cauză.

Similar art. 1 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cuprinsul acestui drept se prevede imperativ și principiul inderogabil că nici o persoană nu poate fi întemnițată pe motiv de incapacitate de a îndeplini o obligație contractuală.

• drepturile persoanelor arestate sau deținute; (art. 50)

Dată fiind importanța sa, acest drept este reglementat atent și detaliat de legiuitorul constituant, are un conținut procesual consistent și presupune că, orice persoană arestată: (a) trebuie să fie informată în momentul arestării despre motivul arestării; (b) are dreptul la consiliere, fără întârziere, pe cheltuiala statului, pentru a contacta soțul sau partenerul, sau practician în domeniul juridic sau o rudă, sau pe oricine altcineva, la alegerea ei, respectiv pe cheltuiala proprie să se consulte în privat cu un jurist; (c) dreptul la demnitate umană – persoana trebuie să fie tratată cu omenie și cu respect pentru demnitatea sa inerentă; (d) trebuie să fie eliberată necondiționat sau în condiții rezonabile, pe parcursul procesului, cu excepția cazului în care există motive întemeiate care să justifice detenția în continuare; și (e) dreptul la contestarea legalității arestării în fața unei instanțe și de a fi eliberată imediat dacă arestarea este nelegală.

Orice persoană deținută în scopul aducerii sale în fața unei instanțe sau pentru o presupusă infracțiune, și care nu este eliberată trebuie să fie adusă în fața unei instanțe, cât mai curând posibil și în orice caz, nu mai târziu de 48 de ore după ce arestarea a avut loc sau detenția a început, indiferent dacă termenul se împlinește într-o zi de sâmbătă, duminică sau sărbătoare legală. Orice persoană care nu este adusă în instanță în termenul de 48 de ore, trebuie să fie eliberată imediat, cu excepția cazului când detenția a fost anterior extinsă de către o instanță competentă.

Orice persoană care este arestată sau deținută pentru o presupusă infracțiune are: (a) dreptul să rămână tăcută; (b) dreptul de a fi informată prompt cu privire la dreptul la tăcere, și a consecințelor exercitării sau nu a acestui drept; (c) să nu fie obligat să facă orice confesiune sau admitere a vinovăției;și (d) la prima apariție în instanță după ce a fost arestat să fie informat cu privire la motivul reținerii, de ce detenția trebuie să continue sau să fie eliberată în cursul procesului.

Orice persoană care este deținută, inclusiv un prizonier condamnat, are dreptul: (a) să fie informat cu promptitudine cu privire la motivul reținerii acestuia; (b) pe cheltuiala proprie, să se consulte în privat cu un practician în domeniul juridic, la alegere, și de a fi informat cu privire la acest drept cu promptitudine; (c) dreptul la consiliere – pentru a comunica cu, și să fie vizitat de un soț sau partener, o rudă sau un consilier religios ales, dreptul la un avocat, dreptul la un medic ales, și sub rezerva unor restricții rezonabile impuse pentru siguranța și administrarea închisorii sau a locului de detenție, de oricine altcineva la alegere; (d) la condiții de detenție, care sunt în concordanță cu demnitatea umană, inclusiv posibilitatea de exerciții fizice și furnizarea, pe cheltuiala statului, de cazare adecvată, facilități, igienă personală, nutriție, materiale de lectură corespunzătoare și tratament medical; și (e) să conteste legalitatea detenției în fața unei instanțe și, în cazul în care reținerea este ilegală, să fie eliberat imediat.

Orice persoană care este deținută pentru o presupusă infracțiune și nu este judecat într-un termen rezonabil trebuie să fie eliberat din detenție, fie necondiționat sau în condiții rezonabile pentru a se asigura că, după ce a fost eliberat poate participa la proces, nu interferează cu probele care urmează să fie administrate în proces, nu comite nici o altă infracțiune înainte de începerea judecății. Arestul sau detenția care contravine acestor dispoziții este ilegală.

Orice persoană care a fost arestată sau deținută în mod ilegal are dreptul de la repararea de la persoana responsabilă pentru arestarea sau reținerea, dar o lege poate proteja următoarele persoane de răspundere: (a) un executor judecătoresc care acționează în exercitarea puterii judecătorești în mod rezonabil și cu bună-credință; (b) orice alt funcționar public care acționează în mod rezonabil și cu bună-credință și fără ignoranță culpabile sau neglijență.

• dreptul la demnitate umană; (art. 51)

Implică faptul că orice persoană are demnitate inerentă vieții sare private și publice, precum și dreptul de a-i fi respectată și protejată această demnitate.

• dreptul la integritate şi securitate personală; (art. 52)

Orice persoană are dreptul la integritate corporală și psihologică, care include: (a) dreptul de a fi protejată împotriva tuturor formelor de violență din surse publice sau private; (b) sub rezerva altor prevederi din Constituție, de a lua decizii în ceea ce privește reproducerea sa; (c) dreptul să nu fie supusă unor experimente medicale sau științifice sau la extracția sau utilizarea de țesut corporal, fără consimțământul informat al acesteia.

• libertatea de a nu fi supus la tortură sau pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante; (art. 53)

Nici o persoană nu poate fi supusă torturii fizice sau psihice sau crude, sau la pedepse ori tratamente inumane sau degradante.

• libertatea de a nu fi supusă sclaviei sau în stare de servitute; (art. 54)

Nici o persoană nu poate fi supusă la sclavie sau în servitute.

• libertatea de a nu fi supusă la muncă forțată sau obligatorie; (art. 55)

Nici o persoană nu poate fi obligată pentru a efectua munca forțată sau obligatorie.

