Capitolul 2. Autonomii locale şi instituţii centrale în Evul Mediu

Din dorinţa de a contribui în mod util la formarea adolescenţilor, ABC Juridic a decis să vină în întâmpinarea necesităţilor acestora şi astfel a luat naştere rubrica Lyceum. Aici vor putea fi găsite informaţii de interes pentru cititorii liceeni şi nu numai.

Una din metodele prin care urmărim ca Lyceum să-şi atingă scopul constă în prezentarea unor cursuri de Istoria românilor, cursuri ce au menirea de a-i ajuta atât pe cei care susţin examenul de bacalaureat la această disciplină, cât şi pe aceia care vor să-şi sporească noţiunile de cultură generală.

Vă anunţăm că, la fiecare sfârşit de săptămână, o să apară câte un nou capitol în care va fi prezentată o temă din programa de bacalaureat de la disciplina istorie.

Capitolul 2. Autonomii locale şi instituţii centrale în Evul Mediu

 Prin autonomii locale înţelegem formaţiunile politice româneşti care aveau dreptul de a se conduce singure în interior, dar care pe plan extern depindeau de Marile Puteri din zonă cum ar fi: Ungaria, Polonia şi Imperiul Bizantin.

Autonomiile locale au apărut începând cu secolul IX, s-au dezvoltat şi au avut intenţia să se unească într-un singur stat. Apariţia autonomiilor locale a fost urmarea unei evoluţii interne pe plan economic, social, politic, dar şi a unor factori externi. Pe plan extern, prezenţa Marilor Puteri a dus la încercarea de a se uni într-un stat pentru a se apăra împotriva acestor Mari Puteri. Totuşi, Marile Puteri nu erau interesate în formarea unui stat românesc puternic care să le concureze şi, de aceea, au împiedicat unificarea statală şi, în loc de un singur stat, în secolul al XIV-lea, au apărut 4 state medievale româneşti numite Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea.

Formarea Transilvaniei:

În lucrarea intitulată “Gesta Hungarorum” a lui Anonymus sunt prezentate 6 ducate (voievodate) dintre care cele mai importante erau cele conduse de Menumorut, Glad, Gelu, Salanus.

Menumorut stăpânea zona Crişanei şi avea centre la Biharea, Satu Mare, Zalău. Regele maghiar Arpad i-a cerut lui Menumorut să-i predea ţara, dar acesta i-a răspuns că nu i-o dă nici din dragoste, nici din milă pentru că el depinde de stăpânul său, împăratul de la Constantinopol. Menumorut a rezistat 13 zile la Biharea, dar în final a fost înfrânt. El a rămas însă în continuare în cetate, deoarece fiica sa s-a căsătorit cu fiul lui Arpad.

Glad stăpânea zona Banatului şi avea centre la Cuvin şi Orşova. Şi el a fost înfrânt de regele maghiar.

Gelu stăpânea centrul Transilvaniei şi avea centre la Dăbâca, Moldoveneşti. El a murit în luptă cu un trimis al regelui maghiar numit Tuhutum. Acesta a rămas stăpân pe teritoriile pe care le conducea Gelu.

Informaţiile din “Gesta Hungarorum” sunt confirmate şi de vechea cronică rusă sau cronica lui Nestor, care arată că ungurii au fost înfrânţi în Nordul Mării Negre de bulgari, după care au urmat pe valea Nistrului, au trecut prin Carpaţii Păduroşi, iar în strâmtoarea Verecke, ungurii au fost aşteptaţi de români şi slavi şi înfrânţi. După aceea, ungurii s-au aşezat în Câmpia Panoniei. De aici, ungurii au început să cucerească Transilvania de la Vest către Est.

În secolul al XI-lea, un izvor hagiografic numit legenda Sfântului Gerard, ne relatează despre existenţa a două formaţiuni politice conduse de Ahtum şi Gyula. Ahtum stăpânea în zona Banatului şi avea centrul la Morisena. Acesta era destul de puternic încât şi-a permis să vămuiască sarea pe care regele maghiar Ştefan cel Sfânt o transporta pe Mureş. Regele maghiar l-a atacat şi Ahtum a murit în luptă. Gylua stăpânea centrul Transilvaniei şi avea reşedinţa la Bălgrad. El a refuzat misiunea apostolică maghiară a regelui Ştefan cel Sfânt şi a fost înfrânt de către acesta şi dus împreună cu familia şi tezaurul Transilvaniei la curtea regelui maghiar.

Ungurii au încercat să introducă în Transilvania pe plan central o nouă formă de conducere politică numită principat, iar pe plan local să introducă comitatul.

 În 1111 apare în izvoare un anume Mercurius Princeps. Timp de 50 de ani nu mai sunt pomeniţi nici principi, nici voievozi, ceea ce însemna că între instituţia maghiară a principatului şi cea română a voievodatului se duceau lupte interne. În 1176 este menţionat în izvoare un anume Leustachius Voievod, ceea ce înseamnă că instituţia românească a voievodatului ieşise învingătoare.

Pe plan local, ungurii au introdus comitatul care era condus de un comite. Acesta depindea direct de regele maghiar.

Dat fiind faptul că ungurii erau puţin numeroşi, au adunat în Transilvania pe saşi, secui şi cavalerii teutoni. Saşii erau de origine germanică şi au venit în Transilvania începând cu 1192. Ei au înfiinţat oraşele Braşov, Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Bistriţa. Erau însă şi buni meşteşugari şi agricultori. Saşii trăiau organizaţi în scaune. Secuii erau probabil de origine turanică. Ei au constituit atât avangarda, cât şi ariergarda armatei maghiare. Ei au fost aşezaţi în răsăritul Transilvaniei pentru a o apăra de eventualele atacuri ce veneau din Moldova. Secuii trăiau organizaţi tot în scaune. Cavalerii teutoni au fost aduşi în anul 1211 de regele maghiar Andrei al II-lea şi au fost aşezaţi în Ţara Bârsei pentru a apăra Sud-Estul Transilvaniei de atacurile cumanilor. Ei nu s-au înţeles cu regele maghiar şi, în final, au fost alungaţi în anul 1225. Cu toată aşezarea acestor populaţii, românii au fost cei mai numeroşi locuitori din Transilvania şi au continuat să trăiască organizaţi în districte româneşti.

În anul 1301 a murit Andrei al III-lea care a fost ultimul rege arpadian. După moartea lui au început luptele pentru tronul maghiar şi astfel prestigiul regalităţii maghiare a scăzut. De acest lucru au profitat voievozii Transilvaniei, Roland Borşa şi Ladislau Kan, care şi-au întărit autonomia, au construit cetatea Deva unde şi-au mutat şi reşedinţa.

Formarea Ţării Româneşti:

Regii maghiari au avut tendinţa să-şi extindă stăpânirea şi asupra teritoriilor dintre Carpaţi şi Dunăre. Această tendinţă a fost anihilată de marea invazie tătaro-mongolă din 1241 care a lovit şi Ungaria şi a slăbit puterea regatului maghiar. Invazia mongolă a provocat numeroase distrugeri materiale şi umane, dar a avut şi o consecinţă pozitivă, deoarece a slăbit puterea regatului maghiar şi a permis formaţiunilor române de la Sud de Carpaţi să se unească într-un singur stat.

[su_button url=”http://abcjuridic.ro/wp-content/uploads/2015/11/CURS-2-ISTORIE.pdf” background=”#ef4b2d” size=”10″ center=”yes”]Citeşte tot capitolul! [/su_button]

 

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!