Analiza teoretică şi jurisprudenţială asupra controlului inițiativei de revizuire a Constituției

aprilie 4, 2022 2480 views

Analiză teoretică

Modificarea Constituţiei poate fi iniţiată, conform art.150 din Constituţie, de către Preşedintele României, la propunerea Guvernului sau de cel putin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor sau de cel puţin 500 000 de cetăţeni cu drept de vot. Se poate observa faptul că această putere este dată puterii executive, prin Preşedinte şi Guvern, dar şi puterii legislative prin prisma aleşilor din Parlament. Nu este neglijată nici ,,vocea poporului’’, la care se instituie un prag de 500 000 de cetăţeni cu drept de vot.

Articol redactat de Diaconu Ruxandra-Gabriela, Grupa 404, studentă a Facultății de Drept a Universității București

Din această perspectivă, putând face o analiză comparativă cu initiativa legislativă reglementată în art. 74, se poate observa, după cum se şi preta, o rigiditate sporită, în sensul că, pentru cea din urmă iniţiativă nu se atribuie o intervenţie a Preşedintelui ( iniţiativa aparţinând Guvernului în exclusivitate), în cazul deputaţilor şi senatorilor nu este nevoie de atingerea unui prag minim de parlamentari, iar, în cazul cetăţenilor, este nevoie de un număr de minimum 100 000, faţă de   500 000 în cazul iniţiativei de revizuire a Constituţiei, unde se adaugă, pentru fiecare dintre aceste praguri, o dispersie teritorială ce trebuie respectată, anume cea din art. 74, (1): ,, Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.’’ , iar art. 150, (2) : ,, Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.’’. Importanţa Constituţiei în cadrul ierarhiei actelor legislative, aceasta ocupând cel dintâi loc, se poate observa şi prin numărul de semnături ce trebuie atins.

Legile care reglementează procedura în prezent sunt Constituţia şi Legea nr.47/1992.

Art. 151,alin. (1) din Constituţie face o distincţie ce trebuie menţionată, anume cea dintre ,,proiect’’ şi ,,propunerea de revizuire’’. Proiectul este realizat de către puterea executivă sau de cea legislativă, iar propunerea de revizuire aparţine cetăţenilor. Astfel, propunerea sau proiectul, urmând cursul legislativ, intocmit/ă cu respectarea regurilor de tehnică legislativă, trece prin filtrul Consiliul Legislativ pentru a primi un aviz pozitiv sau negativ. Doar în cazul avizului pozitiv aceasta urmează a ajunge pe masa Curţii Constituţionale, pentru un prim control.

Trecerea prin filtrul Consiliului Legislativ este consemnată în art. 19 din legea nr.47/1992, unde se precizează că proiectul sau propunerea trebuie să fie însoţit/ă de avizul Consiliului Legislativ. Astfel, proiectul/propunerea şi avizul sunt depuse la Curte, unde, conform art. 20 din cadrul aceleiaşi legi, ,, la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, președintele Curții numește un judecător-raportor și stabilește termenul de judecată.’’. Art. 19 prevede obligativitatea pronunţării Curţii în maximum 10 zile de la depunere, prin decizie.

,, Controlul înfăptuit de Curtea Constituţională va avea ca obiect deopotrivă constituţionalitatea extrinsecă şi constituţionalitatea intrinsecă a proiectului sau propunerii de revizuire a Constituţiei. Sub primul aspect, se va verifica, dacă iniţiativa de revizuire provine de la subiecte expres şi limitativ arătate în Constituţie, iar în cazul iniţiativei populare dacă reprezentativitatea s-a asigurat, atât în privinţa numărului minim de cetăţeni din cadrul electoratului, cât şi în privinţa numărului minim de judeţe din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale. Tot sub aspectul constituţionalităţii extrinseci, Curtea va avea obligaţia să se pronunţe, dacă au fost sau nu respectate limitele revizuirii în raport de circumstanţele în care se solicită revizuirea. Sub cel de-al doilea aspect – al constituţionalităţii intrinseci – Curtea se va pronunţa dacă iniţiativa de revizuire nu trece dincolo de limitele fixate prin Constituţie, în ceea ce priveşte obiectul revizuirii.’’[1] , limite fixate în art. 152 din Constituţie.

Concret, Curtea analizează îndeplinirea următoarelor condiţii, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ:

  • Existenţa titularilor iniţiativei de revizuire, anume: Preşedintele României la propunerea Guvernului sau cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor sau cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, care provin din cel puţin jumătare din judeţele ţării, iar în fiecare din acestea să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături
  • Respectarea limitelor revizuirii din art. 152 din Constituţie, anume: obiectul revizuirii să nu aibă legătură cu caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului, foma de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralism politic, limba oficială; să nu aibă ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau a garanţiilor acestora (des văzut în practica anilor 2000)
  • Să nu se ceară revizuirea pe durata stării de asediu, de urgenţă sau în timp de război

