ICCJ – interpretarea aplicării legii penale mai favorabile

In baza art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept în sensul dacă „art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretat că legea penală mai favorabilă este aplicabilă, în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv şi faţă de care s-a împlinit prescripţia răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată art. 5 prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă faţă de care prescripţia răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiaşi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, principiul legalităţii pedepsei permite ca, în situaţii precum cea în speţă, după revirimentul jurisprudenţial din 20 mai 2014, să se aplice o condamnare în ipoteza în care, la momentul dezbaterilor judiciare răspunderea penală era prescrisă şi participanţii la procesul penal nu au avut nicio dispută asupra acestei chestiuni?”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observant ca problema de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
Reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, legiuitorul a consacrat în alin. 1 al art. 5 din Codul penal excepţiile de la activitatea legii penale, excepţie făcând legea penală sau contravenţională mai favorabilă.

Prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, stabilind mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile în două etape, urmând ca mai întâi să se identifice dispoziţiile mai blânde cu privire la pedeapsă din legi succesive, iar apoi să se aleagă legea mai favorabilă în cazul prescripţiei răspunderii penale prin luarea în considerare a tuturor prevederilor incidente din cuprinsul aceleiaşi legi (durata termenului, întreruperea şi suspendarea cursului de prescripţie).
La data de 20 mai 2014 s-a publicat în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 372, Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a statuat că „dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile”.

Curtea Constitutionala a arătat că, „în pofida rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei”, Curtea este obligată să analizeze textul în cauză (art. 5 din Codul penal – n.n.) în interpretarea dată de instanţa supremă, făcând trimitere şi la jurisprudenţa sa relevantă. Ca urmare, în niciuna dintre situaţii obiectul verificării conformităţii cu legea fundamentală a ţării nu a fost o hotărâre a Înaltei Curţi, ci un text de lege a cărui interpretare a dobândit valenţe de neconstituţionalitate.
Efectul obligatoriu pentru instanţe al dezlegării date problemelor de drept ce au format obiectul recursului în interesul legii şi al întrebării prealabile nu conferă hotărârilor interpretative ale instanţei supreme caracter de acte cu putere de lege, ci reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţia României referitoare la poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ierarhia sistemului judiciar şi la rolul său de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.

Spre deosebire de hotărârile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materie penală care, potrivit art. 474 alin. (4) şi art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, sunt obligatorii doar pentru instanţe, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, impunându-se a fi respectate nu numai de către instanţele judecătoreşti, ci de toate subiectele de drept, atât de Parlament, cât şi de Guvern, respectiv de autorităţile şi instituţiile publice. Aşadar, în virtutea legii fundamentale, deciziile Curţii Constituţionale sunt de imediată şi generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că nu se aplică doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situaţiilor juridice în desfăşurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării.
Singura excepţie o reprezintă situaţia actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale care reprezintă lege penală mai favorabilă, în sensul art. 5 alin. (2) din Codul penal şi care ultraactivează.

Având în vedere că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 din Codul penal, ci doar a stabilit singura interpretare conformă cu Constituţia a acestui text de lege, rezultă că în cazul concret, ce a format obiectul controlului de constituţionalitate, nu este incidentă situaţia de excepţie reglementată în alin. 2 al articolului menţionat, decizia fiind de imediată şi generală aplicare de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Caracterul general obligatoriu conferit acestei decizii de la momentul publicării derivă din faptul că art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală nu distinge nici în funcţie de tipurile de hotărâri pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul lor, astfel că indiferent de interpretările aduse unui text de instanţele judecătoreşti, inclusiv de către instanţa supremă într-un recurs în interesul legii sau o întrebare prealabilă „atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii să o aplice ca atare.”
Rezultă că hotărârile date de instanţa supremă în interpretarea şi aplicarea unitară a legii îşi încetează efectele nu numai în cazul declarării ca neconstituţională a dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată, ci şi situaţia în care Curtea Constituţională a stabilit că respectiva prevedere a dobândit valenţe de neconformitate cu Constituţia în interpretarea dată în recurs în interesul legii sau într-o întrebare prealabilă, din moment ce legiuitorul se referă la „constatarea neconstituţionalităţii”, şi nu la declararea neconstituţionalităţii.
În aceste condiţii, Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi-a încetat efectele, începând cu data de 20 mai 2014 când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 şi astfel nu mai poate fi aplicată raporturilor juridice născute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesoluţionate definitiv până la data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional, întrucât, pentru considerentele dezvoltate în prezenta, nu reprezintă lege penală mai favorabilă.

Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ – Decizie nr. 21/2014