Incriminarea incestului. Analiză istorică raportată la viziunea lui Sigmund Freud.

Art 377 NCP   „Raportul sexual consimțit, săvârșit între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 ani”.

    Infracțiunea de incest era prevăzută în Codul penal din 1969 la art. 203, în cadrul capitolului care reglementa infracțiunile privitoare la viața sexuală. Corespondentul actualului art. 377 prezenta o deosebire esenţială şi anume caracterul consmţit al faptei nu era prevăzut.

   După cum am observat şi la popoarele primitive, încă din cele mai vechi timpuri, relaţiile dintre rude au fost privite drept nelegiuri şi societatea a procedat la pedepsirea lor aspră. În feudalism, acesta era considerat vină gravă si pedepsit cu moartea.

   Cu privire la originile incriminării faptei de incest este necesară expunerea mai multor teorii şi exemple, pe care le are în vedere şi Freud in eseul „Intoarcerea totemismului în copilăria timpurie” şi la care adaugă un nou factor care se degajă din cercetările psihanalitice. Alătură cauzelor cunoscute -religioase, sociologice, morale- o nouă perspectivă si explică fenomenele prin raportarea la Complexul lui Oedip.

   Una dintre teoriile cu numerosi partizani afirmă că interdicţia incestului se datorează cercetărilor biologice şi pericolului pe care  le prezintă din punctul de vedere al procreării. S-a demonstrat ştiinţific că rapoturile sexuale între rude pe linie directă pot duce la naşterea unor copii cu grave malformaţii. Astfel, incestul, în vechile legiuiri, era incriminat sub denumirea de amestecarea de sânge și sancționat cu toată severitatea-„Îndreptarea legii”.Se consideră că, prima lege română care a prevăzut o astfel de infracţiune a fost Codul penal Carol al II-lea în articolul 447, în categoria infracţiunilor contra familiei ,,Raportul sexual sau de inversiune sexuală între rude în linie directă, precum şi între frate şi soră, constituie delictul de incest şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.”

    Insă cum explică această opinie prohibiţia incestului în societatea primitivă? Este de bun simţ că nu putem atribui strămoşilor celor mai îndepărtaţi vreo preocupare de a pune la adăpost rasa umană de efectele uniunilor cosangvine şi motive de care ţine cont civilizaţia noastră actuală. Acestei teorii i s-au opus multe obiecţiuni, inclusiv Durkheim în „La prohibition de l’inceste”.

   O altă concepţie vede în fobia incestului un instinct înnăscut. Acestei concepţii i se opune critica lui Frazer, care, în opinia mea, constituie punct de plecare pentru completările făcute de Freud şi un element-cheie în încercarea de a explica originile acestui fenomen. Totul porneste de la întrebarea: De ce un instinct atât de profund înrădăcinat ar avea nevoie să fie întărit printr-o lege?

„Nu există legi care să îi impună omului să mănânce sau să bea ori care să-i interzică să  să-şi vâre mâinile în foc. Oamenii mănâncă, beau, îşi ţin din instinct mâinile depate de foc, de teama unor pericole naturale, şi nu legale, care s-ar abate asupra lor dacă nu-şi ascultă instincele. Legea nu interzice decât ce oamenii ar fi capabili să facă sub presiunea unora dintre instinctele lor [..] Dacă relele înclinaţii ale oamenilor nu ar fi existat, nu ar fi existat nici crime, şi dacă nu ar fi existat crime, ce nevoie am fi avut să le interzicem? De aceea, în loc să conchidem interzicerea legală a incestului  prin faptul că există pentru incest o aversiune naturală, mai degrabă ar trebui să admitem existenta unui sentiment natural, firesc, care ne împinge către incest, iar dacă legea respinge acest instinct ca atâtea alte instincte naturale, acest lucru se întâmplă din cauză că oamenii civilizaţi şi-au dat seama la un moment dat că satisfacerea acestor instincte ar fi dăunătoare din punct de vedere social”.

   Acestei argumentaţii Freud îi alătură experienţele psihanalizei care dovedesc că primele dorinţe sexuale sunt întotdeauna de natură incestuoasă şi că acestea, reprimate, sunt cauze determinante ale nevrozelor. Mai mult, acesta continuă analiza prin raportarea la ipoteza lui Charles Darwin conform căreia omul a trăit la începuturi in mici hoarde în cadrul căreia masculul cel mai puternic şi mai în vârstă împiedica promiscuitatea sexuală. Freud numeşte această teorie drept istorică.

   Freud regăseşte începuturile religiei, moralei, societăţii şi artei în Complexul lui Oedip, toate probelemele referiotare la viaţa psihologică a popoarelor primitive şi a strămoşilor putând fi rezolvate pornind de la un singur aspect, şi anume atitudinea faţă de figura tatălui. Afirmă că primele percepte etice si primele restricţii morale ale societăţilor primitive au fost concepute ca fiind o reacţie provocată de un act care a fost sursa noţiunii de crimă şi originea sentimentului de culpabilitate.

   Concluzia ar fi, după cum au spus mulţi autori care au cercetat originea fobiei incestului si a totemismului, că această problemă rămâne una complexă, pe departe de a fi cunoscută. Tabuul incestului este prezent în majoritatea culturilor, având implicaţii de ordin religios, moral, genetic şi social.Sunt ţări care nu îl incriminează, cum ar fi Franţa, Olanda, Spania, Turcia, dar  acesta rămâne unul din modurile frecvente de abuz, iar dezincriminarea unei astfel de fapte ar putea avea consecinţe severe, în sensul înţelegerii ei ca o „legalizare”. Cauzele principale în interzicerea acestuia subzisă a fi pericolul biologic şi moral, subminarea bazelor pe care se întemeiază familia şi societatea în ansamblu”. „Originea primordială a exogamiei şi, în consecinţă, a legiferării interdicţiei incestului ( pentru că exogamia a fost instituită pentru a preveni incestul), rămâne o problema la fel de obscură ca la începuturi”

Acest articol a fost realizat de către Alexandra Ilie, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universității București.