De menţionat este diferenţa de procedură de verificare a Curţii înainte de modificarea Constituţiei din 2003, căci, înainte de această revizuire, controlul asupra legii constituţionale adoptate de Parlament ( deci este vorba despre LEGEA de revizuire, nu despre proiect/ iniţiativă, care a trecut de filtrele constituţionale anterior menţionate) şi nu asupra iniţiativei de revizuire a Legii fundamentale, nu era reglementat la nivel constituţional ca atribuţie distinctă a Curţii, iar, pe de altă parte, că legea constituţională nu putea face nici obiectul unei sesizări de neconstiuţionalitate formulate ( lucru ce s-a întâmplat în 2003, soluţionată prin deciziile 356/2003, 385/2003, 612/2017 ) în cadrul controlului a priori, datorită regimului său constituţional cu totul diferit de cel al celorlalte legi – ordinare sau organice – adoptate de legiuitorul suveran şi trimise Preşedintelui spre promulgare.

 În lumina Constituţiei revizuite în anul 2003, legea constituţională, în considerarea regimului său juridic cu totul specific, nu poate constitui obiect al controlului a priori de constituţionalitate reglementat de art.146 lit. a), însă reprezintă, separat, obiect al unei atribuţii distincte a Curţii, şi anume controlul exercitat exclusiv din oficiu, în acord cu normele cuprinse la art. 23 din Legea nr. 47/1992, prin raportare la art. 146 lit. l). [2]

Analiza comparativă va fi expusă în întregul lucrării. Rigiditatea procedurii de revizuire se cimentează odată cu trecerea timpului.

De asemenea s-a reţinut – considerăm în mod corect – că prima verificare (a iniţiativei de revizuire) se realizează cu privire la un text de lege dintr-un proiect care nu trecuse încă prin procedura de dezbatere parlamentară. O a doua verificare nu este interzisă în mod expres de nici o dispoziţie în vigoare, fiind chiar recomandată în măsura în care în prima jurisdicţie constituţională s-au constatat unele inadvertenţe ale proiectului legii de revizuire faţă de textul constituţional. Acest lucru a devenit şi mai evident în urma revizuirii Constituţiei când s-a precizat în mod expres că, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. [3]

Deci, un aspect comun celor două prevederi constituţionale este faptul că, şi înainte de 2003, dar şi după 2003, se verifică proiectul/propunerea de revizuire. Diferenţe apar în cadrul verificării constituţionalităţii legii de revizuire.

Astfel, decizia oferită de Curte în urma verificării proiectului/propunerii, dacă este una favorabilă, este trimisă, împreună cu actul original dezbătut, în Parlament pentru a fi dezbătut/modificat/votat.

Conform art. 151, ,,proiectul/propunerea trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, iar în caz de dezacord, apare procedura de mediere cu vot de ¾ din numărul parlamentarilor.’’

Cum am menţionat anterior, pentru legea de revizure adoptată de Parlament, înainte de revizuirea din 2003, nu avea nevoie de o verificare ulterioară de constituţionalitate de către Curte, însă, ulterior, conform Legii nr. 47/1992, art. 23, alin.(1) impune regula ca în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională să se pronunțe, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 și 21 aplicându-se în mod corespunzător, iar la alin. (2) se precizează că ,,decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispozițiile constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaților și Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituției, pentru punerea ei de acord cu decizia Curții Constituționale’’.    Astfel, în prezent, există o obligativitate din oficiu a Curţii de verificare a legii de revizuire ulterior adoptării ei de către Parlament şi reîntoarcerea la Parlament dacă legea este neconformă.

O ultimă etapă este transpusă în art. 151, alin. (3), anume confirmarea revizuirii de către cetăţeni printr-un referendum obligatoriu. Rezultatele sunt publicate în Monitorul Oficial printr-o hotărâre confirmare a Curţii, etapă finală existentă şi înainte de revizuirea din 2003.

Constituţia, cu modficările sale, dacă sunt acceptate de cetăţeni, conform art.156, ,,se republică de către Consiliul Legilativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.’’

Capitolul II. Curtea Consituţională

Curtea Constituţională joacă un rol semnificativ în cadrul acestui proces de revizuire a Constituţiei. Întrebarea care apare este:  ce se intamplă la Curte?

În primul rând, proiectul/propunerea ajunge la Curte. Aici urmează să se exercite un control a priori, din oficiu.

În literatura de specialitate se vorbeşte despre limitele extrinseci şi cele intrinseci ale limitei de revizuire care trebuie respectate. Limitele extrinseci sunt cele de la art. 150, iar cele intrinseci se regasesc la art. 152, anterior analizate.

Dacă este cazul unei iniţiative cetăţeneşti, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile Legii nr.189/1999 cu privre la publicarea propunerii, atestarea listelor de susţinători.

Ulterior, la Curte va ajunge legea de revizuire. Acest lucru se întâmplă după modificarea constituţională din  2003.

Astfel, Curtea se uita la ce nu a avut in vedere în cadrul verificării constituţionalităţii proiectului/propunerii de revizuire, nu se mai repetă, iar dar dacă diferenţa este mare, se reverifică întrutotul. Apoi, se comunică Parlamentului.

În final, Curtea trebuie să constate validarea/invalidarea referendumului.

