Capitolul I. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Din dorinţa de a contribui în mod util la formarea adolescenţilor, ABC Juridic a decis să vină în întâmpinarea necesităţilor acestora şi astfel a luat naştere rubrica Lyceum. Aici vor putea fi găsite informaţii de interes pentru cititorii liceeni şi nu numai.

Una din metodele prin care urmărim ca Lyceum să-şi atingă scopul constă în prezentarea unor cursuri de Istoria românilor, cursuri ce au menirea de a-i ajuta atât pe cei care susţin examenul de bacalaureat la această disciplină, cât şi pe aceia care vor să-şi sporească noţiunile de cultură generală.

 Vă anunţăm că, la fiecare sfârşit de săptămână, o să apară câte un nou capitol în care va fi prezentată o temă din programa de bacalaureat de la disciplina istorie.

Capitolul I. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor 

Romanitatea înseamnă apartenenţa poporului român la popoarele romanice (spanioli, portughezi, francezi, italieni) şi apartenenţa limbii române la limbile latine (franceză, spaniolă, portugheză, italiană).

Popoarele romanice s-au format prin procesul de etnogeneză.  Etnogeneza românească a fost un proces complex, de lungă durată, care s-a desfăşurat între secolele I-VII, la Nord şi la Sud de Dunăre prin sinteza dintre daci şi romani, la care se adaugă şi elementul slav. În cadrul etnogenezei româneşti au existat un substrat dacic, un strat latin şi un adstrat slav.

Pentru a se produce etnogeneza a fost nevoie de romanizare. Romanizarea a fost procesul prin care romanii şi-au impus elementele culturii materiale şi spirituale şi mai ales limba latină.

Romanizarea a avut 3 etape:

1. secolul I î. Hr. până în 106 d. Hr. ;
2. din 106 până în 271-275;
3. după 271-275.

 În prima etapă, contactele dintre daci şi romani au fost fie paşnice, fie încordate. Contactele paşnice erau schimburile comerciale, iar contactele încordate confruntările militare. Astfel, în iarna anului 85 spre 86, dacii conduşi de Duras au trecut la Sud de Dunăre şi au atacat garnizoanele romane.

În anul 86, generalul Fuscus a trecut la Nord de Dunăre, dar a fost înfrânt şi ucid de daci la Tapae. În anul următor, o nouă armată romană condusă de Tettius Iulianus a atacat Dacia, iar Decebal ( 87-106) a fost înfrânt. În anul 89 s-a încheiat o pace între daci şi romani, care a fost de fapt un compromis, în sensul că Dacia renunţa la o politică externă proprie, devenea client al Romei, dar primea de la romani bani pentru construirea cetăţilor, meşteri şi instructori militari.

În timpul lui Decebal, teritoriul Daciei era mai puţin întins decât în timpul lui Burebista, dar statul dac era mai puternic. Decebal îşi construise o armată, ridicase cetăţi întărite, dezvoltase economia, în timpul său se manifestă a doua etapă a epocii fierului numită La Tene. Uneltele şi armele din fier erau mult mai rezistente. La Sarmisegetuza Regia au fost ridicate cele mai importante construcţii. Oraşul dispunea de apă curentă adusă prin conducte din zona de munte. Tot în timpul lui Decebal s-au dezvoltat mineritul, meşteşugurile şi existau importante mine de aur.

Bogăţiile Daciei au atras atenţia noului împărat Traian (98-117), care şi-a propus să cucerească Dacia. Cucerirea Daciei s-a făcut în cursul a două războaie din 101-102 şi 105-106. În anul 106, Dacia a fost înfrântă şi se transformă în provincie romană.

 A doua etapă a romanizării s-a desfăşurat între 106 şi 271-275 şi a fost cea mai intensă deoarece acum s-a manifestat stăpânirea romană. Dacii au continuat să trăiască alături de romani şi acest lucru a fost dovedit de numeroasele izvoare arheologice, numismatice, cartografice, lingvistice etc.

Factorii romanizării din această a doua etapă au fost:

• armata
• administraţia
• veteranii
• coloniştii
• viaţa economică
• religia
• dreptul
• limba latină

 Armata romană din Dacia era în număr de aproximativ 40.000 de oameni şi era formată din legiuni şi trupe auxiliare. Din legiuni făceau parte numai cetăţeni romani, iar în trupele auxiliare intrau şi soldaţi din popoarele cucerite. Au fost semnalate şi trupe auxiliare formate din daci. Cele mai importante legiuni de pe teritoriul Daciei au fost Legiunea a XIII-a Gemina şi Legiunea a V-a Macedonica.

În ceea ce priveşte administraţia, împăratul Traian a format o singură provincie în Dacia care cuprindea Transilvania ( fără colţul sud estic), Banatul şi Vestul Olteniei. Capitala era la Ulpia Traiana Sarmisegetuza, aflată la 40 de km de fosta capitală a Daciei, Sarmisegetuza Regia. Acest oraş a primit titlul de colonie. Urmaşul său, Hadrian, a împărţit provincia Dacia în două şi anume: Dacia Superior şi Dacia Inferior.

Veteranii erau soldaţi care îşi satisfăcuseră serviciul militar şi care au rămas în Dacia şi s-au căsătorit cu femei dace. Copiii lor se năşteau cetăţeni romani. Coloniştii erau proveniţi din toată lumea romană şi au fost aduşi în Dacia pentru a popula oraşele şi satele şi pentru a dezvolta economia, deoarece erau buni agricultori şi meşteşugari.

Viaţa economică a contribuit la romanizare prin faptul că în agricultură, în mine, în ateliere meşteşugăreşti lucrau la un loc atât daci cât şi romani.

La fel ca şi în armată, limba vorbită era latina. Religa romanilor s-a impus deoarece era religia cuceritorului. Din secolul I, pe teritoriul Daciei se răspândeşte creştinismul. Unii împăraţi romani i-au persecutat pe creştini. Pe teritoriul Daciei, creştinismul s-a răspândit pe cale naturală, fără să fie impus de stat. În anul 313, împăratul Constantin cel Mare a oficializat creştinismul.

Dreptul a cuprins o serie de norme, de legi, care trebuiau respectate de populaţia daco-romană. În anul 212, împăratul Caracala a emis un act numit Constituţio Antoniniana prin care acorda cetăţenie romană tuturor locuitorilor oraşelor.

Limba latină a fost cel mai important factor al romanizării, deoarece se considera că atunci când un popor cucerit vorbea limba latină, acel popor era deja romanizat. Limba latină se folosea în armată, în justiţie, administraţie şi în viaţa economică.

 În secolul al III-lea, Imperiul Roman a intrat într-o perioadă de criză. Criza a fost accentuată de atacurilor migratorilor. Primii migratori care au atacat Dacia au fost goţii. Împăratul Aurelianus (270-275) a fost pus în faţa unei dileme: ori să păstreze Dacia, dar cu riscul de a rupe unitatea Imperiului Roman, ori să părăsească Dacia şi să menţină unitatea imperiului. A ales a doua variantă, a retras armata, justiţia, administraţia şi pe cei bogaţi la Sud de Dunăre, unde a întemeiat o nouă provincie numită tot Dacia.

 A treia etapă a romanizării a continuat după retragerea aureliană….

Pentru a citi tot capitolul, apasă butonul de mai jos! 

[su_button url=”https://abcjuridic.ro/wp-content/uploads/2015/10/Istorie-curs-I.pdf” background=”#ef4b2d” size=”10″ center=”yes”]Citeşte tot capitolul! [/su_button]