Ghid practic de recuperare a creanțelor comerciale

Pe fondul instabilității economice și al dificultăților financiare resimțite în numeroase sectoare de activitate, întârzierile la plata debitelor comerciale au devenit o realitate tot mai frecventă, afectând lichiditatea companiilor și generând un număr tot mai mare de situații care impun demersuri de recuperare a creanțelor comerciale.

Prin urmare, având în vedere (i) numărul din ce în ce mai mare de solicitări de asistență și reprezentare juridică pentru recuperarea creanțelor comerciale și (ii) nevoia companiilor românești de protejare a fluxului de numerar (cash flow) și de limitare a impactului financiar generat de neplata creanțelor, am elaborat prezentul ghid din dorința de a oferi antreprenorilor, administratorilor și departamentelor financiar-contabile un set de instrumente și bune practici desprinse din experiența practică acumulată în gestionarea procedurilor de recuperare a creanțelor comerciale.

Ghidul este structurat după cum urmează:

Capitolul I – Reacția. Recuperarea efectivă a creanțelor comerciale
Secțiunea 1 – Parcursul procedural în funcție de izvorul creanței
Secțiunea 2 – Parcursul procedural în cazul înscrisurilor care nu constituie titluri executorii
Secțiunea 3 – Punerea în executare a titlului executoriu

Capitolul II – Prevenția. Soluții pentru diminuarea riscului de neplată
Secțiunea 1 – Procurarea unui titlu executoriu
Secțiunea 2 – Obținerea de garanții
Secțiunea 3 – Verificarea situației juridice și financiare a partenerilor comerciali
Secțiunea 4 – Măsuri comerciale

I. Reacția. Recuperarea efectivă a creanțelor comerciale

(1) Parcursul procedural în funcție de izvorul creanței

Creanțele comerciale izvorăsc, de regulă, din contracte comerciale care, nefiind supuse unor cerințe de formă, sunt încheiate în cea mai mare parte sub formă de înscrisuri sub semnătură privată – și, uneori, chiar în lipsa unor astfel de înscrisuri – fapt ce lipsește aceste contracte de caracterul executoriu.

Altfel spus, pentru a obține executarea silită a unei obligații contractuale asumate de către un partener comercial, va fi necesară obținerea unui titlu executoriu împotriva acestuia din urmă, și anume a unei hotărâri judecătorești prin care acesta să fie obligat la executarea obligației sale (secțiunea 2 din prezentul capitol).

De la această regulă există, însă, o serie de excepții deosebit de importante care pot elimina necesitatea de a obține o hotărâre judecătorească împotriva debitorului. În aceste cazuri ale titlurilor executorii – altele decât o hotărâre judecătorească – va fi necesară doar încuviințarea executării silite de către instanță, urmare a înregistrării unei cereri de executare silită pe rolul unui executor judecătoresc (secțiunea 3 din prezentul capitol), fără a mai fi necesară judecarea pe fond a raportului juridic dintre părți.

(a) Titluri de credit: cambia, cecul și biletul la ordin

În practică, titlul de credit întâlnit cel mai frecvent este biletul la ordin. În baza acestuia, emitentul – sau subscriitorul – se obligă să plătească o anumită sumă de bani beneficiarului fie la scadență, fie la ordinul acestuia din urmă.

De regulă, biletul la ordin se emite „în alb”, fiind semnat de către emitent și completat de către acesta cu denumirea sa, codul unic de identificare (CUI) și codul IBAN al contului său bancar din care se va efectua plata. Astfel, în caz de neexecutare a obligației de plată – prin remiterea unei sume de bani sau executarea oricărei alte prestații –, beneficiarul va completa biletul la ordin cu denumirea sa, valoarea creanței, data și locul emiterii, data scadenței și locul plății, prezentând biletul la ordin la banca emitentului pentru a încasa contravaloarea creanței.