Capitolul III. Analiză jurisprudenţială

Este expusă o analiză jurisprundenţială a deciziilor date de Curtea Constiţională de la adoptarea constituţiei în 1991 până în prezent.

1.Decizia nr. 85/1996:

O revizuire cu privire la dreptul de proprietate.

,,Prin iniţiativa de revizuire se propune înlocuirea prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii cu următorul text: <<Averea a cărei dobândire licită nu poate fi dovedită se confiscă.>>’’

,, Este neconstituţională, deoarece ar avea ca rezultat suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.148 alin.(2) [art.152, alin.(2)] din Constituţie.’’

2.Decizia nr. 82/2000:

Este vorba tot despre o revizuire cu privire la dreptul de proprietate, doar că în acest caz este problemă cu Legea nr.189/1999. ,, În lipsa unei legi pentru reglementarea exercitării de către cetăţeni a iniţiativei legislative, în vigoare în perioada în care s-au întocmit, s-au semnat şi s-au atestat listele de susţinători, nu se poate verifica autenticitatea semnăturilor din liste, calitatea de cetăţeni cu drept de vot a semnatarilor şi nici dispersia teritorială a acestora, pentru a se pronunţa asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.146 din Constituţie.’’

3.Decizia nr. 148/2003:

Este decizia care urmează a duce spre modificarea Constituţiei.

Problemă cu dreptul de proprietate şi suprimarea lui prin introducerea unui nou articol, lucru tot încercat în deciziile anterioare, încercare desemnată anterior neconstituţională.

Problemă şi cu imposibilitatea atacării hotărârilor CSM, care încalcă şi limitele de revizuire, dar şi art.6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, neconstituţional.

Anumite remarci pentru numeroase articole.

Se trimite în Parlament pentru aprobare.

Legea de revizuire a Constituţiei României a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat la 18 septembrie 2003, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.669 din 22 septembrie 2003, urmând să fie supusă aprobării prin referendumul ale cărui organizare şi desfăşurare au fost stabilite prin Legea nr.375/2003, publicată în acelaşi număr al Monitorului Oficial al României.

4.Decizia nr. 356/2003:

Curtea spune că nu e în atribuţiile sale verificarea constituţionalităţii Legii de revizuire a Constituţiei, realizând o etapizare a tuturor elementelor ce au fost verificate şi întrunite pentru ca legea de revizuire să fie legală şi conformă.

,,Până la momentul revizuirii Constituției din anul 2003, acest control, asupra legii constituționale adoptate de Parlament, și nu asupra inițiativei de revizuire a Legii fundamentale, nu era reglementat la nivel constituțional ca atribuție distinctă a Curții, iar, pe de altă parte, că legea constituțională nu putea face nici obiectul unei sesizări de neconstituționalitate formulate, în cadrul controlului a priori, în temeiul art.144 lit.a) teza întâi din Constituția din anul 1991, datorită regimului său constituțional cu totul diferit de cel al celorlalte legi — organice sau ordinare — adoptate de legiuitorul suveran și trimise Președintelui statului spre promulgare. ‘’

Etapele: CCR este sesizată cu proiectul sau propunerea de revizuire înainte ca aceasta să ajungă în Parlament, în cazul în care nu emană chiar de la acesta ( ,, Pentru exercitarea atribuţiei stabilite prin art.144 lit.a) teza finală din Constituţie, prevederile art.36 alin.(1) şi (2) din Legea nr.47/1992, republicată, stabilesc că, înainte de sesizarea Parlamentului cu o iniţiativă de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă se depune la Curtea Constituţională, care este obligată să se pronunţe în termen de 10 zile asupra constituţionalităţii sale. Decizia Curţii Constituţionale se pronunţă în plen, cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curţii, şi se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora. Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.’’) ,

Ajunge în Parlament şi apoi iese ca lege.

Este supusă confirmării de cetăţeni prin referendum.

Referendumul este confirmat de CCR: ,, Această lege devine definitivă ca urmare a referendumului şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatului referendumului’’.

5.Decizia nr. 385/2003:

Ca şi în cazul deciziei anterioare, Curtea spune că nu intră în atribuţiile sale verificarea constituţionalităţii legii de revizuire a Constituţiei.

,, Nu s-ar putea reţine atribuţia Curţii Constituţionale de a examina sesizarea privind neconstituţionalitatea legii de revizuire, pe baza dispoziţiilor cuprinse în prima teză a art.144 lit.a) din Constituţie, dat fiind că acest text se referă în mod explicit la legile supuse promulgării după adoptarea acestora de către Parlament, adică la legile organice şi la cele ordinare, cu privire la care procesul legislativ este reglementat prin art.73-78 din Legea fundamentală. Or, Legea de revizuire a Constituţiei României face parte din categoria legilor constituţionale, potrivit art.72 alin.(2) din Constituţie, iar procedura de adoptare şi de intrare în vigoare a acesteia este reglementată prin dispoziţiile cu caracter special ale art.146 şi 147 din Constituţie, care nu prevăd procedura promulgării legii de către Preşedintele României. Această lege devine definitivă ca urmare a referendumului şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatului referendumului.’’

