Atribuțiile Curții Constituționale a României privind referendumul – viziune jurisprudențială

Partea I

1. Noțiuni generale

 Referendum, atât ca instituție juridică cât și ca termen lingvistic, provine din dreptul roman unde reprezenta mijlocul de consultare directă a corpului electoral fiind identificat prin verbul “referare”. Referendumul consultativ, denumit încă din antichitate prin termenul de plebicist,  are o formă compusă din două cuvinte sugestive “plebs” (plebei) și “scire” (adresarea unei întrebări) reliefând rolul pur formal al acestuia pentru clasa conducătoare.

  Instituția juridică a apărut în antichitate în Imperiul Roman sub forma plebiscitului, o consultare formală a plebeilor.

Referendumul sub forma actuala, a devenit uzitat în secolul al XVI-lea în Elveția. Pe parcursul secolelor statele democrate și nu numai au folosit referendumul pentru diferite probleme ale lor, precum:

•aprobarea, modificarea sau abrogarea constituției (Germania, Grecia, Portugalia)

•aprobarea sau respingerea unor proiecte legislative sau legi adoptate de organul legislativ (constituția Italiei a prevăzut posibilitatea abrogării unor acte normative prin decizie populară)

•probleme de politică externă, cum ar fi ratificarea unor tratate sau integrarea în cadrul unor organizații internaționale (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în 1975 a organizat un referendum cu privire la rămânerea în Uniunea Europeană)

•legitimarea unor politici totalitare și vădit în afara legii (Germania a realizat un referendum pentru consultarea referitoare la alipirea Austrie, aceasta fiind deja ocupată de forțele militare germane).

2. Referendumul în România

În România, termenul de  referendum a apărut în secolul al XIX-lea în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, primul fiind organizat în perioada 10-14 mai 1864 pentru aprobarea legii constituționale de la acel moment, Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris.

Până în prezent au urmat încă 13 consultări populare de diferite tipuri realizate cu scopuri diverse. Cu titlu de exemplu se pot reține:

•referendumul din 2-5 martie 1941 pentru aprobarea unor politici ale guvernului Ion Antonescu

•referendumul din 23 noiembrie 1986 pentru reducerea efectivelor forțelor armate și reducerea cheltuielilor militare cu 5%

•referendumul din 25 noiembrie 2007 pentru schimbarea sistemului de vot

•referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui României

Regimul juridic

 În sistemul nostru de drept, regimul juridic al referendumului este reglementat prin legea organică nr. 3/2000, care prevede condițiile formale, cât și de fond ale organizării referendumului, tipurile de consultări, procedura referendară și formele de control jurisdicțional, legea fiind exhaustivă. În corpul legii sunt preluate și situațiile care nu pot face obiectul consultării populare asemănătoare celor prevăzute de articolul 152 din Constituție. Legea precizează două tipuri de cvorum necesar pentru aprobarea referendumului, unul de participare în procent de 30% din cetățenii  înscriși în listele electorale și unul de valabilitate a opțiunilor exprimate în procent de 25% din numărul cetățenilor   înscriși pe listele electorale permanente.

3. Tipuri de referendum

Constituția României și legea nr. 3/2000 privind referendumul reglementează patru tipuri de referendum, și anume:

•articolul 90 din Constituție prevede un referendum consultativ care poate fi inițiat de președintele republicii. De acest tip au fost organizate trei referendumuri până acum:

   -referendumul pentru schimbarea sistemului de vot din România din 25 noiembrie 2007

   -referendumul pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari din 22 noiembrie 2009

   -referendumul pe tema justiției din 26 mai 2019

•articolul 95 din Constituție prevede un referendum obligatoriu, realizat în cadrul procedurii de demitere a președintelui Republicii. Această procedură a fost declanșată de două ori până acum:

   -referendumul pentru demiterea președintelui României din 19 mai 2007

   -referendumul pentru demiterea președintelui României din 29 iulie 2012

•articolul 151 din Constituție prevede un referendum constituțional, obligatoriu realizat pentru aprobarea unei noi constituții sau pentru revizuirea Constituției în vigoare, acest mod de consultare a corpului electoral a fost utilizat de trei ori până în prezent:

   -referendumul pentru aprobarea unei noi Constituții din 8 decembrie 1991

   -referendumul pentru aprobarea legii de revizuire a Constituției României din 18-19 octombrie 2003  

   -referendumul pentru modificarea articolului 48 din constituția României din 6-7 octombrie 2018

•articolul 13 din legea nr. 3/2000 prevede un referendum local pentru probleme de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale.  Nu au fost realizate până acum astfel de referendumuri în România. Există posibilitatea realizării pe 6 decembrie 2020 a unui referendum local în orașul Bacău.

4. Efectele referendumului

În ceea ce privește efectele pe care le produce rezultatul consultării cetățenilor trebuie să distingem între referendumul obligatoriu și cel consultativ, această clasificare având importanță deosebită.

            În timp ce referendumul obligatoriu impune o anumită conduită autorităților statului sau declanșează o procedură, referendumul facultativ nu impune nici unei autorități o anumită conduită, nici inițiatorului său, ceea ce îl poate transforma într-o modalitate de promovare a politicilor populiste propuse de guvernanți, uneori putând fi folosit chiar pentru legitimarea unor măsuri sau politici abuzive. Referendumul consultativ expune diferența dintre ceea ce este – sein – și ceea ce trebuie să fie – sollen.

              În statele europene au existat situații în care rezultatul consultărilor facultative au fost obiectivizate prin măsuri concrete de autorități într-un mod prompt și asumat, de remarcat exemplul Danemarcei din 1986 referitor la rezultatul referendumului privind ratificarea Actului Unic European.

Acest studiu a fost realizat de Anghel Eric Andrei, student în anul IV la Facultatea de Drept, Universitatea București. Studiul poate fi citit în forma integrală în fișierul de mai jos.