• dreptul la egalitate și nediscriminare; (art. 56)

Drept complex ce presupune că toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul la o protecție egală și beneficii conferite de lege. Femeile și bărbații au dreptul la tratament egal, inclusiv dreptul de a egala oportunități în sferele politice, economice, culturale și sociale. Orice persoană are dreptul de a nu fi tratată într-un mod incorect sau de o manieră discriminatorie pe motive, cum ar fi de naționalitate, rasă, culoare, trib, locul nașterii, origine etnică sau socială, de limbă, de clasă, convingeri religioase, apartenență politică, opinie, personalitate, cultură, sex, stare civilă, vârstă, sarcină, handicap sau statut economic sau social, sau dacă este născută în afara căsătoriei.

O persoană este tratată într-un mod discriminatoriu, dacă aceasta (a) este supusă în mod direct sau indirect, la o condiție, restricție sau handicap la care alte persoane nu sunt supuse; (b) altei persoane îi este acordat în mod direct sau indirect, un privilegiu sau avantaj suplimentar nejustificat.

Discriminarea pe oricare dintre motivele enumerate anterior este acceptată dacă s-a stabilit că este corectă, rezonabilă și justificată într-o societate democratică bazată pe deschidere, dreptate, demnitatea umană, egalitate și libertate.

Pentru a sublinia importanța egalității dintre sexe, legiuitorul constituant a reglementat în art. 245-247 o Comisie în acest sens (Zimbabwe Gender Commission), în ale cărei atribuții intră, între altele, să investigheze eventualele încălcări ale drepturilor legate de sex, să efectueze cercetări în chestiuni legate de gen și justiția socială și să recomande modificări ale legilor și practicilor care duc la discriminare bazate pe gen, să recomande programe de acțiune afirmativă pentru a atinge egalitatea de gen, să facă tot ce este necesar pentru promovarea egalității de gen – putând inclusiv sesiza organelor competente în vederea declanșării urmăririi penale pentru încălcări penale ale drepturilor referitoare la gen.

• dreptul la viață privată; (art. 57)

Orice persoană are dreptul la viață privată, care include dreptul: (a) de a nu se intra în casa sa, sediul sau bunuri sale fără permisiunea sa; (b) de a nu-i fi percheziționată persoana sa, casa, sediu sau bunuri sale; (c) de a nu i se confisca bunurile; (d) dreptul la confidențialitatea comunicațiilor efectuate, și de a nu-i fi dezvăluită starea sa de sănătate.

• libertatea de întrunire și de asociere; (art. 58)

Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere, precum și dreptul de a nu se asocia cu alte persoane. Nici o persoană nu poate fi constrânsă să facă parte dintr-o asociație sau a participa la o reuniune.

– libertatea de a demonstra și de a face petiții; (art. 59)

Orice persoană are dreptul de a demonstra și de a adresa petiții, dar aceste drepturi trebuie să fie exercitate în mod pașnic.

– libertatea de conștiință; (art. 60)

Orice persoană are dreptul la libertatea de conștiință, care include libertatea de gândire, de opinie, religie sau credință, respectiv libertatea de a practica și propaga și da expresie gândirii sale, opiniilor, religiei sau credințelor sale, în public sau în privat, singur sau împreună cu alții. Nici o persoană nu poate fi obligată să depună jurământul care este contrar religiei sau credinței sale. Părinții și tutorii copiilor minori au dreptul de a stabili, în conformitate cu convingerile lor, educația morală și religioasă a acestora, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere drepturilor la care copiii sunt îndrituiți în conformitate cu Constituția, inclusiv drepturile lor la educație, sănătate, siguranță și bunăstare.

– libertatea de exprimare și libertatea presei; (art. 61)

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, care include: (a) libertatea de a căuta, de a primi și de a comunica idei și alte informații; (b) libertatea de exprimare artistică și de cercetare științifică și creativitate; și (c) libertatea academică. Orice persoană are dreptul la libertatea mass-media, care include între altele libertatea protecția confidențialității surselor de informare ale jurnaliștilor. În ciuda recunoașterii acestui drept în Constituție, în practică se constată și în prezent numeroase încălcări ale acestui drept, existând dificultăți majore de armonizare a legislației infraconstituționale cu prevederile legii fundamentale⁷.

Difuzarea și alte mijloace electronice de comunicare au libertatea de stabilire, sub rezerva procedurilor de acordare a licențelor de stat care sunt necesare pentru a reglementa undele radio și alte forme de distribuire a semnalului; sunt independente de controlul exercitat de către guvern sau din interese de natură politică sau comercială.

Totodată, se prevede că toate mijloacele de comunicare mass-media de stat trebuie să fie libere să stabilească în mod autonom conținutul editorial al acestora, al emisiunilor sau a altor comunicări, să fie imparțiale și să oferă oportunități echitabile pentru prezentarea de opinii divergente.

Dreptul în discuție nu este unul absolut și necondiționat, prevăzându-se că libertatea de exprimare și libertatea presei exclude: (a) instigarea la violență; (b) discursul la ură; (c) un prejudiciu rău intenționat reputației sau demnității unei persoane; sau (d) încălcarea intenționată sau nejustificată a dreptului unei persoane la viață privată.

• dreptul de acces la informație; (art. 62)

Fiecare cetățean din Zimbabwe sau rezident permanent, inclusiv persoane juridice și mass-media din Zimbabwe, are dreptul de acces la orice informații deținute de către stat sau de către orice instituție sau agenție de guvern la fiecare nivel, în măsura în care informația este necesară în interesul responsabilității publice. Orice persoană, inclusiv mass-media din Zimbabwe, are dreptul de acces la orice informație deținută de către orice persoană, inclusiv statul, în măsura în care informația este necesară pentru exercitarea sau protejarea unui drept.

Orice persoană are dreptul la corectarea informațiilor sau ștergerea informații false, eronate sau înșelătoare, care sunt deținute de către stat sau a orice instituție sau o agenție a guvernului la orice nivel, și care se referă la acea persoană.

Legiuitorul are obligația Legislați să adoptate legi pentru a pune în aplicare acest drept, dar poate restricționa accesul la informații în interesul apărării, securității publice sau profesionale sau apărarea confidențialității, în măsura în care restricția este rezonabilă, necesară și justificată într-o societate democratică bazată pe deschidere, dreptate, demnitate umană, egalitate și libertate.