6.Hotărârea nr. 6/2007:

O primă încercare de revizuire a art.48 cu privire la familie, o iniţiativă cetăţenească, care, însă, nu îndeplineşte condinţiile de la art. 150, cu privire la dispersia teritorială. Astfel, este un început de verificare a condiţiilor extrinseci, care se opresc aici, fără a mai trece şi la cele intriseci, deoarece dispersia teritorială nu este îndeplinită.

Se face o prezentare a etapelor ce trebuie respectate, ce apar în legea 189/1999, dar şi 47/1992:

1.Formare comitet de iniţiativă conform Legii 189                                                               

2.Primire aviz de la Consiliul Legislativ                                                                              

3.Publicare în Monitorul Oficial a propunerii şi a expunerii de motive, la max. 30 de zile de la primire aviz de la Consiliu                                                                                                 

4.Atestarea listelor de susţinători conform Legii 189                                                       

5.Întrunirea numărului de susţinători necesari                                                                

6.Îndeplinirea dispersiei teritoriale

7.Decizia nr. 80/2014:

O încercare masivă de revizuire, care însă nu a avut succes, fiind mai mult de trei sferturi desfiinţată de Curte din preverile care contraveneau art. 152, anume limitelor intriseci flagrant încălcate.

Duce la 3 opinii separate.

8.Decizia nr. 580/2016:

Este constatată îndeplinirea condiţiilor constituţionale cu privire la iniţiativa de revizuire a Constituţiei asupra art. 48 cu privire la dreptul de a întemeia o familie, cu punctul atins pe dreptul de căsătorie.

Este o iniţiativă cetăţenească.

Condiţiile extrinseci sunt verificate şi îndeplinite.

Analiza condiţiilor intriseci:

Se propune o nouă redactare a alin.(1) al art.48 din Constituție, după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”.  Deosebirea față de redactarea actuală a aceluiași alineat constă în înlocuirea sintagmei „între soți” cu sintagma „între un bărbat și o femeie”.

Curtea a constatat faptul că limitele impuse de art. 152, (1) sunt respectate în privinţa modficării propuse.

În ceea ce priveşte suprimarea drepturilor, libertăţilor fundamentale sau ale garanţiilor cetăţenilor, Curtea face o analiză gramaticală a termenului ,,familie’’, arătând, totodată, şi dreptul protejat de articol, anume dreptul la căsătorie şi relaţiile rezultând din căsătorie. Se face o paralelă cu art. 26, care, faţă de art. 48, este ,, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conținut juridic mult mai larg’’. ,, Noțiunea de viață de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relațiile de familie rezultând din căsătorie, a căror importanță a îndrituit legiuitorul constituant să evidențieze distinct, în art.48, protecția relațiilor de familie rezultând din căsătorie și din legătura între părinți și copii.’’

Curtea a examinat redactarea art. 48, alin. (1) prin raportare la definiţia noţiunii ,, a suprima’’, constatând că aceasta nu este de natură să facă să dispară, să înlăture, să elimine sau să anuleze insituţia căsătoriei şi că toate garanţiile dreptului la căsătorie, astfel exprimare în textele constituţionale, rămân neschimbate. Curtea a mai precizat faptul că, prin înlocuirea sintagmei ,,între soţi’’ cu cea ,,între un bărbat şi o femeie’’ se realizează doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex diferit, aceasta fiind, de altfel, considerată semnificaţia originară a textului consacrat în Constituţia din 1991, susținută de evoluția ulterioară a legislației în materia dreptului familiei din România, precum și de interpretarea sistematică a normelor constituționale de referință.

De menţionat este necompetenţa Curţii de a examina oportunitatea propunerii de revizuire, aceasta revenind Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem, dar şi cetăţenilor, care îşi pot exprima direct voinţa prin referendum, ca ultimă etapă a procedurii de adoptare a legilor constituţionale.

,, Astfel fiind, Curtea constată că inițiativa de revizuire a Constituției este constituțională în raport de prevederile art.152 alin.(2) din Constituție, întrucât nu suprimă dreptul la căsătorie ori garanții ale acestuia.’’ şi, în definitiv, propunerea de revizuire este constituţională.

9.Decizia nr. 539/2018:

Anterior am enunţat ideea că, în cadrul revizuirii Constituţiei din 2003, nu era posibil un control de constituţionalitate al legii de revizuire a Constituţiei, Curtea neavând dată de Constituţie această prerogativă.  Ulterior revizuirii, art. 146 cu privire la atributiile Curţii i-a fost adăugată şi litera l), ,,îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.’’. Astfel, art. 23 din legea 47/1992, prevede ,, (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din oficiu, asupra acesteia […]’’.

În acest fel, decizia prezentă a presupus controlul a priori de constituţionalitate a legii de revizuire a Constituţiei.

