Internship ≠ voluntariat ≠ stagiul de practică

În data de 4 decembrie, ora 17.00, la Regal Ballroom Bucureşti, a avut loc dezbaterea organizată de către Club M, având tema „Internship-ul parte integrantă a procesului de start-up în cariera profesională”. 

Cu această ocazie, colegii noştri de la ABC Juridic, Mădălina Păcală şi Titus Gîrbea, au vorbit despre legislaţia aferentă, despre necesitatea îmbunătăţirii acesteia şi despre diferenţele care există din punct de vedere al reglementării între noţiuni ce aparent se află în relaţie de sinonimie: internship- stagiu de practică de specialitate- voluntariat. Puteţi găsi mai jos prezentarea acestora din cadrul evenimentului. 

[su_slider source=”media: 4721,4720,4722″ limit=”3″ width=”360″ title=”no” autoplay=”1200″ speed=”1400″]

Pentru început, având în vedere faptul că denumirea dezbaterii este “Internship-ul – parte integrantă a procesului de start-up în cariera profesională”, trebuie făcută precizarea că internship-ul, deşi poate fi considerat un start-up în carieră, nu este singurul. Există vreo 4 alte forme de start-up  care, spre deosebire de internship, se bucură de o reglementare legală. Mă refer aici la voluntariat, care este reglementat prin Legea 78 din 24 iunie 2014, mă refer la practica de specialitate sau stagiul de practică reglementat prin Legea 258/2007 şi prin Ordinul 3955/2008 privind cadrul general de organizare a stagiilor de practică, mă refer la legea privind efectuarea stagiaturii– Legea 335 din 10 decembrie 2013, iar cea de-a patra formă de start-up ar fi reglementată prin Legea 279/2005 ce vorbeşte despre ucenicie.  Toate aceste forme enunţate anterior vor face obiectul unei discuţii, dar acum o să mă întorc către internship.

Noţiunea de “internship” a pătruns în masa vocabularului o dată cu apariţia primelor multinaţionale şi este un termen care, din punct de vedere juridic, suscită mare interes. Trebuie spus că de esenţa internshipului este remuneraţia. Am considerat utilă precizarea întrucât nu are cum să existe stagiu de internship a cărui singură bonificaţie să constea în aceea că internul pleacă mai experimentat decât a venit. Acest intern prestează o muncă în interiorul organizaţiei gazdă şi trebuie stipendiat pentru aceasta, în caz contrar păşindu-se pe teritoriul muncii la negru. Cu alte cuvinte, nu se poate desfăşura o activitate în interiorul unei societăţi comerciale, în interiorul unei instituţii sau al unei persoane juridice fără contract de muncă. Două sunt cazurile în care se poate presta o activitate fără a fi necesară remuneraţia: anume voluntariat şi stagii de practică. Se consideră că, în cazul internship-ului, remuneraţia primită de intern nu ar trebui impozitată sau că ar fi benefic să fie impozitată cu un procent mai redus.

Am spus ceva mai devreme că internship-ul nu are o reglementare, deşi iniţiative au fost, chiar Uniunea Studenţilor din România a elaborate un proiect privind legea internship-ului, dar care nu a avut finalitate deocamdată. Sunt câteva aspecte ce necesită a fi trecute în revistă atunci când dorim o reglementare a internship-ul:

1. care sunt destinatarii ( în proiectul elaborat de USR se vorbeşte atât de elevi şi studenţi, cât şi de licenţiaţi);
2. care este durata minimă şi durata maximă a stagiului de formare profesională;
3. remuneraţia cuvenită internului şi beneficiile ulterioare de care se va bucura organizaţia gazdă, aceasta trebuind să fie uşurată într-un fel de povara fiscală pentru că ajută tinerii să se integreze în câmpul muncii;
4. mai putem vorbi despre drepturile şi obligaţiile care incumbă angajatorului şi internului;
5. moduri de evaluare a performanţelor internului în cadrul respectivei societăţi etc.

Dacă vom privi cu atenţie la aceste lucruri, vom constata că ele deja se regăsesc în diferite legi. Din punctul nostru de vedere, proiectul de lege realizat de USR are foarte multe prevederi comune cu Legea 258/2007 privind stagiul de practică.