În plus, art. 249 din Constituția republicată introduce și o Comisie pentru libertatea mass-mediei, cu următoarele funcții: (a) să susțină, să promoveze și să dezvolte libertatea mass-media, (b) promovarea și aplicarea bunelor practici și a eticii în mass-media, (c) să monitorizeze difuzarea în interes public și, în special, să se asigure de corectitudinea și diversitatea punctelor de vedere reprezentând, în general, societatea din Zimbabwe, (d) să încurajeze formularea de coduri de conduită pentru persoanele angajate în mass-media și, acolo unde nu există un astfel de cod, să formuleze și să aplice unul, (e) să primească și să examineze plângerile din partea publicului și, după caz, să ia măsuri împotriva jurnaliștilor și a altor persoane angajate în mass-media, sau în radiodifuziune, despre care se constată că au încălcat orice lege sau orice comportament aplicabil acestora, (f) să se asigure că poporul din Zimbabwe are acces corect și larg la informație, (g) pentru a încuraja utilizarea și dezvoltarea tuturor limbilor recunoscute oficial in Zimbabwe, (h) să încurajeze adoptarea de noi tehnologii în mass-media și în diseminarea informațiilor, (i) să promoveze concurența loială și diversitatea în mass-media, (j) să efectueze cercetări în chestiuni legate de libertatea presei și, în acest sens, să promoveze reforme ale legii, (k) să investigheze orice comportament sau circumstanță care pare să amenințe libertatea mass-media – însă numai dacă această atribuție îi este acordată expres printr-un act al Parlamentului.⁸

• dreptul la limbă și cultură; (art. 63)

Fiecare persoană are dreptul să folosească limba aleasă, și libertatea de a participa la viața culturală, la alegerea sa, dar nici o persoană care exercită aceste drepturi nu poate face acest lucru într-un mod care este incompatibil cu celelalte prevederi constituționale.

• libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupației; (art. 64)

Orice persoană are dreptul de a alege și desfășura orice profesie, meserie sau ocupație, dar numai în condițiile reglementate prin lege.

• dreptul la muncă; (art. 65)

Orice persoană are dreptul la practică și standarde de muncă echitabile, iar angajații la condiții de siguranță și satisfăcătoare de muncă, și să fie plătit cu un salariu echitabil și rezonabil. Cu excepția membrilor serviciilor de securitate, fiecare persoană are dreptul de a forma și sa adere la sindicate ale angajaților sau organizații patronale la alegerea lor, și să participe la activitățile legale ale acestor uniuni și organizații.

Cu excepția membrilor serviciilor de securitate, fiecare angajat are dreptul de să participe la o acțiune colectivă de oferire locuri de muncă, inclusiv dreptul la grevă, la a rămâne sau a se retrage din munca și de a întreprinde alte acțiuni concertate similare, dar o lege poate îngrădi exercitarea acestui drept, în scopul de a menține active serviciile esențiale.

Cu excepția membrilor serviciilor de securitate, fiecare angajat, angajator, uniune comercială, sau organizație a angajaților sau a angajatorilor are dreptul sa se angajeze în negocieri colective, să organizeze, să formeze și să se alăture unei federații de astfel de uniuni și organizații.

Femeile și bărbații au dreptul la o remunerație egală pentru muncă similară. În plus, angajați femei au dreptul la concediu de maternitate plătit integral, pentru o perioadă de cel puțin trei luni⁹.

• libertatea de circulație și de ședere; (art. 66)

Fiecare cetățean zimbabwean are dreptul de a intra în Zimbabwe, dreptul la imunitate împotriva expulzării din Zimbabwe și dreptul la un pașaport sau alt document de călătorie.

De asemenea, fiecare cetățean din Zimbabwe și orice sltă persoană care este legal stabilită în Zimbabwe are dreptul de a circula liber în Zimbabwe, de a avea reședința în orice parte din Zimbabwe, respectiv de a părăsi Zimbabwe.

• drepturi politice; (art. 67)

Fiecare cetățean din Zimbabwe are dreptul la alegeri libere, corecte și regulate pentru orice funcții publice stabilite în baza Constituției sau orice altă lege, și dreptul de a face alegeri politice liber.

Sub rezerva celorlalte prevederi constituționale, fiecare cetățean zimbabwean are dreptul de a forma, de a se alătura și sau participa la activitățile unui partid politic sau la organizarea de alegeri a acestora, la o campanie desfăşurată liber și pașnic pentru un partid politic sau cauză, respectiv dreptul de a participa în mod individual sau colectiv, în adunări sau grupuri sau în orice alt mod, în activități pașnice pentru a influența, provoca sau sprijinii politicile guvernului sau orice cauză politică.

Pe de altă parte, fiecare cetățean zimbabwean, care sau vârsta peste 18 ani are dreptul: (a) de a vota la toate alegerile și referendumurile stabilite prin Constituție sau orice alte legi, (b) de a candida pentru o funcție publică și, dacă va fi ales, să dețină un astfel de birou. În scopul promovării democrației multi-partid, un act al Parlamentului trebuie să prevadă finanțarea partidelor politice.

În art. 238-239 din Constituția republicată, este reglementată detaliat Comisia Electorală (instituită în anul 2004) din Zimbabwe, care are în principal rolul de a organiza și supravegherea că alegerile și referendumurile se desfășoară în mod eficient, în mod liber, echitabil, transparent și în conformitate cu legea, litigiile născute pe aceste segment fiind de competența instanțelor electorale.

• dreptul la justiţie administrativă; (art. 68)

Similar art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un comportament din partea administraţiei, care este legal, prompt, eficient, rezonabil, proporțional, imparțial şi echitabil, atât pe fond cât și sub aspect procedural. Orice persoană al cărei drept, libertate, interes sau așteptări legitime au fost afectate negativ prin comportamentul administrativ al unei autorităţi are dreptul de a-i fi date cu promptitudine și în scris motivele acestui comportament.

