Grațiere, între clemență și vinovăție. De la iertarea lui Cuza la infrastructura penitenciară a anului 2017

Sursa citării: www.QMagazine.ro / Autor: Robert Cazanciuc, jurist, fost ministru al Justiției

Un decret de grațiere din perioada interbelică arăta: ”Acordăm grație și reducere de pedeapsă locuitorilor din întreaga țară condamnați de instanțele penale, civile sau militare, iertăm pe cei condamnați la o pedeapsă privativă de libertate.”

Prerogativă de clemență întâlnită în cele mai vechi legi mozaice, grecești sau romane, grațierea reprezintă astăzi un element de politică penală al oricărui stat independent.

Prevăzută de toate constituțiile României de la 1866 până la cea din 2003, de toate Codurile penale de la 1864 până la cel din 2014, grațierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară, poate fi individuală sau colectivă. În cel din urmă caz este aplicabilă mai multor persoane condamnate pentru infracțiunile care fac obiectul actului de clemență și nu are efect asupra obligațiilor de a acoperi prejudiciile produse prin infracțiuni.

Nevoia statului de a-și proteja cetățenii impune sancționarea celor care, încălcând contractul social de a fi liberi, încalcă libertatea celorlalți, afectându-le viața sau patrimoniul.

În înțelegerea rolului instituției penale a grațierii trebuie plecat de la faptul că ea se aplică celor care au fost condamnați, au fost găsiți vinovați de o instanță de judecată.

Nevoia statului de a-și proteja cetățenii impune sancționarea celor care, încălcând contractul social de a fi liberi, încalcă libertatea celorlalți, afectându-le viața sau patrimoniul.

Codul penal din 1969 arăta în art.52: Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ce este actul de grațiere?

Actuala legislație penală, în vigoare de la 1 februarie 2014, vine cu „abordări moderne” și duce instituția reeducării din Codul Penal într-o lege specială care reglementează executarea pedepselor privative de libertate.

Potrivit articolului 3 din această lege, Prin executarea pedepselor se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

Adoptarea unui act de grațiere nu reprezintă un conflict între puterile statului, ci doar o formă de manifestare a principiului constituțional al separației puterilor, în care puterea judecătorească își îndeplinește rolul prin pronunțarea unei soluții definitive, iar legislativul și executivul au obligația de a elabora cadrul normativ și de a asigura resursele materiale astfel încât pedepsele să fie executate cu respectarea drepturilor fundamentale, având totodată prerogativa constituțională de a emite acte de clemență în situații speciale.

Grațierea în jurul lumii

Pardon (engl.- grațiere), spune președintele Barack Obama în ultima zi de mandat, și grațiază 330 de condamnați, ridicând la 1715 numărul persoanelor care au beneficiat de clemența președintelui american, cât au grațiat în total cei 13 președinți ce i-au precedat.

Grațierea acordată de președintele Obama pornește de la realitatea supraaglomerării închisorilor americane, 2,2 milioane deținuți, de la filosofia mandatului său de a fi aproape de oameni indiferent de situația acestora, dar și de la divergențele cu Congresul SUA în materie de reformă a pedepselor (considerate prea aspre) și a locurilor de deținere.

Anul 2013 reprezintă cu siguranță unul de grație pentru cei 6550 de deținuți din Cehia și Slovacia, grațiați de cele două tinere state, pornind de asemenea de la realitatea unor sisteme penitenciare supraaglomerate, dar și pentru a marca 20 de ani de la dispariția Cehoslovaciei, forma statală de coexistență a celor două popoare pentru 74 de ani.

Sărbătoarea națională a Franței reprezintă, fără îndoială, un moment de coeziune, utilizat de președintele Jacques Chirac la 14 iulie 2006 pentru a grația 3500 deținuți ce își executau pedepsele în condiții improprii.

La 1 august 2006 Italia pune în libertate 22.000 deținuți în încercarea de a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare, dar și ca urmare a unor apeluri repetate adresate în ultimii ani ai vieții de Papa Ioan Paul al II-lea.