Nu trebuie omisă prevederea din Legea nr.3/2000 cu privire la organizarea referendumului, care reiterează această procedură: art. 6, alin. (3): Proiectul legii constituționale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergență conform art. 151 alin.(2) din Constituția României, republicată, se trimite de îndată Curții Constituționale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată; alin.(4): Dacă Curtea Constituțională constată că inițiativa legislativă de revizuire nu depășește limitele revizuirii, proiectul legii constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curții Constituționale. Cetățenii României sunt chemați să își exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art.151 alin.(3) din Constituția României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituționale, Guvernul având obligația de a aduce la cunoștința publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia și data referendumului național.

În cadrul acestei decizii s-a arătat din nou cum revizuirea îndeplineşte toate cerinţele legale şi constituţionale, sub aspect extrinsec şi intrinsec. ,, Curtea nu va reanaliza aceleași aspecte ce au constituit obiect al controlului exercitat asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative referitoare la revizuirea Constituției, în măsura în care, în cursul procedurii parlamentare legislative de adoptare a respectivei/respectivului propuneri legislative sau proiect de lege, conținutul acesteia/acestuia nu a suferit modificări de substanță.

În ipoteza în care nu se va constata o diferență specifică normativă de conținut, Curtea își va raporta controlul  doar la cele care nu au fost avute în vedere de Curte cu prilejul pronunțării deciziei anterioare, referitoare la constituționalitatea inițiativei de revizuire. ‘’

Astfel, se constată că cele reţinute în decizia din 2016 se vor menţine mutatis mutandis.

O mică diferenţă se găseşte doar din perspectiva tehnicii legislative, în sensul că, textul propus de cetăţeni cuprindea un singur articol, iar, în urma trecerii prin filtrul Parlamenului, au fost propuse două articole,  care, însă, nu afectează elementele examinate şi aprobate de Curte în decizia anterioară.

Un alt element ce a fost examinat de Curte în cadrul deciziei este cel al legalităţii si îndeplinirii procedurii parlamentare din art. 151. Astfel, decizia din 2016 a Curţii a fost trimisă alături de iniţiativa cetăţenească de revizuire la Biroul Permanent al Senatului, care a decis trimiterea sa CD, pentru dezbatere şi adoptare. Legea de revizuire a fost adoptată cu majoritate calificată, cum cere textul constituţional, nemaifiind nevoie de procedura medierii din cadrul art. 151, alin.(2).

O problemă s-a pus la ordinea de adoptare a acestei legi. ,, Succesiunea de sesizare și adoptare este una cu semnificație exclusiv cronologică și fără niciun efect în privința constituționalității procedurii parlamentare de adoptare a acestora. Evident că una dintre cele două Camere va fi prima sesizată, fără ca prin aceasta să însemne că dobândește calitatea de for de reflecție, așa cum nici a doua Cameră care va adopta legea de revizuire nu poate dobândi calitatea de Cameră decizională.’’

În acest sens, prin Decizia nr.431/2017, paragraful 38, Curtea a statuat faptul că „art.151 alin.(1) din Constituție nu stabilește o ordine de sesizare a celor două Camere, având în vedere că, în tot cuprinsul Constituției, denumirile membrilor celor două Camere sau a celor două Camere sunt ordonate alfabetic, aspect care nu indică nicio ordine de precădere sau importanță 59. Faptul că Senatul şi-a modificat regulamentul nu prezintă nicio relevanță în privința constituționalității procedurii parlamentare de adoptare a Legii de revizuire a Constituției ce constituie obiectul prezentei cauze, deoarece aceste texte au fost adoptate ulterior datei la care Biroul permanent al Senatului a hotărât transmiterea propunerii legislative Camerei Deputaților, pentru dezbatere și adoptare. ‘’

Totodată, ,,faptul că, în acest caz, Senatul, forul la care inițiatorul a ales să depună propunerea legislativă, a hotărât să o trimită Camerei Deputaților spre dezbatere și aprobare nu are semnificația unui comportament specific forului decizional, ci reprezintă, pur și simplu, expresia colaborării și dialogului dintre cele două Camere, în spiritul legitimității lor egale în calitate de corpuri ale aceleiași entități indivizibile a Parlamentului.’’

În cele din urmă, se constată constituţionalitatea legii de revizuire a Constituţiei.

Este prezentă opinie separată.

Amicus curiae. ,,Cu privire la toate aceste memorii, Curtea reiterează cele statuate constant în jurisprudența sa, în sensul că „procedeul intervenției în calitate de amicus curiae în procedura din fața Curții Constituționale nu reprezintă o extindere a cadrului procesual existent […] Depunerea de note scrise, în aceste condiții, nu echivalează cu atribuirea vreunei calități procesuale [… ], ci are semnificația exprimării unei opinii/poziții a unei terțe persoane față de litigiul constituțional asupra problemei deduse instanței a quo, cu scopul de a sprijini instanța de contencios constituțional în soluționarea cauzei.”.

A urmat referendumul Hot. nr. 2/2018 de confirmare a rezultatelor referendumului.

De menţionat este şi existenţa proiectului de lege de revizuire a Constituţiei nr. 686 din 14 iulie 2020, avizat de Consiliul Legislativ. Modificarea constituţională se referă tot la art.48.

10.Decizia nr. 222/2019:

Condiţiile extrinseci sunt îndeplinite.

