Impozitul pe profit – deductibilitatea fiscală a cheltuielilor și cota de impunere

Articol redactat de Alexandra-Andreea Lolea, studentă în anul III la Facultatea de Drept a Universității din București

I. Introducere

Impozitul reprezintă o contribuție bănească, obligatorie și cu titlu nerambursabil, cel puțin în viziunea doctrinei clasice, datorată de către persoanele fizice și juridice la buget pentru veniturile pe care le obțin în urma activității sale, pentru bunurile pe care le posedă sau pentru serviciile pe care le prestează. Acesta reprezintă cea mai importantă sursă de venit a guvernului, prin intermediul căreia se finanțează cheltuielile publice.

Profitul poate fi definit ca o formă de venit obținut din derularea unei activități economice, ca urmare a investirii unui capital.

 Impozitul pe profit constituie acea contribuție obligatorie pe care contribuabilii o plătesc pentru beneficiul obținut în urma activității economice.

Indicator al performanței economico-financiare a societăților comerciale, profitul este scopul final al oricărui întreprinzător, fiind rezultatul diferenței dintre veniturile realizate și cheltuielile efec­tuate în vederea obținerii acestora. Atunci când cheltuielile depășesc veniturile, rezultatul activității unei firme reprezintă pierdere sau diminuare a beneficiilor economice. Pierderea contabilă brută se recuperează din profiturile contabile brute obținute în următorii ani.

Profitul contabil brut reprezintă acel profit care nu a fost afectat de veniturile neimpozabile sau de cheltuielile nedeductibile, în funcție de care rezultă profitul impozabil, impozitul pe profit și profitul contabil net.

Profitul impozabil (rezultatul fiscal) se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

II. Cheltuieli deductibile și nedeductibile

Din punct de vedere contabil, cheltuielile entității reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru desfășurarea activității firmei, dintre care exemplificăm: consumuri de stocuri (materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb, mărfuri etc.); cheltuieli cu salariile personalului, precum și cu asigurările sociale de stat, sănătate și șomaj aferente drepturilor salariale; cheltuieli cu executarea unor lucrări sau cu prestarea de servicii efectuate de terți; cheltuieli financiare (cu dobânzile, diferențele de curs etc.) și în cadrul cheltuielilor se cuprind și provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, toate reprezentând cheltuieli de natură nemonetară.

Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor, structura lor fiind pre­zentată în „Contul de profit și pierdere”,  componentă de bază în cadrul situațiilor financiare anuale.

Profitul impozabil  este determinat de diferența dintre veniturile impozabile și cheltuielie deductibile.

Cheltuielile nedeductibile sunt reprezentate de acele cheltuieli care nu sunt admise de Codul fiscal pentru a fi scăzute din venituri în scopul determinării rezultatului fiscal, adică a profitului la care se aplică cota de 16% pentru determinarea impozitului pe profit de plată către bugetul de stat.

Cheltuielile deductibile sunt reglementate de art. 25 alin. (1), (2) si (2 indice 1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și trebuie determinate și evidențiate cu multă grijă, întrucât influențează în mod direct rezultatul fiscal în funcție de care se calculează impozitul pe profit.

Sunt considerate cheltuieli deductibile, cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și orga­nizațiile sindicale.

Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor sunt cheltuieli deductibile pentru determina­rea rezultatului fiscal, indiferent de regimul fiscal aplicabil acestora la nivelul persoanei fizice, cu ex­cepția celor deductibile limitat sau nedeductibile prevăzute la art 25 alin (3), respectiv alin (4) din Co­dul fiscal.