Un act al Parlamentului trebuie să pună în aplicare aceste drepturi, și trebuie să promoveze o administrare eficientă şi prevadă posibilitatea revizuirii comportamentului administrativ de către o instanță independentă și imparțială.

• dreptul la un proces echitabil; (art. 69)

Orice persoană acuzată de o infracțiune are dreptul la un proces echitabil și public, într-un termen rezonabil în fața unei instanțe independente și imparțiale.

În determinarea drepturilor și obligațiilor civile, fiecare persoană are dreptul la un proces echitabil, public și rapid, într-un termen rezonabil, înaintea unei instanţe independente și imparțiale, a unui tribunal sau alt forum stabilit prin lege.

Spre deosebire de textul corespondent din Convenţia E.D.O., legiuitorul constituant zimbabwean recunoaşte expres şi dreptul de acces la justiţiei, stipulând că orice persoană are dreptul de acces la instanțele de judecată, sau la un alt tribunal sau forum stabilit prin lege pentru soluționarea oricărui litigiu. În exercitarea acestui drept, se mai prevede că orice persoană are dreptul, pe cheltuiala proprie, de a alege și de a fi reprezentată de un jurist în fața oricărei instanțe, tribunal sau forum.

• dreptul persoanelor acuzate; (art. 70)

În completarea dreptului precedent, art. 70 prevede distinct că orice persoană acuzată de o infracțiune are următoarele drepturi speciale: (a) să fie presupusă nevinovată până când vinovăția va fi dovedită; (b) să fie informată cu promptitudine despre acuzaţie, suficient de detaliat pentru a putea raspunde; (c) să i se acorde timp și facilități adecvate pentru a pregăti o apărare; (d) dreptul de a alege un practician în drept și, pe cheltuiala proprie, să fie reprezentată de acesta; (e) să fie reprezentată de un practician în domeniul juridic, desemnat de stat și pe cheltuiala acestuia, în cazul în care ar avea ca rezultat o nedreptate substanțială în caz contrar; (f) să fie informată cu promptitudine cu privire la drepturile conferite prin literele (d) și (e); (g) să fie prezentă la proces atunci când există riscul să fie încarcerată; (h) să prezinte și să poată contesta probele; (i) să rămână tăcută și să nu depună mărturie sau să fie obligată să prezinte probe autodenunțătoare; (j) să aibă dreptul la un interpret în orice stadiu al procedurii, într-o limbă pe care o intelege; (k) să nu fie condamnat pentru o acțiune sau omisiune care nu a fost considerată infracțiune atunci când a avut loc; (l) să nu fie condamnată pentru o acțiune sau omisiune care nu mai este incriminată ca infracțiune; (m) să nu fie urmărită sau judecată pentru o infracțiune care a fost anterior grațiată sau pentru care a fost achitată sau condamnată anterior; (n) să fie condamnată la cea mai mică dintre pedepsele prescrise în cazul în care pedeapsa prevăzută pentru infracțiune a fost modificată între momentul comiterii faptei și momentul condamnării. Prin acest din urmă drept, se recunoaşte practic existenţa legii penale mai favorabile inculpatului/condamnatului

În cazul în care anumite informații trebuie comunicate persoanei, acestea trebuie să fie oferite într-o limbă pe care persoana o înțelege, iar în cazul în care persoana nu poate citi sau scrie, orice document incluzând informațiile trebuie să fie explicate în așa fel încât persoana vizată să le poată înțelege.

În orice proces penal, probele că au fost obținute într-un mod care încalcă oricare dintre prevederile acestui articol, trebuie să fie exclusă în cazul în care admiterea probelor ar face procesul nedrept sau ar fi în detrimentul administrării justiției sau a interesului public.

Orice persoană care a fost judecată pentru o infracțiune are dreptul, suportând cheltuielile, de a primi o copie a procesului-verbal al procesului într-un termen rezonabil după pronunțarea hotărârii în proces.

Orice persoană care a fost judecată și condamnată pentru o infracțiune are dreptul, în condiţiile prevăzute de lege, sa facă apel la o instanță superioară împotriva condamnării sau a sentinței.

• dreptul la proprietate; (art. 71)

În conţinutul acestui drept complex esențial, mai întâi este inclus dreptul la pensie şi la o serie de drepturi sociale, prevăzându-se apoi că fiecare persoană are dreptul, în orice parte din Zimbabwe, la a dobândi, deține, ocupa, utiliza, transfera, ipoteca, deţine în leasing sau dispune de toate formele de proprietate, fie individual, fie în asociere cu alte persoane.

Dată fiind importanţa resurselor şi pe fondul abuzurilor create de coloniștii britanici care au marcat istoria proprietăţii în acest stat al lumii, Constituția acordă un spațiu consistent reglementării acestui drept, prevăzându-se mai întâi principiul esențial că nici o persoană nu poate fi în mod forţat lipsită de proprietatea sa – principiu de bază recunoscut în majoritatea convenţiilor internationale privind drepturile omului –, cu excepția cazului în în care sunt satisfăcute următoarele condiții: (a) privarea de proprietate este stabilită printr-o lege cu aplicare generală; (b) privarea de proprietate este necesară pentru oricare dintre următoarele motive – i. în interesul apărării, siguranței publice, ordinea publică, moralitatea publică, sănătate publică sau din considerente de urbanism și amenajarea teritoriului; ii. în scopul de a dezvolta sau de a folosi orice alte bunuri pentru un scop util comunităţii; (c) legea autorizează preluarea i. cu acordarea unui preaviz rezonabil despre intenția de a dobândi proprietatea, pentru orice persoană ale cărei interese sau chiar drept de proprietate ar fi afectat de achiziție; ii. să plătească o compensație echitabilă și adecvată pentru achiziție înainte de dobândirea proprietății sau într-un termen rezonabil după achiziţie; și iii. în cazul în care achiziția este contestată, persoana deposedată să poată apela la o instanță competentă înainte de dobândirea dreptului de proprietate, dar nu mai târziu de treizeci de zile de la achiziție, pentru un ordin de confirmare a achiziției; (d) legea dă dreptul oricărei persoane a cărei proprietate a fost achiziționată să apeleze la o instanța competentă pentru returnarea promptă a bunului în cazul în care instanța nu confirmă achiziția; și (e) legea dă dreptul oricărui solicitant de despăgubire să se adreseze unei instanțe competente pentru determinarea existenței, naturii și valoarea despăgubirii, legalitatea privării de proprietate și valoarea compensației la care persoana are dreptul, și de a solicita instanței un ordin pentru plata promptă a oricărei compensări.