Condiţiile intrinseci de la art. 152, (1), (3) sunt respectate.

Cu privire Art. 152, (2) : ,,Prin modificarea ce face obiectul inițiativei legislative se propune adăugarea unei noi condiții în privința exercitării dreptului de a fi ales, în sensul excluderii cetățenilor condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării. Față de redactarea propunerii de revizuire a Constituției, Curtea constată că nu este în discuție suprimarea dreptului de a fi ales sau a unei garanții a acestuia în sensul art.152 alin.(2) din Constituție, ci o restrângere a acestui drept. Astfel fiind, Curtea urmează să examineze dacă restrângerea dreptului de a fi ales propusă nu atinge însăși substanța dreptului și dacă este proporțională cu scopul urmărit de inițiatori.’’.

,, Referitor la aspectele de proporționalitate și rezonabilitate ale unei astfel de măsuri, Curtea a reținut că „este dreptul exclusiv al legiuitorului de a interveni și a circumstanția sfera de incidență a decăderilor, interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare.’’ ,, În consecință, legiuitorul urmează să țină seama și de faptul că interdicțiile trebuie reglementate într-un mod rezonabil și proporțional în raport cu situația care le-a determinat, evitându-se stabilirea în dreptul pozitiv a unor interdicții absolute și perpetue” .

,,În cauză, Curtea constată că inițiatorii au circumstanțiat condiția propusă, în acord cu considerentele Curții Constituționale mai sus enunțate, în sensul că interdicția specială este în marja de apreciere a legiuitorului și este circumscrisă unei sfere limitate de condamnări penale, care se întemeiază pe criteriul laturii subiective și al pedepsei aplicate. De asemenea, interdicția nu este una perpetuă, ci subzistă până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării. Ca urmare, în sensul deciziei Curții, „persoanele care cad sub incidența/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau (…) reabilitate (…), persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege” pot fi alese în condițiile art.37 din Constituție modificat potrivit propunerii formulate. Așadar, nu poate fi reținută o restrângere a dreptului de a fi ales de natură să afecteze substanța acestuia și nicio lipsă de proporționalitate a măsurii propuse, de natură a fi asimilate unei suprimări a dreptului de a fi ales ori a unei garanții a acestuia, prohibite de art.152 alin.(2) din Constituție.’’

Deci, Curtea nu consideră modificarea constituţională de natură a suprima, anula, înlătura dreptul de a fi ales, ci îl consideră legitim şi proporţional, criteriile ce se doresc a fi impuse fiind în rezonanţă cu jurisprudenţa anterioară a Curţii.

Legislaţia UE este de acord cu existenţa unor restrângeri ale dreptului de a fi ales, chiar pe tema persoanelor condamnate pentru infracţiuni: „nu este neobișnuit ca, din cauza unei condamnări penale pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, persoanelor să li se retragă dreptul de a fi alese. Cu toate acestea, poate fi considerat problematic dacă dreptul pasiv de vot este refuzat pe baza oricărei condamnări, indiferent de natura infracțiunii care a determinat-o. Este posibil ca o astfel de interdicție totală să nu fie în conformitate cu Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale […]. Pe de altă parte, ar fi nepotrivit să nu se includă (sau să nu se pună în aplicare) nicio restricție privind eligibilitatea pentru persoanele care au săvârșit infracțiuni.’’. ,, ineligibilitatea reprezintă o restricție a dreptului la alegeri libere: așadar, ea trebuie să se bazeze pe norme clare de drept, să urmărească un scop legitim și să respecte principiul proporționalității.’’.

Curtea consideră iniţiativa legislativă că este constituţională.

11.Decizia nr. 464/2019:

Au fost verificare şi întrunite condiţiile extrinseci.

 ,, Prin articolul unic pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)] din propunerea legislativă, se preconizează stabilirea unei noi interdicţii pentru cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării, cu referire la alegerea acestora în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat şi în funcția de Președinte al României.’’

Curtea zice faptul că este constituţională această modificare a art. 37.

,,Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi o plasează prin ea însăşi în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii/probităţii, element fundamental al exercitării autorităţii publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcţie publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanţa judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei, care […] vizează indirect valoarea protejată, respectiv integritatea/probitatea persoanei”.

,,Curtea mai subliniază că textul vizează doar condamnările definitive ce privesc infracţiuni săvârşite cu intenţie [a se vedea art.16 din Codul penal] şi că interdicţia reglementată respectă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la caracterul său temporar, în sensul că înlăturarea acestei consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală’’.

Curtea spune faptul că cei condamnaţi penal nu mai beneficiază de prezumţia de vinovăţie.

O problemă s-a pus în legătură cu alegerea cetăţenilor UE în cadrul autorităţilor administraţiei locale, despre care nu vorbeşte nimic modificarea constituţională şi cărora, în definitiv, le-ar fi permis accesul în funcţii, faţă de cetăţenii români. Astfel, Curtea îl atenţionează pe legiuitor cu privire la acest aspect. Modificarea din art.38 presupune alegerea reprezentanţilor în Parlamentul European, drept dat doar cetăţenilor români.

