Exercitarea dreptului de vot de către cetăţenii români aflaţi în străinătate

Silviu Gabriel Barbu*

Roxana Elena Tâlvan Sima**

Rezumat: Globalizarea, însoţită de dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor, a facilitat creşterea fluxului de persoane care aleg să trăiască în altă ţară decât ţara de origine. Un ansamblu de motive ar putea fi invocat când cetăţenii unei ţări aleg să trăiască într-o altă ţară.

Într-o analiză generală, dreptul de vot ar putea fi considerat temelia democraţiei şi liantul dintre un cetăţean care a ales să locuiască în străinătate şi ţara sa de origine.

Votul în străinătate este acceptat de un număr mare de state (aproximativ 87), dar există şi state în care acesta este în curs de implementare (aproximativ 26) sau nu este acceptat (Ex. Republica Populară Chineză, Mongolia, Republica Chile, ţări din Africa). România se regăseşte pe lista statelor care acceptă votul în străinătate. În Europa, cu mici excepţii, aproape toate ţările acceptă exercitarea votului în străinătate.

La nivel international, o serie de documente fac referiri directe sau indirecte la dreptul de vot al diasporei: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, documente cu privire la statutul refugiaţilor (Convenţia din 1954 sau Protocolul din 1967) şi Pactul Internaţional cu privare la drepturile civile şi politice (1966). Documentele Comisiei de la Veneţia – Codurile sale de bune practici în materie electorală şi refendum precum şi Raportul acesteia pentru votul în afara ţării de origine din 2011, constituie referinţe în abordarea problematicii referitoare la exercitarea dreptului de vot.

Exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor români care au ales să îşi stabilească reşedinţa sau domiciliul în străinătate a ocupat un loc relativ important pe agenda dezbaterilor publice din România, deoarece numărul cetăţenilor români care au ales să trăiască în străinătate a crescut de la an la an.

Acordarea dreptului de vot, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate sau în alte spaţii special amenajate în acest sens cetăţenii români aflaţi în străinătate s-a realizat la începutul anilor ‘90. Numărul limitat de secţii de votare şi precum şi dispunerea geografică a acestora au contribuit la rata scăzută a prezenţei la vot a acestui segment electoral. Modalitatea prin care autorităţile române au încurajat votul diasporei a constat în ridicarea, de la un scrutin electoral la altul numărul secţiilor de vot organizate în străinătate.

Preocuparea constantă a autorităţilor române de a facilita exercitarea dreptului de vot s-a regăsit şi în iniţiativele legislative prezentate în anul 2007 şi anul 2010, prin care se propunea introducerea unei modalităţi alternative de exercitare a dreptului de vot şi anume votul prin corespondenţă.

Votul prin corespondenţă, votul electronic, votul prin procură sau votul prin fax reprezintă metode alternative la metoda clasică de prezentare la urne. Introducerea metodelor alternative ar putea conduce la o creştere a nivelului participării la un exerciţiu democratic şi ar rezolva şi o parte din vicisitudinile organizatorice. Fiecare tip de vot prezintă avantaje dar şi dezavantaje, practica altor state constituind o experienţă care nu trebuie neglijată.

Necesitatea unei reforme a legislaţiei electorale rezidă din obligaţia de adaptare la realităţile existente precum şi din inevitabila sporire a eficienţei administraţiei.

Cuvinte cheie: drept de vot, votul în străinătate, metode alternative de exercitare a dreptului de vot, reformă legislaţie electorală.

* Silviu Gabriel Barbu deţine titlul de doctor în drept constituţional. În prezent este conferenţiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov şi magistrat detaşat în funcţia de inspector general, director la Inspecţia Generală a Afacerilor Externe din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opiniile exprimate aparţin autorului şi nu angajează instituţia din care face parte.

** Roxana Elena Tâlvan Sima este licenţiată în ştiinţe juridice a Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi are un master în Drept Internaţional Public la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti. A urmat cursuri post-universitare în România, Regatul Ţărilor de Jos şi Statele Unite ale Americii. Este diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opiniile exprimate aparţin autoarei şi nu angajează instituţia din care face parte.