În context, trebuie amintit că și în prezent dominantă este proprietatea de stat – reminescență a preluărilor la momentul ocupării țării de către coloniile engleze, existând numeroase dispute judiciare prin care foștii proprietari deposedați nelegal de dreptul de proprietate privată, încearcă să obțină în justiţie reconstituirea drepturilor și/sau despăgubiri, legislația actuală fiind încă imprecisă și neunitară sub acest aspect¹⁰.

• dreptul la pământ agricol; (art. 72)

După ce mai întâi legiuitorul constituant defineşte termenii de teren şi teren agricol, sunt apoi legiferate detaliat dispoziţii privind redistribuirea bogățiilor naturale, protecția mediului, restricții privind drepturile grupurilor de a dobândii acest drept şi de a fi despăgubiţi. Reţine atenţia prevederea potrivit căreia printr-un act al Parlamentului poate fi incriminată ca infracțiune fapta oricărei persoană care face sau încearcă fără drept, să dețină sau să ocupe terenurile agricole menționate în această secțiune sau alte terenuri de stat.

Reglementarea este întregită cu trimiteri la istoria țării şi crimele regimului politic anterior – dominația colonială când oamenii din Zimbabwe au fost în mod nejustificat deposedați de terenuri și alte resurse fără compensație, fapta care a determinat oamenii sa ia armele pentru a recâștiga terenul lor și suveranitatea politică, iar acest lucru a dus în cele din urmă la obţinerea independenței statului Zimbabwe în anul 1980. Deşi se recunoaşte expres dreptul acestora de a redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pierdute, se prevede că în cazul în care fosta putere colonială nu reușește să plătească despăgubiri printr-un fond special constituit, Guvernul din Zimbabwe nu are obligația de a plăti despăgubiri pentru terenurile agricole preluate în mod obligatoriu după obţinerea independenţei statului¹¹.

• dreptul la un mediu sănătos şi la protecţia acestuia de către stat; (art. 73)

Fiecare persoană are dreptul la un mediu care nu este dăunător pentru sănătatea sau bunăstarea sa, și să aibă mediul protejat în beneficiul prezent și viitor al generației, prin măsuri legislative și rezonabile care să prevină poluarea și degradarea ecologică, să promoveze conservarea şi asigurarea dezvoltării ecologice durabile și utilizarea resurselor naturale, promovând în același timp dezvoltarea economică și socială.

În acest scop, statul trebuie să ia măsuri legislative și rezonabile, în limitele resurselor disponibile, pentru a realiza aplicarea progresivă a drepturile stabilite în acest articol.

– libertatea împotriva evacuării arbitrare (art. 74)

Nicio persoană nu poate fi evacuată din casa sa, sau să îi fie demolată casa fără o hotărâre judecătorească dată după luarea în considerare a tuturor circumstanțelor relevante.

• dreptul la educaţie (art. 75)

Orice cetățean sau rezident permanent al Zimbabwe are dreptul la o educație de bază finanțată de stat, inclusiv educația de bază pentru adulți, și dreptul de acces în învăţământul superior pe care statul, prin intermediul de măsuri legislative rezonabile trebuie să îl facă progresiv disponibil și accesibil.

O lege poate prevedea condiţii pentru înregistrarea instituțiilor de învățământ și, respectiv poate dispune închiderea unor astfel de instituții care nu îndeplinesc standarde rezonabile, prevăzute pentru înregistrare.

• dreptul la asistență medicală (art. 76)

Orice cetățean sau rezident permanent al Zimbabwe are dreptul de a avea acces la serviciile de de bază pentru îngrijirea sănătății, inclusiv servicii de îngrijire a sănătății reproductive.

Totodată, se prevede că orice persoană care trăiește cu o boală cronică are dreptul de a avea acces la servicii de asistență medicală de bază pentru boala în cauză.

Niciunei persoane nu îi poate fi refuzate îngrijirii medicale de nicio instituţie, statul trebuind să ia măsuri legislative și alte măsuri rezonabile, în limitele resurselor disponibile, pentru a asigura realizarea progresivă a acestui drept.

• dreptul la hrană și la apă (art. 77)

Fiecare persoană are dreptul la apă sigură, curată și potabilă, și la alimente suficiente. Statul trebuie să ia măsuri legislative și alte măsuri rezonabile, în limitele resurselor de care acesta dispune, pentru a asigura realizarea progresivă a acestui drept.

• dreptul de a întemeia o familie (art. 78)

Orice persoană care a împlinit vârsta de optsprezece ani are dreptul de a întemeia o familie. Este interzisă căsătoria între persoanele de același sex, şi se prevede că nici o persoană nu poate fi silită să intre în căsătorie împotriva voinței sale.

Cu scopul declarat de a asigura o mai mare certitudine şi efectivitate a drepturilor, în partea a treia a Declaraţiei privind drepturile, sunt recunoscute şi detaliate o serie de drepturi şi libertăţi următoarelor pentru anumite categorii de persoane: femei, copii, bătrâni, persoane cu dizabilităţi, veteranii cau au luptat pentru independenţa ţării.