Conform prevederilor art. 76 alin. (41) din Codul fiscal, valabil de anul acesta: „începând cu 01.01.2023 este introdusă o limită lunară cumulată de neimpozitare de 33% din salariu de bază al angajatului pentru următoarele venituri pe care le pot acorda angajatorii: prestații suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. k)*, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de dele- gare/detașare, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice.” ; art. 76 alin. (2) lit. k) privind  prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în HG nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările ulterioare

 De asemenea, contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajații proprii, persoane fizice care re­alizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în alte situații decât cea prevăzută la alin. (4) lit. c)**, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita valorii max­ime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislația în vigoare, se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile.  La stabilirea plafonului lunar neimpozabil nu se iau în calcul numărul de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu sau se află în concediu de odihnă/medical/delegare. Prin hrană se înțelege hrana preparată în unități proprii sau achiziționată de la unități

specializate. Pre­vederile nu sunt aplicabile angajaților care beneficiază de tichete de masă, în conformitate cu legislația în vigoare.

De altfel, sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea chel­tuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își

desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă reprezintă și ele venituri neimpozabile. Sumele sunt acordate fără necesitatea de prezentare a documentelor justificative.

Astfel, Ordinea în care veniturile prevăzute la art. 76 alin. (41) lit. a)-g) se includ în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat se stabilește de angajator

Odată cu modificarea codului fiscal, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți în HG nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările ulterioare: reprezintă venit neimpozabil în limita plafonului neimpozabil-Art. 76 alin. (4) lit. h).

Aici se aplică același tratament fiscal care se aplică și indemnizației de delegare, de detașare, inclusiv indemnizației specifice detașării transnaționale.

Plafonul neimpozabil  este de două feluri: în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice (HG nr. 714/2018), în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat și în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (HG nr. 518/1995), în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decât cele primite de lucrătorii mobili prevăzuți în HG nr. 38/2008 (vezi alin. (2) Ut. k)) reprezintă venit neimpozabil, limitat în primă instanță, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de delegare/detașare, prin HG pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, care la rândul său se află în limita unui plafon lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat-Art. 76 alin. (41) lit. a).

De asemenea, reprezintă venit asimilat salariului – impozabil pentru partea care depășește limitele de mai sus- Art. 76 alin. (2) lit. kl;

Contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajații proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor: în alte situații decât hrana acordată în cazul în care este interzisă introducerea alimentelor în incinta unității (conform art. 76 alin. (4) lit. c)), astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, hrană preparată în unități proprii sau achiziționată de la unități specializate.

Reprezintă venit neimpozabil, limitat în primă instanță, la valoarea maximă, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislația în vigoare, care la rândul său se află în limita unui plafon lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

La stabilirea plafonului lunar neimpozabil nu se iau în calcul numărul de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu sau se află în concediu de odihnă/medical/delegare. Prevederile nu sunt aplicabile angajaților care beneficiază de tichete de masă, în conformitate cu legislația în vigoare conform Art. 76 alin. (41) lit. b).

Alte venituri din categoria celor neimpozabile ce reprezintă cazare/contravaloare cazare (categorii specifice de salariați) sunt cele privind  contravaloarea folosinței locuinței de serviciu sau a locuinței din incinta unității ori căminului militar de garnizoană și de unitate, potrivit repartiției de serviciu, numirii conform legii sau specificității activității prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensația lunară pentru chirie pentru personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și compensarea diferenței de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale – venit neimpozabil-krt. 76 alin. (4) lit. d);

Cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția persoanelor cu rol de reprezentare a intereselor publice, a angajaților consulari și diplomatici care lucrează în afara țării, în conformitate cu legislația în vigoare se încadrează și acestea în categoria de venit neimpozabil, conform art. 76 alin. (4) lit. e).

Diferențele de tarif la cazare în locațiile reprezentând amenajări recreative și sportive din dotarea instituțiilor publice de care beneficiază personalul propriu, conform legii, reprezintă un venit neimpozabil,nu e considerat avantaj-pct. 12, alin. (7), lit.d) norme metodologice.

În privința contravalorii serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, aceasta este venit neimpozabil, în primă instanță, în limita unui unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate, sumă care la rândul său se află în limita unui plafon lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat conform Art. 76 alin. (41) lit. d).