,, Curtea reţine, însă, că textul analizat nu este corelat cu art.16 alin.(4) din Constituţie, în sensul că s-ar permite cetățeanului Uniunii Europene, care nu deţine cetățenia română, să fie ales în autorităţile administraţiei publice locale, chiar dacă a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. O atare concluzie reiese din faptul că atunci când textul Constituţiei foloseşte noţiunea de „cetăţeni” se referă la cetăţenii români, astfel că interdicţia prevăzută s-ar aplica, în privinţa organelor administraţiei publice locale, numai cetăţenilor români. Or, întrucât textul Constituţiei permite cetăţenilor Uniunii [aşadar, acelora care nu au cetăţenia română] de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale, ar rezulta că interdicţia menţionată nu li se aplică şi acestora. Desigur, această lipsă de corelare nu poate atrage concluzia că s-ar fi suprimat un drept/ libertate fundamentală a cetăţeanului român, ci rezultă doar necesitatea corelării textului preconizat cu art.16 alin.(4) din Constituţie.’’

De reţinut este şi faptul că modificarea propusă impune temporalitatea prin sintagma ,, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării’’, ceea ce înseamnă, precum spune şi Curtea, ,, că interdicţia reglementată respectă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la caracterul său temporar, în sensul că înlăturarea acestei consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală [până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării]. Intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării este reprezentată de legea de dezincriminare, amnistia postcondamnatorie şi reabilitarea de drept sau judecătorească, după caz. ‘’.

S-a propus introducerea interzicerii acordării amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie, fapt care contravine, potrivit Curţii, principiului egalităţii.

,,Astfel, analiza Curţii trebuie realizată în două trepte atunci când evaluează suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau a garanţiilor acestora în sensul art.152 alin.(2) din Constituție, şi anume (1) analiza iniţiativei de revizuire în raport cu principiile generale care orientează întregul catalog al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, principii care se constituie în garanţii directoare ale acestora, respectiv (2) analiza iniţiativei de revizuire în raport cu un drept sau libertate fundamentală aplicabilă. Încălcarea principiilor generale antereferite are caracter dirimant şi nu mai poate face trecerea la cea de-a doua treaptă de analiză, nefiind necesar a fi identificat dreptul sau libertatea fundamentală suprimată pentru că încălcarea principiului egalităţii afectează însuşi individul, acesta fiind evaluat şi plasat, în baza unor criterii arbitrare, într-o poziţie de inferioritate.

În cauza de faţă, ca efect al interdicţiei generale stabilite prin textul constituţional preconizat, este evident că două categorii de cetăţeni sunt tratate în mod diferit. Prima categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, nu poate beneficia de amnistie, grațiere colectivă sau grațiere individuală, pe când cea de-a doua categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru orice alte infracţiuni decât cele de corupţie, poate beneficia de amnistie, grațiere colectivă sau grațiere individuală. O asemenea diferenţă de tratament nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, întrucât raţiunea amnistiei/ graţierii nu are în vedere, în mod principal, infracţiunea săvârşită, ci aspecte extrapenale, chiar extrajuridice, de umanitate, de oportunitate, de percepţie publică sau alte circumstanţe care justifică exercitarea acestei prerogative a statului. Aşadar, prin natura lor, măsurile antereferite, de principiu, nu ţin seama de natura infracţiunilor comise, tocmai pentru a se putea constitui în măsuri apte să evite afectarea sau să redea libertatea individuală, după caz.

A impune criterii circumstanţiale într-o manieră care să anihileze însăşi raţiunea celor două instituţii de drept penal este contrară principiului egalităţii. Încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor duce la ostracizarea unei categorii de cetăţeni, întrucât neagă prerogativa statului de a uita sau ierta fapta comisă, astfel că libertatea individuală a cetățenilor este apreciată în mod diferit în funcţie de infracţiunea comisă. Aceşti cetăţeni ar deveni discriminaţi chiar prin declaraţia expresă a legii fundamentale, aspect de neacceptat prin prisma principiului egalităţii.’’, iar, prin acest lucru, Curtea constată încălcarea art. 152, alin.(2).

O altă modificare se găseşte în domeniul reglementării ordonanţelor de urgenţă. ,,Curtea reţine, de asemenea, că limitarea sferei de reglementare a ordonanţei de urgenţă în privinţa acordării amnistiei sau graţierii colective, a organizării şi funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi nu încalcă limitele revizuirii, legiuitorul constituant derivat având competenţa de a limita sfera de aplicare a ordonanţei de urgenţă.

Cu privire la art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituției, Curtea reţine că, de principiu, reglementarea unui control de constituţionalitate exercitat în mod direct cu privire la ordonanţele Guvernului nu încalcă limitele revizuirii Constituţiei prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

Totuşi, Curtea constată că textul analizat este redactat într-un mod deficitar. Astfel, din modul de redactare a acestuia, nu se poate determina dacă este reglementat un control de constituţionalitate a priori sau a posteriori.’’