Astfel, în ce priveşte drepturile femeilor, art. 80 din Constituţie prevede că fiecare femeie are demnitate deplină și egală a persoanei sale cu bărbatul, iar acest lucru include șanse egale în accesul la activități politice, economice și sociale. Femeile au aceleași drepturi ca și bărbații în ceea ce privește custodia și tutela copiilor, dar un act al Parlamentului poate reglementa modul în care aceste drepturi trebuie să fie exercitate. Toate legile, obiceiurile, tradițiile și practicile culturale care încalcă drepturile conferite femeilor prin Constituție sunt nule în măsura încălcării¹².

Fiecare copil, adică fiecare băiat și fată sub vârsta de optsprezece ani, are dreptul la: (a) tratament egal în fața legii, inclusiv dreptul de a fi ascultat; (b) de a primi un nume de familie și prenume; (c) în cazul unui copil care este născut în Zimbabwe, în afara Zimbabwe dar este un cetățean din Zimbabwe prin decendenţă, are dreptul la furnizarea promptă a unui certificat de naștere; (d) dreptul la îngrijire părintească din partea familiei, sau la îngrijirea corespunzătoare când este scos din mediul familial; (e) să fie protejat împotriva exploatării economice și sexuale, evitat de la acte de maltratare, neglijare sau orice formă de abuz; (f) la educație, servicii de sănătate, nutriție și adăpost; (g) să nu fie recrutați într-o forță de miliție sau de a lua parte la un conflict armat sau alte ostilități; (h) să nu fie obligat să participe la orice activitate politică; (i) să nu fie reținut, decât ca măsură de ultimă instanță, iar în cazul în care se dipune măsura reţinerii să fie luată pentru cea mai scurtă perioadă corespunzătoare, să fie tratat şi să fie plasat separat de persoanele reținute în vârsta de peste optsprezece ani. Interesele copilului sunt extrem de importante în orice chestiune cu privire la acesta, având dreptul la o atenţie specială şi protecţie adecvată şi din partea instanţelor.

În privinţa categoriei sociale a persoanelor în vârstă (cele peste 70 de ani, potrivit Constituţiei), art. 82 prevede că acestea au dreptul de primi în mod rezonabil îngrijire și asistență din partea familiilor lor și a statului, dreptul la asistență medicală și de sănătate din partea statului, şi dreptul la sprijin financiar pentră păstrarea securității și a bunăstării sociale.

Referitor la persoanele cu dizabilităţi, în art. 83 se stipulează că statul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, în limitele resurselor disponibile, pentru a se asigura că persoanele cu dizabilități îşi realizează pe deplin potenţialul lor mental și fizic, pentru a le permite să trăiască împreună cu familiile lor și să participe la viața socială, de creație sau activități recreative, dar şi obligaţia de a le proteja împotriva tuturor formelor de exploatare și abuz. Li se recunoaşte totodată dreptul de acces la tratament medical, psihologic și funcțional şi la facilitățile speciale educaţionale şi profesionale necesare pentru educația lor.

Pentru veteranii care au contribuit la lupta de eliberare a statului Zimbabwe, art. 84 le recunoaşte dreptul la recunoașterea contribuției lor la acest act, precum și la bunăstarea adecvată, cum ar fi pensiile și accesul la îngrijire de bază în materie de sănătate.

Limitarea drepturilor. Drepturi absolute și drepturi relative. După reglementarea drepturilor și libertăților, analizate anterior, similar viziunii creatorilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul constitutuant zimbabwean recunoaște – implicit – în art. 86-87, dihotomia drepturi absolute și drepturi relative, ultimele putând fi limitate în anumite condiții.

În primul rând este consfinţit principiul că drepturile și libertățile fundamentale trebuie exercitate în mod rezonabil și cu respectarea drepturilor și libertăților altor persoane. Restrângerea este posibilă în baza unei legi de aplicare generală și în măsura în care limitarea este echitabilă, rezonabilă, necesară și justificată într-o societate democratică bazată pe deschidere, justiție, demnitate umană, egalitate și libertate, luând în considerare: (a) natura dreptului sau a libertății în cauză, (b) scopul limitării – în special interesele apărării, siguranța publică, ordinea publică, moralitatea publică, sănătatea, planificarea regională sau urbană sau interesul public general, (c) natura și amploarea limitării, (d) necesitatea de a se asigura că orice persoană care beneficiază de drepturi și libertăți nu aduce atingere drepturilor și libertăților celorlalți, (e) relația dintre limitare și scopul său, în special dacă impune restricții mai mari asupra dreptului sau libertății în cauză decât este necesar pentru a-și atinge scopul, și (f) dacă există mijloace mai puțin restrictive de realizare a scopului ingerinţei.

A doua situația care permite limitarea drepturilor, este reprezentată de cazurile de urgență publică, care trebuie stabilite printr-o lege scrisă de aplicare generală ce trebuie publicată în Monitorul Oficial.

Cu toate acestea, se prevede imperativ că nici o lege nu poate limita și nicio persoană nu poate încălca următoarele drepturi (drepturi intangibile): (a) dreptul la viață, cu excepțiile specificate în art. 48, (b) dreptul la demnitate umană, (c) dreptul de a nu fi torturat sau supus la cruzimi, tratamente sau pedepse inumane sau degradante, (d) dreptul de a nu fi plasat în sclavie sau în servitute, (e) dreptul la un proces echitabil, (g) dreptul de a obține un ordin de habeas corpus – în cazul persoanelor deținute sau arestate.