1. Aspecte introductive referitoare la drepturile electorale fundamentale şi legislaţia electorală

Într-un stat de drept, democratic şi social, poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt. Această realitate este exprimată prin art. 2 din Constituţia României, care stabileşte că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum şi că “nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.¹

Drepturile electorale ale cetăţenilor formează o categorie distinctă între drepturile şi libertăţile cetăţenilor, fiind astfel înscrise în constituţii şi legi şi au ca obiect, în exclusivitate, participarea cetăţenilor la guvernare.²

În actele fundamentale sunt, de regulă, prevăzute drepturi electorale fundamentale, iar în legi este reglementată o sferă mai largă de drepturi electorale, cum ar fi dreptul de a contesta candidaturile, dreptul cetăţenilor de a verifica înscrierea lor în listele electorale precum şi dreptul acestora de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, etc.

Drepturile fundamentale electorale sunt dreptul de vot sau dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, care sunt reglementate de articolul 36 şi respectiv articolul 37 din Constituţia României, republicată. Aceste drepturi sunt considerare drepturi exclusiv politice. Totodată, în articolul 38, din Constituţia României, este prevăzut şi dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European.

Dreptul de vot este un drept complex, întrucât conţine atât elemente constituţionale (votul şi trăsăturile sale), cât şi elemente de nivelul legii.³ În conformitate cu prevederile legii fundamentale “cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. Totodată, legea fundamentală consacră şi excepţii “nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”⁴

Dreptul de vot se referă la posibilitatea cetăţenilor de a participa la viaţa politică a statului, fie prin desemnarea reprezentanţilor lor în autorităţile publice, fie direct, prin pronunţarea în cadrul unui referendum. Dreptul de a alege desemnează posibilitatea unei persoane de a opta între mai multe variante, de obicei, între persoane sau partide care se confruntă într-o competiţie electorală. Stricto sensu, dreptul de vot semnifică pronunţarea pentru sau împotriva unei decizii, persoane, etc. Lato sensu, dreptul de vot desemnează atât o opţiune, cât şi o pronunţare a alegătorului, el putând îmbrăca chiar şi forma extremă a protestului sau a votului nul sau alb.⁵

Universalitatea votului, egalitatea votului, caracterul direct al votului, caracterul secret al votului precum şi caracterul liber al votului sunt trăsăturile tradiţionale ale votului.

Sfera drepturilor electorale, condiţiile de exercitare şi garanţiile care însoţesc aceste drepturi, obligaţiile organelor de stat în legătură cu alegerile, regulile de organizare şi desfăşurare a alegerilor, precum şi de finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale, cele de stabilire, centralizare şi comunicare a rezultatelor, modalitatea de atribuire a mandatelor, respectiv de validare a referendumului sunt stabilite prin norme cu rang constituţional, norme cu rang de lege organică, precum şi prin norme de executare şi aplicare a legii adoptate de Guvern, respectiv de Autoritatea Electorală Permanentă.⁶

Cadrul juridic actual este dat, în principal, de urmatoarele acte normative:

• Constituţia României;

• Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

• Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 887 din 29 septembrie 2004;

• Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitroul Oficial al României nr. 627 din 31 august 2012;

• Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Ofical al României nr. 84 din 24 februarie 2000.

Observatorii internaţionali au subliniat în rapoartele finale faptul că în România există o practică a modificării legislaţiei electorale cu puţin timp înaintea alegerilor, aspect recurent care nu este în conformitate cu bunele practice electorale. Pe lângă acestea, modificarea legislaţiei electorale prin intermediul ordonanţelor guvernamentale este considerată o practică neobişnuită, care ocoleşte procesul legislative, punând astfel sub semnul întrebării, atât principiul constituţional al separării puterii legislative şi executive, cât şi cerinţa potrivit căreia chestiunile electorale trebuie să fie reglementate prin legi organice.⁷

Având în vedere faptul că, în prezent, legislaţia electorală este răspândită în mai multe acte normative cât şi faptul că aceasta are unele lacune, se simte nevoia unei codificări în sensul prevăzut de normele de tehnică legislativă⁸ şi a unei adaptări la noile realităţi.

