Astazi celebram Ziua Justitiei

De ziua Justitiei, pentru toti cei care vor sa faca din vocatie o profesie, pentru toti cei care au puterea de a recunoaste ca au gresit!

Rândurile care urmeaza sunt cele care au schimbat destinul unui elev de clasa a X a care isi dorea o cariera de inginer.
Mintea acelui adolescent nu putea sa inteleaga cum asemenea grozavii au putut fi posibile si a hotarat sa urmeze facultatea de drept pentru a-i apara pe cei nedreptatiti.
Destinul l-a dus pe drumuri la care nu a visat, cu reusite, dar si cu regretul de a nu se fi întâlnit mai devreme cu oamenii cu parul alb!

Nu am renuntat niciodata la acel gând.

Ploiesti, 1988

Da, stiu legea. O stiu.Tocmai ca legea a spus sa fiu condamnat. In fata martorilor s-au ridicat palariile si s-a aplicat legea, adica am fost gasit vinovat si condamnat. Cine i-a instruit atit de bine pe martorii aceia sa depuna marturie impotriva mea, n-am putut intelege nici atunci, si nici mai tirziu.

Acum pot sa intorc capul. Sint pe alta strada. Nu mai e in spatele meu cladirea penitenciarului. Sictir, domnule! Imi zic. Parca nu se vorbeste niciodata, sub nici un motiv, despre zilele petrecute in penitenciar. Un moft cu M mare. Ca nu ai fost vinovat, ca nu te stii vinovat este o alta poveste. O poveste a ta. Ca ai executat o pedeapsa este cu totul alta poveste. O poveste a altora. Doua povesti cu acelasi erou.

Stau pe trotuar in fata unui debit si fumez. Fiecare ins, cu treburile lui. Eu cu treaba mea. Dar unde mi-e treaba? Sa plec cit mai repede din acest oras. Unde? La sotie. Era sa gresesc si sa zic la mama. Biata mama, cit o fi suferit si cit o suferi din cauza mea!

Oare, o mai trai? Parca mi se pune un nod in git, nu pot sa-l inghit! Pling cu ochiul sting. Probabil ca ochiul drept ride. Ciudat om mai sint. N-am dat o lacrima cind am fost condamnat si cit am stat in penitenciar. Stiam ca sint condamnat pe nedrept, condamnat fara sa fi savirsit fapta pentru care eram judecat.

In primele luni am trimis trei carti postale sotiei. Nici la vorbitor n-a venit, nici pachet nu mi-a trimis. Mi s-au deschis rani, mi s-au cicatrizat rani. De ce oare? Mii de raspunsuri si alte mii de intrebari la care nu puteam sa raspund.

Dar cine sint eu? Un tinar de treizeci de ani fara doua luni, daca un ins de treizeci de ani se mai poate numi tinar, si mai cu seama daca are in urma sa o experienta de viata nu tocmai saraca in intimplari.

Da! Sint un fost avocat! Fost, pentru ca niciodata nu voi mai putea fi avocat!

Nu numai mila simt fata de mine, ci si un amestec de mila si sila. Nu dezarmez, insa, incerc din nou sa imi dau curaj. Detin o carte mare -tineretea- plus dorinta de a invinge, de a fi eu insumi, cel care am fost. Cel care am fost in ochii lumii, ca-n ochii mei sint acelasi. Ma ia cu fiori! A dracului tristetea, ce fiara cu dinti de fier, cum ma sfirteca, cum ma destrama, cum ma aduna!

Cind vin de pe santier, gazda imi da un plic voluminos. Intru in camera si il deschid. Citesc si ramin stupefiat. Fantastic. Dar nu, e ingrozitor! Un fost coleg procuror, care nu a crezut niciodata in vinovatia mea, imi trimite doua hotariri. O hotarire de revizuire. Se revizuieste dosarul in care am fost condamnat si se pronunta achitarea mea ca fiind nefondata fapta pentru care am fost judecat si condamnat. Si o alta hotarire de condamnare impotriva acelora care au depus marturie in dosarul meu, marturie constatata ca mincinoasa si impotriva aceluia care i-a determinat sa depuna marturie mincinoasa.

Ce tesatura blestemata! Ca-n filme!

Întoarcerea, Romulus Cojocaru, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1987

Magistratura trebuie sa fie, deopotriva, vocatie si profesie. Vocație pentru cautarea dreptatii, si profesie prin obligația de a respecta drepturile, libertățile și egalitatea oamenilor in fața legii.