În vederea alinierii la celelalte juridicții ale statelor, în forma republicată din 2013 a Constituției, în art. 243-244 este introdusă o nouă autoritate – Comisia pentru Drepturile Omului din Zimbabwe, care are următoarele funcții: (a) promovare pentru conștientizarea și respectarea drepturilor și libertăților omului la toatele nivelurile societății, (b) să promoveze protecția, dezvoltarea și realizarea drepturilor și libertăților omului, (c) să monitorizeze, să evalueze și să verifice respectarea drepturilor și libertăților omului, (d) să primească și să examineze plângerile din partea publicului și să ia astfel de măsuri în ceea ce privește plângerile pe care le consideră întemeiate, (e) protejarea publicului împotriva abuzului de putere și a cazurilor de administrare defectuoasă de către instituțiile de stat și de către angajaţii acestor instituții, (f) să investigheze comportamentul oricărei autorități sau persoane, în cazul în care se susține că oricare dintre drepturile și libertățile omului prevăzute în Declarația Drepturilor au fost încălcate de autoritatea sau persoana respectivă, (g) să asigure despăgubirea adecvată, inclusiv să recomande începerea urmăririi penale a infractorilor, în care drepturile sau libertățile omului au fost încălcate, (h) să îndrume pe Comisarul general al poliției să investigheze cazurile privind presupuse încălcări prin infracțiuni ale drepturilor sau libertăților omului, care are obligația de a raporta Comisiei cu privire la rezultatele oricărei astfel de investigații, (i) să recomande Parlamentului măsuri eficiente de promovare a drepturilor și libertăților omului, (j) să desfășoare activități de cercetare în probleme legate de drepturile și libertățile omului și justiție socială, (k) poate vizita și inspecta – închisorile, locurile de detenție, taberele de refugiați și facilitățile aferente, locurile unde sunt deținute persoane cu probleme mentale sau cu handicap intelectual –, pentru a stabili condițiile în care sunt ținute acolo și modul de aplicare a legii în aceste locuri. Comisia pentru drepturile omului din Zimbabwe poate, prin intermediul ministrului competent, să prezinte Parlamentului rapoarte privind chestiuni specifice legate de drepturile și libertățile omului care, în opinia Comisiei, ar trebui aduse în atenția Parlamentului.

4. Aspecte privind organizarea sistemului judiciar şi autoritățile investite cu înfăptuirea justiției

Autoritatea judiciară provine de la poporul din Zimbabwe și, conform art. 163 cuprinde următoarele autorități¹³:

a) Curtea Constituțională. Este cea mai înaltă instanță în toate problemele constituționale și deciziile sale cu privire la acestea chestiuni obligă toate celelalte instanțe. Cu toate acestea, art. 175 alin. 1 din Constituție prevede că și o altă instanță poate pronunța o ordonanță de invalidare constituțională a oricărei legi sau orice comportament al Președintelui sau al Parlamentului care sunt în neconcordanță cu Constituția, dar ordinul nu are forță decât dacă este confirmat de Curtea Constituțională, moment până la care procedura de judecată este supendată.

Judecătorii Curții Constituționale sunt numiți pentru un mandat nereînnoibil de cel mult cincisprezece ani, dar ei trebuie să se pensioneze mai devreme dacă ajung la vârsta de șaptezeci de ani – vârsta obligatorie de pensionare pentru judecători. După încheierea mandatului lor, pot fi numiți în calitate de judecători la Curtea Supremă sau Înalta Curte, la alegerea lor, dacă îndeplinesc condițiile de eligibilitate.

b) Curtea Supremă. Curtea Supremă este ultima instanţă de apel în Zimbabwe, cu excepția cazurilor în care este vorba despre chestiuni de competența Curții Constituționale.

c) Înalta Curte. Înalta Curte este instanță superioară de fond, cu competența de judecată originală asupra tuturor problemelor civile și penale pe întreg teritoriul Zimbabwe, putând fi instanță de apel numai dacă această competență îi este conferită printr-un act al Parlamentului. Are competența de a supraveghea instanțele magistraților și celelalte instanțe din subordine și să le revizuiască deciziile. Totodată, poate decide în probleme constituționale, cu excepția acelora în privința cărora numai Curtea Constituțională poate decide. În structura ierarhică, există și o Curte pentru litigii de muncă și angajări, dar şi o Curte pentru litigii de drept administrativ.

d) Instanțele magistraților. Au competența de a se pronunța asupra cauzelor civile și penale. În privința competenței de judecată a cauzelor penale, conform art. 193 din Constituție, aceasta revine doar Curții Constituționale, Curții Supreme, Înaltei Curți și Instanțele magistraților.

e) Instanțele judecătorești obișnuite, ale căror competențe constă în principal în aplicarea legislației cutumiare.

f) Alte instanțe înființate de sau în temeiul unui act al Parlamentului.

g) Procurorul General al Republicii.

Conducătorul sistemului judiciar este un judecător, care este responsabil de respectarea Constituției și funcţionarea Curţii Supreme de justiţie.

Plecând de la premisa expresă că rolul instanțelor este extrem de important în apărarea drepturilor, a libertăților omului dar și a statului de drept, legiuitorul constituant reglementează o serie de principii de organizare judiciară și a activității judecătorilor, între care cele mai importante sunt:

1. Justiția trebuie aplicată persoanelor, indiferent de statutul social;

2. Justiția nu trebuie amânată și, în acest scop, membrii sistemului judiciar trebuie să își îndeplinească sarcinile judiciare în mod eficient și cu promptitudine rezonabilă;

3. Membrii sistemului judiciar, individual și colectiv, trebuie să respecte și să onoreze funcția lor judiciară ca încredere publică acordată și trebuie să se străduiască să-și îmbunătățească independența pentru a menține încrederea publică în sistemul judiciar;

4. Atunci când ia o hotărâre judecătorească, orice membru al sistemului judiciar trebuie să o facă liber și fără interferențe sau influențe nejustificate.

5. (incompatibilități) Membrii sistemului judiciar nu trebuie să se angajeze în activități politice, să dețină funcții sau să fie membri ai oricărei organizații politice, să solicite fonduri sau să contribuie la orice organizație politică, ori să participe la întâlniri politice.