2. Metodele de exercitare a dreptului de vot în străinătate

Globalizarea, însoţită de dezvoltarea comunicaţiilor şi transportului, a facilitat creşterea fluxului de persoane care aleg să trăiască în altă ţară decât ţara de origine. Un ansamblu de motive ar putea fi invocat când cetăţenii unei ţări aleg să trăiască într-o altă ţară.⁹ Conform unor statistici ale Băncii Mondiale din 2009, mai mult de 215 milioane de persoane au ales să trăiască în afara ţării lor de origine şi numărul acestora se află în continuă creştere ¹⁰ spre exemplificare, numărul emigranţilor a crescut de la 76 de milioane de persoane în 1960, la 175 de milioane de persoane în ani 2000, la 190 de milioane de persoane în 2005.¹¹ Statisticile ne conduc la concluzia că trăim într-o lume în continuă mişcare.

Votul în străinătate este acceptat de un număr mare de state ( aproximativ 87), dar există şi state în care acesta este în curs de implementare (aproximativ 26) sau nu este acceptat (Ex. Republica Populară Chineză, Mongolia, Republica Chile, ţări din Africa) ¹². România se regăseşte pe lista statelor care acceptă votul în străinătate. În Europa, cu mici excepţii, aproape toate ţările acceptă exercitarea votului în străinătate.

Există cinci metode de exercitare a dreptului de vot, una clasică şi patru alternative:

• Metoda clasică – exercitarea dreptului de vot în persoană la misiunile diplomatice sau alte locuri recunoscute şi amenajate de autorităţile statului de origine; acestă metodă a fost aleasă de cele mai multe state;

• Metode alternative:

1. prin corespondenţă;

2. prin delegare sau prin reprezentant, prin procură;

3. electronic;

4. prin fax.

În principiu, fiecare stat foloseşte o singură metodă pentru colectarea votului extern, sau, dacă există două sau mai multe metode, statul decide care metodă se aplică în diverse cazuri. Cu toate acestea, tendinţele recente arată că, în situaţiile în care votul extern se poate exprima prin mai multe modalităţi, rămâne la latitudinea alegătorului folosirea acelei modalităţi care i se pare mai facilă.¹³ Cea mai utilizată metodă alternativă de exercitare a dreptului de vot este cea prin corespondeţă.

2. Organizarea secţiilor de votare în străinătate. Responsabilităţi ale Ministerului Afacerilor Externe în organizarea scrutinelor electorale

Acordarea dreptului de vot, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate sau în alte spaţii special amenajate în acest sens cetăţenii români aflaţi în străinătate s-a realizat la începutul anilor ‘90. Numărul limitat de secţii de votare şi precum şi dispunerea geografică a acestora au contribuit la rata scăzută a prezenţei la vot a acestui segment electoral. Modalitatea prin care autorităţile române au încurajat votul diasporei a constat în ridicarea, de la un scrutin electoral la altul numărul secţiilor de vot organizate în străinătate.

În tabelul de mai jos, prezentăm spre exemplificare cele de mai sus:

În prezent, în corformitate cu legislaţia în vigoare, Ministerului Afacerilor Externe îi revin următoarele responsabilităţi²¹ în organizarea scrutinelor electorale:

• delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate, care se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor externe;

• responsabilitatea organizării secţiilor de votare din punct de vedere logistic;

• distribuirea către birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate a buletinelelor de vot, a ştampilelor de control, a ştampilelor cu menţiunea «VOTAT», precum şi celorlalte materiale necesare procesului electoral;

• la propunerea MAE, Autoritatea Electorală Permanentă acreditează observatori externi şi reprezentanţii externi ai mass-media;

• împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, asigură personalul auxiliar al Biroului Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate;

• asigură sediul Biroului Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate;

• are competenţa desemnării preşedinţilor secţiilor de votare din străinătate, precum şi a întocmirii listei cu propuneri de membri ai acestor birouri, din care Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate va stabili membrii efectivi. Lista se întocmeşte la propunerea partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri. În cazul în care numărul persoanelor propuse de acestea este insuficient, lista este completată de Ministerul Afacerilor Externe cu alte persoane cu o bună reputaţie şi fără apartenenţă politică.

La insitenţele cetăţenilor români care au ales să locuiască în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a iniţiat, în anul 2007 şi în anul 2010, două proiecte de acte normative prin care era propusă introducerea metodei alternative de exercitare a dreptului de vot prin corespondenţă, care răspundeau cerinţelor diasporei de a facilita exercitarea dreptului de vot prin metode alternative.