Curtea precizează faptul că textul ce se doreşte adăugat în Constituţie nu este unul foarte  clar, dacă este vorba de un control a priori sau a posteriori. ,, Prin urmare, revine legiuitorului constituant derivat, și nu Curții Constituționale, obligaţia ca, în funcţie de opţiunea sa, să reglementeze în mod corespunzător noua soluţie normativă preconizată în privinţa caracterului a priori sau a posteriori a controlului de constituționalitate antereferit şi a raportului în care acesta se află cu celelalte atribuţii ale Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele expuse, art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituției respectă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție.

Cu privire la art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituției, Curtea reţine că se propune eliminarea controlului de constituţionalitate a posteriori abstract exercitat la sesizarea Avocatului Poporului.’’ , modificare considerată de Curte neconstituţională.

,,Curtea a statuat că, în prezent, una dintre modalităţile prin care Legea fundamentală îi oferă Avocatului Poporului posibilitatea de a-şi realiza rolul consacrat la nivel constituţional este cuprinsă în art.146 lit.d) teza a doua şi constă în competenţa acestuia de a ridica în mod direct excepţii de neconstituţionalitate. […] . O posibilă limitare a dreptului Avocatului Poporului de a contesta constituţionalitatea unor astfel de acte normative pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ar fi antinomică faţă de prevederile art.146 lit.d) din Constituţie, care acordă Avocatului Poporului atribuţia expresă de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la legi şi ordonanţe ale Guvernului, fără să facă nicio distincţie după cum acestea au sau nu în obiectul lor de reglementare prevederi referitoare la protecţia drepturilor omului.

Curtea a mai reţinut că un raţionament asemănător este aplicabil şi în cazul legilor. Este adevărat că acestea pot fi supuse controlului de constituţionalitate anterior promulgării acestora, potrivit art. 146 lit.a) teza întâi din Constituţie, la sesizarea anumitor subiecte de drept, expres precizate în textul constituţional, printre care se numără şi Avocatul Poporului. Dar, odată intrate în vigoare, legile, la fel ca şi ordonanţele, nu mai pot fi supuse controlului de constituţionalitate decât cu prilejul aplicării lor în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, la cererea părţilor, a procurorului sau a instanţei, din oficiu. Or, este posibil ca niciunul dintre subiectele de drept enumerate să nu aibă iniţiativa invocării unei excepţii de neconstituţionalitate şi, din acest motiv, să se menţinăîn fondul activ al legislaţiei reglementări neconstituţionale, ceea ce ar fi în contradicţie cu principiul statului de drept, ca trăsătură fundamentală a statului român şi ca premisă a consacrării, garantării, menţinerii şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Astfel, Curtea a considerat şi această propunere de modificare neconstituţională.

12.Decizia nr. 465/2019:

Aceasta este asemenătoare Deciziei nr. 464/2019, având multiple aspecte comune, urmând a fi evidenţiate propunerile de modificare deferite de decizia anterioară.

,, 57.În ceea ce priveşte art.I pct.3 [cu referire la art.115 alin.(6)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României, Curtea constată că revizuirea constituţională preconizată interzice adoptarea de ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi al organizării judiciare.

Prin urmare, concepţia de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanţa de urgenţă să nu antrezeneze consecinţe negative/ lezeze/ vatăme/ prejudicieze instituțiile fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție şi drepturile electorale. Mai mult, chiar şi interdicţia reglementării prin ordonanţă de urgenţă a măsurilor de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică constituie o garanţie a dreptului de proprietate privată în sensul de a evita afectarea acesteia. Or, textul preconizat, mai ales în privinţa organizării judiciare, se referă la o interdicţie generală de reglementare, nefiind, aşadar, într-o unitate conceptuală cu textul în vigoare, iar limitarea în mod absolut a sferei de incidenţă a ordonanţei de urgenţă în domeniul antereferit poate avea consecinţe negative asupra activităţii autorităţii judecătoreşti.

Având în vedere cele expuse, se constată că prevederile art.I pct.3 [cu referire la art.115 alin.(6)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.’’

Capitolul IV.                                                                                                  Referendum consultativ

Un ultim aspect cu privire la încercările de modificare a Constituţiei este dat de referendumul consultativ din anul 2009 cu privire la trecerea la un Parlament unicameral si reducerea numărului parlamentarilor la 300.

Referendumul a fost unul consultativ şi validat, cetăţenii români exprimându-şi acordul cu privire la cele două modificări.

Însă, ca ele să fie aplicate, trebuia declanşată procedura de modificare a Constituţiei, care nu şi-a atins finalitatea nici în prezent.

Bibliografie

1.Constituţia României din 1991, republicată,  M. Of. nr. 767, 30 octombrie 2003

2. Decizii CCR:

CCR, Dec. nr. 465/2019, M. Of. nr. 645 din 17 iulie 2019, http://sintact.ro

[1] file:///C:/Users/Ruxy/Downloads/Constitutionalizareaproceduriiderevizuireaconstitutiei.pdf

[2] CCR, Dec. nr. 539/2018, M. Of. nr. 798 din 17 iulie 2018, http://sintact.ro

[3] Ibidem

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment