Caracteristicile generale ale Comunităților Europene

Primul autor care a fundamentat ideea că pacea nu poate fi realizată, nici menținută, la nivelul Europei, dar și al lumii, fără o colaborare politică între state, a fost juristul francez Pierre Dubois. În opera sa “De recuperatione Terre Sancte!”, acest autor prefigurează realizarea unei uniuni politice a Europei, pe care o vede ca și condiție necesară pentru asigurarea păcii și recuperarea pământului sacru. [1]

Pacea nu putea fi asigurată decât prin stabilirea unei apropieri între statele membre, în scopul instituirii unor politici comune la nivel instituțional, dar, la fel de important, la nivel principial.

Prima comunitate a fost înființată la 23 iulie 1952, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), fiind urmată de Comunitatea Economică Europeană și Euratom, ambele înființate la 1 ianuarie 1958. Aceste trei comunități au fost denumite și Comunitățile Europene.

Evoluția comunităților a fost realizată, în principal, prin:

• Tratatul de la Bruxelles (1967) – au fost puse bazele organelor de conducere (Comisia și Consiliul);
• Tratatul de la Maastricht (1993) – redenumește Comunitatea Economică Europeană în Comunitatea Europeană și reunește într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele trei Comunități (Euratom, CECO, CEE);
• Tratatul de la Nisa (2003) – CECO a fost integrată în Comunitatea Europeană.

Menționăm că Tratatul de la Maastricht reunește comunitățile într-un singur ansamblu (Uniunea Europeană), acestea păstrându-și caracterul de comunități. În urma modificărilor, Comunitatea Europeană și Euratom rămân cele doua comunități europene.

Comunitățile Europene prezintă 3 grupe de caracteristici esențiale:

I. Sunt organizații internaționale

Comunitățile europene au luat ființă prin acordul de voință liber exprimat de către statele membre prin reprezentanții special desemnați pentru a participa la negocierea și încheierea tratatelor de instituire.

Comunitățile europene sunt deschise aderării tuturor statelor europene, (în cazul statului-candidat, Turcia, chiar și statelor noneuropene) sub condiția îndeplinirii a 4 categorii de cerințe:

• Politice

1. Democrație de tip pluripartit;
2. Respectarea drepturilor omului.

• Militare

Statul candidat la aderare nu trebuie să fie doar consumator de securitate, ci și furnizor de securitate.

• Juridice

Asumarea angajamentului de a fi aplicat imediat, direct și prioritar dreptul Uniunii Europene în ordinea juridică internă.

• Economice (îndeplinirea a 4 criterii de convergență)

1. Inflația de maxim 3% din PIB;
2. Deficitul bugetar de maxim 3% din PIB;
3. Nivelul dobânzilor pentru creditele acordate să fie de maxim 7-9% (DAE);
4. Datoria statului către populație să nu depășească 60% din PIB.

II. Sunt asociații economice integrate

Uniunea Europeană reprezintă rezultatul punerii în comun de către statele membre a teritoriilor proprii și a economiilor existente pe aceste teritorii. Ariile geografice ale statelor membre formează Piața Unică (comună); această piață numară peste 500 milioane de locuitori.

Adoptarea și aplicarea unor măsuri au făcut posibilă această libertate la nivel european, fiind vorba de 3 măsuri cu caracter juridic:

1. Înlăturarea barierelor vamale și a tarifelor adiacente acestora dintre statele membre;
2. Desființarea ajutoarelor de stat;
3. Înlăturarea discriminărilor de natură publică sau privată

III. Au o structură instituțională proprie

Instituțiile europene sunt: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Conturi și Banca Europeană.

Se face distincție între instituții, organe, oficii și agenții. Acestea se deosebesc în baza criteriului participării la decizie, instituțiile participând direct la procesul decizional, în timp ce organele, oficiile și agențiile au caracter tehnic. În general, organele au denumirea de comitete.

Însemnătatea persoanei – spunea Viktor Frankl – este întotdeauna relaţionată la comunitate. Căci, după cum o piesă de mozaic are valoare numai prin relaţia sa cu întregul mozaicului, tot astfel unicitatea persoanei umane îşi găseşte pe deplin sensul numai prin rolul pe care îl joacă într-un întreg. Astfel, sensul persoanei umane ca personalitate indică, dincolo de limitele sale, înspre comunitate; fiind orientat către comunitate, sensul individului se transcende pe sine.

____________________________________________________________

Bibliografie:

1. Filipescu Ion, Fuerea Augustin, Drept instituțional comunitar european, Bucuresti, 2000.