Criza refugiaţilor vs valul imigranţilor

Problemele recente cu care se confruntă Uniunea Europeana privind afluxul masiv de refugiați politici au căpătat atenția întregii comunități a bătrânului continent, în contextul în care Organizația Națiunilor Unite a estimat că numărul acestora va ajunge la 850 000 în anul următor, conform site-ului Reuters. Pe de altă parte, situația actuală nu este foarte departe de aceste estimări din moment ce de la începutul anului aproape 500 000 de locuitori ai statelor Siria, Libia și Eritreea și-au părăsit țara din cauza războiului, a grupărilor teroriste ori a dictaturii, majoritatea refugiindu-se în Grecia și Ungaria.

Deși a fost des utilizat în mass-media, termenul de „imigrant” nu este corespunzător, reprezentând o persoană care vine într-o țară străină cu scopul de a se stabili (Dicționarul explicativ al limbii române), pe când statutul refugiaților politici este reglementat atât la nivel național, cât si internațional.

Legea nr. 122/2006 privind azilul în România include în sintagma „refugiat politic” orice cetățean străin care, în urma unei temeri justificate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, urmărind să sublinieze că Germania va primi refugiați politici, dar nu și imigranții veniți să profite de economia dezvoltată a țării, a declarat că „cei ce nu fug de persecuțiile politice sau de război, ci vin la noi din rațiuni economice, nu vor putea rămâne în Germania, indiferent cât de dificile sunt viețile lor personale. Vom accelera procesul de identificare și pe cel de înregistrare și le vom derula mult mai rapid decât până acum”.

Totuși, trebuie reținut faptul că această situație cu care se confruntă țările europene nu este nemaiîntâlnită: ulterior celui de-Al Doilea Război Mondial, aproximativ 60 de milioane de refugiați se aflau pe teritoriul Europei, motiv pentru care, la 28 iulie 1951. a fost adoptată la Geneva „Convenția privind statutul refugiaţilor”, la care statul român a aderat în 1991, şi care prevede expres drepturile și obligațiile refugiaților, dintre care amintim:
• obligația de a se conforma legilor și regulamentelor, precum și măsurilor luate pentru menținerea ordinii publice;
• dreptul la un tratament cel puțin la fel de favorabil ca și cel acordat naționalilor în ce privește libertatea de a practica religia lor și libertatea de instruire religioasă a copiilor lor;
• accesul liber la justiție – orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber și facil în fața tribunalelor;
• dreptul de a-și alege locul de reședință și de a circula liber, cu rezervele instituite de reglementările aplicabile străinilor, în general, în aceleași împrejurări.

Tot în ceea ce privește legislația aplicabilă refugiaților politici, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva 2003/9/CE prin care stabilește standardele minime pentru primirea solicitanților de azil, precum și Directiva 2001/55/CE privind acordarea protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut în discursul său din data de 9 septembrie că trebuie luate măsuri urgente pentru a putea fi gestionată această criză, fiind primordială relocarea celor 120 000 de refugiați din sudul continentului. În acest sens, a încurajat statele membre ale Uniunii Europene să voteze pe 14 septembrie cotele de distribuire.

Site-ul The Guardian detaliază planul prezentat de Comisia Europeană în vederea relocării refugiaților conform următoarelor criterii:
• 40% va conta mărimea populației țării respective
• 40% – PIB-ul
• 10% – rata șomajului
• 10% – numărul mediu de solicitări de azil din trecut.

Potrivit algoritmului sus-prezentat, România ar urma să primească un numar de 4 646 de refugiați, deși statul nostru nu are condițiile necesare să găzduiască mai mult de 1 785.

Criticile referitoare la discursul Președintelui Comisiei Europene nu au întârziat să apară. Astfel, europarlamentarul Marine Le Pen a afirmat că acest plan reprezintă „un şantaj al statelor, plănuit la nivel internaţional”, iar premierul Cehiei s-a aratăt sceptic față de măsurile lui Juncker: „Sunt convins că Europa nu are nevoie de noi planuri în ceea ce priveşte modalitatea de rezolvare a crizei migraţiei. Este necesar să trecem de la masa de negocieri la acţiune şi să muncim din greu ca să aplicăm acele măsuri pe care le-am aprobat cu alţi lideri ai UE în ultimele luni”.

În România, președintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferință de presă următoarele: „Cred că este bine să relatez puțin discuțiile din Consiliul European (CE). Au avut loc mai multe discuții succesive in Consiliu. Prima în luna martie, un fel de discuție de explorare. CE a vrut să vadă care este opinia fiecărui stat membru. Atunci am prezentat opinia României: e nevoie de solidaritate, dar e mai bine ca fiecare stat membru să stabilească singur câți refugiați poate să primească – eu am optat pentru cote voluntare. În luna aprilie s-a reluat discuția la solicitarea Italiei, mai aprinsă de data această. Am optat din nou pentru cote voluntare. În iunie s-a discutat de cote obligatorii, eu nu am fost de acord. Și alte state membre au fost împotrivă, ajungându-se la concluzia că ele nu pot fi acceptate în acel moment. S-a stabilit următorul acord: fiecare stat să comunice câți refugiați poate să primească, iar România a anunțat că poate primi 1 785”, astfel cum citează site-ul HotNews. Mai multe detalii vor fi discutate în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 17 septembrie.

Întrucât subiectul este unul de actualitate și cu impact semnificativ pentru întreaga societate, vom mai reveni cu noutăți în legătură cu acesta.