6. Membrii sistemului judiciar nu trebuie să solicite sau să accepte niciun cadou, împrumut sau favoare care ar putea influența comportamentul lor judiciar sau ar crea aparența că se poate produce o nedreptate judiciară;

7. Membrii sistemului judiciar trebuie să acorde prioritate activității lor față de toate celelalte activități și nu trebuie să se angajeze în activități care interferează cu sau pot compromite îndatoririle lor juridice.

8. Membrii sistemului judiciar trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a-și menține și consolida cunoștințele profesionale, abilitățile și calitățile personale, în special trebuie să se țină pasul cu evoluțiile din dreptul intern și internațional.

Judecătorii au dreptul la salariile, indemnizațiile și alte prestații stabilite și revăzute periodic de către Comisia Serviciului Judiciar (versiunea Consiliului Superior al Magistraturii, din dreptul constituțional românesc), cu aprobarea Președintelui, după consultarea ministrului justiției și cu avizul (recomandarea) ministrului de finanțe. Comisia Serviciului Judiciar poate oferi consultanță Guvernului cu privire la orice aspecte materie de justiție sau de administrare a justiției, și Guvernul trebuie să acorde atenția cuvenită oricăror astfel de recomandări. De asemenea, Comisia Serviciului Judiciar trebuie să promoveze și să faciliteze independența și responsabilitatea sistemului judiciar și eficiența, eficacitatea și transparența administrării justiției în Zimbabwe și are toate competențele necesare în aceasta scop.

În privința situațiilor în care funcția de judecător poate înceta, acestea sunt enumerate limitativ de art. 187 din Constituție: (a) incapacitatea de a îndeplini funcțiile biroului său, din cauza unor probleme psihice fizice; (b) incompetență grosieră; (c) abaterea gravă. Verificarea acestor situații se face de un Consiliu judiciar format din trei membrii numiți de Președinte, după anumite criterii prevăzute expres de lege.

5. Concluzii. Versiunea actuală a Constituției Zimbabwe, republicată în anul 2013, se raliază în mare măsură practicii comune a majorității statelor democratice în demersul atingerii unuia dintre cele mai importante obiective ale oricărui stat de drept – promovarea și protejarea continuă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, obiectiv recunoscut în toate instrumentele regionale și internaționale în materie.

În egala măsură, trebuie observat că Zimbabwe a devenit una dintre primele țări din Africa, care și-a luat angajamentul de a rezolva o altă problemă curentă cu implicații pentru în sectorul respectării drepturilor omului, respectiv situația invită în cursul anului 2013 când milioane de persoane au fost nevoite să își abandoneze casele și să plece spre sudul țării din cauze unor dezastre, cum ar fi inundațiile, seceta și furtuni, lipsa serviciilor de bază (precum educația și sănătatea) și mijloacele de trai, dar și din considerente de dezvoltare¹⁴. Guvernul din Zimbabwe a recunoscut existența acestui fenomen de deplasare internă în Zmbabwe, prin semnarea în iulie 2013 și adoptarea Convenției pentru protecție și asistență pentru persoanele strămutate intern („Convenția Kampala”), aprobată de Uniunea Africană în octombrie 2009.

Convenția reprezintă o piatră de hotar în legislația africană, ce urmărește protecția și consolidarea drepturilor omului în zonă, fiind primul tratat cu caracter juridic obligatoriu care încearcă să creeze un cadru unitar în materie pentru întreg continentul african.

In urma inlaturarii regimului Mugabe in noiembrie 2017, situatia constitutionalizarii dreptului in Zimbabwe are un trend pozitiv, inclusiv si politica de respectare a drepturilor si libertatilor fundamentale fiind imbunatatita.

__________________________________________________________________________________

BIBILIOGRAFIE:

• Constituția Zimbabwe, forma republicată în urma revizuirii în 2013, www.constituteproject.org, material furnizat de avocat Andrew Maconi – membru in Baroul Naţional din Zimbabwe şi în American Bar Asociation, şi totodată membru activ în Asociaţia Avocaţilor pentru Drepturile Omului din Zimbabwe.;

• Madhuku Lovemore, An introduction to Zimbabwean Law, Weaver Press, Harare, 2010;

• Madhuku Lovemore, Labour Law in Zimbabwe, Weaver Press, Harare, 2015;

• G. Feltoe, A guide to the Zimbabwean Law of Delict, Ediția a 3-a, Harare, 2006;

• Julie E. Stewart, In the Shadow of the Law: Women and Justice Delivery in Zimbabwe, Ed. Women and Law in Southern Africa, 2000;

• Zimbabwe Businees Law Handbook. Vol I Strategic information and Basic Laws, 2013, lucrare editată de Global Investments and Business Center, USA;

• Onias Mafa, Enna S., Norman M., Ephraim H.M., John Mpofu, Gender, Politics and Land Use in Zimbabwe 1980-2012, CODESRIA (Council for the Development of Social Science Research in Africa), 2015;

• Ben Chigara – The Humwe principle: a social ordering grundnorm for Zimbabwe and Africa ?, în lucrarea Essays in African Land Law, Ed. Robert Home, Pretoria University Law Press, 2011;

• Assessment of Support to Media on Electoral Matters in Zimbabwe (raport publicat în februarie 2017), de Andrea Malnati – expert desemnat în cadrul Programului European pentru Zimbabwe, pe sectorul mass-media din regiunea Africa de Sud, I.B.F. International Consulting;

• A review of the legal framework in Zimbabwe relating to the protection of IDPs in the context of the Kampala Convention and other supranational normative frameworks, publicat de The Internal Displacement Monitoring Centre Norwegian Refugee Council, 2014;

• Otto Saki and Tatenda Chiware – The Law in Zimbabwe, pe http://www.nyulawglobal.org/globalex/Zimbabwe.html;

• An Analysis of the COPAC Final Draft Constitution of 1 February 2013, lucrare realizată de Zimbabwe Lawyers for Human Rights (February 2013), pe www.archive.kubatana.net.;

• Bulletin of Zimbabwean law, Harare, Legal Resources Foundation;