Capacitatea de folosinţă a persoanelor

Capacitatea de folosinţă reprezintă o componentă a capacităţii civile care, potrivit art. 28 alin. (1) din Noul Cod civil, „este recunoscută tuturor persoanelor”.

Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice este prevăzută în art. 34, conform căruia „ capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile”. Spre deosebire de aceasta, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice nu se bucură de o definiţie legală, însă, ţinând cont că este o parte a capacităţii civile, poate fi definită ca fiind acea componentă a capacităţii civile care constă în posibilitatea de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii civile.

Deosebirea între cele două feluri de capacitate de folosinţă este observată la nivelul conţinutului acestora, deoarece conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este format din toate drepturile şi obligaţiile civile, spre deosebire de persoanele juridice care se află în imposibilitatea de a dobândi acele drepturi subiective civile şi de a avea acele obligaţii civile care nu pot aparţine decât persoanelor fizice – art. 206 alin. (1) NCc.

De asemenea, principiul specialităţii capacităţii de folosinţă este specific persoanelor juridice, principiu care vizează dobândirea de drepturi subiective civile şi asumarea de obligaţii civile prin încheierea de acte juridice având ca izvor legea sau faptele juridice.

Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este determinat de momentul naşterii persoanei (art. 35 teza I NCc). Adagiul latin infans conceptus pro habetur quoties de commodis ejus agitur a fost transpus în art. 36 teza I NCc, care reprezintă o excepţie de la regula enunţată mai sus. Această excepţie prevede că „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu”. Astfel, acesta dobândeşte doar drepturi, nu şi obligaţii. Pentru stabilirea momentului concepţiei devin incidente prevederile art. 412 alin. (1) NCc, timpul legal al concepţiunii fiind intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului, iar intervalul se calculează zi cu zi. Această capacitate de folosinţă se numeşte şi capacitate de folosinţă anticipată.

Conform art. 205 alin. (1), persoana juridică care este supusă înregistrării dobândeşte capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării sale. Similar persoanei fizice, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede pentru persoana juridică o capacitate de folosinţă restrânsă, pe care o dobândeşte de la data actului de înfiinţare, deci înainte de dobândirea personalităţii juridice propriu-zise, cu scopul dat de lege, respectiv pentru înfiinţarea sa valabilă. Este important de precizat faptul că nu toate persoanele juridice pot dobândi o capacitate de folosinţă restrânsă, cu titlu de exemplu fiind amintite persoanele juridice de drept public care sunt organe ale statului, instituţiile de stat şi altele asemenea.

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează la moartea acesteia (art. 35 teza a II-a NCc), moarte ce poate fi fizic constatată sau declarată judecătoreşte (art. 49 NCc).

Persoanei juridice îi încetează capacitatea de folosinţă odată cu încetarea acestei persoane, cauzele sale de încetare fiind prevăzute în art. 244 NCc: constatarea ori declararea nulităţii, fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare, desfiinţare sau printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

Sursă bibliografică:

Eugen Chelaru – Drept civil. Persoanele