2. Documente internaţionale care fac referiri la dreptul de vot al diasporei şi argumente în favoarea acestuia

La nivel internaţional, o serie de documente fac referiri directe sau indirecte la dreptul de vot al diasporei: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, documente cu privire la statutul refugiaţilor (Convenţia din 1954 sau Protocolul din 1967) şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (1966). Documentele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) – Codurile sale de bune practici în materie electorală şi refendum precum şi Raportul acesteia pentru votul în afara ţării de origine din 2011 constituie referinţe în abordarea problematicii referitoare la exercitarea dreptului de vot.

Codul bunelor practici în materie electorală – Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare, la Veneţia, în perioada 18 – 19 octombrie 2002,²² consacră faptul că, votarea prin corespondenţă poate fi permisă numai în cazul în care activitatea serviciilor poştale este sigură şi fiabilă, dreptul de a vota prin corespondenţă fiind acordat persoanelor internate în spital, deţinuţilor, persoanelor cu mobilitate redusă sau persoanelor cu drept de vot care domiciliază în străinătate. Documentul stipulează că frauda sau intimidarea nu trebuie să fie permise. Acelaşi document statuează faptul că, regulile dreptului electoral trebuie să aibă cel puţin un rang legislativ, excepţie făcând doar regulile care vizează chestiunile de ordin tehnic şi detaliu.

Codul bunelor practici în materie electorală stabileşte ca regulă, că elementele fundamentale ale dreptului electoral, în special, sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi delimitarea circumscripţiilor electorale, nu ar trebui să poată fi amendate înainte de un an de la alegeri.

Raportul Comisiei de la Veneţia pentru votul în afara ţării de origine adoptat la 16 – 18 iunie 2011²³ este un alt document internaţional care statuează că recunoaşterea legală a cetăţenilor se bazează pe principiul naţionalităţii. Cetăţenii unei ţări se bucură, prin urmare, în principiu, de toate drepturile civile recunoscute în această ţară.

Exercitarea dreptului de vot în afara ţării permite cetăţenilor care locuiesc în străinătate să continue participarea la viaţa politică a ţării lor. Unele state aleg chiar parlamentari care reprezintă cetăţenii care locuiesc în afara ţării de origine (Republica Croaţia, Republica Franceză, Republica Italiană, Portugalia, România, Macedonia). Votul în afara ţării garantează egalitatea între cetăţenii care trăiesc în ţară şi cei care au ales să trăiască în străinătate. Se asigură, astfel, menţinerea legăturilor cu ţara de origine şi creşte sentimentul de apartemenţă la o naţiune ai căror membrii sunt, indiferent de considerentele geografice, economice sau de circumstanţele politice.

În cele din urmă, în statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a aplicării regulii privind libera circulaţie a persoanelor şi ţănând seama de numărul tot mai mare de cetăţeni care beneficiază de această liberatate, este necesar să se identifice soluţii, pentru a se asigura participarea acestor cetăţeni în viaţa politică din ţara lor de orgine, ca şi consecinţă a mobilităţii lor.

2. Votul prin corespondeţă şi votul electronic, metode alternative utilizate de alte state

Evoluţia metodelor de vot a reprezentat o ilustrare a modificărilor intervenite în percepţia asupra democraţiei. Apariţia metodelor alternative s-a datorat, în principal, dezvoltărilor tehnologice precum şi conturării cerinţei de prezenţa alegătorului la urne precum şi corolarul acesteia absenţa acestei cerinţe.

Importanţa economică şi politică a comunităţilor de imigranţi pentru ţara lor de orgine este din ce în ce mai ridicată în lumea contemporană. Fie prin implicarea lor în asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale de acasă, fie prin participare politică activă sau investiţii internaţionale directe, imigranţii au dovedit că formează comunităţi politice de-teritorializate, a căror implicare în ţara de orgine este în creştere. ²⁴

Într-o lume tot mai încorsetată de probleme economice se configurează o tendinţă de a scădea costurile participării politice a cetăţenilor non-rizidenţi prin acceptarea metodelor alternative de exercitare a dreptului de vot, în principal, prin metoda votului prin corespondenţă, metodă care are o practică de aproximativ un secol²⁵. În paralel, cu tendinţa de a scădea costurile participării la principalul exerciţiu democratic, exercitarea dreptului de vot se conturează şi tendinţa de scădere a interesului cetăţăţenilor de exercitare a dreptului de vot. Astfel, ideea introducerii, pentru cetăţenii din străinătate a unor metode alternative de exercitare a dreptului de vot vine să faciliteze accesul alegătorilor la exercitarea acestui drept şi, totodată, ar putea conduce la creşterea ratei de participare la vot.