Astfel, internship-ul reprezintă încheierea unei convenţii cadru între instituţiile de învăţământ şi angajator, pe o perioadă determinată de un an cu posibilitatea reînnoirii. În baza convenţiei cadru urmând a se încheia contractul de internship pe o perioadă determinată. Se apreciază că perioada optimă de realizare a unui internship e de la o lună până la un an, internul urmând a fi, evident, remunerat pentru activitatea depusă. În cadrul instituţiei în care se efectuează stagiul de internship, activitatea internului este atent supravegheată de un îndrumător care oferă şi ajutor. Îndrumătorul, cu 5 zile înainte de terminarea stagiului, întocmeşte un referat în care prezintă activitatea internului şi aptitudinile dobândite de acesta. Raportul respectiv urmând a ajunge în mâna unui evaluator care va proceda la o evaluare a activităţii şi va acorda o notă între 1 şi 10. După comunicarea raportului de evaluare către intern, angajatorul are obligaţia de a elibera un certificat care să ateste perioada în care s-a desfăşurat stagiul, competenţele dobândite şi nota obţinută, urmând ca perioada de stagiu să fie considerată vechime în muncă, vechime în specialitate dacă nota a fost mai mare de 6 sau stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.

 Având în vedere că ne aflăm într-o mare acumulare legislativă, orice demers în acest sens ar trebui făcut cu prudenţă. Fără putinţă de tăgadă, o reglementare a internship-ul ar fi utilă, dar din păcate modul optim în care aceasta să se materializeze scapă multora. Un lucru însă este cert, România are la ora actuală şi alte mecanisme prin care se poate asigura start-up în carieră.

Unul dintre aceste mecanisme ar fi stagiul de practică, reglementat prin Legea 258/2007 şi prin Ordinul 3955/2008 privind cadrul general de organizare a stagiilor de practică. În temeiul Legii 258/2007, organizatorul de practică e unitatea de învăţământ şi partener de practică e societatea gazdă. Stagiile de practică au destinatarii bine individualizaţi, acestea adresându-se atât elevilor, cât şi studenţilor. Stagiul de practică este neremunerat şi se desfăşoară în conformitate cu planul de învăţământ, având drept scop armonizarea teoriei cu practica. Aşa cum am spus, stagiul se desfăşoară de unitatea de învăţământ în parteneriat cu diverse instituţii, societăţi, iar acest stadiu nu exclude posibilitatea încheierii unui contract de muncă pe perioadă determinată. O precizare importantă ar fi în legătură cu art. 10 lit. c) întrucât pare insuficient. Credem că ar trebui precizat ca programul de practică să se stabilească astfel încât studentul să nu lipsească de la cursuri şi seminare, iar în cazul în care altfel chiar nu se poate, absenţele acestuia să fie motivate. Având în vedere că efectuarea unui stagiu de practică reprezintă o condiţie de promovare, ar trebui ca profesorii să fie mai indulgenţi, întrucât studenţii, de multe ori pot rata stagii importante de practică şi foarte utile în dezvoltarea lor profesională din cauza condiţiei de avea un anumit număr de absente la facultate. Având în vedere că se prezintă o adeverinţă, respectivele absente ar putea fi motivate. Din păcate, un aspect ce ridică serioase semne de întrebare este în legătură cu seriozitatea partenerului de practică în ceea ce privește asumarea obligațiilor. De cele mai multe ori studentului nu îi sunt prezentate și explicate noțiuni fundamentale, astfel încât nici nu se mai pune problema de instruire cu privire la  normele de protecție a muncii și de apărare împotriva incendiilor, aspect prevăzut de art.  14 din Legea 258/2007.  În cele din urmă, consider că ar trebui acordată o atenție mult mai mare portofoliilor și memoriilor de practică, astfel încât facultățile să fie la curent cu progresul înregistrat de studenţii lor.  De asemenea, ar trebui încurajată şi mai mult promovată efectuarea stagiilor de practică și în alte orașe sau țări.

Cel de-al doilea mecanism util în procesul de start-up în reprezintă voluntariatul. Aşa cum bine se cunoaşte deja, voluntariatul reprezintă o activitate cu scop umanitar şi este reglementat prin Legea 78 din 24 iunie 2014, care a abrogat vechea lege a voluntariatului, Legea 195/2001. Un lucru cu caracter de noutate este acela că, potrivit legii, dacă se face voluntariat în domeniile studiilor absolvite, perioada respectivă se consideră experienţă profesională. Voluntariat pot organiza doar instituţiile publice şi ONG-urile. Acestora din urmă, legea le oferă posibilitate ca pe lângă acţiunile de voluntariat să organizeze şi stagii de practică dacă se desfăşoară o activitate în legătură cu specializările profesionale cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei. Voluntariatul, la fel ca şi stagiul de practică, nu se plăteşte. Prin urmare, Legea 78/2014 la art. 10  precizează că este interzisă încheierea unui contract de voluntariat în scopul evitării încheierii unui contract individual de muncă.