În caz de lipsă – totală sau parțială – de disponibil în contul emitentului, beneficiarul are dreptul să ceară executarea silită a acestuia, în temeiul biletului la ordin, caz în care va fi necesară doar încuviințarea executării silite de către instanță, fără judecarea pe fond a raportului juridic dintre beneficiar și emitent, având în vedere faptul că biletul la ordin încorporează obligația necondiționată a emitentului de a plăti suma înscrisă pe bilet. Prin urmare, obligația de plată izvorăște chiar din biletul la ordin, iar nu din contractul comercial încheiat între părți.

(b) Contracte comerciale autentificate de către notar

În cazul tranzacțiilor de o valoare mai ridicată, cel puțin una dintre părți – de regulă, creditorul obligației de plată – poate avea interesul practic de a securiza caracterul executoriu al contractului comercial pe care intenționează să-l încheie.

Pentru aceasta, părțile pot opta pentru încheierea contractului în formă autentică (notarială), astfel încât, în cazul în care creanța pe care o constată este certă, lichidă și exigibilă, titularul dreptului de creanță poate cere executarea silită a debitorului în temeiul contractului autentificat.

Pentru explicații cu privire la certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea unei creanțe, vedeți secțiunea I.2(a) din prezentul ghid.

(c) Contractul de ipotecă

Tot în cazul tranzacțiilor de valoare ridicată, creditorul obligației de plată poate cere debitorului să garanteze executarea acestei obligații prin constituirea unor garanții.

Datorită caracterului său executoriu, cea mai frecvent utilizată garanție o reprezintă ipoteca asupra unuia sau a mai multor bunuri din patrimoniul debitorului, de o valoare considerată adecvată de creditor.

În funcție de tipul de bunuri ce constituie obiectul dreptului de ipotecă, contractul de ipotecă poate avea ca obiect:

(i) bunuri imobile – în acest caz, contractul de ipotecă trebuie încheiat în formă autentică, iar dreptul de ipotecă trebuie intabulat în cartea funciară, efectul intabulării fiind constitutiv, adică pentru însăși nașterea dreptului de ipotecă;

(ii) bunuri mobile (stocuri, creanțe, conturi bancare, părți sociale, instrumente financiare, utilaje, autoturisme, echipamente, materii prime, recolte, resurse minerale etc.) – în acest caz, contractul de ipotecă poate fi încheiat în mod valabil inclusiv sub semnătură privată, iar pentru opozabilitate față de terți va fi necesară înscrierea dreptului de ipotecă în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM).

Merită menționat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia (DCD) nr. 60/18.09.2017, faptul că este posibilă executarea silită a unei creanțe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, chiar dacă contractul principal (de furnizare, de antrepriză, de cesiune de părți sociale etc.) nu este titlu executoriu.

Pentru executarea ipotecii, însă, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă. Pentru explicații cu privire la certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea unei creanțe, vedeți secțiunea I.2(a) din prezentul ghid.

(d) Contracte cărora legea le conferă caracter de titlu executoriu ca urmare a îndeplinirii anumitor formalități

În afară de contractul de ipotecă imobiliară prezentat în subsecțiunea anterioară, din această categorie fac parte cu precădere contractul de locațiune, contractul de comodat și contractul de împrumut.

Cu privire la contractul de locațiune, acestuia îi este conferit caracter executoriu atât cu privire la obligația de plată a chiriei, cât și cu privire la obligația de restituire a bunurilor închiriate, deopotrivă imobile (spații comerciale, depozite, hale de producție, spații de birouri etc.) și mobile (utilaje, autoturisme, echipamente, mijloace de producție etc.). În cazul obligației de restituire, caracterul executoriu vizează doar contractele de locațiune încheiate pe durată determinată.

Pentru a constitui titlu executoriu, contractul de locațiune trebuie fie încheiat în formă autentică, fie înregistrat la organul fiscal competent, atunci când este încheiat sub semnătură privată.

citeste articolul complet pe juridice.ro