Cele mai multe state, printre care şi România au ales metoda clasică de exprimare a dreptului de vot –  în persoană la misiunile diplomatice sau alte locuri recunoscute şi amenajate de autorităţile statului de origine. Aproximativ 39 de state au ales varianta votului prin corespondenţă. Circa 25 de state au ales o procedură mixtă, iar în 18 din aceste state, unul dintre tipurile de vot este votul prin corespondenţă. Dintre statele europene, doar Republica Estonia, Republica Franceză şi Confederaţia Eleveţiană au ales alături de metoda clasică alte două metode alternative (votul prin corespondenţă şi votul electronic). În  Republica Mauritius, Republica Nauru, Republica Togoleză şi Republica Vanuatu s-a ales doar varianta votului prin delegare sau prin reprezentant (prin procură).²⁶

Pentru a putea evalua cele două metode alternative, votul prin corespondenţă şi votul electronic, care sunt implementate în alte state ar trebui cunoscute beneficiile precum şi neajunsurile acestora.

Ar putea fi considerate beneficii ale exercitării dreptului de vot prin metode alternative: reducerea costurilor, faptul că alegătorul nu mai trebuie să se deplaseze la secţia de votare, ar putea creşte rata participării la vot atât în ţară cât şi în diaspora, ar crea posibilităţi de exercitare a dreptului de vot pentru persoanele cu dizabilităţi, ar fi mai comod pentru alegător şi ar amplifica discuţiile despre politică în cadrul exerciţiului democratic. ²⁷

Principalele neajunsuri ale exercitării dreptului de vot prin metode alternative ar putea fi: ameninţarea secretului votului, un aparat birocratic neperformant care ar putea determina creşterea probabilităţii fraudelor, posibilitatea ca procesul electoral să nu fie considerat transparent, o expunere inegală a alegătorilor în procesul electoral.²⁸

Experienţa altor state de utilizare a metodelor alternative de exercitare a dreptului de vot nu ar trebui neglijată, deşi atât experienţa votului prin corespondenţă cât şi cea a votului electronic nu au fost întotdeauna lipsite de probleme chiar şi în alte ţări care au o practică îndelungată. Experienţa altor state ca Republica Austria, Republica Federală Germania, Republica Italiană, Marea Britanie, SUA, Canada, a dovedit că votul prin corespondenţă este un sistem funcţional. Totodată, experienţa recentă a Republicii Estonia şi a Republicii Franceze conduce către aceeaşi concluzie şi în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot electronic, mai puţin utilizat. Totuşi, în alte ţări votul electronic a fost considerat prea costisitor (Marea Britanie) sau chiar a fost declarat neconstituţional (Republica Federală Germania) sau a fost ţinta unor atacuri care să anuleze complet eficienţa iniţială prevăzută de organizatori (Regatul Ţărilor de Jos). Trebuie precizat că atât Republica Estonia cât şi Republica Franceză au implementat atât votul prin corespondenţă cât şi votul electronic.

Fiecare tip de vot are avantaje şi dezavantaje, mai ales din perspectiva celor două criterii fundamentale ale evaluării procedurii: securitate şi confidenţialitate, la care se adaugă chestiunea legată de costuri.²⁹ Ideea introducerii metodelor alternative de exercitare a dreptului de vot nu trebuie respinsă, ci încurajată deoarece evoluţiile care au loc conduc către concluzie.

2. Concluzii

Dinamica în care cetăţenii români au ales să îşi stabilească reşedinţa sau domiciliul în străinătate determină o adaptare a legislaţiei electorale la noile realităţi, precum şi necesitatea indentificării unor soluţii pentru a deschide “secţii de vot” cât mai aproape cetăţenii români. Crearea de secţii de vot personale ar putea fi o soluţie practică, care ar rezolva problema accesului la actualele secţii de vot.³⁰

Despre drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa în străinătate se discută mai puţin decât ar trebui. Votul românilor de peste hotare nu a fost considerat o prioritate şi nici măcar o necesitate pentru majoritatea politicienilor români.³¹

Un pas important pe care statul trebuie să-l facă este acela de a avea o evidenţă cât mai bună a alegătorilor care au ales să locuiască în străinătate şi să pregătească infrastructura României pentru introducerea de metode alternative de exercitare a dreptului de vot prin mărirea eficienţei administraţiei. Ineficienţa statului de a verifica, identifica şi sancţiona frauda pare a nu justifica limitarea administrativă a dreptului de vot.

