Importanţa şi riscurile logodnei

Potrivit definiţiei enunţate de Noul Cod civil la art. 226 alin. (1), logodna reprezintă o promisiune reciprocă de a încheia căsătoria. Faptul că este una reciprocă, acest lucru nu trebuie să ne ducă cu gândul că este şi obligatorie, ea putând fi în orice moment retrasă, chiar şi în mod unilateral.

Alin. 2 din acelaşi text de lege prezintă condiţiile de fond pentru ca o logodnă să se încheie în mod valabil. Condiţiile sunt aceleaşi ca la încheierea căsătoriei, excluzând avizul medical şi autorizarea instanţei de tutelă. Reţinem atunci ca fiind condiţii de fond pentru logodnă următoarele:
– consimţământul personal şi liber a două persoane de sex diferit. Per a contrario, codul civil prevede incompatibilitatea logodnei/ căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
– vârsta minimă de 18 ani, excepţie făcând minorul care a împlinit 16 ani şi se poate căsători cu încuviinţarea părţilor sau a tutorelui, ori a autorităţii abilitate să exercite drepturi părinteşti.
– nu se pot logodi/ căsători persoane între care există o relaţie de rudenie firească sau adoptivă în linie dreaptă indiferent de grad, precum şi în linie colaterală, dar numai până la gradul 4 inclusiv.

Alin. (3) aceluiaşi articol precizează că încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Prin lipsa formalităţilor s-a dat o reglementare concubinajului ca etapă premaritală. Promisiunea logodnei dovedindu-se prin orice mijloc de probă, concubinajul ar însemna o dovadă că viaţa celor din cuplu e organizată potrivit modelului conjugal. Acest lucru are o deosebită importanţă dacă ne referim la cazul restituirii darurilor şi la cel al răspunderii pentru ruperea logodnei.

În primul caz, cel al restituirii darurilor, trebuie făcută precizarea că, indiferent dacă proiectul marital a luat sfârşit prin renunţarea unilaterală sau de comun acord, darurile sunt supuse restituirii. Excepţie de la situaţie o constituie doar moartea unuia dintre logodnici. Cu privire la daruri, iau drumul restituirii atât cele făcute în timpul logodnei de către logodnici unul altuia, dar şi darurile făcute de terţi logodnicilor în vederea căsătoriei.
În cel de-al doilea caz, al răspunderii pentru ruperea logodnei, distingem între rupere abuzivă şi determinare culpabilă a ruperii logodnei, cu precizarea că nu are importanţă care dintre logodnici a pus capăt logodnei, ci interesează care dintre aceştia este în culpă şi circumstanţele în care s-a produs ruptura.

Prin ruptură abuzivă se evidenţiază situaţia în care aceasta intervine cu câteva zile înainte de căsătorie sau fără vreo explicaţie prealabilă.
Determinarea culpabilă a ruperii logodnei reprezintă acel comportament inacceptabil al unui dintre logodnici faţă de celălalt, situaţie ce determină ruptura.

Referitor la despăgubirile care se pot cere, ne referim la cheltuieli sau contracte făcute în vederea căsătoriei. Spre exemplu: cheltuială făcută în vederea celebrării căsătoriei prin închirierea unui restaurant. Un alt exemplu ar fi achiziţionarea unui teren în vederea ridicării unei case/ cumpărarea unui imobil, care nu s-ar fi realizat, având în vedere costurile ridicate, fără o certitudine a încheierii căsătoriei.

Dreptul la acţiune în vederea restituirii darurilor de logodnă şi dreptul la acţiunea în vederea reparării prejudiciului cauzat prin ruperea acesteia este de un an de la data ruperii logodnei.

Aparent destul de simplă, logodna poate pune anumite probleme, unele dintre ele destul de complicate şi controversate:

1. Este interzis ca o persoană deja logodită să se mai logodească cu o altă persoană?
Putem răspunde că atât o persoană care este deja căsătorită poate face o promisiune de logodnă dacă este de bună-credinţă şi speră la un eventual divorţ, dar şi o persoană necăsătorită, dar logodită poate promite din nou acest lucru, textul de lege interzice la art. 273 poligamia, dar s-ar vedea necesară adoptarea unor cuvinte şi în cazul logodnei precum „polilogodna” sau „plurilogodna”.

2. În cazul în care o persoană face o promisiune de logodnă unor alte două persoane după cum urmează: X se logodeşte cu Z şi X se logodeşte şi cu Z. Se poate considera că X produce ruptură abuzivă a logodnei faţă de Y?
Pentru ipoteza analizată, în cazul apariţiei unui conflict de interese între Y şi Z, ar trebui apărate interesele lui Y care a fost de bună-credinţă. Dar, în considerarea logodnei ca fiind un fapt sau un cvasi-contract, ar însemna că şi Z este de bună-credinţă, chiar dacă ştia că X e logodit. Legiuitorul este de acord cu păstrarea celei de-a doua logodne, iar Y va primi despăgubiri dacă este cazul.

3. Având în vedere că nu se face distincţie între logodna cu dar şi cea fără dar, s-ar putea considera, în ciuda art. 266 alin. (3) ce prevede lipsa formalităţilor logodnei, că darurile ar fi o formalitate?
Întrucât numai prin încărcătura patrimonială a logodnei se poate dovedi caracterul cert al logodnei, dat fiind faptul că sentimentele nu ar fi întotdeauna de ajuns şi ar fi efemere, prin acest conţinut patrimonial, existenţa logodnei ar putea fi mult mai uşor probată în cazul în care s-ar produce o ruptură, iar partea aflată în culpă ar susţine că niciodată nu a fost logodită. Trebuie menţionat că darurile au fost cele care au dus la reglementarea logodnei, întrucât oamenii au simţit nevoia ca în caz de eşec prematrimonial să aibă posibilitatea să îşi repare prejudiciul material cauzat de respectivele daruri.

4. Cât poate dura logodna? Are ea termen?
Scopul logodnei este căsătoria, conform art. 266 alin. (1). De aici rezultă că modul prin care logodna se rupe nu poate avea ca sancţiune obligaţia părţii vinovate de ruperea acesteia să încheie căsătoria. Logodna este temporală, având un termen neprecizat de legiuitor, însă acesta trebuie să fie unul rezonabil, logodnicii neputând sta la nesfârşit în această situaţie. Dacă am accepta termenul permanent al logodnei, am ajunge să punem egal între ea şi concubinaj.