Grațiere și unire

Pentru că suntem în luna ianuarie, lună în care aniversăm Mica Unire din 1859, nu putem să nu amintim cele 2 acte de clemență emise de Alexandru Ioan Cuza în 1864, când i-a iertat pe cei care organizaseră un complot împotriva sa, și în 1865 prin care domnitorul i-a eliberat pe I.C.Brătianu, C.A.Rosetti și Al. Golescu, arestați în urma „răscoalei” din 3 august 1865.

Un moment de rupere cu trecutul a fost cu siguranță marcat de primele acte de amnistie și grațiere emise de Consiliul Frontului Salvării Naționale după 22 decembrie 1989, respectiv Decretul-Lege nr.3/1990 si Decretul-Lege nr.23/1990.

Redescoperirea libertății și consolidarea democrației în România au adus în 1997 și în 2002, adică la intervale de 7, respectiv 5 ani, două noi legi de grațiere.

La 15 ani de la ultimul act de grațiere colectivă, Ministerul Justiției supune dezbaterii publice un act de clemență pornind de la aceeași realitate a supraaglomerării penitenciarelor, invocată pentru prima dată în 1997, dar și sub spectrul iminent al obligării României de către CEDO la plata a zeci de milioane de euro despăgubiri deținuților pentru încălcarea unor drepturi fundamentale în penitenciarele în care își execută pedepsele.

CEDO și România

În anul 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă pentru prima dată România la plata unor despăgubiri pentru lipsa condițiilor de executare a pedepselor în acord cu standardele internaționale, asumate de țara noastră cu mulți ani în urmă.

Ca urmare a înmulțirii cererilor adresate CEDO, în anul 2012 Curtea emite o hotărâre într-o cauză similară, în care reține că statul român are o problemă structurală în acest domeniu, fără a stabili un termen pentru remedierea deficiențelor constatate.

În septembrie 2015 CEDO notifică România cu privire la posibilitatea pronunțării unei hotărâri pilot referitoare la condițiile materiale din penitenciare și centrele de reținere și arest preventiv.

Hotărârea pilot intervine când pe rolul Curții se află un număr semnificativ de cauze similare – la momentul comunicării se aflau aproximativ 1000 de cereri transmise din România – ce își au cauza comună în disfuncții majore la nivel național, stabilind un termen, între 6 și 18 luni, înlăuntrul căruia Guvernul trebuie să implementeze măsurile necesare remedierii acestora, dar și plata unor măsuri compensatorii.

În intervalul 2007-2016 România a plătit aproape 5 milioane de euro despăgubiri deținuților încarcerați în condiții necorespunzătoare, iar cuantumul se poate ridica la câteva zeci de milioane de euro in condițiile celor 3000 de cereri aflate astăzi în proceduri CEDO.

Istorie și soluții

Intrarea în vigoare la 1 februarie 2014 a noilor coduri penale (adoptate în 2009 și 2010) și a legilor privind executarea pedepselor privative si neprivative de libertate, accentuează caracterul excepțional al privării de libertate, atât în faza preventivă cât și de executare, introducând instituții noi cum ar fi arestul la domiciliu și consolidând rolul instituției probațiunii.

În intervalul 2014-2016 are loc o reducere a numărului de deținuți de la 33.000 la 28.000.

Prin efectul unor sancțiuni mai puțin aspre prevăzute în Codul Penal, dar și al aplicării legislației subsecvente, în intervalul 2014-2016 are loc o reducere a numărului de deținuți de la 33.000 la 28.000 și o stabilizare în jurul acestei cifre, regăsită și la începutul anului 2017, dar și in multe din statisticile de după 1989.

România, a 7-a țară ca mărime după numărul locuitorilor din Uniunea Europeană, își propune ca primul pas al aducerii pe calea cea dreaptă a celor care au greșit față de semenii lor, să-l facă în 34 de penitenciare, dintre care 13 reprezintă monumente istorice de secol XVIII, cum ar fi Gherla (1785) sau de secol XIX cum sunt cele de la: Oradea (1800), Aiud (1882), Craiova (1887) sau Târgu Jiu (1888).