Partea ce depășește limitele mai sus menționate reprezintă avantaj salarial impozabil  conform Art. 76 alin. (3) lit. al)

Sunt cheltuieli deductibile (efectuate în scopul desfășurării activității economice), fără a se limi­ta la acestea, următoarele: cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor; cheltuielile reprezentând dobânzi penalizatoare, penalități și daune-interese, stabilite în cadrul contractelor încheiate, în derularea activității economice, cu persoane rezidente/nerezidente, pe măsura înregistrării lor; cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operațională și/sau financiară a activității contribuabilului; cheltuielile de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil; cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării prevederilor titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Codul fiscal, în situația în care taxa pe valoarea adăugată este aferentă unor bunuri sau servicii achiziționate în scopul desfășurării activității economice, de exemplu: aplicare pro rată, efectuare de ajustări, taxa pe valoarea adăugată plătită într-un stat membru al UE.

In aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, sunt cheltuieli deductibile la calculul rezultatului fiscal și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare. De exemplu: cheltuielile efectuate pentru securitate și sănătate în muncă, potrivit legii; cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale efectuate potrivit legislației specifice; cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvențiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenții guvernamentale și alte instituții naționale și internaționale. cheltuielile efectuate în vederea respectării obligațiilor de compensare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări și com­pletări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, învățământului dual preuniversitar și universitar, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, respectiv Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 79/2017 s-a reglementat regula generală antiabuz conform căreia, în scopul calculării obligațiilor fiscale, nu se ia în considerare un demers sau o serie de demer­suri care, având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante, nu sunt oneste, fiind întreprinse cu scopul principal sau cu unul dintre scopurile principale de a obține un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului urmărit prin prevederile fiscale aplicabile. Un demers poate cuprinde mai multe etape sau părți.

În acest sens, un demers sau o serie de demersuri sunt considerate ca nefiind oneste în măsura în care nu sunt întreprinse din motive comerciale valabile care reflectă realitatea economică, astfel cum prevede art. 11 din Codul fiscal.

Este evident că toate firmele atunci când angajează cheltuieli, își doresc ca acestea să se deducă la calculul rezultatului fiscal în funcție de care se calculează impozitul pe profit, însă numai acele chel­tuieli care sunt efectuate în scopul activității firmei și în scopul obținerii de venituri impozabile, vor fi scăzute integral din veniturile impozabile, cu excepția celor deductibile limitat sau expres menționate ca fiind nedeductibile.        

Cheltuieli deductibile limitat sunt acea categorie unde Codul fiscal a stabilit o limită în baza căreia ele pot fi deductibile, limită care dacă este depășită, acestea vor deveni cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Pentru a beneficia de deductibilitatea integrală la calculul rezultatului fiscal, trebuie să existe documente financiar-contabile și întocmite foi de parcurs care să cuprindă  mai multeinfor­mații. De exemplu, în cazul vehiculelor, documentele trebuie să cuprindă următoarele: categoria de vehicul utilizat, scopul și locul deplasării, kilometrii parcurși, norma proprie de con­sum carburant pe kilometru parcurs.

În cadrul cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate supuse limitării fiscale de 50% se cuprind cheltuielile direct atribuibile unui vehicul, cum sunt: impozitele locale, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, inspecțiile tehnice periodice, rovinieta, chiriile, partea nedeductibila din taxa pe valoarea adăugată, dobânzile, comisioanele.

Aplicarea limitei de 50% pentru stabilirea valorii nedeductibile la determinarea rezultatului fis­cal se efectuează după aplicarea limitării aferente taxei pe valoarea adăugată, respectiv aceasta se aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a acordat drept de deducere din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a pre­vederilor art. 25 alin. (4) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și com­pletările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit nor­melor și valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat. Cu o condiție: beneficiarul sponsorizării trebuie să fie înscris, la dată încheierii contractului, în Re­gistrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Suma cheltuielilor cu sponsorizarea care nu poate fi scăzută din impozitul pe profit, întrucât depășește nivelul valorii minime, nu poate fi reportată în anii următori.

Dacă valoarea minimă, diminuată cu cheltuielile cu sponsorizarea efectuate în anul curent și cu sumele reportate, nu a fost utilizată integral, rezultă o diferență care poate fi redirecționată pentru efectuarea de sponsorizări din impozitul pe profit datorat.

