Avizul CCJE privind formarea iniţială şi continuă specifice judecătorilor

Despre sistemul judiciar se ştie a fi garantul suprem al funcţionării democratice a instituţiilor naţionale, europene şi internaţionale, iar despre judecător – ca fiind cel care deţine pârghiile dreptăţii. Cum, însă, “nimeni nu se naşte învăţat”, judecătorul, cu atat mai mult, nu putea fi excepţia. În spatele oricărui judecător care se respectă, trebuie să existe profesionalism, ample cunoştinţe juridice şi abilităţi care să îi permită să soluţioneze diversele cazuri cu care se va confrunta. Numai un judecător format poate să confere credibilitate unui sistem judiciar.

Ca atare, Avizul nr. 4 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind formarea iniţială şi continuă specifice judecătorilor la nivel naţional şi european (in continuare “CCJE”) propune, în cele ce urmează, o serie de recomandări cu privire la activitatea de formare. Indiferent de diversitatea sistemelor instituţionale existente la nivel naţional, formarea este premisa esenţială în îmbunătăţirea atât a capacităţii celor care activează în serviciul public judiciar, cât şi a funcţionarii în sine a acestui serviciu.

1. Dreptul la instruire şi nivelul juridic la care acest drept trebuie garantat

CCJE propune ca legislaţia privind statutul judecătorilor din fiecare state să prevadă formarea judecătorilor – prin care să se încredinţeze această misiune unui organ specializat responsabil cu planificarea şi supravegherea procesului de formare.

2. Autoritatea cu atribuţii în procesul de formare

CCJE îndeamnă, în conformitate cu prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, ca aceste responsabilităţi să fie preluate în fiecare stat chiar de către autoritatea judecătorească sau de către un alt organism independent, instituţie specială autonomă, cu buget propriu, subordonată autorităţii judecătoreşti. Mai mult de atât, persoanele cu responsabilităţi în formare nu ar trebui să fie în mod direct responsabile cu numirea şi promovarea judecătorilor şi trebuie să fie judecători aleşi dintre cei mai buni profesionişti, care să aibă atât cunoştinţe corespunzătoare, cât şi capacitate pedagogică.

3. Formarea iniţială

CCJE a opinat, în acest sens, că atât judecătorii recrutaţi la începutul carierei lor profesionale, cât şi judecătorii selectaţi din rândul celor mai buni avocaţi, având o vastă experienţă (cum este cazul în sistemul de drept anglo-saxon) trebuie să treacă prin procesul de formare iniţială prin programe conforme cu experienţa profesională a celor numiţi în funcţie, avocaţii cu experienţă, de exemplu, trebuind instruiţi numai în ceea ce este necesar pentru noua lor profesie.

Cu privire la programul de formare iniţială, CCJE a concluzionat că parcurgerea unui astfel de program trebuie să se finalizeze cu dobândirea, de către persoanele în cauză, a unor cunoştinţe vaste în domeniul dreptului material naţional şi internaţional şi domeniul dreptului procesual. De asemenea, recomandă ca practică o perioadă de formare comună cu alte profesii (avocaţi, grefieri etc), plecând de la considerentul că, în multe state, accesul la funcţiile de judecător este condiţionat de experienţa profesională. O astfel de practică este importantă, mai ales pentru candidaţii care au venit direct din sistemul universitar.

4. Formarea la locul de muncă

Din cauza schimbărilor ce au loc tot mai des în domeniul legislativ, dar şi din cauza posibilităţii ca, în multe state, judecătorii să dobândească noi atribuţii la instituirea în funcţii, este necesară o formare la locul de muncă prin care să se asigure adaptarea permanentă a sistemului judiciar la cerinţele unei societăţii la fel de schimbătoare.

În acest scop, CCJE consideră că formarea la locul de muncă este eficientă dacă, în primul rând, are la bază participarea voluntară a judecătorilor, obligativitatea putând surveni doar în situaţii excepţionale (de exemplu, o autoritate judiciară decide în acest sens). Judecătorii pot “creşte” profesional prin elaborarea de către ei înşişi a unor programe sub autoritatea instanţei judiciare care să se concentreze atât pe subiecte juridice, cât şi pe alte subiecte referitoare la atribuţii care trebuie îndeplinite de judecători. Deşi activitatea de formare este o obligaţie de ordin etic pentru judecători, instanţele trebuie să îşi încurajeze membrii în acest sens, iar statele să le asigure resursele financiare necesare.

5. Evaluarea activităţii de formare

Cu privire la acest aspect, CCJE afirmă că, în statele în care judecătorii sunt formaţi la începutul carierei lor, este necesară evaluarea rezultatelor formării iniţiale, prin contrast, în statele în care judecătorii sunt aleşi din rândul celor mai experimentaţi avocaţi, trebuie aplicate metode obiective de evaluare înainte de numirea acestora, perioada de formare desfăşurându-se abia după ce candidaţii au fost selectaţi.

Drept urmare, CCJE recomandă ca programele de formare şi metodele aplicate să facă obiectul unor evaluări frecvente efectuate de către autoritatea competentă, cu toate acestea, şi calitatea performanţelor persoanelor participante la activitatea de formare poate fi evaluată, în măsura în care unele sisteme judiciare o cer.

6. Formarea judecătorilor la nivel european

Sub acest aspect, CCJE susţine că statele membre, după consolidarea studiului legislaţiei europene în universităţi, trebuie să promoveze, de asemenea, includerea acestora şi în programele de formare iniţială şi la locul de muncă, în special cu privire la aplicabilitatea sa în practica zilnică. În plus, cooperarea instituţiilor de formare judiciară în Europa şi consolidarea reţelei europene (Reţeaua Lisabona) pentru schimbul de informaţii dintre persoanele şi entităţile cu atribuţii în formarea judecătorilor este necesară atât în beneficiul judecătorilor, cât şi al formatorilor.

După cum se poate observa, potrivit avizului CCJE, evoluţia profesională a unui judecător pleacă de la ipoteza dobândirii unor cunoştinţe complexe şi culminează cu ideea judecătorului complet şi desăvârşit care trece de graniţele naţionale şi atinge cotele europene.