Gheorghe Piperea: In marketing se fac bani multi mizand pe cartea flatarii consumatorului

In marketing se fac bani multi mizand pe cartea flatarii consumatorului, caruia i se exploateaza vanitatea, dorintele ascunse, profunde, de parvenire, de epatare, idealurile de capatuire. Acest gen de extractie a profitului din astfel de „oportunitati” nu ar fi chiar atat de grav daca s-ar rezuma la jocul in care, de voie – de nevoie, ne lasam atrasi din comoditate : noi ne prefacem ca nu le credem minciunile, ei se prefac ca nu ne iau de fraieri. In plus si in definitiv, dupa ce ne-am fript cu ciorba, suflam si in iaurt. Dupa ce ne-am satisfacut aceste vanitati (sau ne-am dat seama ca sunt prea scumpe si nu am facut decat sa ne afundam in datorii), ne revenim. Devenim mai intelepti si ajungem sa intelegem ca a fi e mai important decat a avea.

Marketingul si profesionistii persuasiunii se bazeaza mai mult pe manipulare decat pe convingere si pe conformare constienta.

Ce este, intr-adevar, grav este ca profesionistii persuasiunii, care stiu niste usi secrete prin care se poate patrunde in subconstientul nostru, fara ca noi sa stim ca aceste usi secrete ni s-au deschis pe furis si talhareste, introduc acolo, in strafundul mintii sau al creierului nostru emotional, dorinta de a avea, vointa de a poseda, intentia vaga, aproape ne-dorita, de a cumpara. Dupa aceasta patrundere prin efractie a acestor musafiri nedoriti in (sub)constientul nostru, ajungem sa credem ca deciziile de achizitie pe care le luam sunt ale noastre, sunt rezultatul liberului nostru arbitru. Suntem dresati sa credem asta. Iar cele mai multe decizii de achizitie sunt teleghidate, mecanice, sunt rezultate ale montarii noastre pe pilot automat, ale cedarii controlului rational al actelor noastre in favoarea „intelepciunii trupului”.

Din nefericire, aceste acte teleghidate sunt, mult prea des, rezultate ale manipularii psihologice. Sunt artificiale, sunt menite a ne controla. Marketingul si profesionistii persuasiunii se bazeaza mai mult pe manipulare decat pe convingere si pe conformare constienta.
Sunt unii consumatori care își dezvoltă și chiar își “cultivă” o dependența patologică de îndatorare. Există realmente cazuri de dependență de shopping; se fac chiar filme cu acest subiect. Sunt creditori profesionisti, ajutati de specialisti ai persuasiunii, care le pun la dispozitie acestor dependenti de shopping diferite forme de imprumuturi, linii de credit, facilitati de creditare si descoperit de cont si care ii fac pe acei nefericiti dependenti si de indatorare. Din acest punct de vedere, acei creditori care exploateaza dependența de împrumuturi sunt similari cu traficanții de droguri, care creează mai întâi dependența de droguri și, ulterior, câștigă enorm de pe urma dependentei sau a bolii. Dar lucrurile sunt mai grave daca observam banalitatea imprumutului.

Acest act juridic, care ar trebui sa fie exceptional, a devenit natural, uzual. Am fost facuti sa credem ca nu se mai poate trai fara a ne imprumuta. Ba chiar exista teorii si campanii PR menite a apara „dreptul” nostru de a ne imprumuta. Nu mai vedem nimic rau in faptul ca ne tranformam noi insine in sclavii eului nostru viitor, cel care va munci urmatorii 25-30 de ani pentru a rambursa creditele facute acum. Doar pentru ca vrem acum si aici lucruri (care nu ne sunt neaparat utile, dar care pot fi afisate, pentru a se vedea ca avem, pentru a ne putea face un selfie si a-l pune pe Instagram, ca sa ne vada „prietenii” si sa ne invidieze) ne amanetam viitorul, uitand sa mai fim, golindu-ne pe dinauntru pentru a face loc unicului, religiosului tel de a achita creditul la banca. Caci, daca nu v-ati dat seama inca, atunci cand ne imprumutam pe 25-30 de ani pentru orice, ne jucam de-a calatoria in timp, aducand in prezent veniturile noastre viitoare, care vor fi grevate, uneori in proportie de 100%, in favoarea creditorului, care isi va vrea inapoi „banii” creati din nimic. Si, ca sa nu va execute silit, profesionistul persuasiunii va va determina sa va goliti de voi insiva si sa va umpleti cu fantomele creditorilor.

Sursa: Gheorghe Piperea