De asemenea, se încadrează în această categorie și cheltuielile înregistrate în evidență contabilă, care au la bază un document emis de un contri­buabil declarat inactiv conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu excepția celor re­prezentând achiziții de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achi­zițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Le­gii nr. 85/2014

In situația în care furnizorul se reactivează, entitățile vor aplica prevederile art. 11 alin. (7) din Codul fiscal, urmând să deducă cheltuielile aferente achizițiilor efectuate pe durata inactivității, astfel: dacă inactivitatea și reactivarea furnizorului, potrivit Codului de procedură fiscală, sunt declarate în același an fiscal, beneficiarul va lua în calcul cheltuielile respective la determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul reactivării furnizorului.

Dacă inactivitatea, respectiv reactivarea furnizorului sunt declarate în ani fiscali diferiți, beneficiarul va lua în calcul cheltuielile respective aferente perioadei de inactivitate din anul/anii precedent/precedenți celui în care se declară reactivarea, pentru determinarea rezultatului fiscal prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea și depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar cheltuielile respective aferente perioadei de inactivitate din anul declarării reactivării vor fi luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal, potrivit prevederilor titlului II, începând cu trimestrul declarării reactivării.

De asemenea, cheltuielile cu taxele, contribuțiile și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual înglobează o categorie importantă de menționat la cea privind deductibilitatea fiscală a cheltuielilor

În cazul creanțelor cesionate, pierderea netă reprezentând diferența dintre prețul de cesiune și valoarea creanței cesionate este deductibilă în limita unui plafon de 30% din valoarea acestei pierderi, în cazul în care cesionarul cedează creanța, pierderea netă se determină ca diferență între prețul de ce­siune și costul de achiziție al creanței. În cazul instituțiilor de credit, în situația în care creanțele cesionate sunt acoperite parțial sau integral cu ajustări pentru pierderi așteptate, precum și în situația în care creanțele sunt scoase din evi­dență în conturi în afara bilanțului și apoi sunt cesionate, 70% din diferența dintre valoarea creanței înstrăinate și prețul de cesiune reprezintă elemente similare veniturilor. Aceste prevederi nu se aplică în cazul cesiunilor de titluri de stat, obligațiuni și alte instrumente de datorie care conferă deținătorului un drept contractual de a încasa numerar, cheltuielile înregistrate din aceste cesiuni fiind deductibile la calculul rezultatului fiscal. 

 Astfel, de-a lungul timpului au existat numeroase probleme în dezbateri în ceea ce privește atât deductibilitatea cheltuielilor, cât și cota de impunere.

III. Cota de impozitare

În ceea ce privește cota de impunere, aceasta reprezintă ponderea aplicată categoriilor de venituri și de profituri ale contribuabililor pentru a se determina calculul impozitelor și taxelor. Această cotă variază în funcție de tipurile de impozit și de taxe, cât și în funcție de categoria de contribuabili (persoane fizice, juridice, rezidente sau nerezidente). Pentru impozitul pe profit, cota de impozitare din România este de 16%, fiind redusă odată cu modificarea codului de la 19%, fiind aplicată conform legislației asupra profitului obținut într-un an fiscal, după modificările și deducerile permise de lege.

De-a lungul timpului, cota de impunere a suferit mai multe modificări în urma politicii guvernamentale și a nevoilor bugetare ale statului, creându-se astfel divergențe în ceea ce privește nivelul optim al procentului. Unele opinii susțin scăderea acestui procent, fapt ce ar putea duce la stimularea investițiilor străine și la competitivitatea economică, companiile fiind tentate să își extindă activitățile pentru a dezvolta noi proiecte, beneficiind de o cotă mai avantajoasă față de alte state. De asemenea, reducerea impozitelor poate determina creșterea veniturilor fiscale ale contribuabililor, stimulând economia prin creșterea activității economice generale.