Condiții improprii nu înseamnă numai lipsa unei suprafețe de minim 4 mp pentru fiecare deținut (200% grad de ocupare în penitenciarele de la Ploiești sau Târgu Mureș, construite în 1870, respectiv 1890),unde România are un deficit de aproximativ 9000 de locuri, ci și altele cum ar fi: neasigurarea condițiilor de igiena a spațiilor și a persoanelor, hrana, încălzirea, asistența medicală.

Un program de îmbunătățire a condițiilor de detenție început în 2012 a presupus nu numai asigurarea resurselor umane și materiale pentru intrarea în vigoare a noii legislații penale, dar și un program de investiții în reabilitarea unor capacitați de detenție existente, rezultând astfel un număr de aproximativ 3000 de locuri în acord cu standardele în materie, reabilitate până în 2016.

Începutul anului 2015 a debutat cu asumarea unui plan de investiții pentru fiecare din cele 34 de penitenciare, dar și pentru cele 6 spitale penitenciar și cele 4 centre pentru minori și tineri, cu soluții adaptate fiecărei unități în parte, precum și demararea procedurilor pentru construcția a doua noi penitenciare, cu 1000 de locuri fiecare, la Caracal și la Berceni.

Poate cel mai important demers efectuat după 1989 vizând penitenciarele a fost realizat în martie 2015, când 12 state au solicitat, la inițiativa României, modificarea structurii bugetului Uniunii Europene și alocarea de fonduri pentru a putea finanța infrastructura penitenciară, ca o condiție esențială pentru protecția reală și nu doar formală a drepturilor fundamentale.

Supraaglomerarea din penitenciare, riscul de radicalizare ca urmare a condițiilor improprii, imposibilitatea utilizării unor instrumente juridice specifice UE, cum ar fi transferul deținuților în statele ai căror cetățeni sunt pentru executarea pedepselor, au determinat state precum Italia, Austria, Portugalia, Slovacia, să contrasemneze primele solicitarea României.

2016, anul blocării activității ANP

Ce s-a întâmplat în 2016 când Administrația Națională a Penitenciarelor a avut cel mai mare buget din ultimii 15 ani, respectiv 1,2 miliarde RON?

România a reușit să fie prezentă la știrile CNN cu cea mai mare formă de protest în penitenciare din ultimii 25 de ani, au fost blocate procedurile pentru construcția celor 2 noi unități de detenție, a rămas fără răspuns scrisoarea celor 12 miniștri de justiție pentru a obține fonduri europene, iar la finalul anului au fost restituiți bugetului de stat, ca urmare a incapacității de a fi cheltuiți, 130 milioane de RON alocați sistemului penitenciar.

Drept și clemență

CEDO a apreciat în cauze pilot împotriva Italiei, Bulgariei sau Ungariei, că măsurile de remediere a deficiențelor trebuie să vizeze îmbunătățirea condițiilor materiale (construcția de noi penitenciare, reabilitarea celor vechi), reducerea populației carcerale, precum și asigurarea unei proceduri prin care deținuții care au fost cazați în condiții improprii să poată obține o compensație.

Din practica CEDO trebuie reținut că măsurile concrete de remediere a deficiențelor reprezintă un atribut de politică penală al fiecărui stat, dar și răspunderea guvernelor pentru asigurarea condițiilor de detenție și plata despăgubirilor.

Trecerea în revistă a actelor de clemență din cele mai vechi sisteme de drept și până la democrațiile occidentale consolidate, relevă o diversitate de rațiuni pentru emiterea unor acte de grațiere, de la dorința șefului statului de a-și consolida autoritatea, la repararea unor greșeli, sărbători naționale sau evitarea plății unor despăgubiri importante în cazul statelor supuse jurisdicției CEDO.

Ne putem gândi la emiterea unui act de grațiere și din rațiuni care țin de forța unei națiuni în preajma unor momente istorice importante, cum au procedat în ultimii ani Franța, Italia, Cehia, Slovacia?

Rămâne de văzut dacă recentul proiect de grațiere pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției ne va arăta o tânără națiune de 100 de ani capabilă de a utiliza în secolul XXI instituții de drept vechi de mii de ani, dacă în apropierea Centenarului suntem totuși capabili să înțelegem a ierta și a merge mai departe!