Este necesară deschiderea spre dialog, realizarea unor de campanii de informare şi de dezvoltare a educaţiei civice pentru a introduce metodele alternative de exercitare a dreptului de vot şi pentru a consolida democraţia sub aspect electoral. Trebuie centrată atenţia pe formarea, schimbarea şi dezvoltarea opiniei publice.³²

România este o societate care promovează egalitatea în drepturi. În ziua alegerilor, aparatul de stat trebuie să determine funcţionarea întregii societăţi în sensul promovării, egalităţii în drepturi, unde fiecare alegător contează şi fiecare vot exprimat este la fel de important. Exercitarea dreptului de vot trebuie încurajată, nu descurajată.

Introducerea metodelor alternative de exercitare a dreptului de vot ar putea fi considerat un pas decisiv către acest deziderat şi pentru o democraţie funcţională, în cadrul unei reforme a cadrului normativ electoral care tinde să devină din ce în ce mai necesară.

Bibliografie selectivă

1. Castels, S – 2002. Migration and Community Formation under conditions of Globalization, International Migration Review, vol. 36, No. 4, Winter;

2. Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii, Bucureşti, Editura All Beck, 2004

3. Ştefan Deaconu, Drept constituţional, Editura CH Beck, 2012;

4. Tudor Draganu, Drept constituţional şi institutii politice, Bucureşti, Editura Lumina-Lex, 2000;

5. Louis Favoreu, Patrick Gaia, Richard Ghevontian, Jean Louis Mestre, Otto Piersmann, Andree Roux, Guy Scoffoni- Droit Constitutionnel, Dalloz, 16 edition, 2013;

6. Gheorghe Iancu, Gheorghe Glavan – Sistemul electoral, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

7. IDEA – Voting from abroad – The International IDEA Handbook, Institute for Democracy and Electoral Assitance & The Federal Electoral Institute of Mexico, Stockholm, 2007;

8. Paul F. Lazasfeld, Bernard Berelson, Hazel Gaudet, Mecanismul votului: cum se decid alegătorii într-o campanie prezidenţială, Comunicare.ro, 2004;

9. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, ed. a 12-a, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006;

10. Katherine Shaw, Voting by mail, in Kenneth F. Warren (ed.), Encyclopedia of US Campaigns, elections, and electoral Behavior. Thousand Oaks, CA: Sage;

11. Allison A. Stacker, Cyber-elections and the minority voter’s response, North Carolina Journal of Law&Technology, volume 4, Issue 2: Spring 2003;

12. Denis Thompson, Electoral simultaneity: Expressing eqaul respect, Journal of social issue, vol. 64, no. 3;

13. Reprezentarea diasporei şi votul românilor din străinătate, Fundaţia Soros, România, 2009;

14. Raportul final al Misiunii restrânse de observare a alegerilor prezidenţiale din România (22 noiembrie şi 6 decembrie 2009);

15. Constituţia României, republicată, Monitorul Oficial al României nr. 767 din 31 octombrie 2003;

16. Legea 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 139 din 31 martie 2000;

17. Fiero, C. Et al. 2007. External Voting: A comparative overview, in voting from abord. The International IDEA Handbook, http://www.idea.int/publications/voting_from_abroad/index.cmf, publicat de Institute for Democracy and Electoral Assitance;

18. http://web.worldbank.org;

19. http://www.mae.ro;

20. http://www.roaep.ro;

21. http://votprincorespondenta.mae.ro;

22. http://www.becreferendum2007.ro;

23. http://www.becparlamentare2008.ro;

24. http://www.bec2009pe.ro;

25. http://www.bec2009p.ro;

26. http://www.becreferendum2012.ro;

27. http://www.becparlamentare2012.ro;

28. www.coe.ro;

29. http://www.venice.coe.int;

30. www.osce.org.