Însă, așa cum spunea marele om de știință Sir Isaac Newton, când a descoperit și demonstrat legile gravității, „Orice acțiune are și o reacțiune la fel de puternică” și având în vedere faptul că singura sursă a bugetului de stat este reprezentată de nivelul de taxe și de impozite colectate, scăderea cotei de impunere va conduce la reducerea veniturilor fiscale, afectând astfel capacitatea statului de a finanța serviciile publice, educația, sănătatea sau numeroasele programe guvernamentale, creându-se totodată un dezechilibru la nivel bugetar, în gestionarea datoriei publice sau evitarea deficitelor semnificative.

De asemenea, inegalitățile sociale și economice deja existente în societatea contemporană se vor accentua, ducând la o distribuire inegală a beneficiilor și la o destabilizare a echilibrului fiscal.

 Astfel, deciziile privind schimbarea cotei de impozitare trebuie implementate într-un mod echitabil și sustenabil, luându-se în considerare impactul semnificativ asupra fiscalității, economiei și asupra populației.

În continuare, vom analiza câteva dintre probleme în dezbateri cu privire la vasta categorie a cheltuielilor deductibile. În contextul fiscal din România, cheltuielile deductibile reprezintă un aspect semnificativ pentru contribuabili în determinarea impozitelor pe care le datorează. Totuși, această sferă nu este lipsită de probleme și provocări. Interpretarea cheltuielilor deductibile, limitările și restricțiile impuse, documentarea corespunzătoare și controlul fiscal sunt doar câteva dintre aspectele care generează dezbateri și neclarități în acest domeniu.

 Codul fiscal în vigoare oferă o gamă largă de cheltuieli ce pot fi deduse, analizate anterior, însă interpretarea exactă acestor categorii generează multiple probleme în sarcina contribuabililor și a autorităților fiscale, creându-se divergențe între cele două. Textul de lege nu este întotdeauna clar și concis, existând lacune și neclarități în ceea ce privește deducerea cheltuielilor.

De asemenea, în ceea ce privește controlul și verificarea acestora, autoritățile fiscale au dreptul de a verifica cheltuielile deduse de fiecare companie, un proces dificil ce poate determina tensiuni între cele două părți, existând riscul ca anumite cheltuieli să fie declarate neeligibile și să intervină penalizări, producându-se un dezechilibru în tratamentul fiscal, care ar trebui să fie unul corect și echitabil.

Totodată, enumerarea exhaustivă a numeroaselor cheltuieli ce pot fi deduse poate favoriza contribuabilii ce doresc să păcălească sistemul fiscal prin practicarea evaziunii fiscale. Astfel, companiile pot împărți cheltuielile în două părți, una deductibilă și una nedeductibilă, pentru a putea beneficia de o deducere mai mare decât ar fi justificată, manipulând înregistrările contabile prin intermediul prețului de transfer între entități afiliate aceluiași grup.

De altfel, unii contribuabili practică sistemul facturării fictive, creând și utilizând facturi pentru cheltuieli inexistente, declarându-le și supraevaluându-le costurile, în scopul obținerii unei deduceri fiscale, nejustificate în realitate.

IV. Concluzii

Pentru a concluziona, termenul de cheltuială deductibilă este strict legat de calculul profitului fiscal, acel profit asu­pra căruia se aplica impozitul pe profit. Cu cât un contribuabil persoana juridică sau fizică are mai multe cheltuieli deductibile, cu atât impozitul pe profit sau pe venit va fi mai mic, de aici și interesul întreprinzătorilor de a deduce cât mai multe cheltuieli.

          Atât deductibilitatea cheltuielilor cât și cota de impunere reprezintă subiecte de amploare, dezbătute intens pe parcursul timpului. Astfel, în crearea unui cadru fiscal optim, bazat pe transparență, claritate și corectitudine, care poate conduce la

stimularea creșterii economice și a dezvoltării sustenabile este necesar să existe un echilibru între nevoile fiscale și economice ale României.

V. Bibliografie

1. Codul fiscal;
2. Douglas A. Kahn si Jeffrey H. Kahn, Principles of corporate taxation, Ed. West Academic, 2019.