Confiscarea specială – când intervine confiscarea prin echivalent bănesc?

În cazul bunurilor care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, precum și în cazul bunurilor folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori produsului obținut, dacă valoarea lor este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc. De asemenea, se va ține seama și de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta.

Astfel, instanța va ține seama de 3 aspecte în vederea determinării proporției bunului care urmează să fie confiscat: natura faptei, gravitatea faptei și contribuția bunului la săvârșirea faptei. Contribuția bunului este un criteriu particular individualizării confiscării speciale, care va duce la stabilirea întinderii confiscării. De exemplu, ar fi injustă confiscarea în întregime a unui camion folosit pentru transportarea unei cantități mici de droguri. Se constată că, atunci când consecințele sunt patrimoniale, este ușor de stabilit cuantumul confiscării, în timp ce, atunci când consecințele nu pot fi valorificate în bani (dacă este afectată o valoare socială), instanța trebuie să țină cont de împrejurările săvârșirii faptei, mobilul, scopul, persoana și conduita făptuitorului, putându-se confisca bunul în integralitatea sa.  

Teza finală a art. 112 alin. (2) Cod penal prevede că se va dispune confiscarea în întregime dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei.

De asemenea, Codul penal prevede o variantă specială a confiscării prin echivalent atunci când categoriile de bunuri enumerate anterior nu aparțin făptuitorului, iar persoana căreia îi aparțin nu cunoaște scopul folosirii lor, acestea nu pot fi confiscate, dar se va confisca echivalentul în bani al acestora. Se va aplica și în acest caz dispoziția potrivit căreia se dispune confiscarea în parte atunci când valoarea bunurilor este vădit disproporționată. Rațiunea pentru care în această situație nu se va dispune confiscarea bunurilor este aceea că proprietarul lor nu are cunoștință de scopul în care bunurile sunt utilizate, astfel încât, dacă acestea vor rămâne în patrimoniul lui, nu există riscul de a se săvârși în viitor asemenea fapte.

Atunci când bunurile din categoriile determinate în art. 112 alin. (1) Cod penal, exceptând bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală, nu se mai găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora. Pot fi imaginate mai multe ipoteze în care bunurile nu se mai găsesc în materialitatea lor: fie au fost distruse de făptuitor, fie au fost dobândite de terți de bună-credință și nu mai pot face obiectul unei confiscări. Este o măsură care se adoptă pentru a apăra terții dobânditori de bună-credință, care nu au nicio culpă în ceea ce privește confiscarea bunului pe care l-au dobândit.

Atunci când vorbim despre confiscarea prin echivalent bănesc, pot apărea dificultăți în stabilirea valorii bunurilor. Când bunurile nu se mai găsesc în natură, se va ține seama de valoarea bunului de la data săvârșirii faptei, iar, în ipoteza în care bunul a fost vândut, se lua în considerare prețul obținut în urma vânzării. Dacă prețul nu este determinat, se va avea în vedere prețul stabilit pentru bunuri similare.   

Alineatul final al articolului 112 Cod penal stabilește faptul că se vor confisca bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării. Legiuitorul a dorit ca făptuitorul să nu-și poată crea un avantaj, chiar dacă ar fi obținut în mod licit, deoarece ar reprezenta un  mod de încurajare în săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală.

De la această dispoziție fac excepție bunurile care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, precum și bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei. Folosul material obținut din exploatarea sau folosirea licită a acestor bunuri nu va fi confiscat, întrucât este independent de fapta săvârșită. Proprietarii bunurilor le pot folosit sau exploata într-un scop licit, până la descoperirea faptei, fără ca folosul obținut în urma acestei exploatări să fie confiscat.    

Bibliografie:

Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Alexandru Boroi – Drept penal. Partea generală, Ed. C.H.Beck, București, 2014

Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca – Noul Cod penal comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Marius Vasile – Confiscarea specială și expulzarea în dreptul penal român, Ed. Universul Juridic, București, 2012

Viorel Pașca – Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014