Al treilea mecanism este reprezentat de ucenicie. Această ucenicie ar putea constitui şi ea o bună alternativă la internship, alături de posibilitatea angajării pe perioadă de probă. Având în vedere lipsa de legislaţie pentru internship, probabil că ucenicia şi angajarea pe perioadă de probă ar fi nişte variante foarte utile pentru a pune la adăpost organizaţia de orice suspiciune. Legea uceniciei, Legea 279/2005 republicată 2011 face vorbire despre contractul de ucenicie care poate fi încheiat de o persoană de 15 ani cu acordul părinţilor şi în mod liber de către orice persoană între 16 şi 25 de ani, dar care nu are calificare în domeniul în care se organizează ucenicia la locul de muncă. Contractul se încheie, bineînţeles, pe perioadă determinată, între 1 şi 3 ani, ucenicul fiind remunerat, având un salariu cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, muncind 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână.

În sfârşit, al patrulea element pe care îl vedem ca având o mare relevanţă în start-up-ul unei cariere este cel menţionat de Legea 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului. Această lege face referire la efectuarea stagiului de către absolvenţii din învăţământul superior pe o perioadă de 6 luni de la debutul în profesie. Scopul asigurării stagiului fiind reprezentat de înfăptuirea tranziţiei de la sistemul educaţional spre piaţa muncii. Este stagiar debutantul într-o profesie, angajat cu contract individual de muncă, cu excepţia celor care dovedesc că au desfăşurat, potrivit legii, activitate profesională în acelaşi domeniu, anterior absolvirii. În sensul legii, contractul de stagiu este un contract încheiat pe o perioadă de 6 luni între angajator şi stagiar, contract ce se anexează la contractul individual de muncă. Stagiarul se obligă să presteze o activitate în schimbul unei remuneraţii, în baza unui contract individual de muncă şi în baza contractului de stagiu, fiind interzisă utilizarea stagiarilor pentru prestarea altor activităţi în afara celor cuprinse în fişa postului şi în contractul de stagiu. Un mentor cu experienţă de cel puţin 2 ani la respectivul loc de muncă, coordonează şi supraveghează activitatea stagiarului. În acelaşi timp, mentorul este şi membru în comisia de evaluare care se întocmeşte cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea stagiului şi care trebuie să evalueze activitatea prestată. Pe baza referatului de evaluare întocmit de comisie se eliberează un certificat de finalizare a stagiului. Promovarea evaluării se finalizează cu un certificat semnat de angajator, caz în care perioada de stagiu constituie vechime în specialitate, iar în caz de nepromovare se eliberează un simplu certificat prin care se recunoaşte finalizarea stagiului. Dacă nu se promovează stagiul, atunci încetează şi contractul individual de muncă printr-o simplă notificare scrisă a angajatorului, fără preaviz. Bineînţeles, stagiarul este remunerat şi finanţarea stagiului poate avea loc din surse precum: bugetul propriu al angajatorului, fondul social european, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sponsorizări ale persoanelor fizice şi/sau juridice.  

O altă tendinţă destul de întâlnită este aceea de a se recurge la management trainee, angajatorii având create astfel de programe pentru studenţi şi absolvenţi .Trainee-ul nu este nici un internship, nici un training, ci reprezintă parcurgerea unui program de pregătire. Scopul acestui program este acela de a atrage tineri talentaţi în companii, tineri care la sfârşitul programului de pregătire, să poată ocupa o poziţie de management.

Aşa cum puteţi observa, numeroase sunt pârghiile prin care se poate câştiga experienţă profesională, astfel încât neajunsurile pe care le generează lipsa legislaţiei cu privire la anumite noţiuni importate (internship şi trainee) nu sunt atât de mari. Cu toate acestea, nu considerăm că o reglementare autonomă a internship-ului este cea mai utilă soluţie, ci adaptarea unor mecanisme deja existente.